restaurant
Așa arată un inspector circumspect. Fotografii de Sorin Vidis
„Inspectorul” VICE

Hatere, restaurantul cu cele mai naşpa recenzii din Bucureşti e chiar ok

După articolul ăsta mă fac vegetarian.

Între micii de 1 mai, șaorma de la Kogălniceanu și sărbătorile pascale românești, cred că mi-am mâncat rația de carne pe următorii zece ani. Gata, îmi ajunge. Însă înainte să mă îmbrac în robe verzi și să predic evanghelia după vegani am zis să mă bag la încă o investigație jurnalistică și să văd cât de prost e în realitate cel mai slab cotat restaurant românesc după ratingurile online. Să-ți reamintesc cum funcționează rubrica „Inspectorul VICE”. Eu intru pe net, de obicei pe Google și Facebook, și caut afacerea cu cele mai proaste ratinguri dintr-un anumit domeniu.

Publicitate

Apoi mă duc să o testez cu atenție ca să văd dacă poporul a avut dreptate sau nu. Ca să fiu fair, exclud înainte de căutare toate rezultatele cu mai puțin de zece review-uri. Sunt sigur că nici tu nu ai vrea să vină un băiat gras de la VICE să facă mișto de standul tău artizanal de kombucha, doar pentru că ai avut din trei review-uri unul cu notă mică.

Câteodată îmi dau și eu cu părerea despre locuri mai bune sau mai nașpa decât alea alese de popor, dar rar, pentru că dup-aia iar zice lumea că-s vândut lobby-ului de șaorme. Așa că în ciuda faptului că mă gândeam la câteva bombe corporate care ar merita dubioasa distincție, am mers pe mâna publicului în căutarea celui mai prost cotat restaurant românesc.

Sunt ceva candidați pentru birtul românesc cu cea mai proastă mâncare dacă te apuci să cauți pe Google, dar majoritatea notelor sunt undeva în plaja 4+. Sub 4 stele scad doar câteva restaurante, majoritatea dintr-un lanț cunoscut, care ar fi fost și candidatul meu la cel mai prost local cu specific autohton. Dar pe primul loc, cu un total de 3.6 stele din 133 de review-uri e Casa Gorjană, un restaurant old-school de lângă primăria lui Firea.

Acum vei spune că 3.6 nu e o notă proastă, boss. E mai degrabă ok.

Teoretic da, cum îți spune și prietena în timp ce te mângâie pe mână cu un zâmbet împăciuitor. Dar trebuie să te gândești că notele astea suferă grav de inflație.

Practic, la fel cum mulți șoferi de Uber au note de 4.90 sau mai mult și nu prea poți să le dai mai puțin, la fel și restaurantele și toate serviciile care primesc note pe o scară suferă grav de inflație de note. Dai cinci stele la aproape tot astfel încât 4.3, nu 2.5, a ajuns să fie o notă medie, media la care nefericitul ăla de la Uber pierde dreptul de a mai efectua curse. Asta e o problemă mare, și nu doar pentru că trebuie să explic eu acum de ce 3.6 e o notă super proastă.

Publicitate
recenzie

Așa se face o incursiune Gorjană

Bine există și un efect contrar în care dai o stea la o experiență ok pentru că nu a fost exact cum ai vrut tu. Dar cel puțin la restaurante, ăsta e un lucru util pentru că steaua aia vine cu o explicație: Ce a fost rău din experiență? Mâncarea, serviciul, clientela?

Probabil că nu mâncarea. Mâncarea românească e destul de basic, și e greu să greșești catastrofal diverse cărneturi prăjite sau tocănițe cu de toate, servite cu cartofi sau fiertură de porumb alături. Ca să strici o mămăligă sau o ciorbă de văcuță trebuie să te chinui un pic. Ce e însă endemic la restaurantele din România, mai ales alea mid-range mai „tradiționale”, cu chelneri care aveau carnete de membri de partid, e serviciul prost. Serviciul prost și furatul la notă, ca să fim mai preciși.

pastrama de berbecut

Exact asta găsești în review-urile de la Casa Gorjană. Foarte mulți oameni supărați de calitatea serviciului, de „țeapa” cu cantitatea și de atitudinea insultătoare a personalului. Mulți străini care se plâng de clasica țeapă la gramaj, în toate limbile pământului. Se menționează cifre amețitoare: carne la trei sute de lei, 750 de lei consumație, de parcă ești la Cantine de Nicolai.

recenzie

Vreo doi clienți care zic că au fost amenințați de personal când nu au vrut să plătească extra-urile aduse la masă. Asta este, boss, ai venit în România pentru o experiență autentică, nu te plânge când o primești. Un pic mai îngrijorătoare sunt review-urile care se plâng de mâncare stricată sau de felurile trecute pe notă care nu au fost consumate.

Publicitate
recenzie

Chestiile astea ies un pic din categoria „țeapă la fraieri” și intră la categoria „dosar penal”, dar mă rog. Înarmat cu toate aceste cunoștințe legate de local am descins să testez cel mai prost rated restaurant românesc.

Casa Gorjană e genul ăla de restaurant care marșează foarte mult pe autenticitate tradițională, la look mai mult decât la preparate. Aflat în centru, lângă mai multe instituții publice bănuiesc că pe lângă străinii țepuiți, atrage în mod curent și un lunch crowd de funcționari publici obosiți.

Ajung la prânz, dar descoper că locul era atât de gol, că toți chelnerii erau afară la o țigară și o bere. Cu greu, unul mai tânăr s-a desprins când a văzut că mă îndrept hotărât spre ușă fixându-i cu ochii. Înăuntru un interior rustic ca la carte, parcă desprins din Hanul Ancuței (restaurantul din Neamț, nu cartea lui Sadoveanu).

recenzie

Cerbul românului neaoș

Lemn, farfurii, ștergare, capete de cerb, tot ce-i place românului neaoș ca ambianță când înfulecă grătar la suprapreț. La intrare, lângă barul pustiu, două colivii cu păsări cântătoare. Mă așteptam în orice moment să apară un păun, o oală cu șoareci de gătit și alte delicatese romane. Sunt așezat la o masă de un chelner tinerel (cel mai tânăr dintre toți după o trecere în revistă rapidă) destul de amabil și mi se prezintă meniul. În el, cam ce te aștepți: de la ciorbe de burtă, la specialități de miel, că tot a fost Paștele.

Meniul era aproape exclusiv în limba română. Zic aproape exclusiv pentru că, pe ici pe colo, unde au știut chelnerii cum se zice la câte ceva în engleză sau franceză apare și traducerea. Comand de început o salată de vinete cu pâine prăjită și pentru felul principal, specialitatea bucătarului – Mici în prapur (pielița aia care se pune la drob), un fel de coșmar al ultimelor două săptămâni de mâncare, la grătar.

Publicitate

Pâinea prăjită e testul meu propriu brevetat, dat fiind faptul că majoritatea localurilor o fac la grătar și de multe ori te refuză ca să nu-l țină ocupat. Dar la Casa Gorjană e gol, deci chelnerul îmi aduce pâinea prăjită fără să zică nimic.

O masă mare din capăt începe să se ocupe, încetul cu încetul, cât mănânc eu salata de vinete. Salata de vinete e decentă – servită cu roșii aduce surprinzător de mult cu salata de la Mega Image.

Cu pâine prăjită era chiar bunicică. Urmează micii în prapur, serviți cu muștar și cartofi prăjiți. Am mâncat destui mici în ultima vreme, cât să dea gută întregii populații a Chinei, așa că am bolta palatină formată.

recenzie

Mediocri, nu mici

Micii de la Casa Gorjană sunt mediocri, chiar cu boost-ul ăla de aromă dat de prapur. Cartofii sunt ok. Salata de varză e salată de varză, frecată cu sare, deci un pic mai moale. Experiență ok în medie.

Chelnerul tânăr dă târcoale circumspect când vede aparat de foto și notițe. Face ceva aproape de necrezut în restaurantele „tradiționale” din România, anume să întrebe cum ni se pare mâncarea.

Îi zic că e ok, și pare satisfăcut de răspuns. Cer să-mi recomande un desert și-mi zice complice că-mi aduce o plăcintă cu brânză ca la carte. Ce se întâmplă aici? M-a mirosit chelnerul că-s pus pe scris de rău? Unde e serviciul prost?

recenzie

Dulceața care mi-a uns plăcinta și sufletul

Sosește plăcinta. E bună, din aluat fraged, o plăcintă de brânză cu stafide servită cu o dulceață de cireșe amare absolut fantastică. Pe farfurie apar și două trei linii decorative trase arogant, a la Massimo Bottura cu o dulceață fantastică de trandafir.

Publicitate

Peste medie, oricum. Chelnerul prea-grijuliu mă întreabă cum a fost recomandarea. Zic că a fost ok, mai ales dulceața și e mulțumit din nou. Cer nota și mă pregătesc pentru ce e mai rău. Totalul a fost un pic peste o sută de lei, un preț ușor cam piperat pentru cât am mâncat, dar ok. În general, ambianța a fost surprinzător de bună, serviciul de-a dreptul grijuliu și mâncarea decentă. Mulțumesc chelnerului tinerel, mă ridic să plec, dar mă opresc la colivia de păsări cântătoare de lângă ușă ca să mai fac o ultimă poză.

Întreb un chelner mai în vârstă dacă sunt cumva mierle. Și brusc mă simt din nou ca într-un restaurant românesc autentic. Chelnerul se uită la mine și, cu o scârbă și plictiseală rezervată probabil pentru clienți străini și români care nu se pricep la ornitologie, îmi răspunde. „Sunt canari”.

Ăsta-i restaurantul românesc pe care mi-l aminteam. Ăștia sunt băieții noștri. Mă uit amuzat la chelnerul sictirit, dar deja s-a întors în bârlogul său, bucătăria, unde va hiberna, conform legendei până la prima pauză de țigară sau primul turist străin.

Afară, soare și plictiseală de siestă. Mai arunc o privire spre Casa Gorjană și un chelner în etate mă privește înapoi, cu o cutie de bere în mână. Trei stele. A fost OK.

Editor: Gabriel Bejan