FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tipul ăsta a distrus un camion, că îi era foame

Repercusiunile consumului de tacos.
DP
translated by Diana Pintilie

Nu doar alcoolul și telefoanele mobile sunt cauzele accidentelor rutiere. Să mănânci în timp ce conduci poate fi la fel de periculos. Ba mai mult, National Highway Traffic Safety Administration a precizat de mai multe orisă mănânci la volan e o cauză majoră de distragere a atenției șoferilor și a accidentelor de mașină, pe același loc cu machiatul sau o insectă care te bâzâie în mașină.

Domnule judecător, proba A: ditamai camionul ce transporta lemne prin Washington s-a prăpădit săptămâna asta din cauza unui taco. Ca să fiu corect, a fost mai mult din cauza omului și a atracției irezistibile pe care o are un taco asupra unor șoferi înfometați.

Publicitate

Ofițerul purtător de cuvânt pentru Washington State Patrol Public, Brian Moore, a postat pe Twitter săptămâna trecută următoarele fotografii cu camionul făcut vraiște peste un maldăr de lemne, cu descrierea : „Blewett Pass OPEN. Șoferul mânca un taco când a pierdut controlul volanului și a deraiat. #ItCanWait, Reduceți distragerile în timpul condusului, #BeSmart, #BeSafe."

Trooper Moore a spus pentru Yakima Herald că înfruptarea cu un taco a fost motivul pentru care șoferul „a deraiat pe marginea drumului, prin pietriș, apoi a tras de volan și s-a rostogolit", un exemplu bun cu un lucru complet inofensiv ce poate avea un efect potențial devastator pentru existența noastră fragilă.

Indiferent dacă autoritățile statului Washington dispun de o echipă CSI pentru a determina ce mâncare cauzează accidente rutiere pe baza fragmentelor de tortilla și salată sau dacă camionagiul ăsta a mărturisit adevărul greu de digerat, rămâne de văzut. În orice caz șoferul a fost amendat pentru neglijență la volan, conform publicației online Yakima Herald.

Data viitoare când ți se face foame la volan, adu-ți aminte de hastagul #ItCanWait a lui Trooper Moore, și acordă atenție desăvârșită atât șofatului, cât și pauzei de prânz.

Citește despre mai multe accidente stupide:
Cele mai stupide morți și accidente din cauza unui selfie
Tipul ăsta a venit pe cal la un fast food cu drive thru și totul a fost un dezastru
Am supraviețuit unei căderi de la 4 500 de metri fiindcă nu mi s-a deschis parașuta