Fotografiile astea o să te facă să înțelegi esența The Color Run

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografiile astea o să te facă să înțelegi esența The Color Run

Nu e chiar festivalul Holi din India, dar prinzi cadre frumoase și-n București.

După o săptămână cu atât de puține grade-n termometru că decorațiile lui Firea începuseră să-și aibă locul, sâmbătă, bucureștenii au ieșit de sub glugi și umbrele și-au început să alerge de atâta fericire. Câte cinci kilometri ca, la final, să fie împroșcați cu pudră colorată din cap până-n plămâni. E fun, cumva, mai ales că participanții sunt, în majoritate, tineri, elevi și studenți și festivalul ăsta îi mai scoate din case, de pe la tastaturi și gamepaduri.

Publicitate

Din 2014 încoace, The Color Run se organizează în România, după modelul festivalului Holi din India și Nepal, care celebrează venirea primăverii. Deși, eu n-am mai trăit demult o primăvară sau o toamnă, pe la noi, iar încălzirea globală nu există, că așa a zis Trump.

Mi s-a părut ușor amuzant când a venit și Poliția, pentru că văzuseră un rucsac singuratic, agățat de un gard. În cele din urmă, i s-a găsit posesorul - un fan al echipei Kiss FM, prezentă la spectacolul în culori - toată lumea a fost safe. Participanții au alergat pe traseul Biblioteca Națională a României - Bulevardul Unirii, iar la fiecare kilometru finalizat, organizatorii le turnau pudră colorată - în funcție de culoarea zodiei, probabil. Sau, de fapt, erau culori naționaliste.

Important este că, într-un cadru cu atât de multă culoare, medaliile primite n-aveau cum să fie decât cu simbolul evenimentului: unicornul.

Însă norul ăla de culori de la final este, în același timp, moarte și bucurie pentru orice fotograf care mai vrea să-și folosească echipamentul și data viitoare.