La târgul de arme de la Băneasa Chuck Norris învinge forţele speciale

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

La târgul de arme de la Băneasa Chuck Norris învinge forţele speciale

Curios şi să văd mitralierele româneşti de care-mi spunea bunicul că nu se blochează niciodată, am mers la cel mai tare târg de arme din România.
18.5.12

Monstruozitatea asta e un distrugător de mine, adică intră cu capul înainte în explozibili capabili să distrugă tancuri.

România a avut mereu o piaţă dezvoltată a armamentului. Ea există de prin '68 de când l-a apucat pe Ceauşescu nevoia naţionalistă de a produce arme autohtone. Iniţial am vândut ruşilor, arabilor şi multor ţări din Africa aflate în conflict. Totuşi de când am intrat în NATO, în 2004, ni s-a interzis să vindem arme statelor aflate în embargo, care erau și clienții noștri majoritari, iar industria aproape că a ajuns la faliment. Abia patru ani târziu au început să se organizeze târguri internaţionale de arme şi industria şi-a revenit. Faptul că suntem negustori de armament pare mai puţin trist când auzi că aduce la stat încasări de 125,5 milioane de euro.

Publicitate

Curios să aflu cum arată armamentul care ne aduce atâţia bani, dar şi dornic să văd mitralierele româneşti de care-mi spunea bunicul că nu se blochează niciodată, am mers la Romaero Băneasa, la Black Sea Defense and Aerospace 2012, cel mai tare târg de arme din România.

Aceasta a fost a treia ediţie a BSDA din 2008 și până în prezent. Astfel de târguri internaţionale de armament sunt organizate în România, Croaţia şi Oman și Quatar, pentru ţările NATO, deoarece ele sunt state relativ neutre cu relaţii destul de bune cu toată lumea. Nu aflați preţul unui produs de aici, decât dacă sunteţi reprezentantul forţelor armate sau al vreunui Minister al Apărării. În principiu târgul seamănă cu unul organizat la Romexpo. Organizaţii româneşti precum fabrica de arme de la Cugir şi fabrica de tiruri de la Roman vindeau cot la cot cu mărci precum Jeep şi Renault, iar taraba celor de la SRI era la câteva standuri distanţă de cea a forţelor armate israeliene. Vizitatorii erau delegaţi NATO îmbrăcaţi la patru ace şi ofiţeri superiori români şi străini în uniforme militare, care negociau la niște măsuțe mici și fără prestanță, în fața unei cutii de biscuiți Maxi Mix.

Deşi în curtea expoziţiei erau multe maşini de poliţie, de salvare, de intervenţii rapide şi de telecomunicaţii, tot tancul e cel mai fascinant lucru din armată. Are destule tone cât să strivească o maşină, destul blindaj cât să scape întreg după o noapte în Rahova şi destulă simbolistică falică cât să calmeze orice complexat.

Nu la fel de mişto ca tancurile, dar tot destul de tari cât să merite o menţiune mi s-au părut lansatoarele de rachete. Diferenţa e că în loc de un simbol falic ai 26 şi-s toate armate şi gata să rupă duşmanii NATO.

După ce m-am săturat de tancurile din curte, am luat la rând tarabele din hangare. O să încep cu cea care nu are cum să nu gădile degetul de trăgaci al tuturor jucătorilor de Counter Strike, Call of Duty şi Medal of Honor, expoziţia cu cele mai noi arme de la Cugir. În caz că nu ştiaţi, statul român a fost multă vreme unul dintre cei mai mari producători de AK-47 din lume şi a câştigat destul de mult din exportul lor. Se spune că AKM-R, făcută tot la Cugir, a fost cea mai bună versiune din lume a renumitei arme automate.

Mi s-a părut foarte tare şi mâna asta bionică făcută de studenţii de la Academia Tehnică Militară. Îţi pui pe mână o mânuşă cu senzor pe care o conectezi la laptop şi, prin Bluetooth şi câteva motoraşe electrice se mişcă mâna de lemn articulată odată cu a ta. Mi se pare o modalitate mult mai sigură de a dezamorsa o bombă sau de a deschide un pachet suspect, decât cum se face la noi: de la câţiva metri, cu un băţ cu cârlig.

Dacă vreţi ceva mai subtil, finlandezul ăsta vă arată în poză o găurică mică în conserva de Cola Zero în care zace o cameră aproape microscopică de supraveghere care filmează HD şi transmite instant prin satelit. Mi-a povestit că vine şi într-o variantă în care jumătate din cutie chiar e plină de suc, astfel încât camuflajul aparatului să fie complet. I-am zis că la noi nu l-ar crede nimeni, că românii nu beau chestii fără zahăr.

Am vorbit şi cu nişte producătorii de lunete. Mi-au zis să am grijă să nu lovesc partea de sus a armei, că de restul îi durea undeva, şi-aşa era făcută din plastic. Totuşi când i-am cerut una ca suvenir, fără lunetă, mi-a zis că nu e autorizat să le dea de-ampulea. Ce zgârciţi mai sunt negustorii ăştia de arme.

Ar vrea taică-miu să-i arate aşa Clio Symbolul, decât ca un Logan băşit cu siglă de Renault cum arată acum. Totuşi ăsta şi toate celelalte maşini militare în care am intrat p-acolo mi s-au părut exagerat de înghesuite pe interior. Eu ştiam că militarul trebuie să fie ditamai omul, mai ales când are şi echipamentul ăla de 10-20 de kile pe el. Maşinile astea de război erau doar destul de spaţioase pentru nişte hipsteri anorexici, cărora le mai rămânea şi eşarfa p-afară.

TAB-ul ăsta stătea mai bine la capitolul spaţiu, dar punea nişte probleme la fiabilitate. Da, e foarte mare, e blindat, ţine mulţi soldaţi, dar ce dracului te faci dacă n-ai unde să-l bagi în priză. Ăsta s-ar putea să fie din noua colecţie de TAB-uri hibride pe care trebuie să le reîncarci la benzinării specializate prin Damasc înainte să avansezi asupra Bagdadului.

După ce-am terminat eu de vizitat exponatele au început şi demonstraţiile. Prima a fost de câini de atac. Cea mai neplăcută meserie din lume trebuie să fie aia de dresor de câini poliţişti. Cât a durat demonstraţia l-am văzut pe tipul ăsta tăvălit, muşcat şi călcat în picioare de vreo patru câini. Şi, ca să fie umilinţa supremă, câinii de asalt s-au lins îndelung la bijuterii înainte să-l căsăpească pe ofiţer.

A urmat o demonstrație de forţe tactice şi operaţiuni de atac în echipă. Şi da, posterele alea lipite pe ținte sunt chiar cu moaca lui Chuck Norris. Echipa de asalt a intrat, a analizat cele două ţinte texane, dar nu a tras, că așa era exercițiul. Asta e dovadă că Chuck Norris trimite şi trupele speciale acasă cu coada între picioare.

Pe lângă forţele speciale româneşti am urmărit în acţiune şi unul de la cele austriece. Tipul a mers toată ziua în sus şi în jos prin hangar pe cablul ăsta. Aparatul pe care încerca să-l vândă te urca în viteză pe orice cablu şi lansa şi o ancoră specială ca a lui Batman. A venit un domn de la SRI să analizeze performanţa austriacului, dar mi-a zis că pe el l-au interesat doar hamurile în care era prins tipul, că n-avem noi bani de aparate d-astea.

Punctul culminant al târgului a fost zborul unui IAR Şoim, cel mai tare avion al României. S-a văzut clar diferenţa între un pilot militar şi ăia care fac zboruri acrobatice peste lacul Morii. Cel militar nu ştie să scrie chestii pe cer cu fum colorat, dar se pricepe mult mai bine să zboare cu capul în jos şi să facă scheme la viteză mare. Dacă aveam o pătură şi vreo două beri, aş fi stat toată ziua holbându-mă ca prostul la el cum se plimba pe cer.

La încheierea târgului am plecat trist că nu am făcut rost de niciun suvenir. Expoziţia era plină de modele extraordinar de detaliate după toate tancurile, avioanele şi vapoarele prezentate p-acolo, dar niciunul nu era de vânzare. Aşa că le urez călduros celor care vor organiza următorul Black Sea Defense and Aerospace, prin 2014, să bage naibii un gift shop, că nu oi fi eu singurul maniac după modele militare care vrea să le facă celor de la Ministerul Apărării vânzare.

În caz c-aţi bălit ca mine la armele arătate până acum, click pe următoarele poze pentru a vedea şi alte exponate ale BSDA 2012: