FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cele mai bune piese ale anului 2014 (până acum)

O droaie de muzică nouă se lansează în fiecare zi. Din fericire, jobul nostru este muzica.

O droaie de muzică nouă se lansează  în fiecare zi și, în timp ce te chinui să ai o viață socială, să devorezi toate serialele de pe hard, să o freci aiurea pe Facebook, să cumperi şi să găteşti alimente, să te îmbeţi, să mergi la întalniri aranjate pe Tinder, să te fuţi, să dormi și să-ţi păstrezi loculde muncă, e de înțeles că ţi-e greu să ții pasul.

Din fericire, jobul nostru este muzica. Ascultăm atâtea sunete că abia vorbim în viața reală. Suntem atât de ocupaţi să ascultăm muzică în căști, că deși stăm la centimetri uni de alții, tot conversăm pe chat. Dacă ne dăm căștile jos, suntem întâmpinați de sistemul stereo din birou. Contul nostru YouTube este plin de muzică, nu clipuri cu pisici. Ne petrecem weekendul la festivaluri. Suntem plini până la refuz cu atât de mult muzică, încât chiar și atunci când ne căcăm iese un scurt mix.

Publicitate

Asta înseamnă că puteți avea încredere în noi când spunem că 2014 a fost deja un an măreț pentru muzică. Cu asta în minte, pregătiți-va butoanele de favorite, shareși like de pe Soundcloud. Aici aveți cel mai bun video al anului, cele mai bune piese ale anului, precum și toate celelalte căcaturi care merită ascultate.

Cel mai bun video al anului (până acum)

Serious Thugs își numesc muzica post-ringtone.  Noi numim videoclipul ăsta cea mai bună compoziție de culori de la Dipset încoace.

Top 5

5: GET HOT – PARTY”

Ești la o petrecere. Îl vezi pe tipul ăla în partea cealalaltă a camerei? Cel care se distrează atât de tare că nu-i pasă că și-a vărsat o jumătate de pahar pe cămașă, este scăldat în transpirație, își mestecă în draci gingiile  și e gata să accelereze instantaneu în cinci direcții diferite cu berea lui, cu un rânjet masiv gravat pe față? Starea asta este o vizualizare a melodiei Get Hot : „Party”.

4: ARIANA GRANDE  „PROBLEM" (FEAT IGGY AZALEA)

Este ceva în stilul vocal al Arianei care lipsea din pop de multă vreme. Toți acești vocalisti pop house (Jess Glynne) și plângăcioşi sentimentali (Sam Smith) sunt drăguți, dar tot ce pot provoca este emoționare falsă. Ariana are acea efervescență de emoție pe care o auzi la Bowie sau Britney. Vocea ei e ca bomboanele gumate, jeleuri Haribo care sunt tăiate în bucăți de debitul verbal al lui Iggy ca un contract prenupțial marca Atlanta: o protejează pe feciorelnica Ariana de momentul când băiatul din visul ei zaharisit se dovedește a fi un muist care nu face oral și nu duce gunoiul.

Publicitate

3:CARIBOU -CAN'T DO WITHOUT YOU"

Singura problema cu piesa asta este că, chiar și după ce au lansat un mix extins, ea încă nu e suficient de lungă. TREBUIE SĂ ȚINĂ PENTRU TOTDEAUNA.

2:RATKING SO SICK STORIES" (FEAT KING KRULE)

Ratking și King Krule sunt liantul străzilor pe care locuiesc. Krule evocă sunetul șerpuirii prin oraș pe un metrou bazilisc, care se unduieşte prin întuneric, care transportă un roll-up ud, și niște viniluri de la Oxfam. Ratking bea beri reci si își dă cuie la petreceri în case părasite din Queens. Ambii artiști creează genul de imagine vizuală pe care n-ai găsi-o pe o carte poștală și ambii locuiesc în orașe sufocate de beton, dar care respiră cultură. E perfect logic pentru ei să se bage pe un track împreună și ăsta e este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-au scos vreodată.

1: SKEPTA –  „THAT’S NOT ME” (FEAT JME)

Săracul Meridian Dan. Se furișează prin spatele clipurilor Skepta de aproape un deceniu şi-şi aşteaptă momentul în lumina reflectoarelor. În sfârșit, anul ăsta, a sosit momentul lui. Toată lumea, de fapt, s-a complăcut cu ideea că German Whip e hitul crossover grime al anului. Ar fi trebuit să prevedem că Skepta nu ar înghiţi  așa ceva. În acordurile nepăsătoare dindeschiderea piesei „That’s not me”(„one-line flows, yeah I've got some of those") depăşeşte lejer cele mai bune dume de pe German Whip. „That’s not me", este grime la cel mai înalt nivel: neașteptat, cu accente de umor sardonic, pregătit pentru adaptare nesfârșită, și, cel mai important, sună al naibii de bine strigat de tipi intoxicați muci la un rave grime (atâta timp cât rave-ul la care facem referință nu a fost închis de poliție).

Publicitate

Restul chestiilor care merită ascultate

NAO VS A.K PAUL – SO GOOD”

Asta a fost prima dată când fratele lui Jai Paul (și vechiul său colaborator) a ieșit din umbră. Împreuna cu cântăreața Nao din East London au nimerit la perfecție titlul piesei pe asta pentru că „So Good" (atât de bun) este atât de bun.

PRINCESS NOKIA - DRAGONS"

Uită de Kim și Kanye, Beyonce și Jay sau Future și Ciara: Wavy Spice și Wiki din Ratking sunt cel mai tare cuplu în hip-hop in momentul ăsta. Ne-am fi dorit să alegem piesa lor „Puerto Rican Judo", dar nu este pe YouTube sau Soundcloud. În schimb aici avem o piesă de pe mixtape-ul halucinant al lui Wavey Spice, Princess Nokia.

YUNG LEAN - YOSHI CITY"

Noisey a organizatprimul show a lui Yung Lean din State si Drew Millard, de la biroul nostru din Brooklyn, a scris că „Yung Lean a trecut de la curiozitate de pe internet la ceva asemănător cu un războinic interstelar, purtandu-si tristețea ca o capă a adevărului si justiției”. Îi vom organza al treilea show din UK luna viitoare  (tot noi i-am facut și primele doua show-uri anul ăsta, dacă vă amintiți) și „Yoshi City” este cel mai bun video al lui de pana acum.  De ce? Pentru ca face rap într-o peșteră și își lasă Smart-ul cu uși de Lamborghini să meargă singur.

MR VEGAS - SQUAT"

Mișcările de dans din melodiile bashment au devenit prea ușoare: pas la stânga, genoflexiune, twerk. Ușor. Ușor. Ușor. Dl Vegas oferă mușchilor de la picioare un antrenament care te pregătește de carnaval, dar, mai important, pentru ora locală de aerobic.

Publicitate

CAM'RON - HUMPHREY" (FEAT A-TRAK)

„Humphrey" a fost prima dintr-oserie de piese  noi grozave de la Cam'ron, create cu bossulde la Fools Gold, A-Trak. Aceasta ar putea fi de fapt cea mai bună piesă Cam'ron  de când a făcut Come Home With Me.

JESSIE WARE - TOUGH LOVE"

O poză cu Jessie Ware care ţineun pui de aligator în brațe există și este, probabil, cel mai bun element de muzică pop cu influență reptiliană pe care l-am văzut vreodată. Nici Jessie nu se descurca rău la acest cântat de ciocârlie. „Tough Love" este una dintre cele mai bune piese de pop lightdin acest an: e perfectă pentru atunci când îți urmărești fostape Facebook, îi dai like din greşealăla una din fotografii, iar apoi devii cu adevărat trist, pentru cănu răspundela mesajele tale constante.

TALA - ON MY OWN IN HUA HIN"

Într-un an Tala a evoluat de la o voce de fundal pentru T. Williams la propriile singleuri pop sclipitoare care au fost devorate de către toată lumea cu un cont de Soundcloud. „On my own in Hua Hin" începe cu un sample de pe iPhone cu o trupă locală la nunta unui prieten din Thailanda și, până la sfârșit s-a transformat într-un creuzet de singurătate, dragoste și dorinţa să ieşiși să vezi lumea prin ochii tăi în loc de un ecran de computer.

TINK - DON'T TELL NOBODY" (FEAT JEREMIH)

EMOTICON 1,2,3

REAL LIES - NORTH CIRCULAR"

Poți spune ce vrei despre „Highway 61", „Hit The Road Jack", și despre piesa din Vrăjitorul din Oz , dar „North Circular" este cel mai bun cântec făcut vreodată despre o bucată de asfalt.

Publicitate

VIC MENSA - DOWN ON MY LUCK"

Prima impresie ce ţi-o lasă noul material Vic Mena pare departe de gustul de suc la tec bont al albunului de debut Innanetape și pare orientat mai mult spre club. Dar asta e OK, „Down on my Luck"este de aproximativ de trei ori mai bun ca oricare dintre petardele pop care se perindăpe postul tău de radio preferat.

JUCE - CALL YOU OUT"

Ne-am îndrăgostit de Juce de îndată ce ne-am uitat la clipul ăsta și i-am obligat să ne lase să-l punem pe YouTubeul nostru.

TINCHY STYDER - ESG"

Tinchy capătă un iz criminal și ăsta cel mai bun cântec scris despre East London de la „LDN is a victim" încoace.

100S - TEN FREAKY HOES"

Am scris despre mixtape-ul lui 100s la rubrica „Cel mai bun lucru pe care l-am auzit săptămâna asta” în martie și patru luni mai târziu, este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am auzit în acest an. „Ten Freaky Hoes", este una dintre cele mai bune piese: sunăca o baie cu spumă umplută cu tequila Patrón violetă.

MOODY GOOD - GRUMBLES N SPARKLES" (FEAT REJJIE SNOW AND JOSHUA IDEHEN)

L-am iubit pe MC-ul irlandez Rejie Snow de când cu asta, dar se poate să-și fi găsit chemarea în piesa asta horrorcore de la Moody Good, din Chicago. Cel mai bun text: „Snatching up the duffel bag, mephedrone, drug pushing, slags worth a dime bag, and fuck 'em for the cash” ( „Mi-am luat geanta, mefedrona, vindeamdroguri, dă-le căcat nici cât de-o doză și fute-i pentru bani”). Șarmant.

Publicitate

SLEAFORD MODS - TIED UP IN NOTTZ"

„Tied up in Nottz, Nottz scris cu Z, muistule!"

TODDLA T X JAMMER X DANNY WEED - I DON'T WANNA HEAR THAT"

Săracul Meridian Dan, partea a doua. Această piesa ia locul doi pentru renaşterea Grime.

MAJORITATEA CHESTIILOR DE PC MUSIC

Când am scris prima data de PC Music, erau doar ceva ce am găsit pe internet ce ne-a plăcut.  Dar de atunci au explodat: aplauze pentruThe Fader și Pigeons and Planes, care i-au descris ca „viitorul pop-ului". Dacă încă nu i-ai auzit, atunci acest mix de la șef-ul labelului Rinse FM, A.J. Cook, este, probabil, cel mai bun punct de pornire.

Traducere: Alexandra Kaschuta