Niște naziști îți explică de ce au devenit naziști

Într-o scrisoare din 1934 către sociologul american Theodore Abel, Helen Radtke a explicat de ce s-a alăturat Partidului Nazist. A scris că e o persoană activă în politică și că a participat la cât mai multe marșuri politice, în căutarea unui „partid naționalist interesat de clasa săracă.” Până la urmă l-a găsit: partidul lui Hitler.

Scrisoarea lui Radtke a fost doar una dintre cele 683 primite de Abel în anii de după alegerea lui Hitler în 1933. În luna ianuarie, Hoover Institution – o grupare politică publică din cadrul Universității Stanford din California – a publicat online 584 dintre scrisori. Aceste mărturii personale nu sunt utile doar ca să înțelegem de ce atât de mulți oameni au fost atrași de naziști în anii 1930, ci ne ajută să-i înțelegem și pe germanii de azi afiliați cu partidele de extremă dreaptă precum Alternativa pentru Germania.

Cu un an înainte ca Hitler să devină cancelar, Theodore Abel a vrut să știe ce i-a motivat pe atâția oameni să-l susțină. După ce Abel n-a reușit să convingă niciunul dintre cei 850 000 de membri ai partidului nazist să-i dea un interviu, a venit cu ideea unui concurs fals, cu un premiu de 125 de mărci germane pentru persoana cu cel mai detaliat și frumos răspuns la întrebarea „De ce v-ați înscris în partidul nazist?”

Pe vremea aceea, premiul valora mai mult de jumătate dintr-un salariu mediu din Germania și până și Joseph Goebbels – ministrul nazist al Propagandei – a susținut concursul în public. Așa au rezultat sute de scrisori de dragoste pentru nazism, scrise de membrii foarte diverși ai societății germane, de la soldați la contabili, de la casnice și copii la mineri.

Mulți dintre participanții la concurs se declarau încântați de încheierea Republicii Weimar, care a fost fondată în 1919, după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, și pe care dădeau vina pentru starea economică a țării după război. Participanții erau entuziasmați de promisiunea lui Hitler de a introduce ordine politice stricte; Bernard Horstmann, un miner din Bottrop, din vestul Germaniei, a scris că era de părere că guvernul anterior „trădase poporul și țara”.

Horstmann a zis despre un profesor care considera Primul Război Mondial nejustificat că „otrăvește mințile oamenilor”. Înainte să se alăture naziștilor, Horstmann era membru al grupului naționalist antisemit Partidul Libertății Poporului, dar, povestește el, în scurt timp, ideologiile grupării au devenit prea blânde pentru el.

O scrisoare de la Ernst Seyffardt din Duisburg, un alt oraș din vestul Germaniei, e intitulată: „Curriculum Vitae al unui german Hitler”. Seyffardt scrie că s-a alăturat partidului nazist pentru că a vrut „să aducă pacea și ordinea în țară”.

Și pe vremea aceea, grupările de stânga încercau să contracareze mișcarea naționalistă. De multe ori, izbucneau conflicte violente între membrii partidului comunist și aripa paramilitară nazistă Sturmabteilung (SA). Unele grupări liberale cereau boicotarea magazinelor deținute de membrii partidului nazist. Dar acest gest i-a făcut pe fanii nazismului și mai înverșunați. „Mulți au devenit interesați de mișcarea nazistă tocmai pentru că era atât de criticată de presă”, a scris un membru al partidului pe nume Friedrich Jörns.

Scrisorile primite de Abel dezvăluie că principala sursă de informații pentru aripa dreaptă înainte de 1933 era ziarul săptămânal Der Stűrmer, cartea lui Hitler Mein Kampf și întâlnirile naziste.

Un membru pe nume Schwarz a explicat că Mein Kampf l-a învățat să nu aibă încredere în ziarele din mainstream și nici în evrei și polonezi, „ale căror activități de cârtiță au distrus lumea.” Chiar dacă Schwarz a recunoscut în scrisoare că nu avusese niciodată contact cu vreun evreu și că nu poate dovedi că polonezii nu sunt de încredere, a scris că se bazează totuși „pe propriul instinct în această chestiune”. Asistenta Lisi Paupié era și ea de acord: „Evreii sunt nenorocirea noastră, asta mi-e foarte clar”, a scris ea în scrisoarea pentru Abel.

De curând, emisiunea germană Panorama a invitat trei actori care au citit o parte dintre scrisori, ca să arate cât de similar e limbajul din ele cu limbajul neo-naziștilor de azi. Se pare că termenii sunt îngrijorător de relevanți la aproape 85 de ani de la concursul organizat de Theodore Abel.