Data viitoare când te vei lăsa de fumat, va fi mai greu decât credeai

Fumătorii sunt o specie pe cale de dispariție . Se pare că sub 19% din adulții britanici trag fumul canceros în aparatul respirator, comparat cu 45% în 1974. Țigările sunt înlăturate de o generație care preferă aerul curat în locul nepăsării și care cumva e conștientă de importanța universului și lipsa de sens a existenței, însă ăsta nu e un motiv să-și chinuie plămânii.

Da, în ciuda unor guru motivaționali care răspândesc confuzia cu „învingătorii nu se dau bătuți niciodată", să te lași de țigări a devenit o industrie în creștere. Magazinele de țigări electronice apar peste tot ca niște celule canceroase.

Am reușit să mă las cu succes de fumat. De trei ori, de fapt. Prima dată, eram încă adolescent, încă nemuritor, înainte să-mi dau seama că leacul pentru moarte –aka religie – era o glumă. Așa că m-am întors la țigări din nou. M-am bucurat de ele câțiva ani. Apoi am încetat să o mai fac, dar am continuat cu ele oricum. Mai târziu, am citit o carte care mi-a spus că de fapt nu mi-a plăcut niciodată să fumez. Că tot ce făceam era să-mi potolesc pofta și să-mi induc ideea de relaxare temporară. Una după mâncare? Alta la un cappuccino și niște treabă de făcut? Alături de o bere rece? Toate îmi dădeau o senzație de alinare pasageră.

Titlul cărții era Calea ușoară prin care să te lași de fumat (EWTSS) , de care am dat în bibliotecă în aceeași zi în care a apărut și un kit pentru așa ceva în cutia poștală, care promitea să mă scape de una dintre cele mai periculoase substanțe care creează dependență, cu o jucărie din plastic numită „încâlceală". Se pare că după ce 13 milioane de exemplare din EWTSS au fost livrate – doar o parte din numărul din țigări pe care autorul ei, Allen Carr, le-a fumat în cei 33 de ani ca fumător – a ajutat 53.3% dintre cititori să se lase de fumat.

Cum reușește Carr? Păi, el te încurajează să fumezi când citești cartea, în timp ce te lovește cu capitole dure în care-ți explică faptul că fumatul nu are nicio treabă cu obșinuința, ci e o dependență de chimicale, antropomorfizate ca Monstrul Nicotină. Trebuie să omori Monstrul (mai științific: oprești nicotina din a distruge circuitul de dopamină al creierului). Da, Monstrul își va face de cap, dar după trei zile devine din ce în ce mai slab, iar după cinci îi scapi din strânsoare. De aceea, țigările electronice, plasturii și gumele sunt, conform lui Carr, lipsite de efect: înlocuiești o dependență cu alta.

Nu există povești înfricoșătoare – „Fumăm când suntem nervoși", scrie Carr. „Spune-le fumătorilor că țigările îi omoară și primul lucru pe care-l vor face e să aprindă una." Doar demitizarea așa-ziselor beneficii și un mesaj continuu că, odată ce realizezi ce faci de fapt, să încetezi să o mai faci e chiar ușor. Nu există niciun sacrificiu, nicio luptă eroică; e o plăcere, o eliberare grozavă.

Am rezistat patru ani fără țigări – patru ani fără dorința de a fuma – doar că nu am reușit să scap cu adevărat de Monstru. Ca într-un film cu criminali psihotici, el mă aștepta în fundul grădinii, ca să-i las ușa întredeschisă. Îți permiți una acum, două mai încolo, după care bagi cinci zile fără, ca să te autoconvingi că deții controlul, și asta e: el nu doar că a pus piciorul pe prag, monstrul era deja pe canapeaua mea.

Cred că după ce au trecut șase luni de fumat ca nefumător, am devenit din nou fumător. Și odată ce fumatul meu era pe bune – dedicat, lipsit de negocieri – frisonul de autosatisfacție pe care-l aveai când răspundeai cu „nu" la întrebarea „Fumezi?", a fost anihilat. A dispărut cât ai pufăi. Și indiferent cât de curată era următoarea pauză, nu credeam că mă voi întoarce la țigări. Da: înapoi în cursa de hamster. Sunt un fumător.

Nu puteam nici să mă mai întorc la demonizarea fumătorului, o tactică importantă de-a lui Carr, care nu m-a ajutat în primă instanță doar să mă mobilizez, ci m-a protejat de o viitoare cădere. În momentele de slăbiciune, urmăream bătrânii cu fețe desfigurate și dinți maro, care făceau rost de recruți pentru salvarea mediului la ieșirea din puburi; mă uitam la fețele fumătorilor din afara departamentelor A&E, la care se adăuga ploaia, frigul, fumul de eșapament, iar ei fumau atât de mult, ca pentru un zbor de 12 ore. Fumau ca și cum viețile lor depindeau de asta.

Desigur, rușinea te face să renunți din nou rapid, imediat după ce cele patru cartușe de la duty-free se golesc. Așa că te întorci la vechiul tău salvator, panaceul tău: Calea ușoară prin care să te lași de fumat. Doar că de data asta nu mai e așa ușor. Deodată, ești imun la paragrafele lui retorice. Mai mult, „regula de cinci zile", care înainte marca libertatea de la orizont, acum devine clipa în care Monstrul Nicotină își scoate capul din ascunzătoare, ca și cum ai avea o răsplată pentru abstinența ta: poate câteva fumuri dintr-o țigară atât de dulce?

Cartea a devenit echivalentul prezervativului: poate fi folosită doar o dată. În mod paradoxal, Calea ușoară te-a făcut să realizezi că să renunți la țigări devine din ce în ce mai greu de fiecare dată. Prima dată, ești pus față-n față cu improbabilitatea unui viitor liber de aceste lanțuri. A doua oară, ești sigur că ai mai făcut-o o dată – deși credeai că ai trecut peste – dar știi că nu i-ai venit de hac. Pentru că o faci din nou, idiotule. Nu-i nimic, totuși. Odată ce ai renunțat la țigări înainte, ești sigur că o poți face din nou. Așadar, continui să fumezi, desigur. Te complaci în stare. Simțul riscului e pierdut. Monstrul se strecoară iar. Și cu cât fumezi mai mult, te simți din ce în ce mai puțin încrezător că o poți scoate la capăt, așa că o amâni din ce în ce mai mult… Futu-i!

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre țigări:
Întrebarea zilei: Ce ar trebui să se întâmple ca să te lași de fumat?
Milioane de mucuri de țigară otrăvesc planeta Două legi de bun simț pentru o țară mai puțin jegoasă