Foto: Vlad Brăteanu

Mânz, brânză, dezamăgire. Am fost la festivalul dacilor, ca să nu mergi tu

N-a fost să fie nici grandios, nici cu foarte mulţi daci. Mai mult cu fascişti.

|
oct. 14 2014, 10:06am

Foto: Vlad Brăteanu

Hârjoneală cu ungurii pe stadioane. Marşuri pentru Basarabia. Campanie electorală. E clar că-i vremea dacilor. Şi, ca să vezi!, MŢR tocmai a găzduit Festivalul „Adevărul despre daci". Probabil ca să-şi recâştige locul în inimile românilor, după ce a dat odată un film cu lesbiene.

Având în vedere că sunt un expert în domeniu (am făcut un scheci hazliu cu Gerunziu, ultimul dac în viaţă), nu puteam rata ocazia să văd cu ochii mei ceea ce speram că e un renaissance fair grandios cu daci. Păcat că n-a fost să fie nici grandios, nici cu foarte mulţi daci. Mai mult cu fascişti.

Intru plin de speranţă în curtea muzeului, unde era obişnuita forfotă de weekend: jumări, dulceţuri, leacuri băbeşti, antichităţi, ii şi iţari, căciuli cu urechi din Dragonul Roşu la suprapreţ, amulete magice cu orgoni şi dinţi de dinozaur din Malawi, care au cumva legătură cu ţăranul român. Serios, au dinţi de dinozaur la MŢR.

Dar unde sunt dacii? Ah, uite dacii.

Într-un colţ, un domn vinde cu trei lei revista „Dacia Nemuritoare". O cumpăr. Aş recunoaşte DTP-ul ăla oriunde. „Aţi luat tehnoredactorul de la România Mare?", întreb. „Am fost director la România Mare", răspunde dacul nemuritor. „Până m-am certat cu Vadim." Ne împrietenim şi ne tragem într-o poză împreună.

Întreb cine-l sponsorizează. Îmi povesteşte că are un prieten care are o firmă de veşminte bisericeşti şi o fată în Noua Zeelandă. E greu să fii patriot în zilele noastre. Nu-s mare fan al veşmintelor bisericeşti, aşa că dau să plec, dar domnul director mă ia după umăr.

„Auzi", şopteşte. „Tu eşti naţionalist?"

Vorba dacilor, când eşti în Roma, fă ca romanii. Îi zic că-s mega-super-naţionalist.

„Stai să-ţi fac cunoştinţă cu cineva." Şi mă trage de braţ spre o doamnă machiată atât de goth, că putea să încălzească un sector întreg cu cărbunele de pe o singură pleoapă.

„Nicoleta e directoare la «Cuvântul Legionar»", zâmbeşte complice dacul nemuritor. Încerc să mimez că mă bucur de cunoştinţă şi fug, nu înainte de a băga în ghiozdan un ziar legionar, ca să învăţ ce să scriu dacă mă zărghesc.

Trec pe lângă un stand cu tricouri dacice pentru ţânci.

Deschid încetişor uşa sălii unde-s conferinţele. Să absorb măcar câteva minute înţelepciunea neţărmurită a strămoşilor, îmi zic. Uşa scârţâie cam tare. Mă împiedic, săgetat în genunche de încruntătura unui domn în vârstă. În spatele lui, alţi bătrâni indignaţi îmi transmit priviri de reptilă întreruptă din hibernare. Sala miroase a şifonier.

„Nu eşti binevenit aici, ne-dacule", îmi transmit telepatic, din spate, şi câţiva băieţi de vârsta mea. Poartă pe cap fesuri dacice, deşi nu suntem în munţii Orăştiei sau altundeva în aer liber. Ce urât.

Pe scenă, un domn vorbeşte despre cât de pasionaţi erau Vlad Ţepeş şi Tudor Vladimirescu de balaurul dacic. Din când în când se suie pe podium şi Daniel Roxin - Mesia al protocroniştilor - ca să reîmprospăteze vraja prin care-i hipnotizase pe bieţii oameni. Ca atunci când plimbi puţin mausul ca să nu intre calculatorul în sleep.

Aflu că momentul artistic cu Dorel Vişan (trebuia să fie şi aşa ceva) se amână, că Dorel Vişan n-a venit. Ies din sală, nu înainte să observ în program alte câteva titluri deosebit de dacice: „Regi români ai Ungariei", „Voievodul valah: viaţa lui Mihai Viteazul"sau „Lovitura de stat de la 23 august 1944 şi implicaţiile sale".

Trec pe lângă un stand cu nişte minunaţi dracones de lemn.

Ajung din nou afară şi mă acostează un şaman euforic, pe care-l văzusem mai devreme vânzând acei minunaţi dracones de lemn (foto stânga)

Începe să-mi povestească despre cum era glaciară a fost de fapt o iarnă nucleară cauzată de nu ştiu ce bombardamente şi că singurul loc unde au supravieţuit oamenii a fost - well, duh - în Dacia. De-aia şi limba dacă, pe care o vorbim noi, e mama tuturor limbilor, şi toate limbile se aseamănă cu limba dacă. Are şi nişte scheme care dovedesc totul.

„Cea mai administrativă limbă de pe glob e româna. Orice literă pe care o auzi, o şi citeşti, nu se mănâncă niciuna!", continuă şamanul. „Din Dacia, limba a coborât pe Olt şi a radiat pe Dunăre până în Arabia, care vine de la Basarabia!"

Reiese cumva că şi „Satana" e o mantră dacică primordială. Scap un râs pe nas. Mă prefac că îmi trag mucii.

„Am studiat 100 de limbi", mă asigură şamanul, timp în care eu încerc să concep un plan de evadare. Ăla cu „sorry, nu speak româneşte" sigur n-o să funcţioneze.

Îl asigur că tot ce spune el e fascinant. Am scăpat.

Mă uit spre taraba cu căciuli, unde un Burebista probează un pileus. Nu-i place - are floricele, iar el l-ar prefera în varianta cu frunze de stejar. Stejarul e mai dârz. În plus, se grăbeşte foarte tare la Marşul pentru Basarabia.

Mă trage de mânecă un alt luptător, ca să-mi arate că are un tricou dacic. Bravo, băi, ai un tricou.

„Sunt împotriva la toată clasa politică. I-aş arunca, ştii unde? În iad, în foc! Bine, tricoul ăsta îl port aici, eu mai am şi alte tricouri. Cu Iron Maiden", râde viteazul. „Mă găseşti şi pe Facebook: Dacian Zeul Zalmoxis."

Amintindu-mi de ce am venit de fapt - ca să văd lupte cu daci - o întreb pe domniţa de la tejgheaua cu arme dacice cât mai durează până la demonstraţia militară dacică. Aflu că acuşi trebuie să vină colegul de la marşul unionist. (Îhî, colegul, pentru că până la urmă am văzut o grandioasă demonstraţie militară cu un singur dac. Celălalt rămăsese la marş.)

Şi vine dacul. Mângâindu-şi barba rufoasă cu teribilul tăiş al armei, ne povesteşte că o săbiuţă autentică de pe Columnă costă trei sute de lei, dar o lasă la două sute, că-i ultima zi şi nu vrea să plece cu ea acasă.

Gata cu vorbăria, noi am venit aici să vedem daci luptând pe viaţă şi pe moarte.

Sunteţi gata, dacilor? În seara asta mâncăm brânză cu Zamolxe!

...Şi atunci dacul a lăsat deoparte paloşul tăios, a luat unul de lemn şi i-a lăsat pe nişte copii să dea în el - da' uşor, că dacii nu loveau tare. Serios.

Iar eu am plecat de la Festivalul „Adevărul despre daci" mai puţin patriot decât eram când venisem. În faţa mea, nici Superman nu părea foarte impresionat, dar lui măcar îi luaseră părinţii o mantie mişto.

Urmărește-l pe Vasile pe blogul său.

Citește și astea:
Omul care trăiește în Barba Dragonului rupe tăcerea
Expoziția cu maneliști de la MȚR ne-a redovedit cât de ipocriți suntem
Homofobia cuprinde România

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE