Quantcast
film

Tatăl Fantomă e cel mai bun film românesc pe care l-am văzut

Povestea filmului Tatăl Fantomă se dezvoltă în jurul profesorului american Robert Traum, care îşi ia o vacanţă ca să plece prin Carpaţi, în căutarea rădăcinilor arborelui său genealogic.

Rocco Castoro

Rocco Castoro

Tatăl Fantomă e un film destul de nou scris și regizat de Lucian Georgescu, un român care mai cochetează și cu publicitatea, scenaristica și diverse alte activități creative. Povestea filmului Tatăl Fantomă se dezvoltă în jurul profesorului american Robert Traum, care își ia o vacanță ca să plece prin Carpați, în căutarea rădăcinilor arborelui său genealogic. Treptat, descoperă că strămoșii lui, pe care îi credea săraci lipiți pământului, erau, de fapt, o familie de bogătași implicată în crima organizată. Se îndrăgostește de o arhivistă de guvern a cărei datorie e să-l supravegheze și să-l asiste pe parcursul călătoriei sale și în cele din urmă reușește să restabilească contactul cu ultimul membru al familiei rămas în viață – Sami, un bun prieten al tatălui lui Robert, care se plimbă prin țară și proiectează filme vechi din rulota lui, pentru că a fost dat afară din cinematograf de primarul local, un grăsan lacom.

Filmul are același titlu cu niște memorii scrise de colaboratorul VICE Barry Gifford (a cărui contribuție la numărul de septembrie, ‘The Vast Difference’, trebuie s-o citiți neapărat), dar povestea are foarte puține în comun cu acea carte. În schimb se aseamănă cu nuvela lui Barry Almost Oriental. Barry are în film un rol mic dar memorabil – decanul lui Robert, care încearcă să-l convingă pe acesta la începutul filmului că toată călătoria lui o să fie o pierdere de vreme.

Filmul a rulat anul trecut la festivalul de film de la Londra şi la multapreciatul festival de film Mannheim Heidelberg din Germania. Am vorbit cu Lucian și fraților, pot să vă spun că era super încântat că în sfârșit filmul lui primește aprecierea care i se cuvine.

VICE: Sunt un mare fan Barry Gifford, așa că unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestui film mi se pare felul în care ți-ai imaginat povestea pe care se bazează scenariul. Te-a inspirat un anume aspect al poveștii, pe care l-ai transformat și personalizat?
Lucian Georgescu:I-am citit cartea, îmi place foarte mult cum vorbește despre ceva de care nu ai habar până nu iese la iveală din amintiri. E un scriitor grozav. Îmi place la nebunie.

Barry apare și el în film, dar nu are nimic în comun cu memoriile lui eponime. Însă anumite puncte din poveste par să fie bazate pe viața lui. Te-a asistat la scrierea scenariului sau ceva de genul ăsta?
Amândoi aveam în minte un road movie la început. Voiam să fac ceva bazat pe povestea întâlnirii dintre mine și Barry, cum ne-am cunoscut și am intrat în aventura asta prin munții Transilvaniei, în căutarea originilor familiei lui. Trebuia să fie plină de umor negru – ciocnirea dintre două culturi și multă confuzie. Barry a scris primul fir narativ, dar a trebuit să ne oprim pentru că nu aveam fonduri să continuăm. Așa că până la urmă l-a transformat într-o nuvelă pe care a și publicat-o, Almost Oriental. Filmul are niște trăsături în comun cu nuvela, dar nu e același. Deci s-ar putea spune că nu a existat niciodată un scenariu concret pentru el. Am improvizat multe scene și am băgat multă confuzie, pentru că așa e viața, derutantă. La urma urmei, nu e rolul filmelor să explice viața. Viața este cum este. Așa că n-aș spune că am lucrat împreună cu Barry, pas cu pas. A fost o combinație între spiritele noastre și a persoanelor care suntem și a prieteniei dintre noi – o combinație de lucruri comune și lucruri pe care nu le împărtășim.

Cum l-ai convins pe Barry să joace în film? Îl cunosc, și nu pare a fi genul lui.
Tocmai asta a fost distractiv. Producătorul nostru german a venit cu ideea. A durat atât de mult să termin filmul încât la un moment dat nu mai țineam legătura cu Barry atât cât ar fi trebuit – doar prin e-mailuri și telefoane din când în când. Totul începuse să se destrame, chiar și prietenia noastră, ceea ce era foarte trist pentru că eram prieteni buni și îl iubesc mult – nu numai că îl respect, dar îl și iubesc. Barry ajunsese într-un punct în care se enervase. Poate fi un personaj dificil. Ne-am certat și prin e-mail. Cred că cel mai interesant lucru după filmul ăsta ar fi să publicăm e-mailurile dintre mine și Barry; sunt de-a dreptul încântătoare. Prin urmare, relația noastră era distantă și rece, el nu-și închipuia că o să mai termin filmul vreodată, iar eu mă simțeam frustrat și singur. Și atunci a trebuit să filmăm scena în care decanul îl sfătuiește pe Robert să nu meargă în călătorie. Și tipul ăsta neamț, care a făcut peste 60 de filme, îmi zice: „De ce nu-l rogi pe Barry să apară în film?” Am tras aer în piept și i-am scris un e-mail: „Uite ce e, nu mă strânge de gât. Asta e ideea. Cum ți se pare?” Mi-a răspuns: „Ok, vin s-o facem.”

Cinema-ul românesc a trecut prin vremuri foarte grele de-a lungul anilor și nici acum nu se produc prea multe filme în România. În orice caz, lucrurile nu au stat așa dintotdeauna și am impresia că personajul lui Sami reprezintă generația de realizatori de film de dinainte de revoluție care te influențează pe tine și pe cei ca tine.
Aveam o capacitate culturală destul de mare înainte de revoluția din 1989, iar chestia cu Sami e că se trage dintr-o familie de oameni tradiționaliști care protejau filmele încă de la începutul secolului 20. În ’45, când au venit rușii cu armata și toate alea, au distrus totul și au transformat cinematograful într-un instrument de propagandă. Sami e un martor al trecutului. Știe ce s-a întâmplat înainte de al Doilea Război Mondial, a văzut ce au făcut rușii și comuniștii cu cinematografele, dar este un cinefil, iubește filmele. Mi-a venit ideea să-l fac să călătorească prin țară după ce am citit un articol din presă, despre un cinefil bătrân din Moldova care merge prin țară într-o rulotă și proiectează filme pentru cine vrea să le vadă, din pură plăcere.

Traducere: Oana Maria Zaharia