Viața fără granițe a tinerilor uitați de lume din Norvegia

Europa e o uniune, dar și o colecție de țări cu legi, limbi, valori, politici, salarii, băuturi și glume proprii. Viața poate fi extrem de diferită în funcție de partea în care te afli în Uniunea Europeană. Săptămâna asta, VICE.com publică povești despre cum sunt afectați oamenii de granițele Europei.

Regiunea Sápmi, care face parte din nordul Norvegiei, Suediei și Finlandei, este zona ancestrală a indigenilor Sámi. Deși nu există statistici oficiale, se estimează că există în jur de 80 de mii până la o sută de mii de Sámi, și 11 limbi diferite. Cei mai mulți trăiesc în orașele scandinave mai mari. Însă viața lor e dificilă, pentru că pământurile le-au fost segmentate în 1800. Înainte să se întâmple asta, crescătorii de reni se puteau deplasa liber între patru țări. Împărțirea a dus cu sine niște granițe dure. Sami au fost supuși unei campanii continue de discriminare sistemică, la fel ca multe alte grupuri indigene din întreaga lume.

Pe măsură ce economia norvegiană s-a dezvoltat, guvernul a început să își promoveze propria cultură și limbă. La începutul anilor 1900, copiii Sámi erau trimiși la școli unde erau obligați să vorbească norvegiană în loc de limba lor natală.

Apoi, în 1978, a izbucnit o criză politică după ce guvernul norvegian a anunțat că plănuia să construiască un dig și o centrală electrică într-un râu din Finnmark, o zonă unde locuiau Sámi. Până atunci, regiunea fusese folosită pentru turmele de reni și pescuit de somon sălbatic. Sámi au protestat aproape un deceniu, susținuți de zeci de grupuri internaționale, împotriva planurilor din Finnmark și Oslo. Dar în 1982, Curtea Supremă Norvegiană a decis că guvernul avea dreptul să ridice construcția, care s-a terminat cinci ani mai târziu.

În ciuda acestui eveniment tragic, organizațiile internaționale au criticat tratamentul deplorabil de care a avut parte poporul Sámi în Norvegia. Astfel atenția internațională a convins guvernul să îmbunătățească relațiile cu Sámi.

Deși am copilărit în Norvegia, nu am învățat despre istoria populației Sámi la școală. Am auzit despre nativii americani și despre inuiții din Groenlanda, dar nu am aflat nimic despre sámi care trăiesc în propria noastră țară. Îmi amintesc că am văzut ocazional oameni care vorbeau sámi la televizor, însă eram prea mic să-mi dau seama ce se întâmplă. Pe măsură ce am crescut, am devenit mai curios față de cultura unică Sámi și de peisajele spectaculoase ale regiunii Sápmi.

Cultura Sámi este încă amenințată, deși lucrurile par să se îmbunătățească - muzica, arta și limba Sámi apar mai mult în cultura pop și politică. Potrivit oamenilor cu care am vorbit în Sápmi, în prezent să fii Sámi este un motiv de mândrie. Și alții vor să facă parte de cultura lor, dar asta nu compensează pentru tot ce a pierdut poporul Sámi de-a lungul istoriei.

Având în vedere ce se întâmplă cu cultura Sámi în Norvegia și în Scandinavia, am vrut să aflu mai multe despre ce înseamnă să fii un tânăr norvegian Sámi în ziua de azi.

În timp ce conduceam spre Karasjok în nordul regiunii Sápmi, am parcat mașina și am ieșit să admir peisajul. Am fost uimit de liniște, de magia luminii, și de frigul extrem. Un strat alb și sclipitor acoperea pământul. Totul părea perfect, de parcă intrasem cumva în altă lume. Brusc, a apărut un ren în mijlocul drumului și a mers pe lângă mine, în timp ce un curcubeu dublu se vedea pe cerul senin.

Lene Anti provine din Karasjok. Tânăra are 20 de ani și îl ajută pe tatăl ei care crește reni. Lene m-a invitat să merg la munte alături de ea timp de câteva zile.

După o oră de mers pe jos prin munții din Karasjok, îl întâlnesc pe iubitul ei, Matthe Ailo, care este, de asemenea, un crescător de reni. Cuplul stă în cabană șapte zile ca să aibă grijă de animale.

Sunt destul de surprins când văd un televizor cu semnal într-o cabină fără apă sau electricitate. Ne așezăm pe canapea și, pentru o clipă, e plăcut că ne putem bucura doar de liniște. Nu sunt obișnuit cu așa ceva, pentru că locuiesc în Copenhaga. Când una dintre gazdele mele pornește televizorul, aud vocile distincte ale Kardashianilor. E un sunet interesant avand in vedere unde sunt.

Mă întâlnesc cu Alexander Hætta, 16 ani, și Egil Stueng, 17 ani, la una dintre cele două benzinării din Karasjok. Alexander spune ca simte impactul granițelor. „E de parcă Norvegia și Sápmi sunt două țări diferite,” spune băiatul. „De fapt, mi se pare că Karasjok, Kautokeino și Tana sunt un pic diferite față de restul regiunii Sápmi, pentru că oamenii nu vorbesc cu adevărat Sámi atât de des [în restul regiunii].” Egil îl privește și dă din cap, e de acord cu ce spune amicul său. „Uneori, când întâlnesc oameni din sudul Norvegiei, mă întreabă dacă Sámi mai trăiesc în corturi”, râde el.

Baieții spun că nu întălnesc acest tip de ignoranță în fiecare zi, dar mai dau de ea. „Deși mulți nu cred că mai există discriminare, o întâlnești într-o oarecare măsură”, spune Egil. „Nu e mereu ușor de observat, dar există. Ar putea fi doar tonul negativ în care ni se adresează oamenii."

Le fac o poză în fața benzinăriei. Băieții mă invită să merg cu ei cu snowmobilul; nu au voie să conducă fără căști de protecție, că poliția e mereu în jur. Urc în snowmobil și conducem spre râu. Mergem atât de repede încât mă ustură fața de la aerul rece.

Ne oprim în mijlocul râului înghețat, iar ei mă întreabă dacă vreau sa le fac o poză acolo. Sar de pe snowmobil și se întind pe jos, râzând.

În timp ce stăm pe întuneric, îi întreb de ce stau în continuare în Karasjok. „Nu poți să mergi la pescuit sau la schi sau să conduci un snowmobil până la benzinărie, sau să vezi reni sau să fii liber când stai la oraș”, spune Egil. „Îmi place aici.”

Mai jos găsești fotografii de Hedda Rysstad din Sápmi.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.