FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Stoya despre importanța acurateții scrierilor despre sex

E foarte important să te documentezi direct de la sursă atunci când scrii despre sexul profesional.
31.12.13

Fotografii de David Kornfield

Perspectivele asupra diferențelor dintre sexul pe cameră și sexul recreațional variază de la un performer la altul și de la o situație la alta. Regizorii producțiilor cu scenariu complicat au tendința să aprecieze actorii care rămân în pielea personajului în timpul unei scene de sex, în timp ce un film în care subiectul principal sunt picioarele, sânii sau fundul se concentrează pe trăsăturile fizice respective. O scenă gonzo cu sex nu e diferită pentru mine de nicio altă situație în care fac sex în fața altor oameni – doar că înainte stau o oră să-mi facă părul și machiajul.

Publicitate

Diferența dintre cum se simte sexul față de cum arată o scenă după luminare, editare, corectarea culorii, schimbarea unghiurilor camerei e o cu totul altă poveste. Uneori produsul final are un cu totul alt ton decât tonul pe care îl avea în timpul filmării. Ceea ce e foarte util în zilele în care totul merge prost, de la tensiunea electrică până la erecția actorului. Mai e util și atunci când cineva (de exemplu eu) are o vânătaie uriașă pe coapsă. Când acelui cineva îi mai și intră un fir de păr în gură sau cade de pe canapea/pat/birou, editarea salvează situația și ne face pe toți să părem mult mai coordonați decât suntem de fapt. Editarea e unul dintre multele lucruri care separă un videoclip pornografic de o înregistrare cu camerele de supraveghere.

Mi-a luat ani de zile să mă prind că și articolele din presa scrisă trec prin procese de editare similare. În funcție de companie, numărul de persoane care editează un articol și stilurile editorilor variază, astfel încât rezultatul final poate fi doar o variantă mai cizelată a articolului original sau poate fi un cu totul alt articol decât cel de la început, în care stilul autorului original e irecognoscibil. Pare a fi mai mult un efect secundar al sistemului de publicare decât o intenție malițioasă din partea celor implicați. Nu am atâta experiență în lumea din „backstage” cât să pot explica procesul în toată complexitatea lui.

Dar am multă experiență în interacțiunea cu presa ca lucrătoare în industria sexuală. Chiar și atunci când reporterul sau ziaristul e confortabil cu sexualitatea și cu activitatea sexuală profesională, tot vine cu niște noțiuni preconcepute. Pe lângă asta, vede subiectul prin lentila propriilor experiențe. E ceva normal. Și eu fac asta când scriu și când citesc texte.

Probabil că și tu faci asta în momentul ăsta, dacă nu cumva te-ai dus deja să joci Candy Crush sau să-ți plimbi câinele sau ce mai fac copiii cool în ziua de azi. Când iau în considerare acceptarea unui interviu, mă documentez înainte, mă uit ce a mai scris jurnalistul respectiv, îi caut blogul și contul de Twitter ca să-mi dau seama dacă mă privește într-un mod pozitiv sau negativ. Pot să mă documentez și despre publicația în care va apărea materialul ca să evaluez ce punct de vedere va avea povestea finală. Dacă găsesc în ea articole laudative la adresa lui Gail Dines sau Pat Robertson, probabil articolul va fi unul negativ, care are scopul de a mă desființa, așa că retez elegant orice comunicare cu respectivul jurnalist. Din experiența mea, diferențele dintre tonul unui interviu și tonul poveștii finale sunt de obicei mai subtile și neintenționate.

Publicitate

Un editor care corectează greșeli gramaticale sau ortografice s-ar putea să schimbe și cuvinte întregi, ceea ce schimbă și înțelesul. Uneori editorii rearanjează paragrafe întregi sau renunță la propoziții. Fac schimbările astea pentru ca articolul să se potrivească mai bine cu tonul publicației sau pentru a face articolul mai ușor de citit. Scopul lor e bine intenționat, dar nu ei sunt cei care au făcut cercetările despre subiect și nici n-au vorbit direct cu subiectul. Din cauza acestor lacune de informații, combinate cu presiunea deadline-urilor și cererea crescândă de povești, autorii (printre care mă număr și eu) nu apucă să-și vadă articolul editat decât după ce acesta a fost publicat, ceea ce poate duce la inacurateți accidentale. Sunt sigură că asta se întâmplă în tot felul de articole – de la cele despre sindicatul instalatorilor până la cele despre nuanțele de ruj la modă – dar punctul meu sensibil sunt articolele care interpretează greșit lucruri despre cei care lucrează în industria sexului și despre sexualitatea non-tradițională.

Ca să înțelegi cum funcționează industria sexului profesional e esențial să iei interviuri cât mai multor lucrători sexuali. Persoanele care lucrează în acest domeniu tind să păstreze mai bine acuratețea și integritatea informației prezentate. Cartea Melissei Gira Grant Playing the Whore, discută percepțiile publicului despre diversele tipuri de lucrători sexuali și despre cum munca în acest domeniu a fost judecată, aplaudată și politicizată în timp ce examinează relația volatilă dintre sexul ca profesie și diverse tipuri de feminism. Femeia argumentează cu elocvență că perceperea muncii în industria sexului ca pe un job real ar scădea mult pericolele și riscurile exploatării care are loc în industrie. A reușit să scrie atât de fluent despre sex pentru că are o grămadă de experiență ca lucrătoare sexuală.

Proiectul Red Umbrella oferă o perspectivă și mai complexă a subiectului, din mai multe surse. Încă din 2009, Audacia Ray, o fostă lucrătoare sexuală, a amplificat vocile lucrătoarelor sexuale care și-au descris propriile experiențe în cadrul unui eveniment lunar numit Jurnalul Umbrelei Roșii sau au participat la diverse workshopuri în care au povestit despre munca lor. De curând au început să publice rezultatele acestor workshopuri într-o revistă literară numită Prose & Lore, iar Audacia lucrează acum cu o echipă de filmare la crearea unui documentar de lung metraj care spune poveștile a șapte lucrătoare sexuale. Din nou, datorită informațiilor pe care le-a primit direct în lumea în care a lucrat mult timp, cred în abilitatea Audaciei de a înfățișa cu acuratețe experiențele fiecărei lucrătoare și varietatea de motivații pentru care acestea au intrat în industria sexului profesional.

Precizia raportării și povestirile direct de la sursă, deci spuse direct de lucrătoarele sexuale, sunt necesare pentru a crea o imagine autentică a sexului profesional și a persoanelor care-l practică. Avem mare noroc că există astfel de femei precum Audacia care reușesc să echilibreze greutatea reportajelor răstălmăcite și senzaționaliste.

@Stoya

Traducere: Oana Maria Zaharia