High Hui

Ar trebui oamenii de știință să încerce drogurile pe care le studiază?

„Ai nevoie să crezi în efectele lor ca să fii motivat să le studiezi mai departe”, a zis el.

de Shayla Love; translated by Oana Maria Zaharia
20 Mai 2019, 4:00am

mrorange002/Getty

Din 1960 până în 1962, The Harvard Psilocybin Project a efectuat experimente neconvenționale: le-a administrat deținuților din închisori psilocibină ca să vadă dacă aceasta le va reduce tendințele recidiviste sau a administrat aceeași substanță studenților la teologie ca să le provoace o experiență religioasă. Dirijate de Timothy Leary și Richard Alpert, scopul lor a fost să testeze potențialele utilizări ale ingredientului activ din ciupercile magice.

„Leary era psiholog și profesor la Harvard. După ce a luat ciuperci în 1960, a declarat că a învățat mai multe în cinci ore decât învățase în 15 ani de studii și cercetări în domeniul psihologiei”, a scris psiholoaga și cercetătoarea Sue Blackmore în The Guardian.

Leary s-a apucat de droguri halucinogene, motiv pentru care a fost dat afară de la Harvard, iar cercetările lui au început să-și piardă credibilitatea. Dintr-un profesor respectat a ajuns să fie considerat un hipiot drogat. Se pare că le-a administrat LSD mai multor sute de studenți și nu mai venea la cursuri. Numele lui Leary a fost asociat cu mișcarea anticulturală, iar drogurile pe care le-a studiat au fost și ele asociate cu aceeași notorietate. (Până la urmă a ajuns în închisoare, de unde a evadat și a fugit în străinătate, până când a fost arestat în Afganistan.)

Poate că cercetătorii precum Leary au consumat și au promovat droguri într-un mod iresponsabil, dar au și fost folosiți ca țapi ispășitori pentru a ilustra potențialele pericole ale acestor medicamente, a zis Dominic Sisti, profesor asociat din cadrul Departamentului de Etică Medicală și Politici de Sănătate la Școala de Medicină Perelman din Universitatea Pennsylvania. În 1966, guvernul a interzis producerea și posesia de substanțe halucinogene.

Astăzi, studiul substanțelor psihedelice și utilizările lor în medicină și cercetare au reînviat și sunt pe cale să devină legitime. Substanțele psihedelice sunt opțiuni de tratament promițătoare pentru depresie și alte tulburări mintale și îi ajută pe oamenii de știință să exploreze cum funcționează creierul și percepția.

Și totuși, rămâne întrebarea: oare un cercetător ar trebui să consume halucinogenele pe care le studiază? Rigoarea științifică a lui Leary a fost pusă la îndoială din cauza experiențelor sale personale cu aceste droguri și a exuberanței lui. Spre deosebire de alte medicamente, acești compuși alterează mintea și conștiința. Oare e posibil să creeze o perspectivă pozitivă subiectivă sau oferă informații importante pentru cercetătorii care le studiază?

Oare ar trebui cercetătorii să consume drogurile pe care le studiază? Și dacă da, le vom permite să fie sinceri în privința asta?

Am vorbit cu vreo zece oameni de știință specializați în substanțe psihedelice și am descoperit că opiniile lor pe subiect sunt diferite. Unul dintre efectele comune ale drogurilor psihedelice e crearea de experiențe transcedentale semnificative și unii cercetători cred că asta le-ar putea influența subiectiv cercetările. Alții cred opusul: că cei care prescriu aceste droguri pacienților ar trebui să știe exact cum se simte o astfel de experiență, pentru a fi informați atunci când le recomandă.

David Luke, psiholog la Universitatea din Greenwich, a zis că dacă ești un psiholog care vrea să înțeleagă experiența psihedelică, trebuie să încerci drogurile pe care le prescrii. „Depinde de domeniul tău”, a zis el. „Dacă ești biochimist și lucrezi în medicina translațională cu șobolani, poate că nu e nevoie să iei substanțele psihedelice. Dar dacă lucrezi cu oameni și vrei să înțelegi experiența psihedelică, poate ai ceva important de câștigat din asta.”

Luke crede că unele dintre primele studii despre psihedelice, în care oamenii au avut experiențe traumatizante, au fost rezultatul lipsei de cunoștințe din partea doctorilor. Mi-a zis că propriile lui experiențe psihedelice l-au ajutat în cercetări.

Un doctor și cercetător din Marea Britanie, care m-a rugat să nu-i dau numele, mi-a zis că a încercat LSD, DMT, MDMA, ketamină și psilocibină în cadrul unor studii. Le-a administrat aceste droguri în mod legal anumitor pacienți, în contexte medicale sau de cercetare.

„Trebuie să știi ce se întâmplă când iei aceste substanțe. Și nu le poți prescrie eficient dacă nu le-ai încercat și tu în condiții clinice controlate”, a zis el.

Sisti, de la Universitatea Pennsylvania, a zis că cercetătorii nu se pot considera informați dacă nu știu pe pielea lor ce înseamnă o experiență psihedelică. De exemplu, anul trecut, un studiu efectuat de Universitatea Johns Hopkins le-a administrat psilocibină unor oameni care voiau să se lase de fumat. La finalul studiului, s-a concluzionat că „renunțarea la fumat a fost unul dintre cele mai puțin importante efecte ale studiului”. Participanții au declarat că au experimentat „schimbarea modului de gândire și a comportamentului pe termen lung” și că „au observat o creștere a nivelului de apreciere estetică, de altruism, cât și a atitudinii pro-sociale”.

Acestea nu sunt neapărat efecte negative, dar nu au nicio legătură cu fumatul. Testarea acestor droguri ca medicamente merge dincolo de efectele fizice, iar doctorii ar trebui să cunoască toate aceste informații. „Multe dintre aceste droguri au un impact profund asupra identității. Ca să poți să îi explici asta cuiva, trebuie să le încerci pe pielea ta”, a zis Sisti.

Marc Wittman, neurolog la Frontier Areas of Psychology and Mental Health din Germania, a fost de acord că cercetătorii ar trebui să știe cum se desfășoară o astfel de experiență dacă intenționează să o studieze. Nu crede că o echipă care nu a consumat aceste droguri nu poate face cercetări de calitate, dar consideră că e important să știi cum se simte o stare alterată a conștiinței sau transă. A zis că poți face asta și fără droguri, prin meditație sau prin intermdiul unui bazin de deprivare senzorială.

„Măcar un membru din echipă trebuie să știe ceva despre impactul substanțelor psihedelice ca să înțeleagă schimbările profunde prin care trece o persoană care le ia”, a zis Wittman.

Manoj Doss, un cercetător de la Johns Hopkins care studiază abilitățile cognitive, emoțiile și mecanismele neuronale ale drogurilor psihedelice, mi-a zis că nu e convins că e necesar să iei drogurile și că studiile pot fi influențate în mod subiectiv de treaba asta.



Doss și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că psihedelicele creează niște experiențe foarte intense și cercetătorii care le iau ar putea interpreta greșit ceea ce simt. „Experiența produsă de aceste droguri îți dă impresia că înveți lucruri noi despre arhitectura creierului, iar asta îl poate face pe aproape orice cercetător de psihedelice să susțină că ele ne vor învăța ceva despre conștiință sau abilitățile cognitive. Dar, până acum, cercetările nu ne-au arătat decât ce efecte au acestea asupra minții, și nu vreun nou principiu despre psihic pe care nu-l cunoșteam”, a zis el.

Thomas Metzinger, profesor de filosofie teoretică la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, a numit asta iluzia cunoașterii. Când cineva ia droguri psihedelice, are adesea impresia că a experimentat ceva extrem de relevant. „Unele dintre aceste persoane au devenit cercetători din acest motiv. Dar sentimentul ăsta că ai aflat ceva important nu înseamnă că e și adevărat”, a zis Metzinger.

Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea de Medicină New Mexico, cunoscut pentru cercetările lui despre DMT, a zis că, deși crede că testarea substanțelor pe propria piele are avantaje și dezavantaje, unele persoane pot dezvolta tendințe mesianice „substanțele le încețoșează obiectivitatea, perspectiva și bunul simț”, a zis el. „Devin activiști și zeloți, în loc să-și păstreze imparțialitatea ca cercetători. E în regulă să ai convingeri profunde despre efectele benefice ale acestor droguri, dar e important să nu le lași să-ți afecteze rațiunea și felul în care interpretezi rezultatele.”

E important să nu uităm că toate domeniile științifice sunt presărate cu perspective subiective, nu doar domeniul drogurilor psihedelice, a zis Metzinger. E acesta un motiv de îngrijorare? Da. Dar are încredere că metodele științifice le vor filtra. „Văd multe situații în care s-ar putea strecura probleme, a zis el. De exemplu, în selectarea subiecților sau în felul în care îi tratează pe aceștia sau în situațiile când persoanele încearcă să-i facă pe plac celui care efectuează experimentul. Toate aceste lucruri trebuie neutralizate și există metode pentru asta.”

Alții cu care am stat de vorbă mi-au zis că, în ciuda părerilor lor personale, felul în care se practică știința a evoluat din 1950 încoace, așa că nu își fac griji. „Dacă poți dirija metodologic cercetări temeinice și controlate, n-ar trebui să conteze dacă ai luat sau nu substanțe psihedelice în trecut”, a zis Luke.

Sisti a zis că îl liniștesc studiile de control, grupurile de placebo și Consiliile de Verificare Instituțională. „În anii '50 și '60 nu existau toate astea. Am evoluat, atât tehnologic, cât și clinic și etic, iar acum am ajuns într-un punct în care cercetările pe acest subiect sunt etice și legitime din punct de vedere științific.”

Mai mulți oameni de știință mi-au zis că, dacă ar fi luat droguri psihedelice, n-ar recunoaște, pentru că totuși sunt încă ilegale. Unii se tem că acest lucru ar afecta fondurile primite pentru cercetări.

„Din cauză că sunt ilegale, oamenii sunt paranoici și nu au curajul să vorbească despre consumul personal”, a zis James Rucker, om de știință la King's College. „E păcat. Și eu mă simt anxios să vorbesc despre asta, atât pe plan personal, cât și profesional.”

Oamenii de știință povestesc totuși între ei despre asta? „Aș zice că cercetătorii știu cât de mult s-au tripat alții ca ei, dar evident că nu se scriu rapoarte despre așa ceva”, a zis Luke.

Rucker a zis că, deși oamenii nu vorbesc despre asta, sunt șanse mari ca mulți dintre cercetătorii psihedelicelor să fi avut o experiență personală cu ele. „Ai nevoie să crezi în efectele lor ca să fii motivat să le studiezi mai departe”, a zis el.

Un doctor și cercetător specializat în psihedelice din Marea Britanie, care ne-a rugat să nu-i dăm numele, ne-a povestit una dintre experiențele lui cu psilocibina. Și-a injectat drogul – metodă prin care efectele se fac simțite rapid – și a intrat într-un scanner RMN.

A încercat să se orienteze. Inițial, și-a amintit cum îl cheamă, că e tată și doctor. Și-a amintit în ce oraș trăiește și că face un experiment. Dar în scurt timp a uitat totul în afară de nume și de faptul că are un corp. După care s-a răzgândit.

„Nu am corp”, a zis doctorul. „Zece secunde mai târziu: Nu există timp. Zece secunde mai târziu: Nu exist. Zece secunde mai târziu: Nimic n-a existat vreodată. Zece secunde mai târziu: Totul există simultan. Zece secunde mai târziu: Singurul lucru care există în univers e lumina albă. Zece secunde mai târziu: Tot ceea ce există în univers e energie. Zece secunde mai târziu: Totul e dragoste...”

Enzo Tagliazucchi, un neurolog care studiază substanțele psihedelice de la Brain and Spine Institute din Paris, a zis că experiențele personale sunt importante pentru rezolvarea curiozității inițiale despre aceste droguri. „Pun ceva în mișcare, eu le consider un catalizator.”

Mi-a povestit prima lui experiență psihedelică cu ciuperca roșie cu pete albe, Amanita muscaria, în prezent interzisă în Argentina, țara unde locuiește, dar legală acum zece ani. „Experiența mea a fost plăcută și puternic disociativă, am descoperit că procesele mentale care de obicei merg mână în mână se pot separa, ceea ce a fost o revelație”, a zis Tagliazucchi. (A accentuat că, deși ciuperca nu e toxică, are rude care sunt letale, așa că nu recomandă consumul iresponsabil.)

Tagliazucchi nu e sigur că substanțele psihedelice sunt utile dincolo de asta. I-au trezit interesul pentru conștiință și știința psihedelică. Dar acum că e implicat în cercetări, nu crede că mai are nevoie de LSD, de exemplu.

„Impresia generală a fost că mintea mea nu e atât de simplă pe cât credeam. Că are niște complexități nebănuite”, a zis el.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.