FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Grungerii sunt cel mai dubios trib

Pentru mulţi grunge înseamnă doar melodia aia de la Nirvana, pe care o cântă beţi la karaoke, deşi nu ştiu cum se numeşte. Pentru tine ce înseamnă?
12.3.13

Ăştia sunt Green River, trupa care, după ce s-a destrămat a dat naştere unor nume mari ca Pearl Jam şi Mudhoney.

Acum că toată lumea care n-ascultă muzică electronică se tripează fonic pe acorduri de indie, ar fi cazul să ne amintim c-a existat o dată şi grunge-ul. Pentru cei care n-au auzit de el (ieşiți de pe site-ul ăsta) e rock-ul ăla alternativ cu un sunet murdar, care a făcut trupe ca Nirvana şi Pearl Jam să rămână în playlist-ul vostru până în zilele noastre.

Publicitate

Deşi grunge-ul s-a cam evaporat după ce şi-a zburat Kurt Cobain creierii, mai există încă nişte vână printre rămăşiţele genului. Soundgarden au scos un nou album, cei de la Mudhoney au pregătit şi ei unul, membrii rămaşi de la Nirvana fac reuniuni care par să o scoata din pepeni pe Cortney Love şi cei de la Pearl Jam încă mai cântă, deşi doar de vreo trei ori pe an. Totuşi, dacă eşti ca mine şi ţi-e dor de vremurile bune, cumpără de pe net cartea The Strangest Tribe, de Stephen Tow, un profesor american de istorie a rock-ului. Din carte afli totul despre gen, de la cum a început în primele cluburi de punk din Seattle, până la cât de prost sunau Nirvana în primele lor concerte.

Pentru că mă pasionează mult subiectul am vrut să-i iau un interviu, ca să aflu ce însemna grunge-ul pe vremuri.

Stephen Tow

VICE: Salut Stephen.  Cum şi când ţi-a venit ideea de a scrie cartea The Strangest Tribe?

Stephen Tow: Pe de o parte m-a interesat subiectul ca istoric. Eu predau printe altele şi istoria muzicii rock’n’ roll, iar muzica grunge din Seattle se încadrează aici. Important este că am fost fan înrăit. Pentru mine începutul anilor ’90 a fost un fel de anii ’60. Sora mea mai mare îmi tot povestea de acea perioadă, din nefericire Beatles se despărţiseră când eu aveam doar şapte ani. Aşa că atunci când Nirvana şi Pearl Jam au explodat în anii ’90, era pentru prima oară când îmi plăceau trupe care chiar erau la modă. Din moment ce toată muzica asta bună venea din Seattle, m-am dus acolo să sap un pic.

Publicitate

Cartea ta e plină de poveşti amuzante şi ciudate. Care e preferata ta? 

Greu de spus, hai că aleg două fragmente. Primul are legătură cu festivalul Bumbershoot din 1985, când membrii trupei The U-Men au dat foc scenei pe care cântau folosind lichid inflamabil. Nu m-a distrat atât incidentul în sine, cât modul în care trupa împreună cu managerul lor Larry Reid au luat-o la fugă imediat după aia, de parcă erau în Stan şi Bran. Mark Arm, chitaristul de la Mudhoney a comentat sublim incidentul: „Ăsta a fost cel mai bun lucru care s-a întamplat vreodată la Bumbershoot. Asta ţi-o garantez.” A doua întâmplare se referă la incidentul de la clubul Gorila Gardens. Acolo avea loc un concert Violent Femmes, unde veniseră prea mulţi oameni, iar cei de la pompieri ameninţau că vor închide clubul. Unul dintre organizatori a fost nevoit să taie o gaură în perete cu drujba pe post de ieşire de urgenţă, ca să-i calmeze.

Ce amintiri amuzante ai din perioada în care te documentai pentru carte? 

Prima oară când l-am întalnit pe Leighton Beezer, basistul de la Thrown Upseram într-un club din cartierul Belltown, din Seattle. El urma să cânte în seara aia, aşa că ne-am întalnit cu o oră mai devreme să bem ceva. Ne-am salutat, iar el s-a dus la barmaniţă şi a întrebat-o: „Ştii cumva cine cântă diseară?”. Ea a răspuns „Umm, nu”, la care Leighton a replicat: „Cred că s-ar putea să fiu eu”. Aş putea să adaug aici şi mosh pit-ul de la reuniunea trupei Green River din 2008, când mi s-au spart ochelarii după ce basistul Jeff Ament a aruncat cu o gramadă de tricouri în mine.

Cumpără cartea de pe Amazon

Cum ai reuşit să iei legătura cu toţi cei pe care i-ai intervievat?

Publicitate

A durat câţiva ani. Oamenii din Seattle, mai ales cei care au făcut parte din curentul grunge, au tendinţa de a fi suspicioşi cu outsiderii. Nu aveam relaţii şi nicio publicaţie sau revistă cunoscută care să-mi aranjeze interviuri cu persoanele faimoase. M-am tot băgat în seamă şi treptat am ajuns să vorbesc cu oamenii, până când şi-au dat seama că nu aveam de gând să-i exploatez pentru o poveste ieftină. De exemplu, sigurul motiv care l-a făcut pe Stone Gossard, chitaristul de la Pearl Jam, să vorbească cu mine (managerii lui sunt imposibil de contactat!) a fost faptul că l-am abordat când se afla în public la un concert The Fags şi l-am întrebat dacă vrea să vorbim cândva despre vremurile bune. A fost foarte încântat şi o săptămână mai tarziu i-am luat un interviu prin telefon. M-a sunat acasă, fiica mea a răspuns şi, neştiind cine era, mi-a zis: „Tată, te caută unul, Stone, din Seattle.”

Ai mai păstrat legatura cu vreunul dintre ei?

Da. Mi-am făcut câţiva prieteni în Seattle. De obicei mai vorbesc cu basistul de la Thrown Ups - Leighton Beezer, vocalistul de la Squirrels - Rob Morgan, chitaristul de la Cat Butt - James Burdyshaw şi producătorul de muzică grunge Jack Endino, de fiecare dată când sunt în vizită acolo. Deasemenea am ajuns prieten şi cu doi scriitori locali si anume DaveO'Leary si Clint Brownlee.

Ţi-a crescut colecţia de discuri în perioada asta?

Da şi nu numai cu chestii obscure din Seattle A trebuit să ascult foarte multă muzică care a influenţat scena de grunge, trupe ca Scratch Acid, Big Black, Joy Division, Gang of Four, Butthole Surfers și Sonic Youth. În plus m-amîngropat şi în trupe locale mai puţin cunoscute, ca: The Blackouts, 64 Spiders, My Eye, Vexed, The Pudz, The Enemy, The Telepaths, Couch of Sound etc.

Publicitate

Ce parere ai despre cartea lui Mark Yarm, Everybody Loves Our Town, care a apărut în aceeaşi perioadă şi care documentează tot scena din Seattle?

În câteva cuvinte, cartea lui Mark este un fel de Pearl Jam, tinde spre mainstream. A mea e ca Mudhoney, ceva mai underground. Totuşi cred că Mark a făcut o treabă bună, pentru c-a folosit doar citate ca să documenteze scena de acolo.

Scrii la ceva acum?

Da, dar subiectul e strict secret.

Citește și alte chestii punk:

Craiovenii ascultau punk dinainte de Revoluţie

Trupele mele preferate de punk japonez

Punkiștii din Olympia n-au îmbătrânit o zi

Ponturi pentru punkeri de la un punk guru

Punkerii berlinezi se uită la trecut şi râd