Bunicul meu e cel mai şmecher

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Bunicul meu e cel mai şmecher

Bunicul a rămas fără bunica acum fix 20 de ani, cam tot atunci când a ieșit la pensie și s-a transformat din șef de birou în șef de gospodărie.

Șmecherul cu pălărie și pistol e bunicul meu acum mai bine de cincizeci de ani. Stanciu. Ion Stanciu. Fost Marcu. Pe vremea aia era deja mecanic de tren, probabil testa primele locomotive electrice de pe la noi. Înainte de trenuri (dar și după), i-a plăcut să danseze. Mi-a povestit cum odată a participat la un festival internațional de dansuri folclorice și una din primele remarci a fost că dansatoarele poloneze erau foarte pupăcioase. El a fost pupăcios mai ales cu bunică-mea, Tudora - cea mai frumoasă fată din sat, evident. Că doar și el era frumos, bașca școlit la București și cu țigara în colțul gurii. Adică șmecher.

Publicitate

Ca CFR-ist devotat, după ce a condus tot felul de locomotive în tot felul de locuri, a ajuns șef de remiză la Titu (care e in județul Dâmbovița; dacă n-ați auzit niciodată de această metropolă, s-ar putea totuși să fi citit numele într-o schița de-a lui Caragiale). S-a pensionat acum vreo 20 de ani, dar a rămas șef pentru oricine îl cunoaște. Îl știe și îl respectă toată comuna Mătăsaru, iar în Titu îl salută toți. A fost mereu șmecher și are la ghiozdan povești care țin ore sau chiar zile, dar de care n-ai nicio șansă să te plictisești. Că sunt ele tari by default și știe el, Ionel, și cum să le zică (uneori îl înregistrez, limbajul e delicios). Iar în general îi place să te impresioneze și să aibă dreptate.

De când nu mai stau în Romania, vorbim mult la telefon, iar când mai merge pe la ai mei, ne conversam pe Skype - „Băi frate, ne-am dat dracu`ce i-a dus p-ăștia capu`sa facă!". De fiecare dată când reușesc să ajung pe la el facem poze împreună, e deja tradiție. Uneori iese shooting în toată regula, îi place să pozeze și să fie „personaj" și are o adevărată colecție de pălării și șepci. E modelul ideal.

Acum doi ani a venit în vizită în Elveția - prima dată cu avionul. A fost încântat și de zbor și de țară: „E dați dracu` elvețienii ăștia, până și iarba e verde în noiembrie și vacile pasc în oraș!" S-a ofticat însă că transportul aerian are alte reguli decât cel feroviar, că mi-ar fi adus vreo două găini, o curcă, niște mușchi de la porcul Gică, vreo trei litri de țuică, vreo șase de vin și niște ouă proaspete - să am și eu aici, ca omu`. „Că doar pentru voi le țin, nu pentru mine!" Bunicul a rămas fără bunica acum fix 20 de ani, cam tot atunci când a ieșit la pensie și s-a transformat din șef de birou în șef de gospodărie. Are grădini și livezi cu de toate, multe păsări, porci, doi câini și trei pisici. Trebăluiește toată ziua și gătește de te lingi pe degete. Ultima oară l-am vizitat anul ăsta de Paște și mi-a dat „pe avion" suc de roșii, gem de prune și castarveciori murați. Producție personală, evident.

Publicitate

1 Decembrie