FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Armata birmaneză foloseşte femeile Rohingya drept sclave sexuale

Mulţi localnici ştiu chestia asta, doar că le e imposibil să facă ceva în privința asta pentru că riscă să-şi piardă viaţa.
15.4.13

Tabăra regimentului 207, aflată la câțiva kilometri de Sittwe.

Musulmanii din Birmania n-o duc prea bine. Anul trecut, majoritatea budistă a țării a lansat o serie de atacuri asupra minorității musulmane Rohingya, pe motivul aparent că n-ar fi „puri etic”. Atacurile au continuat anul acesta și acum i-au inclus pe toți musulmanii, pe lângă Rohingya. Găștile de budiști necruțători le-au dat foc la case și le-au spart capetele.

Publicitate

După ce am studiat cauza populației Rohingya și cele două incidente violente în care au fost implicați în iunie și în octombrie anul trecut, am hotărât să iau avionul spre Birmania, anticipând un nou val de conflicte. Problema a fost că nu aveam bani, nu eram susținut de nicio organizație media, iar presa mainstream renunțase să mai scrie despre conflict. Când am cerut sprijinul publicului ca să obțin finanțare pentru călătorie, reacțiile au fost copleșitoare (se pare că oamenii chiar sunt interesați să contribuie la dezvăluirea persecuției violente a minorităților vulnerabile) și colectivul m-a ajutat să strâng suficienți bani cât să pot pleca.

Am stat în Sittwe, principalul oraș din statul Arakhan, unde sunt situate majoritatea taberelor Rohingya. Trecând în fiecare dimineață pe lângă punctele de control ale poliției ca să intru în taberele Rohingya, mă simțeam ca și cum aș fi transportat într-o lume paralelă în care era ok să uiți de obligațiile tale ca ființă umană și puteai să te porți oribil cu un grup de oameni doar pentru că proveneau din alt loc decât tine. Musulmanii Rohingya nu sunt recunoscuți drept cetățeni ai Bimaniei, ceea ce înseamnă că nu au niciun fel de drepturi și nici acces la sistemul educațional sau medical.

Un băiețel Rohingya dintr-o tabără din statul Arakhan.

Pe când eram în Sittwe, câteva contacte de-ale mele mi-au spus că femeile Rohingya sunt ținute cu forța într-o bază militară. Am găsit câțiva martori oculari, dar trebuia să mă apropii de bază ca să pot confirma ce auzisem. Nu uitați că fotografiatul și filmatul sunt interzise într-o bază militară birmaneză, iar oamenii care au fost de acord să mă conducă până acolo ar fi riscat să-și piardă viața dacă ar fi fost prinși.

Publicitate

Dovezile pe care le-am adunat în timpul săptămânii petrecute în Sittwe arată că armata birmaneză răpește femei Rohingya din regiunea Arakhan și le folosește drept sclave sexuale. Am predat aceste dovezi Organizației Internaționale a Muncii (OIM), o agenție americană care se ocupă de probleme din domeniul muncii și care a depus plângere către guvernul birmanez și a lansat o investigație cu scopul de a salva femeile prizoniere.

Martorii oculari dintr-o tabără militară situată la câțiva kilometri de orașul Sittwe (care găzduiește Regimentul 270) au declarat că aproximativ 20 de femei și trei copii cu vârste sub opt ani sunt ținuți prizonieri la bază. Una dintre martore, Amina (i-am schimbat numele), a povestit că trecea pe lângă bază când a auzit niște voci care o strigau. Femeile prizoniere au întrebat-o pe Amina dacă era musulmană. Le-a spus că da.

„Te rugăm, ajută-ne. Dacă ne ajuți să scăpăm de aici, o să ajungi în jannah (rai),” i-a spus o femeie. „Vin mulți soldați, nu putem respira. Vrem să devenim din nou musulmane. Dacă rămânem aici, o să ajungem în iad.” Amina a înțeles perfect ce încercau să-i transmită femeile: erau violate și nu voiau s-o spună explicit ca toată lumea să înțeleagă ce se petrecea.

Prizonierele au rugat-o pe Amina să transmită mesajul lor cuiva care le-ar putea ajuta. „Părinții noștri nu ne pot găsi, nu știu unde suntem,” i-au spus.

O femeie Rohingya la o clinică medicală. Fotografie de Dougal Thomas.

Femeile au reușit să vorbească cu Amina doar pentru că era Ziua Națională a Independenței Birmaniei și soldații erau plecați. „Suntem arestate aici de mult timp. Astăzi ne-au lăsat în pace pentru că au un vizitator special”, i-au spus Aminei. Femeile au continuat, spunându-i Aminei că dacă se răspândea prea mult vorba despre asta, soldații le vor ucide și au avertizat-o că își risca viața  dacă era prinsă vorbind cu ele.

Publicitate

Amina a văzut în interiorul bazei trei copii. Doi dintre ei au scos capetele pe fereastră și unul s-a apropiat de gard ca Amina să-i poată da niște legume pe care le adunase. „Femeile plângeau,” mi-a spus. „Unele mă numeau fiică, altele soră.”

Amina a mai spus că unele femei erau însărcinate, ceea ce putea indica că erau prizoniere încă de la violențele din iunie sau octombrie și rămăseseră însărcinate în închisoare. Informații din diverse surse indică faptul că localnicii știu că femeile sunt ținute prizoniere, dar se tem să vorbească despre asta. Iar cum Rohingya nu sunt recunoscuți ca cetățeni ai Birmaniei – și prin urmare nu au drepturi – se poate presupune că pedepsele care li vor aplica dacă vorbesc nu vor fi deloc oficiale.

Un sat Rohingya ars până în temelii în statul Arakhan. Fotografie de Spike Johnson.

Un tânăr Rohingya în vârstă de 18 ani căruia i-am luat interviu, mi-a povestit despre o altă tabără militară aflată la 20 de minute distanță, în care o femeie era ținută în aceleași condiții. Era unul dintre cei 14 muncitori care s-a dus să vorbească cu femeia în Rakhine, limba vorbită de populația budistă din Arakhan. Femeia le-a răspuns: „Nu-mi mai vorbiți în Rakhine, sunt musulmană. Sunt prizonieră aici.”

Apoi le-a spus bărbaților numele tatălui ei și orașul din care era. Au întrebat-o ce căuta într-o tabără militară dacă era musulmană și dacă voia să vină cu ei. Le-a răspuns: „Am doi copii.” Prin urmare, copiii erau folosiți ca s-o țină în tabără. Am predat și aceste dovezi agenției OIM.

Am încercat să vorbesc cu mai mulți martori oculari, dar majoritatea erau prea speriați ca să vorbească. O femeie care văzuse femeile prizoniere din tabăra Regimentului 270 a fost de acord, inițial, să vorbească cu mine, dar a dat înapoi atunci când soțul a amenințat-o că divorțează dacă vorbea cu vreun jurnalist despre subiect. Rohingya nu au drepturi și nicio formă de protecție oficială, iar cei care vorbesc cu jurnaliștii chiar își riscă viața, așa că le-am înțeles perfect reticența.

Ultima oară când femeile au fost văzute a fost prin martie și nu se știe dacă sunt încă în viață. Nu se știe nici dacă femeile au rămas în aceeași bază sau au fost împărțite și trimise în alte tabere. Dar ce e sigur e că niște femei Rohingya nevinovate sunt ținute în captivitate de către armata birmaneză și mulți localnici știu chestia asta, doar că le e imposibil să facă ceva în privința asta pentru că riscă să-și piardă viața.

Urmăriți-l pe Assed pe Twitter: @AssedBaig

Traducere: Oana Maria Zaharia