Pictorul uitat de societate care a refuzat să-l picteze pe Hitler

Vorbim despre un om pe care Alan Moore l-a numit „unul dintre cei mai subapreciați artiști britanici din istoria artei", iar acum, după 61 de ani de la moartea lui, o expoziție la London museum and cocktail bar, The Last Tuesday Society, îl readuce la viață pe Austin Osman Spare. Expoziția, care are loc în camerele emerald ale locației, nu este una foarte mare (în jur de 35 de lucrări), dar e cu adevărat magică.

Viktor Wynd, curatorul și co-fondatorul de la The Last Tuesday Society, a vrut să-l expună pe Spare de când a deschis în 2009, dar din cauza unor complicații, admite că „a fost cea mai dificilă expoziție pe care am încercat s-o organizez, din cele 50 și ceva pe care le-am curat. Eu sunt extrem de mulțumit că am reușit în sfârșit."

Născut în 1886, Spare a fost o vedetă în ascensiune din Londra lui Edward. Cel mai tânăr membru al Academiei Regale, cu desene detaliate comparate cu cele ale lui Dürer și Michelangelo, se pare că Spare continuă să crească în popularitate. Dar, cum evidențiază și Wynd, „succesul nu îl interesa prea mult" și perversiunile sexuale și artistice ale lui Spare, deseori sinonime, l-a îndreptat spre marginea societății, unde a trăit cum a scris el „ca porcul între porci."

Spare deseori făcea expoziții în baruri locale, iar galeria the Last Tuesday Society este cel mai potrivit loc pentru lucrările lui, cele care au supraviețuit. Wynd spune că „pentru aceste lucrări e nevoie de un studiu de-o viață și o contemplare tacită […] iar astfel oamenii pot petrece câteva seri sau zile aici."

Atras de ce el însuși a descris drept „caracter și nu frumusețe" în subiecții și compania lui, Spare desena muncitorii și femeile din jurul lui. Influențat de cultul mitologic al lui Pan, Spare „satiriza" ocazional muncitorii lui din Cockney, atribuindu-le calități de capre.

Spare a fraternizat și aparent batjocorit ocultistul notoriu, poetul și artistul Aleister Crowley. „Eu suspectez că Spare era serios și Crowley un șarlatan, iar Spare nu avea timp pentru șarlatani", spune Wynd. Nu contează, cei doi aveau interese comune, care rezultă și din limbaj, „alfabetul dorinței", folosit pentru a comunica cu spiritele. Lexicul lui grafic este vizibil în sigiliile care apar frecvent în lucrările lui.

Într-o eră fascinată de erotismul vestic și stări orgiastice conectate cu subconștientul, Spare intra în transe, inducând ceea ce el numea The Book of Pleasure, o „nebunie voluntară", despre care el credea că este „condiția geniului."

Lucrare care nu este expusă, Self Portrait of Hitler (1936), care, potrivit biografului Phil Baker, artistul susținea că lucrarea a rezultat dintr-un portret cerut de însuși Hitler. Spare a refuzat, criticând dictatorul: „Dacă ești un superom, lasă-mă să fiu eu un animal". Atunci când studioul lui Spare a fost bombardat în 1941, el a citat incidentul ca „răzbunarea lui Hitler." Un Spare văduv s-a mutat în Brixton, unde a adoptat niște pisici de pe stradă și a supraviețuit din donațiile de mâncare din partea publicului, până la moartea sa din 1956.

Această expoziție este un exemplu cuprinzător al talentului remarcabil și mercurial al lui Spare. Când a fost întrebat care este lucrarea preferată, Wynd a spus: „Pentru mine e prea devreme să mă decid, dar, când expoziția se va termina la sfârșitul lui septembrie și va trebui să returnez pe cele care nu-mi aparțin, știu ca va fi una de care o să-mi fie greu să mă despart."

Expoziția Austin Osman Spare poate fi vizionată la galeria The Last Tuesday Society din Londra, până la sfârșitul lunii septembrie 2017.