FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Bine ai venit în zona gemenilor

Cei mai dubioşi gemeni din lume au renunţat la Selena Gomez şi acum vor s-o facă poştă pe Lindsay Lohan.

Thurman și Sidney Sewell, cunoscuți ca Gemenii ATL, relaxați în jurul fundului unei femei într-un pat din apartamentul lor luxos de pe acoperiș, în Midtown Atlanta. Fotografii de Paul Birman, Chris Nieratko și Troy Stains.

„Crezi că putem să i-o tragem Selenei Gomez?”, m-a întrebat vocea de la capătul iPhone-ului meu, acum aproape un an. Vocea nazală, gravă, cu accent de Tennesse a accentuat mai mult cuvântul „tragem”.

Publicitate

„Da, desigur. Cu siguranță.”, i-am răspuns. „Cine e Selena Gomez?”

„E curva aia de la Disney.”

La un an de la discuția asta, am realizat că multor oameni nu le vine să creadă că nu auzisem de una dintre cele mai faimoase celebrități tinere din lume până când Sidney și Thurman Sewell, cunoscuți și ca Gemenii ATL, nu mi-au menționat-o în ziua aia la telefon. Dar n-am mai fost la curent cu toate lucrurile Disney de când am încetat să mai scriu pentru revista pentru copii, Disney Adventures, în 1995. Singura curvă de la Disney pe care o cunosc este Minnie Mouse. Și chiar dacă nu știam de Selena Gomez și de serialul ei Disney pentru puștoaice, Wizards of Waverly Place,  înainte de discuția telefonică, sunt încrezător că într-o zi Thurm și Sid îi vor dublu-penetra orificiile tinere până la uitare. Asta fac Gemenii ATL. Deci era ciudat că ei păreau așa de ezitanți.

„Dar este cu Justin Bieber,” a continuat Thurm.

„Crezi că Justin Bieber are o pulă de 22 de centimetri?”, am întrebat. „Și chiar dacă are, cu siguranță nu are două așa.”

„Nah, mă îndoiesc,” a zis Thurm și a început să râdă isteric.

Și cu asta, fraților, te alegi când  te fuți cu Gemenii ATL: 44 de centimetri de pulă turbată care vine spre tine din orice direcție. Ei sunt o afacere la pachet. Gemenii m-au sunat să-mi spună că doar ce au fost acceptați în distribuția filmului Spring Breakers, noul film superb al lui Harmony Korine, despre patru tipe aparent dulci, înarmate în bikini, aflate în vacanța de primăvara din St. Petersburg, Florida. Fetele, Ashley Benson, Rachel Korine și ex-starurile Disney Selena Gomez și Vanessa Hudgens, își ies din minți după ce sunt arestate la o petrecere dintr-un hotel, care a ieșit de sub control, iar dealerul de droguri cu pistolul la purtător, Alien, jucat de infectul James Franco, le scoate pe cauțiune din închisoare alături de Gemeni, care sunt angajați de Alien ca oameni de încredere muți. În ciuda faptului că nu scot nici măcar un cuvânt în film, prezența Gemenilor este la fel de memorabilă precum a celor din rolurile principale, iar liniștea lor de neclintit doar plusează la misterul lor. Rolurile lor doar cresc curiozitatea publicului pentru adevărata poveste din spatele fraților, care ar duce la mai multe păsărici cărora abia le-ar mai face față (cantitatea lor a atins deja limita critică).

Publicitate

Întregii distribuții i-a plăcut de Gemeni. Cu săptămâni înainte de premiera filmului, Selena Gomez a fost la un post de radio francez unde a spus că ea și fetele râdeau cu orele de comportamentul băieților. Iar James Franco a fost atât de afectat de munca alături de ei, încât timpul petrecut împreună l-a inspirat să scrie o poezie, publicată pentru prima dată aici:

Dublu

Ceva de speriat: Există o pereche de gemeni

Din Atlanta

Identici

Ei sunt în stilul hip-hop

Și urmăresc ambulanțe

Ca să câștige un ban

Dar vor să fie faimoși

Sunt aceeași persoană

În corpuri diferite

Niciodată separați

Dorm în același pat

Își termină frazele reciproc

Și-și împart femeia

Sunt ca o dublă-penetrare

Că doar despre asta vorbesc

La un moment dat au fost logodiți

Cu un model Penthouse

Doar cu unul era legal

Dar amândoi ar fi sărutat-o

La ceremonia de căsătorie

De când au fost aduși pe lume, perioada cea mai lungă în care au fost separați a fost de șase ore, în care Sidney a fost închis pentru condus sub influența drogurilor. Altfel, mereu sunt împreună, cu excepția câtorva minute în care trebuie să se cace, bărbierească și să se spele. Fiecare posesiune, emoție și experiență este împărțită. Ei au o singură mașină, un pat și se culcă cu aceeași femeie. La 13 ani și-au pierdut virginitatea simultan cu o stripperiță de 21 de ani și au fost cândva logodiți cu o favorită Penthouse, care, conform Gemenilor, le-a distrus inima după ce părinții ei au făcut presiuni să-i părăsească. Într-o zi vor să devină tații copiilor aceleiași femei, lucru care nu este prea suprinzător când iei în considerare că se cred o singură persoană în două trupuri. Sunt gemeni identici, ceea ce înseamnă că ovulul din care au eclozat s-a spart în două undeva la zece zile după fertilizare, lucru apărut destul de târziu în proces (mai mult, și șansele să se nască gemeni siamezi cresc dramatic). Ei sunt identici genetic și fizic, dar trăsăturile lor sunt inversate. Sid este dreptaci, în timp ce Thurm este stângaci. Dacă stau față în față, poți vedea că ce par mici diferențe ca înfățișare de fapt le oglindesc pe ale celuilalt cu exactitate. Spre deosebire de pulărăul bărbos și imaginar din reclamele Dos Equis, Sid și Thurm sunt cu adevărat cei mai interesanți și unici oameni pe care îi cunosc.

Publicitate

După cum am zis acum un an când i-am cunoscut prima dată, Gemenii ATL sunt visul umed al unui psiholog. Şi ca cele mai multe psihoze, versiunea realității lor a fost formată la o vârstă fragedă. Au crescut săraci lipiți pământului în Chattanooga și astfel au fost forțați să devină prieteni cu o mare varietate de gândaci de bucătărie, să trăiască din resturi de mâncare și practic să se crească unul pe celălalt. Și chiar dacă la început viața le-a oferit multe provocări, ei au continuat să facă parte dintr-o familie iubitoare, care încerca să dea ce-i mai bun din puținul pe care îl avea chiar și când norocul lor atingea limita de jos.

„Trebuie să înțelegi cum am crescut. Familia mea dormea toată într-un singur pat, cinci dintre noi” au spus ei (pentru că Gemenii au tendința să-și termine frazele unul altuia și câteodată vorbesc în același timp, în continuare toate citatele le sunt atribuite amândurora). „Nu a fost la alegere și era ceva normal. Locuiam în ghetouri. În Chattanooga unde am crescut era îngrozitor. Erau câțiva criminali și pungași cu inimă de piatră în jurul nostru. Filmul Gummo îți dă o idee bună despre cam cum era. Oamenii încercau să te răpească, dacă erai afară, apăreau fel de fel de ciudați și te întrebau dacă voiai să dai o tură. Era înfricoșător. Erau prostituate și traficanți de droguri. Bătrânilor albi care încă locuiau acolo în spatele nostru, le-a fost spartă casa și au fost omorâți, i-au omorât pe tip și pe nevasta lui în bătaie.”

Publicitate

Portrete de familie ale Gemenilor cu cele două surori, mama și tatăl lor. Când aveau 12 ani, tatăl lor s-a rănit de unul singur în timp ce ridica greutăți. Incidentul l-a împins către o serie de probleme de sănătate, care a inclus și diabetul și dependența de stimulatorul cardiac. La un moment dat, lua zeci de medicamente pe zi.

Din cauza mediului, Sid și Thurm au fost forțați să se maturizeze rapid și să aibă grijă unul de altul. Când aveau 12 ani, tatăl lor s-a rănit de unul singur când ridica greutăți și a trebuit să facă o operație la umăr. A fost primul pas dintr-o serie lungă de probleme de sănătate, iar, în câțiva ani, s-a ales cu diabet, și-a instalat un stimulator cardiac și lua zeci de pastile pe zi. Lucrurile au devenit atât de rele încât mama lor s-a mutat; Gemenii mi-au zis că ea nu mai suporta presiunea. Asta i-a forțat să aibă grijă de tatăl lor pe cât de bine puteau fără prea mult ajutor din afară.

„Când aveam 14 ani ne uitam la tatăl nostru cum murea în brațele noastre,” mi-au zis Gemenii îndurerați, în timp ce-și aminteau cum tatăl lor murea. „Era vineri noapte, ne dădeam cu skate-ul afară și aveam de gând să petrecem toată noaptea, dar aveam un sentiment ciudat că trebuie să ne ducem acasă. Am ajuns acasă și ne-am pierdut vremea cu tatăl nostru toată noaptea. Ne-am uitat la filmul Tombstone, pe care nu-l mai văzusem până atunci și pe care nu-l vom mai vedea vreodată. Ne-am distrat, vorbeam despre păsărici și el se simțea bine. A doua zi de dimineață ne-a trezit și ne-a zis că nu se simțea bine. Era amețit, spunea că simțea ca și cum era cât pe-aci să leșine. Am sunat la 911 și ne-au zis să încercăm respirația gură la gură în timp ce ambulanța era pe drum, dar n-a mers. Ei au apărut și au încercat cu șocuri electrice, dar n-a mers. Eram isterici. Nu spuneau că era mort, dar în sinea noastră știam. L-au luat de acolo, iar o oră mai târziu mătușile noastre ne-au sunat și ne-au zis că a murit. Eram tare apropiați de tatăl nostru. El era mereu sincer cu noi și ne spunea cât de căcat erau lucrurile.”

Publicitate

În timp ce moartea tatălui lor este una dintre amintirile cele mai traumatizante din viața lor, incapacitatea lor de a se separa pentru mai mult de câteva momente s-a format cu mult timp înainte. Mama lor, Patricia, explică: „Ei au fost înscriși la o creșă când aveau doi ani. Într-o anumită zi, unul dintre ei a fost bolnav, iar celălalt nu era. Când l-am luat pe cel sănătos ca să-l duc la școală, ei se țineau atât de strâns unul de altul, încât nu am putut să-i separ. Țipau și plângeau, era dureros și sfâșietor să-i privești. După cum era de așteptat, amândoi au rămas acasă în ziua aceea.”

În ciuda înscrierii la școală devreme, Gemenii nu au trecut de clasa a opta. Singura lor ambiție din viață a fost datul cu placa. După ce tatăl lor a murit, ei nu au avut unde să locuiască, așa că s-au mutat în subsolul apartamentului surorii de 17 ani, unde dormeau pe podea. Se dădeau cu skate-ul toată ziua, în fiecare zi, și petreceau toată noaptea.

STÂNGA: Sid arată colierul cu cap de șarpe. DREAPTA: Thurm râde în timp ce e mângâiat de una dintre multele prietene ale sale.

„A fost incredibil”, au spus ei. „Dar într-o zi un polițist de proximitate apare la ora 3:30 după-amiază. Noi abia ne trezisem, fiindcă dormisem toată ziua, și am rămas șocați.  Ne-o trăgeam cu o puicuță bătrână care venise în Atlanta ca să facă striptease, iar noi am sunat-o și am rugat-o să ne ducă până în Atlanta, pentru că mama noastră doar ce se mutase acolo. Așa am ajuns să locuim în Atlanta.”

Publicitate

Când Gemenii au ajuns pentru prima dată la casa mamei lor, ei au intrat în ceva ce semăna cu o un bârlog de cocainomani, ceea ce nu era prea departe de adevăr. Ușa garajului era bușită, iar înăuntru cineva a făcut găuri în toți pereții și a distrus TV-ul. Nu le-a trebuit mult să-și dea seama că iubitul mamei, care locuia acolo, Kevin, era responsabil de dezastru. Gemenii l-au descris ca un „mare drogat de căcat”, unul din tipii ăia care încearcă să-și compenseze chelia lăsându-și părul rămas să crească și care poartă o mustață subțire. Imediat a devenit clar că situația domestică a scăpat de sub control.

„Suntem în camera noastră cu un sac imens, fumăm iarbă cu o stripperiță bătrână care umblă pe jumătate dezbrăcată,” au zis Gemenii. „Cred că era în jur de unu dimineața când am auzit bătaia aia puternică în ușă. Este un 5-0. Suntem fumați ca dracu și ne gândim  că ei vin după noi din cauza ofițerului de proximitate. Apoi tipul ăsta Kevin aleargă îmbrăcat în slipi, îi dă stripperiței o pungă de cocaină și spune, „Ia! Îndeasă asta în chiloții tăi, dragă!” apoi ne spune nouă, „Voi nu m-ați văzut!” Aleargă afară, apoi peste câteva minute mai târziu ușa este deschisă dintr-o lovitură și polițiștii intră și întreabă, „Unde e Kevin?” Încep să caute peste tot prin cameră; miroase a iarbă, avem puicuța asta bătrâna aici, iar ei par să spună, „Ce dracu se întâmplă aici?” Pe hol mama plânge și într-un fel se leagănă dinspre ușa doborâtă spre pod. Ei au urcat și l-au prins, iar el era împachetat în izolație și zice, „Iubire! Nu face asta!” Atunci mama ne spune, „Da, m-a ținut ostatică de două zile, mi-a furat mașina, m-a forțat să cumpăr cocaină, a distrus casa și am fost în stare să-i sun pe polițiști când el nu era atent. „Asta a fost prima noastră zi în Atlanta.”

Publicitate

Chiar dacă relația Gemenilor cu mama lor este uneori tensionată, ea este fericită de succesul lor, chiar dacă nu este de acord cu stilul lor de viață. „În ciuda ciudățeniilor incredibile,” a zis ea, „Sidney și Thurman au reușit să realizeze lucruri impresionante. Sunt mândră de ei. Ei au o dorință nestăvilită de a deveni bogați și faimoși și știu că-și vor atinge țelul, pentru că au carismă, energie și determinare să ducă la îndeplinire orice își pun în minte. Chiar dacă sunt mândră de succesul lor, nu sunt mândră de stilul lor de viață nechibzuit. Mi-aș dori ca ei să bea mai puțin și să doarmă mai mult.”

Gemenii se răstogolesc în patul lor cu o tânără superbă, care este capabilă să vrăjească mai mult decât un singur tip de șarpe. 

Motivul pentru care Gemenii m-au sunat la începutul anului 2012 a fost ca să discute despre traiectoria lor rapidă spre faimă și lumea stelelor și despre toate oportunitățile care le-au apărut în cale după ce i-am intervievat pentru prima dată pentru VICE.com, în august 2011, în timp ce eram într-o călătorie în care mă ocupam de turneul de skate Red Bull pentru revista Skateboarder. Milioane de cititori VICE de pe site au vrut să învețe mai multe despre „acești gemeni nebuni dublu-penetranți”, iar mulți dintre ei se îndoiau că-s pe bune sau, dacă erau, aveau gânduri de mântuire. Pentru că s-au dat cu skate-ul timp de aproape două decenii, faima lor bruscă de pe internet le-a permis să devină prieteni cu unele dintre numele cele mai mari din skateboarding. Măria sa, skater-ul profesionist din Girl Skateboards, Guy Mariano, îi descrie ca „un fenomen al culturii stradale. Ei sunt peste tot, făcându-și treaba, și chiar dacă te retragi sau nu, ei sunt fascinanți. Câștigul este reciproc cu Gemenii.”

Publicitate

Datorită interviului inițial pentru VICE.com, Sid și Thurm au pus pe seama mea „descoperirea” lor, dar cred că este puțin exagerată afirmația. Ei existau de două decenii, înainte să ne întâlnim pentru prima dată în acea zi fatală în Atlanta, în plus, oamenii de peste tot din Tennessee și Georgia erau deja familiarizați cu gemenii skateri care petreceau tot timpul, și-o trăgeau cu aceeași fată și în general hoinăreau turbați, gata de omor, oricând își doreau. S-a întâmplat doar să împart povestea lor cu restul lumii.

În numele lor, Gemenii le spun tuturor care întreabă că eu am făcut posibilă notorietatea lor înfloritoare. Și pentru că numele meu semna interviul, plus că ei nici în ziua de azi nu au un agent sau orice altă formă de reprezentare, era numărul meu cel la care Hollywood-ul a sunat să le ofere toate aparițiile televizate și rolurile din filme. Luni întregi am strâns cereri de la marile rețele și producătorii celor mai de succes emisiuni TV din istorie. De fiecare dată mă întorceam la Gemeni să le raportez ceea ce le-a fost oferit, dar niciuna dintre momeli nu părea să li se potrivească cu felul lor de a fi: doi skateri albi, săraci lipiți pământului din Tennessee care au renunțat la școală și s-au mutat în marele oraș în căutarea unei vieți mai bune. În timp ce încercau să obțină visul american, ei au fost forțați de-a lungul timpului să muncească în locuri de tot căcatul: la Babies ”R”Us, Wendy, la un atelier unde umpleau plicuri, asistenți de instalatori (un angajament obositor aranjat de fosta logodincă a tatălui lor, care deținea o afacere cu instalații de apă și canal), și curieri de scrisori, înainte să dea norocul peste ei cu oportunitatea care le-a făcut posibil să-și permită stilul de viață pe care și-l doreau de când erau mici. Ei au devenit asistenții unui avocat local, care a realizat imediat că ei aveau farmecul să vorbească cu oricine.

Publicitate

„Să crești în felul în care noi am făcut-o, visam la o viață de narcotice, viața euforică,” au spus ei. „Ce s-a întâmplat a fost că unul dintre prietenii noștri avea nevoie de ajutor ca să lase cadouri de Crăciun pentru avocatul acesta la care lucra. Noi eram ceva de genul, „La dracu, sigur, vom ajuta!” și a fost un succes. Avocatul a fost extrem de impresionat. I-am spus că ar trebui să ne angajeze, că vom face orice își dorește. Vom avea grijă de copilul lui, orice, absolut orice. Într-o zi ne-a sunat și ne-a zis că asistentul său a avut probleme serioase cu inima și că nu va lucra cu lunile. Avocatul a spus că ne va angaja chiar atunci, acolo. Ne-a zis să renunțăm la locurile noastre de muncă și să ne prezentăm a doua zi de dimineață. Asta a fost acum zece ani, iar restul este istorie. Ne-am băgat acolo fără să știm nimic despre căcaturile legale, dar am fost atenți și am învățat. I-a plăcut că eram două persoane: patru ochi, patru mâini, două creiere. Atunci am început să prindem gustul pentru bani. Ne-am cheltuit toți banii din salariu pe haine. Era magic. Ne-am mutat într-un bloc turn care supraveghea centrul Atlantei; am cumpărat și plătit pentru un Range Rover. Ne-am îmbrăcat în costume și mergeam la muncă toată ziua, în fiecare zi și aveam de-a face cu căcaturi incredibile. Este amuzant, pentru că oamenii merg la școală toată viața lor ca să facă asta, iar noi nu am mers niciodată la liceu. Dar acum știm jocul ăsta atât de bine, încât am putea trece examenul de drept și să practicăm avocatura.”

Publicitate

Gemenii evocă The Shining, în holul clădirii unde se găsește apartamentul lor, în drumul lor spre muncă. Ei își câștigă existența ca asistenții unui avocat local influent. 

Legendarul skater profesionist și proprietar al Distribuției Black Box, Jamie Thomas, care a câștigat premiul de Antreprenorul Anului din California din partea lui Ernst & Young în 2006, știe un lucru sau două despre afaceri și a rezumat călătoria spre succes a lui Sid și Thurm. „Gemenii sunt genul de oameni despre care auzi, dar pe care nu reușești cu adevărat să-i întâlnești. Ei nu au avut parte de o situație prea strălucită și și-au obținut drumul spre celebritate și succes pe căi incorecte. Indiferent că-i placi sau îi urăști, Gemenii sunt concentrați să ajungă cât mai sus!”

Nu poate fi negat că Gemenii sunt o adevărată poveste americană de succes. Chiar și așa, producătorii și agenții, care m-au sunat după interviul inițial cu ei, erau interesați doar să facă emisiuni lipsite de creier despre cei doi gemeni care au adoptat cultura neagră și care se ocupă cu lucruri de hip-hop-eri. Replicile lor se încheiau întotdeauna cu fraze de genul, „…și fărădelegile vor continua.” Era tipic, realitate neinspirată, rahat de la TV, și trebuie să-i respecți pe Gemeni pentru că au refuzat să se compromită pentru câțiva biștari rapizi. Ei aveau nevoie de cineva cu viziune și pasiune, cineva  care să-și fi dat seama că Hollywood-ul, America și lumea nu au mai văzut niciodată ceva ca Gemenii ATL, iar existența lor singulară trebuia să fie manevrată cu mare atenție. Vizionarul a fost producătorul de filme Harmony Korine. El personal i-a sunat pe neașteptate, după ce a citit interviul meu, cu o ofertă să scrie despre ei în scenariul pentru Spring Breakers, un film care presupunea stilul său controversat de a reda povești, dar, dacă ții cont de distribuție și de subiect, este mai aproape de un film „mainstream” decât orice altceva făcut de el până acum.

Publicitate

Harmony pare să-i placă pe Sid și Thurm pentru aceleași motive ca mine: „Gemenii ATL sunt marele punct sensibil depravat al Americii care a prins viață. Retardați patologic care și-o trag cu curve. Ei sunt totul și nimic. Ei nu mănâncă mâncare; eu doar trag pe nas droguri. Pasiunea lor este să facă pietre la rinichi. Sunt depravați mistici de cea mai mai înaltă clasă. Să penetreze dublu curve este religia lor. Niciunul dintre ei nu a citit vreodată o carte. Niciunul dintre ei nu a mâncat vreodată o legumă. Dorm în același pat și se spală împreună. Tot ce-și doresc sunt faimă și pizde. Sunt cei mai mari degenerați ai Americii. Îi admir pe amândoi. Sunt lipsiți de constrângeri. Ei vor moșteni pământul și-l vor conduce cu capul înainte spre abis. Ei sunt ceea ce face America să fie grozavă.”

Una dintre surorile mai mari ale Gemenilor, Clarissa (care a absolvit cu o licență în istorie la Universitatea Harvad, adică nu sora la care s-au mutat când aveau 17 ani), a concurat cu sentimentele lui Harmony, cu toate că a folosit adjective diferite. „Frații mei sunt extrem de loiali și drăgăstoși, un amestec ciudat de retrospecție introvertită și hedonism extravertit. Orice nesiguranță de sine sau frică pe care a simțit-o unul dintre ei a fost strivită de dragostea și sprijinul pe care le regăsesc unul în altul ca gemeni. Două capete sunt clar mai bune decât unul singur și au găsit o cale să le folosească în avantajul lor în viață, dragoste, sex, afaceri și faimă.”

Publicitate

Gemenii se relaxează după o sesiune de dat cu skate-ul în parcul Da Playground din Atlanta.

Asta ne aduce din nou la intenția Gemenilor de a face sex murdar cu un anumit superstar de 20 de ani. Ei m-au sunat acum câteva săptămâni după ce filmările pentru Spring Breakers s-au încheiat.

„Deci i-aţi tras-o vreodată Seleni Gomez?" i-am întrebat.

„Nu, știam că nu se va întâmpla. Era mereu păzită și protejată; mama ei și garda de corp erau mereu cu ea. Dar era al naibii de faină. Harmony a spus tuturor cât de mari sunt pulele noastre, iar el era ceva de genul. „Arătați-le! Arătați-le fotografia cu sculele voastre!” Așa că ne-am scos telefonul și ea s-a uitat la el. Doar se holba și nu spunea nimic.”

„Dar fanii ei aveau multe să spună, nu-i așa?”

„Oh, frate. Era rău. Ne-am tras-o cu multe tipe, așa că Instagram-ul nostru era foarte murdar, și într-un fel ne-am scos bazma curată cu el. Ajungem acolo și Ashley Bensons ne face o poză pe Instagram, imediat căcatul nostru începe să crească exagerat și ne-am trezit cu noi urmăritori pe Instagram. Apoi Selena a postat o fotografie cu noi, și am început să dăm peste o mulțime de fane adolescente de-ale ei care ziceau, „Ewww…scârbos” și „Vă raportez!” Le-am blocat imediat când le-am văzut, dar erau cu miile! Eram prinși în ambuscadă! Și deodată am fost banați de pe Instagram, iar contul a dispărut. Eram enervați și am început să mâncăm căcat pe Twitter, ca, „Să le futem în gură pe toate fanele adolescente ale Selenei Gomez!” Iisuse Hristoase, căcănarele alea au înnebunit. Ne-au atacat. În final eram ceva de genul, „OK! Ne pare rău! Ne predăm! Lăsați-ne în pace!” A doua zi i-am cerut ajutorul Selenei, iar ea ne-a refuzat. Era ceva de genul, „Fanii mei sunt nebuni. Nu trebuia să vă puneți cu ei. Ei îmi protejează spatele.”

Publicitate

Știu că mulți oameni au pus deja verdictul pentru Gemenii ATL și înțeleg și de ce. După ce citești interviurile și poveștile despre escapadele lor sexuale și obscene, este ușor pentru cineva să creadă că sunt evoluția serialului MTV Jersey Shore. Dar povestea întreagă a lui Sid și Thurm trebuie încă să fie spusă și chiar și ce am scris aici atinge doar suprafața. Să-i întâlnești este o experiență care îți va rămâne întipărită în minte pe viață, indiferent de opinia ta despre ei după întâlnire. Prin muncă grea și perseverență, ei și-au realizat visurile care nu credeau că vor ajunge vreodată realitate, dar nu mai sunt de mult mulțumiți să locuiască într-un apartament de pe acoperiș în Atlanta și să conducă un Range Rover împopoțonat. Ei vor mai mult, și vin să-l ia din ambele direcții. Cu penisuri identice de 22 de centimetri.

„Vrem să facem milioane ca Justin Bieber” au zis ei. „Ne-ar plăcea să jucăm mai mult, simțim că o putem face natural. Vrem să fim ai naibii de faimoși: să petrecem, să ne-o tragem cu cățele de nota zece din Hollywood, să trăim pe picior mare. Oamenii spun că iarba nu este la fel de verde pe partea cealaltă, dar am venit din nimic și acum că am și încercat-o, o vrem. Și chiar dacă nu ne iese nimic din asta, este deja incredibil ce s-a întâmplat cu noi. Să fii într-un film de Harmony Korine, să filmezi alături de Terry Richardson, să fii în lista ”Hot” a celor de la Rolling Stone 2012, suntem extrem de recunoscători. Când eram copii mici care creșteau în ghetou, visul nostru era să avem o canapea în formă de L, dar familia noastră nu și-o permitea. Acum facem mulți bani și avem o canapea L din piele! Dar vrem lucruri mai mari. Vrem să fim milionari. Vrem să ne-o tragem cu celebrități. Vrem să le-o tragem tuturor! Vrem să ne futem cu Lindsay Lohan!”

„Cât de greu poate să fie să ți-o tragi cu Linsday Lohan în momentul de față?"

„Crezi că oricine poate să i-o tragă?”

„Cred că voi puteți.” i-am asigurat.

„Nu doar noi, crezi că oricine poate să i-o tragă lui Lindsay Lohan?

„Da, așa cred. Pun pariu că este în Craigslist.”

Indiferent că ei vor reuși sau nu să o penetreze dublu pe Lindsay Lohan înainte ca ea să se înece într-o baltă de vomă și cocaină, Gemenii ATL vor merge mai departe. Ei mereu au făcut-o. Și întotdeauna o vor face. Și, din câte pot să-mi dau seama, singurul lucru care îi poate opri este să înfrunte lumea asta crudă separați și singuri.

„Mai devreme când vorbeam ați menționat că oamenii au încercat să vă răpească în Chattanooga,” am zis. „Ce s-ar fi întâmplat dacă unul dintre voi ar fi fost înșfăcat și separat pentru o perioadă nedeterminată de timp?”

„Am fi avut angoase din cauza separării și ceva rău s-ar fi întâmplat.” mi-au zis. „Oamenii se întreabă ce s-a fi întâmplat dacă unul dintre noi ar fi murit… păi, și celălalt ar fi murit de asemenea, ar fi sărit de pe balcon sau ceva de genul. Nu este o opțiune. Nu există vreo șansă ca noi să trăim separat unul de altul. Nimeni nu poate să înțeleagă cum este să fii ca noi, la fel cum nu putem înțelege cum poți fi neînsoțit sau singur. Nu știm cum este să fim unul fără celălalt și ne simțim binecuvântați pentru că suntem gemeni inseparabili. La sfârșitul zilei, mereu ne avem unul pe celălalt."

Trageți cu ochiul la extraordinarele vieți ale Gemenilor ATL în documentarul de trei părți Faceți cunoștință cu gemenii din Atlanta.

Vă plac Gemenii ATL? Urmăriți-i pe Twitter și Instagram.

Traducere: Dana Alecu

Citește și Cei mai dubioşi gemeni din lume sunt în Atlanta