Am mers cu CFR să văd ce poți mânca în restaurantele trenurilor din România

Îți imaginezi că-n perioada interbelică trenurile trăiau apogeul vieții lor, băi, millennial pasionat de city break-uri low cost? Și încă cum. Mersul cu trenul era la fel de popular cum e avionul în zilele noastre. Pe lângă asta, neexistând mijloace de transport mai rapide, călătoriile erau lungi și trenurile aveau nevoie de vagoane de tip restaurant, ca să nu moară călătorii de foame până la destinație. Doar că odată cu apariția și înmulțirea trenurilor de mare viteză, vagoanele restaurant s-au tot împuținat.

Să fiu sincer, eu nu știam, poate din dezinteres sau că-s aerian, dar am aflat că ele mai există și-n România. Acum, având în vedere situația nasoală în care se află-n prezent CFR-ul, te întrebi dacă nu cumva restaurantul e oglinda companiei de stat. Dacă tot mai există și-n România și nu le-am prins perioada de glorie, am zis măcar să merg o dată cu el să vad cum e, ca mai apoi să povestesc prietenilor c-am făcut-o și p-asta. Dar, mai ales, să zic, din nou, „am făcut asta, ca să n-o faci și tu”. Mă rog, vorba vine, nici chiar așa.

Vagoanele de tip restaurant sunt puține și circulă rar. Mai exact, pe toate rutele din România, mai sunt doar patru vagoane de genul. Trenul pe care eu l-am găsit a fost unul cu rută internațională. Plecare din București, cu destinația la Viena. Bine, eu nu m-am dus până la Viena, îți dai seama, ci m-am oprit la Sinaia.

Fiind o rută internațională, restaurantele le găsești în trei trenuri. Eu am mers cu cel de 14:00. Până la Sinaia faci în jur de o oră jumătate. Asta dacă, Doamne-ajută, nu se întâmplă ca trenul să aibă întârzieri.

Amuzant e că la casa de bilete i-am zis doamnei casierițe că „vreau două bilete pentru trenul de 14:00 care merge spre Sinaia, trenul ăla cu restaurant”. Când să-mi dea biletele, c-un zâmbet de parcă era o mătușă cu nepot adolescent pe care-l întreabă cum stă cu gagicile, mă întreabă „sunteți cu prietena sau cu colegul?”.

Și atunci mi-a picat fisa. Vagonul restaurant era privit ca ceva romantic și discret în trecut. Un loc de stat la taclale și cunoscut persoane noi. Și, ca să-i fac pe plac doamnei, i-am zis că „da, sunt cu prietena”, deși era vorba de colegul fotograf. La plecare, mi-a făcut cu ochiul și m-a asigurat că avem locuri unul lângă altul. Oricum, aplauze mie c-am făcut o persoană să creadă că mai există romantism în perioada de vârf a revoluției sexuale, când aproape își pierduse speranța!

După cum se vede și-n meniul scris cu marker, ori pix cu gel, astea-s preparatele și prețurile. Bine, în meniu mai apăreau multe altele, dar când a venit domnul ospătar ni s-a spus doar că pe primele două le au. Adică pieptul de pui și ceafa de porc. La 33 de lei, respectiv 34 de lei. Cum o dai, cum n-o dai, aia e. Eu am luat un fel, colegul fotograf pe celălalt. La fel s-a întâmplat și cu băutura. Pe meniu erau peste 10 beri, dar când să comandăm, numărul opțiunilor s-a înjumătățit. Așa am ajuns la o marcă Oppler, de care nu auzisem până atunci, la prețul de 10 lei. Nimic senzațional, o bere ca toate berile, dar cu preț de Centrul Vechi.

Pe lângă asta, mai e un mic băruleț unde poți să iei ceva de ronțăit, gen covrigei, cornuri sau biscuți, cât și apă sau suc. Prețurile sunt duble. Adică, dacă pe-o doză de Cola dai în mod normal 2,5 de lei, aici e 5 lei. Și tot așa. În jur, mai toată lumea avea câte o sticlă de ceva pe masă, doar o singură altă persoană mai avea mâncare în afară de noi doi.

Faza e că timpul de preparare pentru meniu a fost 30 de minute, asta-n primă fază, conform domnului ospătar. Dar a ajuns la masă după 45 de minute. Ajungeam până la Sinaia, dacă mai dura puțin, o luam la pachet și-o mâncam pe băncile din gară. Pe lângă asta, meniul la gust a fost relativ ok. Mă rog, garnitura a fost, carnea mi s-a părut mult prea nefăcută.

În jur era o liniște sinistră. Toată lumea își vedea de treabă. Adică fix opus când mergi vara în vagonul spre Constanța. Nimeni nu vorbea cu nimeni. De fapt, se vorbea, dar prin mesaje pe net, că mai toți erau cu ochii-n telefon sau laptop. Bine, acum, ce naiba ai putea să faci într-un restaurant de tren, la prânz? Ai putea să bei bere și să te gândești la nemurirea sufletului, cum mă prefac eu în poza de sus.

Poți să-l urmărești pe Mădălin pe pagina lui de fb, adică aici. Sau, dacă ești human multitasking, și pe Instagram.