Vederile postapocaliptce îmi trezesc traumele cu păpuşa Chucky

Alexandru Roşca are aproape 30 de ani şi lucrează în publicitate, dar i se pare de căcat. A fost şi coproprietar la două studiouri de fotografie comercială, dar şi alea i s-au părut de căcat. De atunci şi-a urmat propriile sale proiecte artistice. Unul dintre ele, numit Post-apocalyptical postcards, constă într-o serie de fotografii care par rupte dintr-un concediu al păpuşii Chucky prin oraşul Pripiat, de lângă Cernobîl. Alex lucrează la asta de trei ani şi nu are de gând să încheie seria, pentru că face pozele aleatoriu, când i se arată.

Pentru că păpuşile cu ochii morţi din filmele horror mi-au bântuit copilăria şi sunt responsabile pentru insomniile crunte din şcoala primară, a trebuit să aflu mai multe despre proiect de la Alex.

VICE: De ce ai ales apocalipsa ca temă?

Alex Roşca: Faza cu apocalipsa e destul de intimă. E o trecere, oricum ai lua-o, chiar şi-n sens biblic. E un moment care te lasă cu ceva, te încarcă, pentru ca apoi să te schimbe şi să te facă să mergi mai departe, dacă poţi. Până la urmă, poți lua apocalipsa ca pe-o dramă personală care te lasă cumva ologit, incomplet, o chestie din care ieşi oarecum şifonat.

Cum ajungi la aranjamentele dubioase din imagini?

Imaginile astea pe care nu le programez, ci doar le văd lucid, prăjit sau în vis, au o dezolare şi o atmosferă care sunt convins ca vine din toate încărcăturile psihicului. E ca un dicteu automat, ceva vomitat de un subconştient destul de obosit şi agitat.

Ce face imaginile să fie postapocaliptice?

După ce le văd şi le fac, observ că sunt dezolante, reci, brutale, cum ni se arată în filmele americane, într-un ghetou devastat şi bântuit după un război chimic global, ologit și zgâriat. Iniţial proiectul s-a numit Apocalyptical Visions, iar numele de Post-Apocalyptical Postcards l-am preluat văzându-l la cineva pe net, care încerca să strângă o colecţie de astfel de imagini. Mi s-a parut mai uman, mai puţin eliptic, mai aplicat şi mai potrivit, mai ales că mă gâdila de ceva timp faza cu apocalipsa. În rest treaba cu sfârșitul lumii e un exerciţiu de interpretare. Sunt convins că momentele astea de cotitură nu-mi sunt mie unice, ci sunt trăite de mulţi dintre noi şi ne lasă pe fiecare destul de damblagiţi în moduri diferite.

Ce reprezintă păpuşile din fotografii?

Ce reprezintă păpuşile uitate în sălile grădiniţei din Cernobîl? Sunt simboluri ale uitării, ale lăsării în urmă, fuga, in extenso, simboluri ale unei naivităţi şi purităţi uitate, depăşite, perimate. Sunt descompuse, descompletate, ciuntite, ologite, incomplete, sunt un trecut naiv care face frică, dar pe care nu poţi uita. Am făcut rost de ele de la mama unui prieten care le păstra de când era omul mic. Nu mă întreba de ce se juca tipul ăsta cu păpuşi.

De ce sunt oamenii în toate cadrele tale răniți sau mutanţi?

Mai degrabă răniţi. Mutilaţi. Lipsesc chestii din ei. Lucrurile nu mai stau cum trebuie, nu mai formează un tot unitar. Sunt imaginea unei traume, unei lipse. Există oameni în mai toate pozele, pentru că lucrurile sunt intime şi personale, sunt trăiri umane.

Ce ţi-a placut cel mai mult la proiect?

Imi place când reuşesc să reproduc imaginea pe care o am în cap, care să semene cât mai bine cu schema pe care mi-o fac înainte pe hârtie. Îmi place când descopăr că rezultatul final mă sperie sau mă mâhneşte sau îmi transmite aceeaşi dezolare pe care am resimţit-o atunci cand mi-am imaginat compoziţia. Mi-a placut mult şi de oamenii care m-au ajutat, că au avut rabdare şi au stat la cadru până a ieşit ce mi-am dorit, că m-au ajutat fizic să montez o scenă, cam aşa cum fac scenografii.

Imaginile tale sunt un fel de mindfuck. Prin ce lucruri dubioase ai trecut la realizarea lor?

De la faptul că lucrez uneori cu bărbaţi goi pe care îi pun să stea în echilibru pe o bară de metal instabilă pe o scară de bloc circulată, până la faptul că am tăiat un lighean plin cu lapte şi creveţi jumbo, pe care după şedinţă i-am mâncat împreună cu tipul care mi-a pozat şi cu asistentul. Sosul a fost genial.

Cărui fel de om i-ai trimite o astfel de vedere?

Maică-mii. Le apreciază teribil.