FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Oamenii de știință spun că suntem la trei minute de apocalipsă

Ceasul simbolic al Apocalipsei a mai înaintat două minute spre miezul nopții săptămâna aceasta.

Ceasul simbolic al Apocalipsei a mai înaintat două minute spre miezul nopții săptămâna aceasta.

Eșecul lumii de a reduce emisiile de carbon, care alimentează schimbările climatice globale, alături de modernizarea arsenalelor nucleare ale lumii, au convins Buletinul Oamenilor de Știință Atomici să seteze ceasul simbolic la trei minute înainte de miezul nopții – cea mai apropiată setare de la Războiul Rece încoace.

Publicitate

Liderii mondiali nu au reușit să acționeze cu viteza necesară pentru a-i proteja pe cetățeni de o potențială catastrofă, a spus Kenette Benedict, editorul revistei. Situația nu e chiar fără speranță, dar cetățenii trebuie să ceară acțiuni pentru reducerea carbonului foarte curând pentru a preveni dezastrul.

„Pe scurt, rateurile guvernamentale incredibile pun în pericol civilizația la scară globală ", a spus Benedict.

Buletinul a creat ceasul în 1947 pentru a accentua riscurile epocii nucleare. A început să considere factorul schimbărilor climatice drept un pericol pentru umanitate în 2007.

Membrii ONU au stabilit o întâlnire în Paris în luna decembrie pentru a pune bazele unui plan de reducere a emisiilor, în speranța că vor limita schimbările climatice la două grade Celsius deasupra nivelelor pre-industriale. Consiliul a cerut statelor să înceapă să-și trimită planurile săptămâna aceasta printr-un nou site; planurile ar trebui să includă programele de reducere a carbonului în „documente clare și transparente ".

Richard Sommerville, membru al Consiliului de Știință și Securitate al Buletinului, a spus că pașii actuali de reducere a emisiilor de carbon sunt total insuficienți pentru a preveni un dezastru.

„Dacă emisiile de carbon nu vor fi reduse foarte curând, toate țările din lume vor fi produs destul dioxid de carbon și gaze de seră până la sfârșitul acestui secol cât să transforme complet climatul planetei", a spus el. „Climatul rezultat va afecta negativ milioane de oameni și va amenința multe sisteme ecologice esențiale pe care se bazează civilizația."

Publicitate

It is 3 minutes to midnight. Watch the announcement: — BulletinOfTheAtomic (@BulletinAtomic)January 22, 2015

Oamenii de știință spun că temperaturile mai mari vor avea ca efect creșterea nivelului mării și a acidității oceanelor, furtuni puternice, secete, iar consecințele vor fi suportate în special de populația săracă. Discuțiile anterioare despre climat au fost împiedicate de disputele dintre Occidentul industrializat și țările aflate în dezvoltare rapidă precum India și China, care construiesc uzine alimentate cu combustibil pe bază de fosile într-un ritm alert.

Cei mai mari doi emițători de carbon, China și Statele Unite, au ajuns la o înțelegere pentru reducerea emisiilor de carbon în noiembrie. Dar oponenții reducerii emisiilor continuă să insiste că știința nu are dreptate, deși fenomenul de încălzire globală e deja palpabil și vizibil de zeci de ani.

„Deși mulți suporteri ai acțiunii împotriva schimbărilor climatice au cerut mai multe centrale nucleare pentru a înlocui uzinele pe bază de cărbuni, construirea mai multor reactori nucleari riscă răspândirea tehnologiei necesare pentru producerea unei bombe nucleare", a spus Benedict.

„Comunitatea internațională nu a dezvoltat planuri coordonate pentru a întâmpina provocările pe care le reprezintă energia nucleară în termeni de cost, siguranță și proliferarea riscului", a spus ea.

„Între timp, aproximativ 16 300 de rachete nucleare rămân în depozitele declarate ale lumii, iar procesul de după Războiul Rece de înlăturare a acestor arsenale a fost stopat", a declarat Benedict. India, Pakistan și Coreea de Nord s-au alăturat pe lista puterilor nucleare declarate din 1991, iar cele mai mari puteri – Statele Unite și Rusia – își împrospătează armele nucleare rămase.

Publicitate

Ceasul a mai fost setat anterior la trei minute înainte de miezul nopții: În 1949, când Uniunea Sovietică a dirijat primele teste nucleare; și în 1984, când dialogul dintre Washington și Moscova s-a încheiat brusc.

Cel mai aproape de miezul nopții a fost în 1953, când Statele Unite și Uniunea Sovietică au dezvoltat bomba cu hidrogen, iar oamenii de știință au mutat acele ceasului la două minute de miezul nopții. În 1991, după încheierea Războiului Rece, când superputerile s-au liniștit, ceasul a fost dat înapoi cu 17 minute, unde s-a sperat să rămână foarte mult timp.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre schimbările climatice:
România e singura țară UE care nu va face față schimbărilor climatice Scroturile cangurilor sunt noile victime ale încălzirii globale Noi grafice ale temperaturii arată că Pământul se transformă într-un iad Bill Nye ne explică de ce li se bagă pumnul în gură savanților pe probleme de mediu