Se ştie că genuri muzicale precum rock-ul, rap-ul şi punk-ul au pătruns în marile orașe ale ţării cu ceva vreme înainte de Revoluţie. Ceea ce nu prea se ştie e că la începutul anilor 90 au existat nuclee de muzică bună şi prin oraşe mai mici precum Caracal. Acolo, toţi cei care nu-şi spălau creierii cu Mădălina Manole, dar făceau poze la panaramă prin cimitir, îşi formaseră o comunitate închegată de rockeri care, în mod surprinzător există şi în zilele noastre. Curios să aflu mai multe despre metaliştii orașului în care cimitirul e pe strada Învierii, am discutat cu Claudiu Marghiolu, un profesor de filosofie din Caracal care a făcut parte din primul val de rockeri de acolo.
Publicitate
VICE: Cum a început totul?
Claudiu Marghiolu: Rock-ul m-a prins mai serios prin clasa VIII-a, când m-am apucat şi de cântat la chitară. Înainte de Revoluţie ne adunam prin parc, La Vulturi. Nu mai ţin minte cine numise locul aşa, dar ştiu că se inspirase din romanul lui Gala Galaction cu acelaşi nume. Pentru că nu existau mobile pe vremea aia, ne întâlneam zilnic acolo, la şase. Cântam, fumam, beam, filosofam, ascultam muzică bună şi ne certam cu cei care se luau de noi.Şi după Revoluţie?
După 90 am făcut două rockoteci. Una era pe la centrul cultural studenţesc unde aveam voie să facem petreceri de două ori pe săptămână. Unii aduceau muzica, alţii sculele. A doua rockotecă o făceam pe la Teatrul de Vară. P-acolo aveam şi un bar, deşi noi oricum nu beam prea mult. Ne ajungeau două beri ca să cântăm, iar, când mai puneam mâna pe o vodcă, o împărţeam la 15 oameni.Totuşi, deşi am plecat mulţi din Caracal la facultate prin alte oraşe, tot La Vulturi a rămas locul de întâlnire din vacanţe.Aveaţi şi trupe locale?
Da, cea mai cunoscută era Krater care e un fel de Phoenix al Caracalului. Prin trupa aia au trecut prin rotaţie vreo 20 de inşi. Am fost şi eu basist o vreme. După ei a mai urmat una al cărei nume nu-l mai ţin minte şi trupa Kanal, care a fost un proiect scurt. Era un fel de Napalm Death.Cântau şi alţii pe la voi?
Da, au tot venit trupe precum Iris, Holograf şi RIFF. Pe vremea lui Ceauşescu dădeau concerte la Casa Armatei. Eu mi-am luat bătaie acolo, la Iris, pentru că m-am urcat pe scaune. M-a băgat după aia Minculescu înapoi la concert prin spate. Nu prea ne era frică, eram niţel inconştienţi.
Claudiu Marghiolu: Rock-ul m-a prins mai serios prin clasa VIII-a, când m-am apucat şi de cântat la chitară. Înainte de Revoluţie ne adunam prin parc, La Vulturi. Nu mai ţin minte cine numise locul aşa, dar ştiu că se inspirase din romanul lui Gala Galaction cu acelaşi nume. Pentru că nu existau mobile pe vremea aia, ne întâlneam zilnic acolo, la şase. Cântam, fumam, beam, filosofam, ascultam muzică bună şi ne certam cu cei care se luau de noi.Şi după Revoluţie?
După 90 am făcut două rockoteci. Una era pe la centrul cultural studenţesc unde aveam voie să facem petreceri de două ori pe săptămână. Unii aduceau muzica, alţii sculele. A doua rockotecă o făceam pe la Teatrul de Vară. P-acolo aveam şi un bar, deşi noi oricum nu beam prea mult. Ne ajungeau două beri ca să cântăm, iar, când mai puneam mâna pe o vodcă, o împărţeam la 15 oameni.Totuşi, deşi am plecat mulţi din Caracal la facultate prin alte oraşe, tot La Vulturi a rămas locul de întâlnire din vacanţe.Aveaţi şi trupe locale?
Da, cea mai cunoscută era Krater care e un fel de Phoenix al Caracalului. Prin trupa aia au trecut prin rotaţie vreo 20 de inşi. Am fost şi eu basist o vreme. După ei a mai urmat una al cărei nume nu-l mai ţin minte şi trupa Kanal, care a fost un proiect scurt. Era un fel de Napalm Death.Cântau şi alţii pe la voi?
Da, au tot venit trupe precum Iris, Holograf şi RIFF. Pe vremea lui Ceauşescu dădeau concerte la Casa Armatei. Eu mi-am luat bătaie acolo, la Iris, pentru că m-am urcat pe scaune. M-a băgat după aia Minculescu înapoi la concert prin spate. Nu prea ne era frică, eram niţel inconştienţi.
Publicitate
Aveaţi des conflicte cu autorităţile?
Nu atât de des cu ele, cât cu oamenii din cartierele rău famate ale Caracalului, care veneau în parc să se ia de noi. Cu ei se ajungea mereu la bătaie. Și poliţiştii ne agasau pe vremea lui Ceaşcă. La un moment dat ascultam AC-DC dat tare La Vulturi şi doi poliţişti ne-au spus să dăm mai încet. Cel mai mare dintre noi, care acum e la Londra, s-a luat în gură cu ei şi a fost bătut, pus în cătuşe şi dus la secţie pentru a fi tuns.Cum făceaţi rost de muzică?
Înainte de Revoluţie aveam un prieten care avea rude la Timişoara, orașul prin care intra toată muzica în ţară, de la sârbi şi de la unguri. Tipul făcea rost de ele de la rude şi noi ne adunam cu toţii să le copiem de la el. După aia au aparut magazine prin care dădeai comenzi de casete sau viniluri şi le plăteai prin ramburs la poştă. Nu mai ştiu cât erau casetele, dar un vinil ajungea şi până la 700 de lei, aproape un salariu pe vremea aia. Imediat cum apărea un album nou, mergeam la primul care l-a luat acasă. De obicei era tipul cu vinilurile, pentru că se auzeu mai bine, că avea şi boxe.Ce trupe ascultaţi?
Metallica, AC-DC, Kreator, Sepultura, Sacred Reich. Eu ascultam totuşi chestii mai progresive precum Coroner. Şi acum ascult muzică mai progresivă, dar din mai multe genuri precum fusion jazz.Am văzut pe blogul vostru că aveţi şi o nouă generaţie de rockeri în Caracal. I-aţi îmboldit cumva?
Da, câţiva dintre noi au rămas acolo să ducă mai departe tradiţia. Şi oricum cei mici din grupul nostru au devenit cei mari din al lor. Şi eu m-am întors în oraş să fiu profesor, după ce-am studiat la Timişoara. Am fost să vorbesc cu ei La Statuie, un monument dedicat eroilor din război, care a devenit noul loc de întâlnire al rockerilor din Caracal.
Nu atât de des cu ele, cât cu oamenii din cartierele rău famate ale Caracalului, care veneau în parc să se ia de noi. Cu ei se ajungea mereu la bătaie. Și poliţiştii ne agasau pe vremea lui Ceaşcă. La un moment dat ascultam AC-DC dat tare La Vulturi şi doi poliţişti ne-au spus să dăm mai încet. Cel mai mare dintre noi, care acum e la Londra, s-a luat în gură cu ei şi a fost bătut, pus în cătuşe şi dus la secţie pentru a fi tuns.Cum făceaţi rost de muzică?
Înainte de Revoluţie aveam un prieten care avea rude la Timişoara, orașul prin care intra toată muzica în ţară, de la sârbi şi de la unguri. Tipul făcea rost de ele de la rude şi noi ne adunam cu toţii să le copiem de la el. După aia au aparut magazine prin care dădeai comenzi de casete sau viniluri şi le plăteai prin ramburs la poştă. Nu mai ştiu cât erau casetele, dar un vinil ajungea şi până la 700 de lei, aproape un salariu pe vremea aia. Imediat cum apărea un album nou, mergeam la primul care l-a luat acasă. De obicei era tipul cu vinilurile, pentru că se auzeu mai bine, că avea şi boxe.Ce trupe ascultaţi?
Metallica, AC-DC, Kreator, Sepultura, Sacred Reich. Eu ascultam totuşi chestii mai progresive precum Coroner. Şi acum ascult muzică mai progresivă, dar din mai multe genuri precum fusion jazz.Am văzut pe blogul vostru că aveţi şi o nouă generaţie de rockeri în Caracal. I-aţi îmboldit cumva?
Da, câţiva dintre noi au rămas acolo să ducă mai departe tradiţia. Şi oricum cei mici din grupul nostru au devenit cei mari din al lor. Şi eu m-am întors în oraş să fiu profesor, după ce-am studiat la Timişoara. Am fost să vorbesc cu ei La Statuie, un monument dedicat eroilor din război, care a devenit noul loc de întâlnire al rockerilor din Caracal.
Publicitate
Care-s diferenţele între ei şi voi?
Au acelaşi entuziasm ca noi, dar cam aici se termină asemănările. Sunt mult mai puţini şi mi se par mai puţin închegaţi ca noi. Noi eram ca o familie şi ne luptam pentru casete. Trebuia să ai o cultură muzicală desăvârşită ca să rămâi în grupul nostru. Acum noua generaţie le cam amestecă. Mi se pare ok să asculţi Pink Floyd, Led Zepellin şi Coroner, dar e cam dubios să asculţi şi Paraziţii după aia.Deci crezi că asta va fi ultima generaţie de rockeri din Caracal?
Nu, vor fi diferite generaţiile, dar tot vor mai fi, dovadă asta nouă. În plus şi eu ca profesor cunosc în fiecare an generaţii noi de elevi care aleg să devină rockeri în ciuda tuturor genurilor disponibile acum.Urmărește VICE pe Facebook:Dacă ţi-au plăcut Rockerii din Caracal citeşte şi:
Punkerii din Craiova Cum a fost să cresc ca rocker român în anii '90
Rockul e pe moarte în România
Au acelaşi entuziasm ca noi, dar cam aici se termină asemănările. Sunt mult mai puţini şi mi se par mai puţin închegaţi ca noi. Noi eram ca o familie şi ne luptam pentru casete. Trebuia să ai o cultură muzicală desăvârşită ca să rămâi în grupul nostru. Acum noua generaţie le cam amestecă. Mi se pare ok să asculţi Pink Floyd, Led Zepellin şi Coroner, dar e cam dubios să asculţi şi Paraziţii după aia.Deci crezi că asta va fi ultima generaţie de rockeri din Caracal?
Nu, vor fi diferite generaţiile, dar tot vor mai fi, dovadă asta nouă. În plus şi eu ca profesor cunosc în fiecare an generaţii noi de elevi care aleg să devină rockeri în ciuda tuturor genurilor disponibile acum.Urmărește VICE pe Facebook:Dacă ţi-au plăcut Rockerii din Caracal citeşte şi:
Punkerii din Craiova Cum a fost să cresc ca rocker român în anii '90
Rockul e pe moarte în România
