Cinci conace din România care au ajuns niște căzături, deși puteau fi obiective turistice

Le vezi peste tot, nu doar în orașele mari. Ba, mai degrabă, le vezi pe la țară, aruncate chiar și prin satele uitate de lume din Bărăgan sau alte zone din astea mai puțin fancy din punct de vedere arhitectural. Sunt conace ale boierilor vechi, din vremurile alea în care România era mai împărțită și mai haotică (chiar dacă pare greu de crezut). Pe vremuri, ca azi, protipendada își făcea vacanțele în casa de la țară, una construită pe mia de metri pătrați și care trona în mijlocul unui domeniu întins pe câteva hectare.

Aici nu mă bag să vorbesc despre stil sau lipsa lui, ci despre degradare. Despre lăsarea în paragină a unor bijuterii care ar putea îmbogăți nu doar estetic un peisaj anost, ci și la propriu, pe proprietarii ei, dacă aceștia ar gândi pe termen lung. Și nu ar încerca să vândă repede și, poate în pierdere, oricui și în orice situație.

Ar mai fi ceva. Proprietarii și beneficiarii conacelor aflate în degradare ar trebui să învețe din exemplul domeniul Știrbey din Buftea, acolo unde se organizează în fiecare an festivalul Summer Well. Un domeniu care nu doar că a fost restaurat, ci a devenit și profitabil pentru beneficiari. Poate e un pic cam târziu să fie conservat un astfel de loc, cu tot ce-avea în interior, dar poate deveni un punct de atracție. D-asta am și vorbit cu cineva care să mă lămurească ce se poate face.

A fost scos de ceva ani la vânzare de către Artmark Historical Estate. „Domeniul industriașului Bujoiu din Balotești poate căpăta alte valențe prin reabilitarea frumosului conac în stil neoromânesc și dezvoltarea unui complex rezidențial în jurul acestuia“, recomandă agenția care îl listează cu un preț de pornire de 790 000 de euro. Cu o suprafață construită de 994 metri pătrați, conacul este inclus, bineînțeles, pe lista cu monumente istorice. Statul avea drept de preempțiune în tranzacționarea imobilului de către urmașii industriașului Bujoiu. Cum conacul este estimat la o valoare de 1,2 milioane de euro, evident că n-au fost fonduri, iar clădirea a rămas să-i fie căutat un proprietar. Până atunci, conacul e în stare de degradare.

Cazul ăsta este și mai trist, pentru că e vorba despre o ruină părăsită în mijlocul câmpului, în Bărăgan. O ruină care a trăit vremuri de aur când a fost locuința boierească a fostului premier Alexandru Marghiloman. Institutul Național al Patrimoniului se luptă de zeci de ani să salveze și să restaureze acest conac, însă starea de degradare în care a ajuns arată clar că ceva nu merge.

Pentru ciobanii din apropiere și turmele lor de oi, clădirea așezată în mijlocul câmpului este mană cerească și un popas și loc de adăpost grandios și gratuit când trec pe acolo. De restaurare, până nu se găsesc bani, nu poate fi vorba, dar nici cu conservarea nu se omoară autoritățile. Din clădirea cu două niveluri, în care se dădeau, pe la sfârșit de secol XIX, petreceri monstru, au rămas o fațadă cât de cât cochetă și niște interioare triste, cu pereți scorojiți și geamuri sparte.

Clădirea asta, așa dărăpănată, jerpelită, cu geamuri sparte și în pericol de prăbușire, cum a ajuns acum, încă impune respect. Odată, conacul era deosebit de viu și vorbesc despre vremurile în care servea drept reședință de vară pentru descendenții familiei de boieri Oteteleșanu. „Aflat într-o stare precară, atât în exterior cât și la interior, conacul impune un proiect de reabilitare pentru a impresiona din nou. […] investiția în reabilitare îi poate da o valoare deosebită, cu multiple posibilități de utilizare: casă de vacanță, pensiune sau boutique-hotel, centru de evenimente, de bătrâni sau clinică de recuperare”, scrie în descrierea aceleiași case de licitații Artmark, care l-a scos la vânzare la un preț de 360 000 de euro. O sumă relativ modestă, sub prețul unui apartament într-un boc nou din nordul Bucureștiului, pentru o clădire cu o așa valoare istorică, bașca cu suprafața construită de 1 220 metri pătrați.

Pe vremuri, i-a aparținut lui Gheorghe D. Hariton. Presa locală a tot scris despre clădirea asta lăsată de izbeliște. Cu balcoane rotunde, ferestre înalte și dantelării, saloane, săli și alte acareturi, conacul arată azi ca multe altele lăsate în paragină, degradat și cu mare risc de a se prăbuși. Trecut după Revoluție pe lista monumentelor istorice încă e la coadă pentru restaurare. Vina poate aparține și urmașilor boierului Hariton, care locuiesc în străinătate. Chiar dacă un proprietar care deține un monument istoric poate fi tras la răspundere pentru starea în care se află monumentul, de multe ori, moștenitorii susțin că nu au bani pentru lucrări. Și pentru că vorbim de sume exorbitante, îi cred.

Din 1992, când fostul conac al familiei Cantacuzino a ajus să fie sediu de Primărie, clădirea, care a fost retrocedată în 1999, este pur și simplu abandonată. Are stăpân, dar e ca și cum n-ar avea. Nu există semne de vreo intenție de reabilitare sau consolidare, ci doar de degradare vizibilă. Și este păcat pentru că acest conac este o nebunie, cu parterul lui înalt, cu bolte, etaj cu foișor și alte elemente cărora le-ar putea spune mai bine pe nume un arhitect. Șansa lui ar fi fondurile europene, însă, pentru asta, autoritățile ar trebui să cadă la pace cu urmașii familiei Cantacuzino.

Astea sunt doar câteva dintre numeroasele monumente istorice abandonate pe tot teritoriul țării, dar cauzele pot fi identificate în câteva cuvinte: lipsa fondurilor pentru reabilitare sau nepăsarea proprietarilor. Despre șansa acestor conace de a fi aduse la gloria de altădată am vorbit cu Ramona Ungureanu, urbanist și specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul Urbanism istoric.

Ramona mi-a explicat că toată discuția despre restaurare trebuie să înceapă de la cum se raportează beneficiarul conacului la valoarea istorică și arhitecturală pe care o are o astfel de clădire și dacă are o viziune de valorificare. Desigur, restaurarea și punerea în valoare e un proces de durată și costisitor, dar în funcție de obiectivul final poate merita bătaia de cap. „O șansă ar putea fi reprezentată de un program cu finanțare europeană, cum este cazul Programului Operațional Regional (POR, 2014-2020), Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, mi-a spus aceasta.

Pentru un astfel de program, sunt niște condiții de eligibilitate. Acestea trebuie verificate de la caz la caz și contează, de exemplu, categoria beneficiarilor sau calitatea de monument istoric a imobilului. Există punctaje mai mari pentru monumentele de importanță națională, grupa valorică A (Conacul Marghiloman, de exemplu).

Ramona mi-a explicat și că, atunci când vine vorba de clasarea unui imobil drept monument istoric, sunt valabile patru criterii. „Întâi de toate e importantă vechimea. Apoi, contează valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică. Criteriul referitor la frecvență (raritate și unicitate) și valoarea memorial-simbolică închid lista asta”, mi-a zis aceasta. „Fiecare dintre aceste criterii este detaliat și explicat în legislația din domeniu și pentru fiecare se acordă calificative: excepțională, foarte mare, mare, medie, mică. Anumite combinații de calificative conduc la posibilitatea clasării în Lista Monumentelor Istorice”, a conchis Ramona.

Eu ți-am prezentat lista asta cu cinci conace ca un fel de răspuns la felul în care românii se minunează de construcții similare din alte țări. Doar pentru că nu știi ce-i prin România, nu înseamnă că noi n-avem. Sigur, nu sunt domenii la fel de impunătoare, dar nici pe departe n-au fost vreun moment valorificate. Poate c-a fost o nebunie în anii ’90, dar nu prea mai pot fi căutate scuze în perioada asta, că deja au trecut aproape două decenii din noul mileniu.