Publicitate
mahmureala

Mahmureala rușinoasă de a doua zi îmi strică plăcerea beției

Cu cât înaintez în vârstă, simt și mai multă anxietate după o noapte-n oraș.

de Manisha Krishnan; translated by Irina Gache
01 Octombrie 2018, 4:00am

via Pexels.

Îmi aduc aminte de una dintre cele mai nasoale mahmureli, acum aproape zece ani.

Aveam 21 de ani și fusesem la un festival de muzică. Impreună cu două prietene am dat gata niște votcă într-o parcare înainte să intrăm în pâine. Îmi amintesc cum m-am trezit câteva ore mai târziu, cu fața-n iarbă. Când m-am ridicat mi-am dat seama că prietenele mele nu erau acolo. Așa că m-am dus să le caut, și odată ce le-am găsit, am început să beau din nou. Îmi aduc vag aminte că mi-am dat jos bluza și mi-am arătat sutienul din dantelă roșie.

După ce s-a terminat ziua, ne-a dus un prieten cu mașina acasă și am căzut într-un somn adânc. Am visat că prietenii mi-au făcut o intervenție. Când m-am trezit, acel vis s-a cam adeverit. Nu a fost o intervenție propriu-zisă, dar prietenul care m-a dus acasă mi-a zis practic: „până aici.”

Ca să fiu clară, problema nu era băutul meu constant. Era mai degrabă despre lipsa de control când beam – care adesea mergea până-n punctul de pierderea cunoștiinței. Când leșinam, totul se ducea dracu. Eram „funcțională” – puteam să merg/să mă împleticesc, să vorbesc cu lumea, să dansez – dar a doua zi nu-mi mai aminteam ce am făcut și adesea făceam aceleași căcaturi. La un festival, de exemplu, mi-au spus prietenii că o ardeam în sutien și apoi am furat cartofii prăjiți unui străin și m-am așezat în poala unui alt tip pe care nu-l știam. De fapt, în acea perioadă de la începutul anilor 2000, chestiile astea făceau parte din lucrurile care mă defineau, plus furtul și, ocazional, făceam și autostopul. Dar prietenii mei se săturaseră. Obosiseră să aibă grijă de mine și de faptul că eram imprevizibilă – într-un minut eram exuberantă, în următorul - furioasă.

După festival mi-am jurat că nu-mi voi mai pierde cunoștiința și în mare parte mi-a ieșit. Dar, cu cât am înaintat în vârstă, am observat că rușinea de după a persistat, ba chiar s-a înrăutățit. Acum, dacă sar calul, mă trezesc cu anxietate și cu sentimentul că am făcut ceva rău, chiar dacă nu e așa.

Este genul de sentiment cu care poate rezona Sarah Hepola. Jurnalista din Dallas a scris un roman de memorii numit Blackout: Remembering the Things I Drank to Forget, care a fost publicat în 2015. În el scrie despre dependența ei de alcool de la începutul facultății, într-o manieră brutal de onestă și amuzantă.

Hepola, în vârstă de 44 de ani, care nu a mai băut deloc de opt ani, aseamănă momentul de rușine post-băută cu ultima strigare la bar, când se aprind luminile și totul arată ca dracu.

„Cred că provocarea în momentele de genul este că ajungi singură... și trebuie să-ți sortezi toate informațiile”, spune ea. „Exact ca-ntr-un film de groază, ți se va arăta ceva și ajungi să-ți spui Am uitat partea asta. Și totul se petrece în mintea ta.”

Unul dintre comportamentele ciudate la beție pentru Hepola era că-și arăta fundul altor oameni.

„Dacă eram îndeajuns de beată, făceam asta”, a spus ea. „Nu era mișto. Nimănui nu-i plăcea.”

Hepola avea diverse tactici să facă față spiralei de rușine după beție. Câteodată folosea o tactică meschină ca să afle cât de urât s-a comportat.

„Adesea trimiteam un mesaj persoanei care a făcut petrecerea și-i spuneam cât de mișto fusese. Și fie îi răspunea cu Ah, a fost minunat să te avem cu noi, fie Mi-am făcut griji pentru tine”.

În facultate a spus că ea și colegele ei de apartament făceau mișto de tacticile ei a doua zi. Dar cu cât a înaintat în vârstă, a început să primească mai mult mesaje de „îngrijorare”, mai ales fiindcă cei din jurul ei nu beau atât de mult.

„Cred că spirala rușinii se datorează faptului că știam că era ceva în neregulă cu faptul că beam atât de mult.”

Nu toate momentele de rușine de post-alcool sunt garantate. O parte din ele sunt doar o reacție fizică la alcool, un deprimant.

„Se poate datora efectelor secundare ale alcoolului asupra sistemului nervos”, a spus pentru VICE Charlie Glickman, un educator sexual din Seattle. „Corpul tău nu poate face diferența dintre Mă simt deprimat fiindcă s-a întâmplat ceva versus Mă simt deprimat fiindcă sistemul meu nervos a fost afectat.”

Glickman a mai spus și că intimitatea, fie prin combinarea cu cineva sau chiar o conversație mai profundă cu un coleg care nu îți este foarte apropiat, poate contribui la rușinea de după. Când vine vorba despre combinații la beție, a spus că femeile au tendința să se simtă mai rușinate.

„Asta se datorează în special batjocoririi”, a spus el.

El recomandă lucrurile simple, precum somnul, să te hidratezi și să mănânci proteine ca să te ajute să depășești momentul, dar și să-ți amintești că nu ești o persoană rea doar fiindcă ai petrecut sau ai făcut sex.

În timp ce el crede că mersul rușinii ar trebui redenumit „mersul mișto”, Glickman a spus că dacă te apucă rușinea de fiecare dată când te combini cu cineva, „ar fi timpul să te regândești la ce alegeri faci.”

Richars Stephens, un profesor de psihologie la Keele University din Marea Britanie, studiază mahmureala.

A spus pentru VICE că volumul de alcool pe care îl bea o persoană prezice doar 20 până la 30 la sută din cât de mahmură va fi ea, unde lucrurile precum anxietatea și vinovăția post-băută joacă de asemenea un rol.

„Cred că este și o bază științifică pentru ideea asta de mahmureală rușinoasă”, a spus el, dar nu s-a studiat prea mult. A mai spus și că este destul de neclar cum se schimbă mahmureala de-a lungul anilor, în ciuda mitului urban că devin mai nasoale cu vârsta.

O lucrare scrisă de el, un sondaj pe 50 000 de oameni, a descoperit că tinerii devin mahmuri mult mai frecvent decât oamenii mai în vârstă, cel mai probabil din cauza băutului compulsiv. Dar nu a specificat care mahmureli erau mai grave.

„Poate fi în oricare parte. Se poate ca mahmurelile să devină mai urâte odată cu vârsta din cauza declinului corporal, iar oamenii mai în vârstă au mai multă inflamație cronică decât tinerii.” Dar este posibil și ca mahmurelile să nu-ți pară atât de rele când ești mai tânăr pentru că nu ai atâtea responsabilități. Sau oamenii mai în vârstă s-ar putea să nu-și mai amintească exact cât de rele erau mahmurelile când erau mai tineri.

Stephens a spus că este interesat să afle în ce măsură oamenii învață din mahmureli cum să-și modereze băutul.

Când este mahmureala o sursă socială utilă? Mahmureala reprezintă această pauză în băut fiindcă toată lumea știe că dacă exagerează, atunci se vor simți nasol a doua zi dimineață.”

Hepola a băut timp de 15 ani. I-a luat doi ani ca să se oprească și atribuie asta rușinii post-beție ca motivație.

„În mare parte nu mai poți tolera traiul cu acea spirală de rușine. Devine intolerabilă”, a spus ea.

Am terminat conversația lungă de o oră, și mi-a spus că dacă vreau vreodată să mă opresc din băut, o pot suna pe ea.

„Mulți oameni renunță la asta odată cu vârsta, dar nu poți ști în ce categorie ești până nu-ți ticăie puțin înainte ceasul”, a spus ea.

„Dacă vei simți la un moment dat că vrei să te oprești din băut și ai nevoie să discuți cu cineva despre asta, simtă-te liberă să mă suni pe mine. Dar dacă nu, nu te simți nasol după.”

Urmărește-o pe Manisha Krishnan pe Twitter.

Acest articol a apărut inițial pe VICE CA.

Tagged:
blackout
alcool
betie
dimineata de dupa