FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​Cel mai mare șarpe din lume nu are nevoie de masculi ca să se reproducă

Cât de dubioasă e, de fapt, „nașterea virgină"?

La sfârșitul lunii octombrie, grădina zoologică din Louisville a anunțat că un piton reticulat pe nume Thelma a produs prima naștere în starea de virginitate pentru specia ei și n-a fost una dintre cele mai plăcute soluții potențiale. Bineînțeles, nu cu ajutorul arhanghelului Gabriel și nici ca în Jurassic Park, în care unele dinozaurițe se transformă în masculi. Dar ideea de naștere virgină (sau partenogeneză) tot sună sinistru ca dracu', mai ales dacă ai văzut filmul The Brood al lui David Cronenberg.

Publicitate

Am vorbit cu Bill McMahan, curatorul secției de ectoterme al grădinii zoologice din Louisville, despre cât de dubioasă e, de fapt, nașterea asta și despre cum se vor reproduce puii Thelmei.

VICE: Cum ți se pare termenul „naștere virgină"?
Bill McMahan: Dacă numești virgin un animal care a făcut sex cu un alt animal acum zece ani, s-ar putea spune că nu e totuși virgin, pentru că nu știm că șarpele ăsta, Thelma, n-a făcut sex niciodată cu un alt șarpe.

Corect. Doar n-o putem întreba cum și-a pierdut virginitatea.
Șerpii depun ouă. Cred că putem ține o întreagă dezbatere pe tema dacă acest tip de reproducere se poate numi naștere. În mod ironic, cred că am mai mult o problemă cu termenul „naștere" decât cu termenul „virgină".

Spune-mi despre Thelma.
Thelma e un piton reticulat în vârstă de 11 ani pe care îl avem la zoo de patru ani. Are șase metri și cântărește aproximativ 90 de kilograme. A depus 61 de ouă în luna iunie 2012 și șase dintre ele au eclozat în luna septembrie.

Thelma e un șarpe normal?
E un șarpe hermafrodit, un tipar întâlnit destul de rar în natură, dar unul care s-a perpetuat destul de mult în captivitate, pentru că e diferit de tiparul sălbatic obișnuit observat la pitonii reticulați.

Nașterea virgină ar putea salva animalele pe cale de dispariție? Presupun că se întâmplă doar la speciile care depun ouă.
S-a mai făcut în laborator, cu șoareci. Cred că ar fi mai avantajos să facem asta pentru animalele captive. În sălbăticie, aceste animale nu au atâtea gene de gestionat dacă se reproduc mereu în felul ăsta.

Publicitate

Și se ajunge la o strâmtoare genetică?
Da, după o vreme ești destul de limitat. În amestecul genetic e bine să fie cât mai multe gene posibil, astfel încât generațiile viitoare să reziste la eventuale schimbări climatice sau de mediu. Dacă ai un număr limitat de gene, îți reduci enorm posibilitățile.

Când oamenii aud povești despre astfel de lucruri, sunt tulburați și cred că se întâmplă din cauza poluării sau a altor moduri nasoale prin care oamenii distrug planeta. Partenogeneza nu e un fenomen sinistru, nu?
Nu cred că indică vreo tulburare ecologică, cum e poluarea sau încălzirea globală. Cred că fenomenul ăsta s-a întâmplat la multe specii de-a lungul a milioane de ani. Iar acum oamenii nu-l pot înțelege pentru că se gândesc că ideea de naștere virgină sau partenogeneză e atât de învechită încât nu merită atenția lor.

Dacă Thelma sau un șarpe asemănător ar trăi în libertate, s-ar putea reproduce?
Cred că e posibil ca acești șerpi să facă asta și în natură.

La ce alte specii apare partenogeneza?
Există o rasă de curcani numită Beltsville Small White la care jumătate dintr-un procent din ouăle depuse sunt partenogene. Dar aceste ouă produc o pasăre de sex masculin.

Aș fi zis că puii Thelmei ar fi toți clone sau sextupleți identici.
Sunt pe jumătate clone, practic. E puțin derutant. Au materialul genetic al Thelmei, iar cealaltă jumătate e homozigot. Sunt genele speciei, din alte generații.

Publicitate

Plănuiți să-i faceți cunoștință Thelmei cu un mascul să vedeți dacă se reproduc?
Nu e nevoie să facem asta pentru că specia e foarte răspândită, e cel mai răspândit piton din lume. Pot supraviețui în zone relativ populate, chiar și la periferia marilor orașe. Deci nu e nevoie să îi conservăm.

Cei șase pui ai Thelmei au supraviețuit toți?
Da. Thelma e un piton tigru hermafrodit și toți puii au ieșit femele. Trei sunt modele obișnuite întâlnite des în natură, iar trei sunt din tiparul super-tigru, care e foarte bizar după standardele naturii. Sunt șerpi galbeni cu dungi negre, foarte diferiți de cum arată aceste animale în natură.

Puii Thelmei se vor reproduce și ei la fel ca ea? Sau sunt sterili?
Asta e întrebarea. Nu știm încă, se speculează mult pe tema asta, dacă acești partenogeni se pot reproduce în mod similar sau doar printr-un act sexual.

Urmărește-l pe Peter Lawrence pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre șerpi:
Șerpi, metal​iști și oameni dezbrăcați ​Am mâncat și băut cobră ​în ​satul șerpilor din Vietnam ​Întrebarea zilei: De ce anima​l ți-e cel mai frică?