FYI.

This story is over 5 years old.

Economie · Bani

Am întrebat diverși oameni cum reușesc să economisească bani

Hack-uri pentru o viață mai ieftină.
Ilustrație de Xavier Lalanne-Tauzia 

Articolul a apărut inițial pe Free.

Într-un efort de a mai economisi bani, cu toții am dezvoltat obiceiuri de ieftineală, pe seama cărora prietenii fac mișto. Poate fi orice, de la a lua câteva pliculețe de sos când mergi la fast food până la a-ți umple ghiozdanul cu mâncare de la bufetul suedez. În orice caz, atunci când ai un buget restrâns, chestiile astea mici devin fix niște obiceiuri. Nici măcar nu-ți mai dai seama că le faci.

Publicitate

Când chelnerul se uită la tine dubios pentru că ai luat toate șervețelele de la masă, și tu te uiți la fel de dubios la el, pentru că în mintea ta, sunt moca.

Ai crede că obiceiul tău ieftin e ciudat sau stânjenitor, dar ai fi surprins de numărul de oameni care ori fac la fel, ori mai grav. Mai jos poți citi mărturiile persoanelor obișnuite care practică obiceiuri de economisire a banilor:

1. „Când mă duc la cinema, nu cumpăr niciodată mâncare de acolo, pentru că e foarte scumpă, așa că-mi fac popcorn acasă și cumpăr dulciuri de la magazinul de pe colț. Le ascund în ghiozdan și nimeni nu observă.” - Anna, consilier admitere facultate

2. „Folosesc pliculețele de ceai de două, chiar de trei ori.” - Freddy, asistent executiv

3. „Eu tai recipientele de la cosmetice, ca să scot până la ultima picătură, pentru că sunt scumpe.” - Kara, scriitor

4. „Cumpăr carne de la aprozar duminică seara. Ei tind să se alimenteze înainte de weekend, dar până duminică toată lumea își cumpără cele necesare. Ce rămâne trebuie să se vândă, cu o reducere substanțială.” - Dennis, director din industria auto

5. „Împrumut unelte de la vecini, în loc să-mi cumpăr (burghiu, greblă pentru acoperiș, cabluri pentru alimentare, șarpe de scurgere). Cu cât ai mai mulți vecini, cu atât ai mai multe scule.” - Eddie, artist și profesor

6. „Fiica mea își dorea de Crăciun o casă de păpuși foarte scumpă, iar soția mea de abia fusese concediată, așa că nu ne permiteam. Nu am vrut să o dezamăgesc, așa că i-am construit o casă de păpuși de la zero. Am luat o cutie veche de un metru și jumătate, mai aveam niște placaj prin casă, pe care l-am folosit ca să fac podelele și pereții dintre camere. Am cumpărat niște hârtie industrială pe post de tapet. I-a plăcut la nebunie și încă se mai joacă cu ea.” - Felix, îngrijitor

Publicitate

7. „Păstrează apa folosită când speli legume sau orez și folosește-o pentru plante.” - Nicole, scriitoare

8. „Soția mea mă tunde, câteodată las copiii să se joace cu apa folosită din cadă, prefer să mă duc la aeroportul de mai departe doar pentru biletul mai ieftin, rareori mănânc în oraș, iar când se întâmplă, cer la pachet, ca să nu las bacșiș.” - @dewangibson

9. „Când mă duc la Sephora și, în loc să cumpăr machiaj nou, mă umplu de mostre gratuite. Iau acasă mostre de fond de ten, tuș de ochi, practic orice fel de machiaj și produse de înfrumusețare.” - Liza, studentă

10. „Soacra mea refuză să cumpere o cafetieră, așa că face cafeaua cu o sită și șervețele. Ea înfășoară șervețelul pe sită, pune cafea măcinată, pune cana sub sită și toarnă apă fierbinte.” - Sabrina, mamă casnică

11. „Eu iau cu mine la sală un bidon de plastic gol și îl umplu cu săpunul lichid de la toalete. Economisesc bani și îmi place cum miroase.” - Edith, pensionară

12. „Când călătorești, ia cu tine o sticlă goală de apă, umple-o după ce treci de securitate și ia cu tine pliculețele de suc instant, în caz că apa are un gust dubios. Am făcut asta la Disney World și nu a mai trebuit să cumpăr multe băuturi pentru copii.” - Laura, analist suport sistem

13. „Eu nu cumpăr niciodată apă. Pentru că sunt zgârcit și pentru că îmi pasă de mediu.” - Unmesh, scriitor

14. „În loc să cumpăr caserole de plastic, eu spăl și refolosesc recipientele golite de la înghețată sau unt.” - Madison, studentă.

Publicitate

15. „Eu spăl pungile sigilabile, ca să le refolosesc. Le arunc doar când chiar nu mai am cum să le folosesc.” - Diana, contabilă

16. „Eu și prietenul meu Jay, pe vremea când mergeam la club, obișnuiam să ne ascundem gecile într-o alee de lângă club, ca să nu trebuiască să plătim un dolar la garderobă.” - Alex, scriitor

17. „Pisicile mele au nevoie de atenție tot timpul și, în loc să dau banii pe jucării scumpe, eu le fac jucării din cutii goale de carton și rolele goale de hârtie igienică. Nu pare să le deranjeze.” - Kate, recepționistă

18. „Când eram în facultate, luam acasă hârtie igienică de la căminele studențești. Uram să dau banii pe hârtie igienică.” - Justin, casier

19. „Am petrecut zile la rând doar de la Admirals Clubs. Mă foloseam de paharele de plastic și îmi pregăteam trei-patru mese în avans. Am plecat de la o escală lungă cu un ghiozdan plin de fructe.” - Denver, scriitor

20. „Mănânc în oraș doar când primesc o mie de puncte pe OpenTable. Primești cupoane dacă strângi un anumit număr de puncte. Zece mii înseamnă un cupon de o sută de dolari.” - Evy, editor social

21. „Dacă vreau să mănânc în oraș, comand intenționat prin UberEats, în loc să sun direct la restaurant, ca să nu trebuiască să le las bacșiș. Nu vine niciodată aceeași persoană, deci nu o să te știe nimeni.” - John, agent vânzări

22. „În loc să comand sau să mă duc să-mi cumpăr de mâncare, eu iau orice am în frigider și transform ingredientele într-o masă. Ai orez? Ai ouă? Ai un pliculeț de ketchup? Țaca-paca masa.” - Lynell, studentă

Publicitate

23. „Când mă duc la cumpărături, mereu iau produsele cu branduri generice. Copiii mei nici măcar nu-și dau seama.” - Tamika, dădacă

24. „Ăsta e un lucru pe care-l detestam când eram mic, dar acum am observat că-l practic și eu. Mama mea mereu refolosea pungile pentru sandvișuri și folia de aluminiu. Uram în mod deosebit folia de aluminiu, pentru că ne certa dacă o aruncam, în loc să o aducem înapoi acasă. În orice caz, și eu fac la fel acum. Din motive ecologice.” - Desa, jurnalist

25. „Când mi se termină săpunul lichid sau șamponul/balsamul, eu torn apă în recipiente, ca să-l folosesc mai mult timp.” - Stephanie, lucrător comercial

26. „Versiunea «spumantă» a săpunului pentru mâini e doar o formă diluată a produsului obișnuit, vândut într-un dispenser care-l ajută să spumeze. Dar te costă cam la fel ca produsul concentrat. Deci, mai bine cumperi dispenserul și apoi îi faci refill.” - Michael, director din industria tech

27. „Noi cumpărăm doar produsele reduse sau la ofertă, de la hârtie igienică la șervețele, produse de curățat, inclusiv detergent de rufe. Dacă e la reducere, atunci cumpăr.” - Hemalee, avocat

28. „Eu îmi țin, de vreo patru ani, lucrurile în plus, de la echipamentul de camping la decorațiunile de Crăciun, în podul unui prieten ca să nu trebuiască să închiriez o boxă. Merci, Maryannne!” - Anita, editor.

29. „Modalitatea mea de a economisi bani e să nu cumpăr niciodată o carte, cu excepția celor de călătorit sau de referință. Eu folosesc biblioteca. Am ajuns atât de departe, încât împrumut și cărți de gătit de la bibliotecă și copiez rețetele pe care vreau să le încerc.” - Laura, cercetător

Publicitate

30. „Urăsc să dau banii pe manuale și, chiar dacă e mai ieftin, urăsc de la împrumut. În schimb, în fiecare semestru, eu periez colegii să mă lase să trag la xerox manualele lor sau capitolele de care am nevoie. Funcționează de fiecare dată.” - Tymel, student

31. „Într-un sfârșit, când mi-am făcut abonament la bibliotecă, am rămas surprins de ce poți obține în format digital: tone de chestii de care le poți descărca, cărți audio, albume etc.” - Mike, editor

32. „Îmi place să citesc, dar nu vreau mereu să dau banii pe cărți, în mare pentru că oricum le citesc o singură dată. Așa că, uneori, mă duc la Barnes&Noble doar ca să citesc cărțile publicate recent fără să le cumpăr.” - Charmane, studentă

33. „Eu nu cumpăr niciodată felicitări, deoarece sunt o cheltuială stupidă. Eu cumpăr un set de cartoane simple și le folosesc pentru orice ocazie.” - Rachel, editor

34. „Cumpăr cârpe în loc de șervețele de hârtie.” - Beckett, scriitor

35. „Dacă șervețelul de hârtie nu este prea murdar, îl las la uscat ca să-l refolosesc.” - Maritza, custode

36. „Când trebuie să merg la un eveniment special, cum ar fi o nuntă sau o absolvire, eu îmi cumpăr haine, dar le țin cu eticheta ca să le pot returna după. Trebuie doar să ai grijă să nu murdărești hainele.” - Edmee, manager

37. „Zilele astea, hainele sunt atât de scumpe, dar sunt dependentă de shopping, așa că mă duc frecvent în magazine second-hand. Eu îmi iau toate hainele pe mai nimic.” - Nicolette, asistentă

Publicitate

38. „Eu păstrez doar hainele copiilor mei, ca să evit să mai cumpăr pentru fiecare în parte. Se poartă vintage, nu?” - Sarah, masă casnică

39. „Blocul meu nu permite să avem mașini de spălat rufe, așa că trebuie să dau banii pe spălătorie. Ca să evit să cheltui bani pe asta săptămânal, unele haine le spăl de mână. Nu e la fel, dar merge.” - Eddie, casier

40. „Când aveam copii mici, eu foloseam scutece din materiale decât cele de unică folosință pe care le cumperi constant. Tot ce trebuia să fac e să le spăl, ca să le pot refolosi. E ieftin și ecologic.” - Rita, manager resurse umane

41. „Mama mă tundea pe mine și pe fratele meu, ca să nu trebuiască să dea bani la frizer. Cu timpul a devenit bună la asta, dar, pentru o perioadă, mergeam la școală cu cele mai stupide frizuri. Măcar a economisit bani pe tuns.” - Ryan, specialist servicii clienți

42. „Obișnuiam să trec prin două pachete de elastice de păr lunar, deoarece mereu le pierdeam. Așa că, în loc să mai cumpăr, am început să folosesc șireturi ca să-mi prind părul. Nu am pierdut niciodată un șiret.” - Noel, studentă

43. „L-am pus pe vecinul meu să-mi radă părul de pe gât și spate.” - @p1koh

44. „Tai în două tubul de pastă de dinți.” - Peter, editor social

45. „De fiecare dată când merg la un fast food și primesc pliculețe cu sare, piper și sosuri, le păstrez ca să le folosesc apoi.” - Christian, casier

46. „Am furat șamponul și balsamul de păr din orice hotel în care am stat.” - Rachel, editor

Publicitate

47. „Când mergem să mâncăm la un restaurant, eu șterpelesc toate pachețelele de zahăr. Nu mai țin minte când am plătit ultima oară pentru zahăr.” - Melanie, asistent social

48. „Parchează cu 20 de minute mai departe de un concert, ca să economisești timp și bani, deoarece coada de a ieși din parcarea locației e super mare.” - Maria, asistentă juridică

49. „Eu îmi fac verificarea auto în prima lună a unui an, apoi o reînnoiesc în a doua lună din următorul an. Practic, am 13 luni de inspecție, în loc de 12.” - Anonim, editor în New York

50. „Eu mereu încerc să-mi repar mașina, dar piesele auto sunt foarte scumpe. Eu prefer să merg la fiare vechi în căutare de piese mai ieftine.” - Max, spălător de vase

51. „Oamenii mereu aruncă mobilă și lucruri ciudate în subsolul blocului meu. Dacă văd ceva ce-mi place, care să fie într-o condiție rezonabilă, îl iau acasă. Soția mea nu știe, dar canapeaua noastră e de la vecini.” - Lorenzo, lucrător în salubritate