Am fost la biserica penticostală, dintr-un sat românesc, în care cântă lăutari care s-au pocăit

Mai bine de doi ani am lucrat pentru o biserică protestantă din Brazilia. Jobul meu era să traduc emisiuni evangheliste din portugheză în română și să fac dublarea vocilor feminine. Interpretam femei tinere sau bătrâne care spuneau că s-au vindecat de anumite boli prin credință. M-am apucat de asta când locuiam în São Paulo, pentru că aveam doar viză de student, nu și drept de muncă și aveam puține opțiuni să fac un ban ca să supraviețuiesc. Deși la început îi judecam pe evangheliști, pentru că mi se părea că bolnavii se roagă la Dumnezeu în loc să meargă la doctor, cu timpul am încercat să-i înțeleg și să aflu ce îi face pe atât de mulți oameni să se îndrepte spre biserici protestante.

Cred în continuare că biserica nu ar trebui să suplinească rolul școlii, al spitalului sau al psihologului. Am văzut, totuși, în comunități sărace din Brazilia și de la noi că unele biserici, în special cele protestante, au câteva roluri benefice: adunările le dau oamenilor apartenența la o comunitate, pastorii le vorbesc pe înțelesul lor și le dau încredere în ei.

După ce am aflat că în ultimii ani tot mai mulți lăutari din România se pocăiesc și renunță la nunți ca să cânte despre Iisus, m-am dus la o biserică penticostală din comuna Glina, aflată la zece kilometri distanță de București, unde pastorul e muzicant și unde vin și oameni din Bobești, un sat de lăutari care aparține de Glina. Pastorul spune că aproximativ 30 de lăutari din comună s-au pocăit. M-am dus să văd cum e o adunare la ei și să stau de vorbă cu muzicanți pocăiți.

Biserica penticostală din Glina e în curtea pastorului și arată ca o sală de cămin cultural - în față e o scenă pe care stau așezate un pupitru, o orgă, o stație și boxe, iar în restul încăperii sunt scaune tapițate. Singurele obiecte de decor permanente care contrastează cu albul pereților sunt niște flori de plastic colorate puse în câteva vaze pe scenă și pe soba de teracotă din mijlocul bisericii. Azi e și o mini-piscină gonflabilă plină cu apă în fața scenei.

E duminică, ora 18.30 și încăperea se umple treptat de femei cu copii în brațe sau de mână, bărbați și tineri. Majoritatea, romi. Femeile poartă fuste lungi și au părul acoperit cu batice albastre, roz sau cu model leopard.

Ca să se deosebească de cele „din lume” (care nu sunt pocăite) cele mai multe nu au podoabe la gât sau la urechi. Pastorul spune că nu le-a interzis niciodată să poarte cercei sau lănțișoare, ci au renunțat singure la ele, pentru că și-au dat seama „că o făceau din mândrie”.

„Doi zece zece zece, glorie Domnului Iisus Iisus Iisus”, se aude cu ecou. După ce face proba de microfon, pastorul Fane Macioi, un bărbat de 38 de ani, robust, cu păr negru și privire ageră, îmbrăcat la cămașă albă și pantaloni negri, îi salută pe oamenii veniți la adunare. Apoi se așază la orgă și cântă la clape și cu vocea: „Te iubesc, Iisuse, te iubesc/ Căci mi-ai dat viață/ Mântuire, fără să plătesc”. Ca la un concert la care cântărețul le spune fanilor să strige cu el, Macioi îi îndeamnă pe toți să i se alăture:

„Și acum toată adunarea: Te iubesc, Iisuse!”

„Aleluia”, spun toți în cor, la sfârșit. „Amin, frați și surori”, le răspunde pastorul și își șterge cu un prosop șiroaiele de transpirație de pe frunte. Fane Macioi vorbește înflăcărat, accentuează cuvintele și se uită în ochii celor prezenți. Le mai spune că Dumnezeu „a pus potențial la romi”, dar că le lipsește „unitatea și iubirea”.

Pastorul îi cere ajutorul lui Iisus pentru problemele din sat. „Ne rugăm să nu mai fie alcool, droguri în comuna noastră. Să nu mai fie, Doamne, prostituție. Prin Evanghelia aceasta, Dumnezeu a schimbat multe inimi și a transformat bețivi, homosexuali, fel și fel de stări urâte”. Le atrage atenția sătenilor că transformările nu au loc hocus-pocus și că trebuie să aibă multă răbdare.

Îl întreb de ce biserica penticostală crede că a fi homosexual e un păcat și îmi răspunde că nu doar biserica lor e de părerea asta, ci majoritatea bisericilor. „E un păcat contra firii, e un păcat scârbos, e un păcat din Sodoma și Gomora, e un păcat care atrage mânia lui Dumnezeu peste oamenii aceștia”, spune Macioi. Continuă când aduc în discuție iubirea:

„Este o iubire drăcească. Iubirea aceasta vine din partea celui rău, i-a transmis cel rău gândul acesta”, adaugă el.

Când se citesc versete, unii le urmăresc de pe telefon, în varianta online a Bibliei.

Mă asigură, însă, că el știe să se apropie de cei care sunt gay și îi ajută „să se vindece”. Chiar din sat au venit să-i ceară ajutorul mai mulți tineri gay cu vârste de la 16 până la 30 de ani.

„Am stat în spatele lor cu sfaturi, cu rugăciuni. Dumnezeu îl iubește pe om, îl iartă, îl spală, îl curățește de păcatul lui, dar Dumnezeu vrea să zică stop acestui păcat. Știu foarte multe persoane care s-au vindecat la pocăință”, zice Fane Macioi.

Un cor de voci răsună în biserică. Unii ridică mâna dreaptă spre cer.

Fane Macioi se trage dintr-o familie de lăutari din Glina, așa că a pus mâna pe țambal de mic. La 12 ani cânta deja la nunți. Prima dată a auzit de pocăință pe la 13 ani, de la sora lui. Când a văzut-o că umbla în fuste lungi, a luat-o la bătaie. Spune că i-au înțepenit mâinile după ce a dat în ea și că așa și-a dat seama că există Dumnezeu. A continuat să cânte la nunți cu lăutari din ce în ce mai mari, cu Adi Minune sau Ștefan de la Bărbulești. „Știind băieții că eram țambalagiu, mă chemau la diferite treburi care erau aici în comună, nunți, botezuri, rachiuri - așa cum e tradiția la noi la țigani (se merge cu cămașa miresei prin sat, să vadă lumea că a fost fată mare)”, își amintește Macioi.

La 18 ani s-a însurat și s-a pocăit. A simțit o chemare de la Dumnezeu. Ca să devii penticostal trebuie să renunți la păcatele din lume: „alcoolul, fumatul, curvia”.

Fane Macioi zice că înainte să cunoască credința îi plăcea băutura, așa că nu se simțea destul de puternic încât să continue să cânte la nunți fiind pocăit, fără să cadă pradă ispitelor. Timp de trei ani a renunțat să se mai ducă la cântări și a rupt prieteniile cu alți lăutari. Când veneau muzicanții la el la poartă să-i dea arvună pentru nunți, îi refuza.

„Ieșeam să le zic că m-am pocăit. Mă dădeau nebun. Apoi ieșea soția: «soțul meu e pocăit, nu mai cântă la nunți». Se uitau mai lung la ea și plecau.”

Pe scenă urcă un lăutar de 62 de ani din satul Bobești. „Numele lui de scenă e Nicu Zâna, un fost vocalist al lumii, dar acum e în mâna lui Dumnezeu. Am fost prieteni din lume și am rămas prieteni și la Domnul”, spune Fane Macioi. Nicu Zâna a aflat de Dumnezeu acum 14 ani, când era la greu - tocmai se operase de ulcer. Zice că de când s-a pocăit n-a mai pus băutură în gură. La fel ca pastorul, în primii ani după ce s-a convertit nu s-a mai dus deloc la nunți de frică să nu calce strâmb. În prezent, însă, cântă și în lume , ca să-și întrețină familia, își dă cuvântul însă că lăutăria e acum doar o meserie, nu și un stil de viață.

Fane Macioi spune că doar dacă ai o funcție foarte importantă în biserică, adică ești păstor, presbiter, diacon sau evanghelist, nu mai ai voie ca lăutar să cânți în lume. În rest, el nu le interzice oamenilor să își facă meseria, atât timp cât respectă ce zice Biblia.

Nicu Zâna începe să cânte cu vocea, iar Fane Macioi îl acompaniază la orgă. După ce se termină melodia, invită pe scenă o femeie.

„Acum aș vrea să-i cânte Domnului Doina. Să știți că sora Doina este verișoara lui Florin Salam”, spune pastorul, după care adaugă „mai are Salam să se pocăiască”.

După ce aplaudă toți, pastorul le amintește că nu sunt la petrecere. „Aceste aplauze sunt pentru Iisus.”

În timp ce predică și cântă, pastorul vorbește și în romani: când zice Dumnezeu, când zice Devla. „Și pe limbajul ceresc, dar și pe ăla pe care-l avem noi, țigănesc.” Pentru că la adunare sunt și oameni din Glina, unde se vorbește mai mult română, dar și din Bobești, unde se vorbește mai mult romani, Fane Macioi vrea să-i împace pe toți.

„Le mai stimulez puțin inima să-și aducă aminte că suntem între ai noștri și vorbesc și țigănește”, îmi spune el.

Pe scenă urcă o fată cu o broboadă albă pe cap și recită o poezie despre Iisus.

După ce mai mult de jumătate din adunare s-a cântat despre Iisus, seara se încheie cu botezul fratelui Grafi. Pastorul anunță că se duce să își ia haina de botezător și se întoarce îmbrăcat într-o mantie lungă, de culoare bej. Printr-un gest aproape somptuos, intră cu Grafi, care e îmbrăcat în alb, în piscina gonflabilă.

După ce îl întreabă dacă mai fumează și dacă îl obligă cineva să se boteze, iar Grafi răspunde negativ, pastorul îl scufundă în piscină.

Cam de două ori pe lună, Fane Macioi predică și la o biserică din Coventry, Marea Britanie. Prima dată a ajuns în Anglia în 2015, după ce îl chemase un fost coleg. A înființat și acolo o biserică penticostală, dar s-a întors la Glina, pentru că spune că a simțit că are o misiune aici.

Pastorul spune că biserica din Glina nu are nicio sponsorizare și că plătesc facturile din contribuțiile oamenilor care vin la adunări, chiar dacă aceștia sunt destul de săraci.

Mulți romi din Glina trăiesc din munca la groapa de gunoi a capitalei care e la ei în comună. „Ei foarte mult de acolo s-au hrănit. Au muncit acolo. Ba aduceau fiare de acolo, sticle. Să mai dea și ceva în biserică nu puteau și eu am înțeles. De multe ori, duminica nu sunt la biserică, din pricina că tot mai aleargă și ei să facă un ban”, încheie pastorul.