România își ascunde morții din cauza drogurilor pentru că îi e rușine cu ei

Șeful INML: „Oare unde și cu ce diagnostice mor, dacă la noi nu ajung?”

|
05 noiembrie 2018, 8:15am

În sala de autopsii a Institutului Național de Medicină Legală (INML) din București miroase a curat. Necropsiile programate astăzi s-au terminat și mesele reci de metal strălucesc în soarele dimineții. Furtunuri lungi sunt încolăcite în chiuvetele de la capătul fiecărei mese, iar în caloriferul de sub geam e înfipt un fierăstrău cu lama uzată, folosit la tăierea oaselor craniene.

Pe pervaz, din loc în loc, sunt iconițe cu Maica Domnului și cărticele Talismanul. Pe perete, cu litere de-o șchioapă, stă scris Hic mors gaudet succurrere vitae - „Aici moartea se bucură că ajută viața”. Aceste cuvinte ale părintelui anatomiei patologice, Giambatistta Morgagni, surprind esența medicinei legale: cei morți ne învață cum să-i ajutăm pe cei vii. Asta dacă datele strânse de la morți pentru gândirea politicilor publice menite să-i salveze pe cei vii reflectă realitatea.

Medicul legist Gabriel Gorun e treaz de peste 24 de ore. E la serviciu de ieri dimineață și azi-noapte a fost de gardă. Din teancurile de dosare de pe masa sa, zeci de morți așteaptă ca el să stabilească ce tip de moarte violentă le-a adus sfârșitul. Stăm de vorbă în biroul lui din INML și din spatele lui se aud salve de tun. „E înmormântat un general, e crematoriul chiar în spate”, îmi spune, fără să tresară.

1539009637704-ok-3
Zeci de cadavre ajung zilnic pe mesele Institutului Național de Medicină Legală din București.

În ultimii 14 ani, doctorul Gorun a fost responsabilul INML în monitorizarea deceselor asociate consumului de droguri. El adună, an de an, informații despre câte persoane mor de la supradoză (adică decese directe asociate consumului de droguri) sau din alte cauze asociate - infecții (HIV, TBC, hepatite), accidente, suicid sub influența drogurilor. Ia aceste date de la toate institutele de medicină legală din țară și apoi le trimite la Agenția Națională Antidrog (ANA), pentru a fi incluse în raportul anual al instituției, în baza unui protocol între cele două instituții.

Astfel, morții le spun celor vii unde au greșit și cum să nu repete greșelile. Pe baza unor informații ca numărul morților, cauza decesului, tipul de drog folosit, metoda de administrare, se află amploarea fenomenului consumului de droguri în România.

Toate acestea „contribuie astfel la reacții rapide și adaptate în domeniul politicilor antidrog”, scrie medicul Gabriel Gorun în capitolul „Decese asociate consumului de droguri”, din raportul ANA pe 2016.

Sunt acum în biroul său pentru că am citit în rapoartele ANA că, deși numai în București cel puțin nouă mii de oameni își injectează zilnic heroină în venă, numărul celor care mor este infim: 56 în 2014, 36 și în 2015, 31 în 2016.

Iar într-un comunicat recent, oficialii ANA ne liniștesc: „Numărul cazurilor de decese asociate consumului de droguri este relativ stabilizat.” Comunicatul e un răspuns la o scrisoare publică în care ONG-uri relevante din domeniu reproșează instituțiilor statului o implicare insuficientă în prevenirea și reducerea riscurilor consumului de droguri, inclusiv a supradozelor.

Cei pe care aceste măsuri insuficiente nu îi salvează ajung inclusiv pe masa medicului legist din fața mea. Iar el știe, cu certitudine, că numărul celor care mor în urma consumului de droguri e mult mai mare decât cel trecut în rapoartele oficiale.

„Există o subraportare”, îmi spune. Adică, undeva pe traseu, morții se rătăcesc și nu mai apar în statisticile oficiale. Ce importanță mai au aceste cifre, dacă sunt incomplete? Nu fac ele mai mult rău, nu dau senzația că România e o țară în care nu se moare din cauza drogurilor?

„Aici e problema!”, spune medicul legist.

1539009662052-ok-10
Holul INML care duce spre frigiderele în care sunt ținuți morții.

„Gradul de subraportare la nivel național este semnificativ”

În teorie, toți cei care mor din cauza consumului de droguri ar trebui, potrivit legii, să ajungă pe masa unui medic legist, pentru că intră la categoria moarte violentă sau suspectă.

„Moarte violentă înseamnă participarea unui agent traumatic în deces. Iar o substanță este un agent traumatic chimic. Deci toate morțile cauzate de droguri sunt considerate violente și devin cazuri medico-legale și se efectuează autopsia”, spune medicul.

Și tot la morți violente se încadrează și cei care au murit din cauza infecțiilor cauzate de consum.

„Dacă există dovezi că aceste afecțiuni sunt o consecință a stilului de viață toxicoman, sunt cazuri medico-legale, întrucât în geneza inițială a patologiei este actul injectării drogului sau consecințelor acestuia, așadar există incidența unui agent traumatic în lanțul cauzal”, explică medicul legist.

Astfel, toate aceste morți asociate direct sau indirect consumului de droguri ar trebui să ajungă la Institutul de Medicină Legală din București sau la serviciile de medicină legală județene. De aici, ar fi raportate medicului Gorun și am ști câți morți avem din cauza consumului, în realitate. Sau măcar cât mai aproape de realitate.

„Dar toate astea sună foarte frumos, în teorie”, îmi spune oficialul.

În practică, morții din cauza drogurilor se pierd undeva pe drum. Asta se vede și în cifrele oficiale: din cele 31 de morți la nivel național în 2016, 27 sunt din București și doar patru din restul țării. Mai exact, în restul țării ar fi murit, într-un an întreg, doar trei oameni în Ilfov și unul în Vrancea. Nici măcar în Iași sau în Cluj n-a murit nimeni, orașele pe locurile doi și trei, după Capitală, la consum de droguri, inclusiv de heroină și de etnobotanice.

În fiecare analiză pe care o trimite, anual, la ANA, și care apare în rapoartele oficiale, medicul explică:

„Gradul de subraportare la nivel național este semnificativ, consecință a lipsei de experiență în managementul cazurilor de decese asociate consumului de droguri, de cunoștințe medico-legale și juridice, de limitări financiare.”

„Să vă dau un exemplu. Iașiul este un mare centru de consum de droguri din țară. Din 2004-2005, de când mă ocup eu de statistica asta, și până în 2018, au raportat zero cazuri de deces din cauza drogurilor. Nu știu să vă zic de ce, deși ei au un laborator performant, similar cu cel de aici. Nu mai pot invoca, ca Buzăul, că ei nu au tehnică. Clujul mi-a raportat un singur caz în toți anii ăștia! Eu sunt constănțean și îmi petrec vacanța pe litoral. Doar din ce văd în jur, există mult mai multe cazuri decât cele vreo șapte raportate în aproape 14 ani”, explică, intrigat, medicul legist.

An de an, unele servicii de medicină legală nu raportează niciun caz.

„N-avem așa ceva, la noi, aici.” Așa îi răspund șefii serviciilor județene de medicină legală când le cere să raporteze decesele asociate consumului de droguri.

1539009726391-ok-8
La INML, pe pervaz, din loc în loc, sunt iconițe cu Maica Domnului și cărticele Talismanul, folosite de personal.

„Nu putem să raportăm ceea ce nu există”

Și asta mi-au spus și mie, la telefon. Costel Siserman, șef IML Cluj, care are în subordine șapte servicii județene de medicină legală, mi-a răspuns așa când l-am întrebat care este explicația pentru faptul că, în ultimii zece ani, nu au raportat nici măcar un caz de moarte de la droguri:

„Dacă asta s-a raportat, asta e realitatea. Nu putem să raportăm ceea ce nu există. Nu a fost nicio cauză de deces legată direct de consumul de droguri. Obligatoriu, sunt cazuri medico-legale și ajung la noi, din spitale, dar nu au ajuns, deci înseamnă că nu au fost”, îmi spune medicul Siserman.

Nu numai că unele județe raportează cazuri zero, dar mai sunt unele care nu raportează deloc, adică pur și simplu nu răspund la solicitarea de la centru.

„Obligația de raportare nu e una cerută de lege. Și atunci, de lene, de supraglomerare, din lipsă de oameni și de resurse, nu fac asta. De aceea, în toate rapoartele ANA, vei găsi doar zece județe, sau 19 județe, sau 30 de județe care mi-au raportat, din 40. Restul nu mi-au trimis niciun raport.”

De ce?

„Gândiți-vă că în unele județe sunt doar doi medici legiști la toată populația. Și mai e ceva: problema pleacă în primul rând de la bani. Fiecare analiză costă. Conform legii, niciun raport nu iese dintr-un institut de medicină legală până nu este plătit de Parchet sau Poliție. Așadar, dacă eu fac analize, le înaintez o factură. La noi, la București, nu avem probleme, organele judiciare au înțeles că medicul legist nu este Dumnezeu, să ghicească el prin biorezonanță de ce a murit ăla. Ai nevoie să faci analize, asta e medicină modernă. Însă, în provincie, lucrurile sunt mult mai grave. Imaginați-vă că vine polițistul și îi cere medicului legist o notă explicativă de ce a solicitat examen serologic la acel caz. E ca și cum mi-ai pune la îndoială pregătirea profesională și pleci de la premiza că eu am făcut un abuz cu o analiză pe care tu, polițist, o găsești inutilă. Și asta e rutină în țară. Rutină!”, spune medicul Gorun.

1539009744896-ok-7
Fierăstrău pentru tăierea oaselor craniene.

Șeful INML: „Oare unde mor ei, și cu ce diagnostice mor ei, că la noi nu ajung?”

L-am întrebat și pe directorul INML, profesorul George Cristian Curcă, de ce subordonații săi din teritoriu nu trimit numărul oamenilor care mor de la droguri.

„De fiecare dată s-a comunicat că nu sunt cazuri. Dacă zic că au zero cazuri, înseamnă că au zero cazuri, pentru că celelalte date trimise de ei sunt corecte”, mi-a spus el.

Dar oficialul e convins că numărul celor care mor în România din cauza drogurilor este cu mult mai mare decât o arată rapoartele ANA.

„Polițiștii ne-au comunicat că ar fi vreo cinci mii de persoane care se află în evidență permanent, ca heroinomani, în țară. Noi, ca țară, avem un profil special pentru heroină, avem cel mai mare consum. Heroina are mortalitate statistică generală, oriunde în lumea asta, de zece la sută. Deci din acești oameni, cinci sute ar trebui să moară an de an. Este o sumă apocaliptică, or, nu sunt comunicați decât unul, doi, trei. Deci, ăștia, săracii de ei, oare unde mor și cu ce diagnostice, că la noi nu ajung?”, mi-a explicat profesorul Curcă.

Oficialul atrage atenția că subraportarea vine, de fapt, mai ales din spitale. Adică morții de la droguri nu sunt diagnosticați corect în spitale și, astfel, nu sunt catalogați ca morți violente. Așa că nu ajung la IML-uri.

„Probabil că au alte boli și alea apar în diagnostice. Pare că ajung efectiv numai cei care mor efectiv cu seringa în venă. Iar ceilalți, care mor pe acasă, pe la medicul de familie, prin spitale, nu ajung la noi”, spune șeful INML.

Dacă pacientul a murit la spital din cauza consumului de droguri, medicii realizează că au în față un caz medico-legal și sunt obligați să-l comunice procurorilor. Aceștia dispun trimiterea mortului la IML pentru autopsie. Nu o fac întotdeauna și asta reiese din raportarea făcută de spitale a celor care ajung la urgență din cauza drogurilor, explică medicul Gorun.

„Problema este cu ceea ce ajunge și nu ajunge la Parchet, din spitale. Se vede asta, pentru că niciodată n-a existat o concordanță între numărul de decese și cel de urgențe medicale din cauza consumului de droguri. Statistica mondială este un deces la o sută de consumatori problematici. Așa că sunt niște cifre măsurabile. Pot să număr decesele, am 30 de decese și am o mie de urgențe medicale. Hopa, păi nu se pupă, ar trebui să am trei sute de decese. Undeva am pierdut cazuistica”, îmi spune el.

Să zicem că un om a murit de pneumonie, dă el un exemplu.

„Dar ce facem, dacă medicul nu-mi zice că a făcut pneumonie pentru că avea HIV și că a făcut HIV fiind toxicoman? A uitat, ca din întâmplare, două chestii.” Acest „a uitat” are două explicații: medicul nu a vrut să se complice cu întreaga procedură care implică procurorii și IML sau pur și simplu nu a avut toate datele ca să tragă o concluzie certă că drogurile l-au omorât pe omul ăla.

„Acolo e o zonă gri. Noi, ăștia care suntem deformați să vedem peste tot numai moarte violentă, pornim de la premiza că, dacă este un toxicoman care are HIV, l-a făcut ca urmare a stilului lui de viață, fie uz de seringă în comun cu alți consumatori, fie prostituție în vederea procurării de droguri. Dar nu pot proba niciodată că a luat HIV în acest mod. El poate să aibă HIV din casa de copii, de pe vremea lui Ceaușescu, când s-au făcut injecții nesterile. Și de aceea multe dintre aceste cazuri indirecte nu sunt declarate de către medici ca fiind cazuri medico-legale. Deci mortalitatea indirectă este mai mult ca sigur subevaluată în România”, explică Gorun.

Lucrurile se complică și mai mult dacă pacientul a consumat etnobotanice.

„Ele se schimbă de la lună la lună, nu există posibilitatea de detecție pentru marea lor majoritate. Nu există know-how pentru a le pune în evidență. Aceste cazuri pot scăpa, pentru că îi fac examenul toxicologic și îmi vine zero. Că substanța aia nu este în sistem”, spune medicul.

1539009787228-ok-6
Fragmente de organe în formol.

Șef secție Toxicologie: „Ce mă tot presați cu mizeriile astea?”

Subiectul numărului celor care mor de la droguri în România prezintă puțin interes pentru spitale. Medici de la urgență, unde mor cei mai mulți dintre consumatori, preferă să nu vorbească și transmit din prima: „Nu mă bag.” Solicitări transmise de mine la birourile de presă ale unor unități din București rămân fără răspuns. Iar șefii de secție se enervează ușor când le cer cifre:

„Ce mă tot presați cu mizeriile astea?”, îmi țipă în telefon Radu Macovei, șeful Clinicii de Toxicologie din Spitalul Floreasca. Îl întrebasem, într-un mail, care este parcursul unui pacient susceptibil că a consumat droguri din momentul în care este adus spital și câte decese asociate consumului s-au înregistrat în secția lui, în ultimii trei ani.

„Vă trimit vineri. Nu mai e mult până vineri”, mi-a spus. O vineri care nu a mai venit.

„Nu avem încă un răspuns pentru dumneavoastră”, au transmis și oficialii biroului de presă de la Spitalul Universitar București. Și nu l-au avut până la publicarea acestui articol.

Iar cei de la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon”, din Iași, au cerut 30 de zile ca să spună câte decese de la droguri au avut în ultimii ani.

În schimb. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca a răspuns solicitării mele și a scris negru pe alb ceea ce medicului Gorun i se pare imposibil:

„Vă comunicăm că în perioada 2015-2018, în cadrul spitalului a fost un singur deces asociat consumului de droguri.”

1539009841744-ok-2
La INML București se fac în medie nouă autopsii pe zi.

Legătura dintre stigmatizare și mascarea deceselor

Chiar dacă un consumator de droguri moare pe stradă sau acasă, el tot la IML ar trebui să ajungă. Operatorii de la serviciul de urgență anunță și poliția, iar aceasta cheamă pe teren și un medic legist.

Familia nu își poate îngropa mortul fără un certificat constatator al decesului. Pe care, în cazul unei morți violente sau suspecte, cum sunt toate cele corelate cu drogurile, îl poate elibera doar un legist. Așadar, chiar dacă rudele se duc la medicul de familie sau la medicul curant, el NU are voie, conform legii, să o facă.

„Dar asta este o teorie frumoasă. Sunt foarte mulți medici care eliberează certificatele. Un coleg mi-a povestit că, în județul Neamț, la un moment dat, a luat certificatele de deces, toate din județ, și a constatat că erau vreo zece certificate de cazuri medico-legale pure, adică traumatism cranio-cerebral, spânzurare, la care le dăduseră medicii de familie certificat. Abaterile pot fi grosiere”, îmi spune Gorun.

Rușinea e, de multe ori, ceea ce îi îndeamnă pe membrii familiei să ceară medicilor să nu treacă în certificatul medico-legal vreo legătură cu drogurile.

„În România, familiile tind să ascundă, pentru că privesc toxicomania sub imperiul unei moralități prost înțelese. Este o stigmatizare socială, deși e o boală ca oricare alta! Chiar și la noi, vin și ne roagă să nu cumva să scriem în certificat ceva de droguri, că se află în comunitatea din care provin.”

Din cauza asta, nici măcar statisticile legate de supradoze, unde lucrurile ar trebui să fie destul de clare, nu au legătură cu realitatea de pe stradă, crede psihiatrul Gabriel Cicu, cu experiență în problematica consumului de droguri. Biserica și familia influențează statisticile, spune el:

„Sunt multe morți prin supradoză, doar că ele apar ca infarct sau ca stop cardiovascular. Dar un alt element care introduce multe falsuri e presiunea familiei de a nu apărea supradoză ca o cauză a decesului. Unele vin pe mână religioasă. Biserica consideră supradoza sinucidere și nu îi face slujbă. Mama vine și zice: «Domnu' doctor, vă rog, puneți orice, dar să nu fie sinucidere, că nu mi-l îngroapă.» Totuși, cea mai comună e rușinea. E o tară socială. Societatea nu te mai acceptă dacă ai așa ceva.”

În provincie, și mai mulți intră în mormânt fără ca adevărata cauză a morții să fie trecută în actele oficiale, spune medicul legist Gabriel Gorun.

„Se creează niște relații între medicii legiști și tot felul de oameni locali care pot duce la o oarecare mascare a cauzei decesului, în certificatul constatator. Și atunci el nu-l raportează.”

sala de morga
Câteodată se fac patru autopsii în același timp.

Șeful ANA: „Este cifra reală. Cu siguranță.”

Și celor care lucrează pe teren direct cu toxicomanii li se par mult subevaluate cifrele din rapoartele oficiale.

„Clar că e puțin. Au fost oameni care au murit ca urmare a complicațiilor asociate cu bolile pe care le-au avut din cauza injectării la comun, adică HIV, tuberculoză și așa mai departe. Boli care n-au fost tratate, deoarece consumatorii nu fac față tratamentului. Despre supradoze nu știu date exacte, dar sigur că aud de până în zece morți anuale de la supradoză. Cred că anual mor între cinci și zece la sută dintre cei nouă mii de consumatori, că lor le cunosc problematica.”, a spus Monica Dan, psiholog și coordonator proiecte la Asociația Română Anti Sida (ARAS).

Practic, toată lumea din domeniu știe și acceptă că datele sunt subevaluate. Mai puțin Agenția Națională Antidrog, instituția care trebuie să gândească strategiile și politicile publice privind reducerea efectelor consumului de droguri, inclusiv pe baza numărului celor care mor din cauza asta.

Când l-am întrebat pe șeful instituției, Sorin Oprea, cât de aproape de realitate sunt cifrele din rapoartele ANA referitoare la numărul deceselor asociate consumului de droguri, mi-a răspuns:

„În proporție de 98-99 la sută. Este cifra reală . Cu siguranță.”

(A contribuit Andrei Petre)

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE