Chestii

Ce avea Charles Manson în comun cu extrema dreaptă?

În afară de teama față de persoanele de culoare și anxietatea pe tema prăbușirii rasei albe, Manson și extrema dreaptă modernă mai au în comun și niște fantezii despre viitor.
23.11.17
Stânga: Manson înainte de a fi condamnat, în 1971. Fotografie via Bettmann/Getty Images. Dreapta: Activiști de extremă dreapta în Charlottesville, în august anul acesta. Fotografie de NurPhoto via Getty

Când fostul proxenet, muzician ratat și lider de sectă ucigașă Charles Manson a murit duminică, la 83 de ani, a lăsat în urmă un semn major asupra culturii pop americane. La urma urmei, în afară de faptul că a lansat o sectă de adolescenți fugiți de-acasă, tripați pe acid, care au ucis cu bestialitate nouă oameni și au alimentat o panică națională din cauza unei așa-zise contraculturi, i-a servit drept inspirație și lui Marilyn Manson și, înainte de crimele care l-au făcut celebru, a pus și bazele unei melodii de la The Beach Boys.

Publicitate

Dar statutul său de lungă durată ca legendă a proscrișilor omite, de multe ori, faptul că Manson era un rasist virulent – cât și că uciderile pe care le-a orchestrat au fost alimentate de impresia că afro-americanii complotează pentru un război rasial, în scopul de a-i transforma pe toți albii în sclavi.

Impresia asta profund greșită nu e complet absentă din politica zilelor noastre. Insistența lui Manson asupra faptului că tulburările sociale din comunitatea de culoare amenință siguranța membrilor grupării sale are ecouri în viața americană de azi, în care argumentul rasist te ajută să ajungi președinte, iar Casa Albă alimentează pe față naționalismul alb.

„Dacă Charles Manson ar fi în viață și alfabetizat, ar scrie la Breitbart”, a spus Jeff Guinn, autorul uneia dintre biografiile complete ale ucigașului, Manson: The Life and Times of Charles Manson. „Ca orice bun demagog, știa cum să se folosească de frică, să ia o preocupare reală, să exagereze amenințarea și să semene panică.”

Citește și Asta se-ntâmplă când se întâlnesc șase mii de neonaziști

Însă liderul sectei nu era vreun inovator într-ale culturii – strategia lui poate fi cel mai bine înțeleasă drept o acumulare pe o tradiție națională deja bogată de a convinge oamenii că cei care arată, vorbesc sau se roagă diferit sunt o amenințare violentă.

„Genul ăsta de paranoia rasială e un instrument eficient pentru a controla și reține atenția oamenilor”, a spus Katrina Bell McDonald, profesor asociat de sociologie la Universitatea Johns Hopkins. „Am observat asta cu asiaticii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu afro-americanii în perioada legilor Jim Crow, vedem asta și azi în privința hispanicilor și a imigranților.”

Publicitate

Pe la finalul anilor 60, era plin de bărbați puternici care foloseau tactica asta pentru a provoca frică și a ultragia publicul împotriva comunității de culoare. Revoltele de stradă și apariția unor negri radicali înarmați dominau jurnalele de știri și au ajuns să alimenteze campaniile bazate pe „lege și ordine” și „segregare pe veci” ale lui Richard Nixon, respectiv George Wallace. Familia Manson însuma un microcosmos straniu al tensiunii rasiale din America, ghidată de instincte primare și ură împotriva afroamericanilor, pe care le-o insufla liderul lor furios și abuziv.

„Ura lui Manson față de persoanele de culoare era adânc înrădăcinată în el și primitivă”, mi-a spus Guinn. „Prima oară când se află în preajma unor negri e la închisoare, unde frăția islamistă îl intimidează instant. Când iese de la pușcărie, se duce în Berkeley, California, unde îl sperie de moarte Panterele Negre. Așa că atunci când își strânge fanaticii – niște puști prăpădiți, albi, tripați pe droguri – începe să le spună despre iminentul război rasial, negri împotriva albilor, negri se vor ridica și-i vor masacra pe albi. Iar când va începe războiul, Charlie îi va lua pe fanatici cu el în deșert, ca să-i ascundă.”



Pe lângă faptul că a alimentat paranoia rasială, Manson s-a folosit de izolare, apropriere culturală, fervoare religioasă și cantități copioase de LSD ca să-și formeze fanaticii. După cum bine se știe, i-a convins că The White Album al celor de la The Beatles era scris ca mesaj care ascunde profeția unui război rasial. Le-a explicat cum se vor ascunde toți până trece toată chestia – și-apoi vor ieși din ascunzătoare ca să conducă lumea.

După cum scrie Guinn în Manson:

Mai ales femeilor li se reamintea că dacă rămân loiale, în timp ce se vor ascunde în groapă și vor locui într-un oraș subteran minunat, se vor putea transforma în orice creatură ar vrea. Mai multe și-au dorit să devină elfi înaripați, iar Charlie le-a promis că, atunci când se va apropia foarte tare momentul, o să înceapă să simtă cum le înmuguresc aripi pe spate.

Oricât ar suna de dement, Manson le-a oferit detalii din plin, prin care sublinia legătura dintre el, The White Album și Apocalipsa lui Ioan, prin care nega afirmațiile conform cărora logica lui obscenă ar fi cam găunoasă.

„Charles Manson nu era nebun – era calculat, iar asta-i partea cea mai înfricoșătoare la el”, a spus Guinn.

Publicitate

Uciderea lui Sharon Tate – care era însărcinată în luna a opta – și a altor câteva persoane, pe 9 și pe 10 august 1969, au fost tentativele lui Manson de a pune crimele în seama militanților de culoare, de a provoca represalii din partea albilor și, astfel, de a provoca războiul rasial, pe care-l denumise „Helter Skelter”. Fanaticii lui desenau urme de lăbuțe și scriau „moarte porcilor” cu sânge pe pereți, în speranța, se pare, că mass media ar face legături cu grupări ca Panterele Negre.

Atenție, spoiler: perspectiva lui Manson asupra unui război rasial și promisiunea lui de utopie subterană cu elfi înaripați care s-ar întoarce cândva să conducă lumea nu prea s-a materializat niciodată. El și câțiva dintre fanaticii lui, care chiar au comis crimele brutale, au fost arestați și condamnați în baza mai multor acuzații de crimă. Cu toate astea, mulți dintre susținătorii lui au continuat să-l sprijine și să asculte de el după și în timpul procesului – la mult timp după ce profețiile lui expiraseră și li se promiseseră altele. Una dintre cele mai tinere membre ale Familiei Manson, Lynette „Squeaky” Fromme, chiar a încercat să-l asasineze pe Președintele Gerald Ford în 1975, disperată după aprobarea lui Manson.

Citește și Niște foști neonaziști ne-au explicat motivația extremei drepte

Între timp, mișcarea conservatoare care s-a dizolvat de curând într-o cloacă de naționalism alb uneori violent, care include ramuri milițenești armate, care așteaptă cu nerăbdare un fel de tărâm fermecat post-apocaliptic.

„Întotdeauna există o promisiune de răsplată, la capătul întregii chestii”, a spus McDonald și a adăugat: „Îi faci pe oameni să se concentreze pe un punct terminus, unde o să câștige ceva, la care albii vor câștiga o viață mai bună. Și merge, chiar dacă promisiunea nu se materializează niciodată. A lui Manson nu s-a materializat, dar oamenii tot așteptau un capăt al curcubeului.”

Cariera lui Guinn se întemeiază pe studierea liderilor de secte periculoase și, deși nu plânge după moartea lui Charles Manson, speră, totuși, că interesul înnoit asupra tacticilor manipulatoare ale tipului ar putea să ducă la o înțelegere mai profundă a modului în care operează demagogii – și cum li te poți opune.

„Lucrurile pe care le-am aflat în timp ce scriam cartea asta… mă sperie ca dracu’ în America zilelor noastre”, mi-a spus. „Ori de câte ori auzi că zice lumea «Trebuie să ne apărăm stilul tradițional de viață» sau «Ne iau lucruri care vă aparțin și le dau unora care nu le merită, dar sunt eu aici să vă apăr, sunt singurul care poate să rezolve problema», ar trebui să te alarmezi.”