educatie sexuala

Cât ar câștiga statul român dacă ar introduce educația sexuală în școli

Făcută cum trebuie și de cine trebuie, educația sexuală poate salva vieți.

de Iulia Roșu
19 Aprilie 2019, 10:00am

Chiar și folosirea corectă a unui tampon poate salva vieți. Screenshot via Sexul vs Barza

În România, doar 7% din elevii înscriși în învățământul preuniversitar au acces la educația sexuală în școli. Asta, pentru că materia este un opțional la care părinții români nu vor să-și trimită copii sau profesorii nu vor să-și asume o astfel de povară în școala lor. Opinia generală, întărită de Asociația Părinților pentru Ora de Religie, de Platforma „Împreună” și de Biserica Ortodoxă Română, este că educația sexuală îi învață pe copii să facă sex sau să fie gay.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, spunea chiar că nu există nicio legătură între lipsa educației sexuale în școli și numărul mare, cel mai mare din Uniunea Europeană, de mame minore. Vorba aia, „nu trebuie să absolvim cursuri de Kama Sutra ca să fim oameni normali”.

Despre normalitatea tristă și tulburătoare a României, s-a discutat intens la conferința „Educația pentru sănătatea reproducerii și sexualității”, organizată de Adriana Radu, fondatoarea platformei de educație sexuală, Sexul vs Barza, și Daniela Drăghici de la SECS. Evenimentul care s-a desfășurat în Parlament a adunat laolaltă câțiva reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai ONG-urilor, precum și experți internaționali. Cu toate astea, Ministerul Educației nu a considerat că este important să trimită vreun om care să răspundă la întrebări. Nici Ministerul Finanțelor. Nici BOR.

Una dintre principalele teme ale conferinței a fost cercetarea-pilot realizată de Adriana Radu, ca lucrare de masterat la Universitatea de Medicină Charité Berlin, prin care încearcă să-ți arate câți bani ar economisi statul român, dacă ar introduce educația sexuală în școli, mai precis, un program național obligatoriu și intracurricular.

Răspunsul: 670 de mii de euro pe an, cu tot cu costuri și investiții. E o sumă mică pentru o țară, dar România pierde anual bani - 33 de milioane de euro în 2015 doar pentru nașteri, avorturi, sifilis și HIV/SIDA, fără să fie incluse și alte costuri, precum copiii abandonați în centrele de plasament, abandonul școlar în urma unor sarcini nedorite și alte necazuri ale României.

Clipul de mai jos îți explică cum s-a ajuns la această sumă.

Economiile statului român ar fi probabil înzecite dacă am lua în calcul doar cât câștigă statul dacă un elev NU abandonează școala. Am prins podiumul UE și la numărul de elevi care renunță la studii.

ESTONIA A REUȘIT SĂ REDUCĂ ENORM NUMĂRUL DE MAME MINORE

După redobândirea independenței față de Uniunea Sovietică în 1991, Estonia a elaborat un nou curriculum pentru școlile elementare (vârsta 7-16 ani), în care a intrat și educația sexuală, ca parte din cursul de „Științe umane”. S-a investit foarte mult în instruirea profesorilor care și-au creat propria „Asociație a profesorilor care predau științele umane”.

De la introducerea programului, în 2001, ratele sarcinilor în rândul adolescentelor au scăzut cu mai mult de 60%, cazurile de infecții cu transmitere sexuală (ITS) au fost reduse cu până la 43%, iar cele de HIV/SIDA cu până la 96%, a explicat medicul ginecolog și profesor la Universitatea din Tartu, Kai Part.

Zece ani mai târziu, guvernul estonian a început să finanțeze și clinicile de sănătate dedicate tinerilor. Dar asta nu s-a putut decât printr-o muncă susținută de părinți, profesori, medici și autorități.

„Oamenii tind să confunde educația sexuală cu sexul, dar vorbim de fapt despre sănătate, drepturi, consimțământ și o stare de siguranță pentru fiecare copil”, mai adaugă medicul.

CRIZĂ DE CONTRACEPTIVE ÎN ROMÂNIA, DAR NE MOR MAMELE

În România avem tot felul de crize. Dacă nu e vorba de medicamentele pentru bolnavii de HIV/SIDA, de citostatice sau de imunoglobulină, atunci poate fi o criză de contraceptive. De mai bine de doi ani, acestea lipsesc din cabinetele de medicină de familie şi din centrele de planificare familială.

Explicația a dat-o Petronela Stoian de la Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică, singura reprezentantă a Ministerului Sănătății de la conferința asta:

„Deși există un program național, intervenția de prevenire a sarcinilor nedorite este pe un trend nefavorabil. Cauza principală sunt licitațiile pentru aprovizionarea cu contraceptive care, la rândul lor, sunt pe o pantă negativă. Acum se încearcă achiziționarea de dispozitive uterine și prezervative, dar pilule contraceptive nu se pot lua pentru că nu sunt incluse pe listele de medicamente aferente programelor naționale”.


Cel puțin 740 femei au murit la naştere în perioada 2000-2017, conform unui raport al Ministerului Sănătăţii și astea sunt doar cifrele oficiale. Îndeajuns încât să ne claseze, din nou, pe loc fruntaș în Uniunea Europeană. Dar românii preferă să închidă ochii, iar politicienii să nu audă țipetele copiilor care nasc la rândul lor copii. Sau plânsetele celor o mie de bebeluși abandonați în fiecare an în maternități.

Pentru ei e îndeajuns că România face totuși copii, indiferent ce adulți vor deveni.

STATUL VREA COPII, DAR NU-ȘI ȚINE CETĂȚENII SĂNĂTOȘI

Adina Manea, de la Tineri pentru tineri, ONG-ul care a susținut opționalul „Educație pentru Sănătate” în școli, atrage atenția că infecțiile cu BTS afectează rata de fertilitate, dar opozanții educației sexuale se plâng totuși de scăderea natalității în România.

„Hai sa lăsăm ipocrizia, că pare că poporul român nu face sex, dar în același timp vorbim despre probleme de fertilitate.”

„Fără formare față-n față, nu vom reuși să facem transformare de atitudini și comportamente, plus informații corecte, nici la adulții pe care ni-i dorim furnizori de informare, nici la tinerii noștri. Vedem efectele educației pe care au avut-o adulții: 90% din populația adultă face întrerupere de sarcină”, a mai spus ea.

Un studiu „Salvați Copiii” arată că în 2017, s-au înregistrat 18 938 de nașteri de la adolescente cu vârste între 15 și 19 ani. Și mai bine de șapte sute de fete sub 15 ani au devenit mame, în același an. În sistemul rural, multe dintre ele nu ajung nici măcar o dată la ginecolog, pe timpul sarcinii.

AVEM NEVOIE DE FONDURI ȘI IMPLICARE DE LA STAT

Tot Adina Manea explica, în conferința la care au participat și reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății, că „România are legislație și documentare prin care să poată să facă ceea ce are nevoie. Expertiza există, ba chiar Bulgaria și Republica Moldova au beneficiat de exemplul nostru și ne-au luat-o în față”.

În acest moment, în doar 4,73% de şcoli din România se predă opţionalul „Educaţie pentru sănătate”, un număr mult mai mic decât şcolile din Moldova, acolo unde pentru prima dată în zece ani a scăzut numărul de sarcini la adolescente și de cazuri de BTS.

Cristina-Ionela Iurișniți, deputată USR și preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei și bărbaţi, prezentă la conferință, a povestit cum încearcă de ceva vreme diverse portițe legislative pentru a introduce materia în toate școlile din România, cel puțin o dată pe semestru. Senatul a respins modificările propuse la Legea pentru drepturile copilului. Mai există o șansă la Camera Deputaților.

„Este încă de muncă la schimbarea mentalității părinților și mi-e greu să cred că se vorbește la ore despre emoții și despre probleme relaționale”, Cristina Iurișniți, deputat USR.

Ceea ce nu are România sunt fondurile investite în această zonă. „Trebuie să fie investiţi bani la nivel local, regional şi naţional. Nu e suficient să existe legislaţie, ci avem nevoie și de fonduri”, a spus Rita Columbia, reprezentanta Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru susţinerea populaţiei.

Nici lupta cu opozanții vehemenți ai educației sexuale în România nu este una ușoară, mai ales când te gândești că mai multe organizații creștine, susținute și de Academia Româna, au reușit să distrugă în două săptămâni Strategia Națională de Educație Parentală propusă de Ministerul Educației, apoi retrasă pentru că făcea „propagandă progresistă”.

Mai sunt încă mulți părinți, profesori, miniștri sau parlamentari care nu înțeleg că, făcută cum trebuie și de cine trebuie, educația sexuală poate salva vieți.