Muzică

De ce sunt penibili rapperii români (și fanii lor) supărați că trapul e pe val la noi în țară

Rapperii vechi din România care-și agită fanii împotriva trapului sunt unul din motivele pentru care genul e pe val acum.
09 Martie 2018, 9:49am
Autorul, pe film de trap

În caz că nu știai, trapul e un subgen al muzicii hip hop apărut în sudul SUA, către finalul anilor ‘90, în care se bagă o groază de efecte pe voce, sunt multe elemente muzicale așezate-n același loc și care are versuri uneori cretine, alteori motivaționale sau depresivo-suicidale. Genul ăsta e pe val mare în lume de ceva timp și, în ultimii trei ani, a intrat cu totul pe scena muzicală din România, deși e aici de prin 2010.

Trapperii susțin că ei sunt viitorul muzicii, în timp ce artiștii rămași fideli genului-mamă (dar și fanii lor) fac scandal cu surle și trâmbițe că trap-ul nu-i muzică și prostește copiii. Bine, nu zic că trapul autohton nu e pe alocuri de rahat, dar, mna, e proaspăt, să-i mai dăm niște timp, zic. Promițător este cu siguranță. Dac-asculți primele piese ale rapperilor vechi care acum au impresii de coloși, o să înțelegi de ce merită să ai răbdare și indulgență pentru acest val nou.

Problema e, de fapt, că vechiul se teme de nou. Tu dac-ai face muzică de ani buni și-ar veni un terchea berchea care scoate zece sunete o piesă-ntreagă, la care adună milioane de views și te lasă-n urmă rău în trending pe YouTube, nu te-ai alarma? Ba da. Dar probabil ai alege o tactică mai eficientă decât încercarea disperată a depășiților ăstora de a submina ceva ce efectiv n-are cum să dispară dacă pocnești din degete.

Probabil că majoritatea rapperilor vechi de la noi mai au ‘nșpe mii de strofe cu același flow prăfuit și aceleași idei reciclate, și-s tare supărați că vin ăștia mai fresh cu idei, cu ambiție, tot tacâmul. Îmi și imaginez cum se atacă la citirea cuvântului „vechi”. Sunteți VECHI VECHI VECHI VECHI VECHI!

Toți veteranii susțin că-i de căcăt trap-ul, că nu-i ok ce se întâmplă cu muzica și toți se tem pentru viitorul copiilor țării. This shit right here? Funny as fuck!

N-o să uit în viața mea câteva piese rap care mi-au marcat copilăria, piese-n care se vorbea despre bani, „târfe” (în rapul românesc nu se vorbea niciodată de „femei”, ci de „târfe”, „zdrențe”, ori „pizde”) și droguri. Meam’! Ce le mai fredonam. N-am ajuns vreun misogin stricat, dar da, am fumat un cui când eram mai mic cu gândul c-asta face și-artistul meu preferat.

Faza e că, dacă artistul meu preferat cânta despre cum merge la școală, nu chiulește și ascultă de părinți, nu mai era artistul meu preferat. De obicei, se presupune că un artist face un efort să înțeleagă arta altora, pentru că îl apasă că nici a lui nu-i înțeleasă de toată lumea. Am auzit mulți cu vechime în rap cum se bagă în aceeași oală cu artiștii. Nu cred că zice nimeni nu.

Dar știi ce faci tu, veterane, când te iei de puștii ăștia care mai au puțin și fac tumbe prin clipuri? Arăți vulnerabilitate și frică. Practic, te temi că tinerii au mai multă dorință decât tine, mai mult potențial comercial (chiar și-n underground) și mai mulți ani în față decât tine. Trist, baws, știu și te înțeleg, pe de-o parte.

N-ar fi o problemă, dacă te-ar frustra aspectele astea la tine acasă și i-ai spune nevestei înainte de culcare, câinelui în parc sau tovarășilor la bere. Dar tu o faci public, ca să vadă fanul de acasă. Fanul apoi intră pe net la ăștia din școala nouă și-ncepe s-arunce cu căcat în ei. PAUZĂ!

Spuneai că trapperii își spală pe creier fanii și-i manipulează grosolan. Tare. Haios chiar. Acum spune-mi: cum se numește faptul că tu spui ceva în spațiul public, iar fanul tău aruncă fecale sau pur și simplu acționează în direcția indicată de tine? Hai, gata cu vrăjeala. Vă întreceți în a manipula mai frumos. Devii plictisitor, depășit și previzibil. Gata.

Tu, fanule, dacă n-accepți noul, de ce, doamne iartă-mă, îi faci loc la tine în bulă, doar ca să-i dai cu hate? Bravo! Niște views în plus pentru băieți. Să știi că-ți sunt recunoscători. Pe bune. Tu, fanule de trap vestic, de ce comentezi la o piesă de trap românesc spunând că „nu-i trap”? Eu zic că e, doar că-i adaptat. Plus că, dacă sună exact ca-n vest, acuzi artistul că nu e original. Mi-ar plăcea să te văd mai hotărât.

Acum, atât artiștii vechi, cât și fanii lor se plâng de lipsa mesajului din trap. Ori e o problemă de semantică la mijloc, ori e prea superficial procesul de gândire. Mesajul nu lipsește deloc. E tot acolo, numai că e ultrasimplificat. Rapperii vechi o făceau cu dume ambigue, sintagme interpretabile, metafore și alte nebunii. Ăștia noi-s mai din topor. Mai accesibili pentru toată lumea. Sunt și pentru ăla care vrea s-asculte ceva care să nu-i dea neapărat de gândit, dar să-i dea o stare anume.

Frați și surori, că vrem sau nu, omenirea merge înainte (mă cam feresc de termenul „evoluează”) și din ce-n ce mai mulți vor să primească informație simplă și compactă. Chiar și-n muzică. Pentru că suntem bombardați din toate direcțiile cu idei, oameni, muzică, film, teatru, imobiliare, supermarketuri și toate cele cotidiene. Avem sufletele și mințile foarte pline. Nu prea mai respiră. Mai că dau p-afară.

Deci, cererea exista în piață. Iar valul nou din muzică n-a făcut nimic altceva decât să genereze oferta. Și bam! S-a născut stilul ăsta simplu, care „sună la fel” și care pare să mulțumească multă lume.

Cei care-s activ implicați în campanii anti newschool sunt mai puțini decât se crede. Cunosc zeci de oameni care nu gustă deloc trapul, dar nici că-l bagă vreo secundă în seamă. Așa se face.

Nu-i mai da atenție, mai ales atenție negativă, că aia creează hype, fraiere. Sunt destul de mulți rappperi care, în ciuda schimbărilor din jur, au rămas exact la fel. Ascultă-i p-ăia.

E o diferență pe care-am observat-o recent între vechi și nou. Vechiul cântă despre cât de greu le-a fost s-ajungă unde sunt, cât de tare au tras și ce te mai educă strada. Noul cântă ca și cum deja a ajuns acolo, la garaj de 12 mașini și amazoance fără număr care-ți fac vânt cu frunze de palmier făcute din bancnote de 500 de euro. Mai sunt totuși trapperi care menționează și „struggle-ul”, dar doar pentru a pune într-o lumină mai stridentă cât de bine le merge (SAU - foarte important - cât de tare îi doare-n pulă de viață, motiv pentru care bagă siropuri opiacee care-ți fut organele).

Bine, mai sunt și trapperi emo, gen $uicide Boy$ sau Lil Peep. Dacă vrei cu adevărat să înțelegi tot ce-i legat de stilul ăsta, internetul îți stă la dispoziție. În orice caz, a zis-o cineva într-o piesă trap lansată recent: „Bag pula-n ele de mesaje, noi suntem despre vibe-uri”. Cam ăsta-i filmul.

Chiar dacă trapul de la noi a venit și va pleca cum a plecat și dubstepul (deși scenă dubstep încă mai există, iar comunitatea-i destul de dedicată), trebuie ca toată lumea să accepte că-i vremea lui acum. Nu ieri, nu mâine. Acum. Și nimeni nu știe exact cât mai stă pe la noi. Însă cei care-l vor dispărut cât mai repede, ar face bine să nu-l mai pomenească vreodată, mai ales în fața publicului.