Românul care a emigrat după 10 august, dar s-a întors să-și continue lupta în țară

„Un prieten mă trăgea de braț. I-am zis să nu-mi dea drumul, că mor. Jandarmii înaintau atunci spre noi. Și a mai căzut o grenadă. Se trăgea ca la război”, asta își amintește de la protestul din 10 august Doru Oprea (43 de ani), membru al USR Timiș.

Simțea ghionturile celor care fugeau din calea scutierilor, iar gazele lacrimogene intrau ca niște limbi în mulțimea din Piața Victoriei. Din ochii oamenilor se scurgeau lacrimi și în jur se auzeau explozii, una după alta, fără să pară că se vor opri vreodată. Un an mai târziu, momentele astea sunt la fel de vii în mintea lui.

Își amintește exact secundele când o grenadă cu gaze lacrimogene i-a explodat lângă picioare. Țepii montați pe carcasă i s-au înfipt în adidași și i-au trecut prin blugi. Capacul grenadei i-a sfâșiat mușchii coapsei și s-a oprit la câțiva centimetri de artera femurală. Când și-a coborât privirea, a văzut o gaură și șiroaie de sânge care-i ieșeau din picior. A avut nevoie de o intervenție chirurgicală și de zece zile de spitalizare la Universitar.

Pe 10 august, a ieșit în stradă cu același crez pe care l-a avut în ultimii 25 de ani: fără implicare nu are cum să existe schimbare. A început cu grevele studențești din ‘94, iar de atunci sunt puține proteste care nu l-au scos în stradă. Nu a participat la manifestațiile din 2012 pentru Arafat, fiind convins că soluția stă în privatizarea sistemului sanitar. Dar a ieșit în 2013, când revolta protestatarilor a reușit să blocheze exploatarea minieră de la Roșia Montană. A urlat în mijlocul iernii împotriva OUG 13, s-a prăjit sub soare alături de cei care voiau să oprească modificările aduse Legilor Justiției și a ocupat Piața Victoriei în semn de solidaritate cu Diaspora.

Totuși, pe jandarmi nu i-a văzut niciodată atât de violenți ca pe 10 august.

„Au început să dea cu lacrimogene de la ora patru. Când trăgeau, jetul ăla se ducea zece metri. Abia atunci am simțit gaze adevărate. Au mai dat ei cu spray-uri mici, dar erau nimic pe lângă astea”, spune Doru.

Pe la ora zece, a vrut să plece. Se săturase de gaze, așa că a luat-o la pas spre Kiseleff. Pe bulevard a dat de niște prieteni. S-au oprit pe bordură la o vorbă, în timp ce la câteva sute de metri erau gazați protestatarii. Atunci s-a enervat și s-a întors în Piață, unde Jandarmeria intrase deja cu dulăii și caii în mulțimea de la Antipa.

Momentul intervenției jandarmilor l-a prins față în față cu scutierii. Cu doar câteva secunde înainte de a izbucni haosul, Doru i-a întrebat în glumă pe scutieri dacă trasoarele roșiatice ce brăzdau cerul sunt ultimele pregătiri înainte de Revelion. Nu i-au răspuns, deși știau că urmează să pună în aplicare ordinul de evacuare a Pieței.

La scurt timp după, grenada cu gaze lacrimogene a explodat lângă el. De aici lucrurile se scurg cu mai multă repeziciune în amintirea sa. Două doctorițe urlau una la cealaltă ca să se audă peste vuietul ca de război. Oamenii cu dureri la ochi se îmbulzeau în mașina SMURD de pe Aviatorilor. Într-un sfert de oră, un alt echipaj l-a preluat de pe laterala Pieței și l-a dus la Spitalul Universitar.

„M-au operat pe la trei dimineața, cu anestezie în coloană. În timp ce mă opera, doctorul a scos capacul și mi l-a arătat. «Uite că nu era niciun hematom. Vrei să-l păstrezi?», mi-a zis chirurgul și l-a pus într-o bucată de tifon”, își amintește Doru.

Apoi a avut un singur gând, să pozeze bucata de grenadă și să o pună pe Facebook. Nu-i place când oamenii îi spun că este o victimă a Jandarmeriei Române. „Voiam să arăt lumii ce s-a întâmplat, pentru că eram conștient că ăștia vor încerca să mușamalizeze ca la Revoluție și Mineriadă. Vor spune că am încercat să dăm lovitură de stat. Că suntem golani și drogați. Că oricum nu-i niciun rănit.”

Și istoria i-a dat dreptate. Ipoteza loviturii de stat, lansată de Liviu Dragnea, s-a dovedit cea mai utilizată de către membrii Guvernului. Chiar și la un an de la evenimentele, Viorica Dăncilă insistă cu aceeași retorică.

Doru a avut nevoie de aproape o lună de recuperare. După o spitalizare de zece zile, s-a ales cu un suvenir deja tradițional românesc - clostridium difficile - o bacterie luată din spital. A trecut prin două cure de antibiotice de câte zece zile și printr-un regim alimentar spartan ca să scape de ea.

Abia în septembrie și-a scos certificat medico-legal și a depus plângere penală împotriva lui Carmen Dan (ministrul MAI la acea vreme), Sebastian Cocoș (șeful Jandarmeriei la acea vreme), Cătălin Paraschiv (comandantul în alb de la protest) și a prefectului Capitalei.

În anul scurs de atunci, procurorii au clarificat prea puține lucruri despre intervenția jandarmilor, care a lăsat în urmă 450 de răniți. Dintre aceștia, 70 au avut nevoie de spitalizare, printre ei s-a aflat și Doru. Informațiile cu privire la operațiunea jandarmilor sunt în continuare clasificate. După 11 luni, dosarul penal a fost mutat de la Parchetul Militar la DIICOT.

Carmen Dan, care anul trecut conducea Ministerul de Interne și scuza acțiunile Jandarmeriei, a demisionat cu o lună înainte de comemorarea protestelor, la cererea Vioricăi Dăncilă. Înainte de a pleca, a acuzat-o pe șefa Guvernului că a eliminat-o din echipă doar ca să-l mulțumească pe Iohannis, care i-a cerut demisia în repetate rânduri după violențele din 10 august.

O altă schimbare este prefectul Capitalei. Speranța Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a protestatarilor, a ieșit din peisaj înainte de Crăciun.

În ciuda acestor demiteri, nu s-au schimbat prea multe de la protestul Diasporei. Ne-o arată revenirea lui Sebastian Cucoș la conducerea Jandarmeriei București, după ce seara de 10 august l-a prins la șefia Jandarmeriei Române. Iar Cătălin Paraschiv, colonelul „în alb” care și-a asmuțit scutierii împotriva protestatarilor, ocupă în continuare un loc călduț în fruntea Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”.

Nu același lucru poate să spună despre viața sa Doru, care s-a întors acasă în iunie, după ce timp de opt luni a trăit ca emigrant în Franța.

Doru nu și-a pus în cap să emigreze după 10 august. Pentru el, momentul zero a fost discursul ținut de Dăncilă la începutul lunii octombrie în plenul Parlamentului European. Venise la Strasbourg la invitația unui coleg din USR pentru a le vorbi Verzilor despre protestul Diasporei. Dar nu a rezistat să o vadă pe șefa Guvernului cum neagă cu nonșalanță că s-ar fi întâmplat ceva greșit în Piața Victoriei.

Nu s-a mai întors în țară după Strasbourg. Deși nu cunoștea pe nimeni, a luat împreună cu un prieten fotograf calea Parisului. A crezut că i-ar fi mai ușor să facă turism în Franța decât în România.

„Am încercat să fiu emigrant și să nu-mi mai pese, să fiu detașat. Nu am putut. Cred că de la o vârstă nu mai poți să te integrezi. Într-adevăr, au infrastructură, autostrăzi, servicii medicale. Brânza e superbă, la fel și vinul, dar tu ești din alt film.”

În scurt timp, a reușit să-și deschidă o firmă de turism cu banii câștigați în România, unde deține deja o firmă de profil, dar și un bar în centrul Bucureștiului. S-a apucat să facă tururi în Normadia pentru americani pasionați de Al Doilea Război Mondial. Însă, românii pe care i-a întâlnit în străinătate i-au arătat că viața de imigrant este înecată de multe ori în tristețe.

„Sunt oameni care trăiesc acolo de 10-20 de ani. Au copii. Și-au luat cetățenie. Dar au două vieți. Nu se pot dezlipi de acasă, cumpără de la magazine românești și se mint singuri că se vor întoarce. În același timp, sunt rupți de comunitate, nu se implică în alegeri și nu-i interesează dacă se distruge un parc vecin.”

Știa și el că nu-și poate muta întreaga viață peste hotare, că sunt lucruri care-l trag înapoi în țară, inclusiv copilul său de 11 ani. În iunie s-a întors pentru o vacanță de o săptămână în România. Luna august îl prinde tot la București. Dar nu în Piața Victoriei.

S-a întors resemnat. Nu mai crede în puterea protestelor civice. Ce schimbare să faci dacă împarți floricele jandarmilor, scrii pancarte inteligente și aprinzi luminițe în Piața Victoriei, se întreabă Doru.

„Mi-a ajuns. Ăștia sunt un grup infracțional care legiferează pe banii noștri, dar în favoarea lor. Nu sunt cu violența, dar măcar să facem o presiune. Să blocăm orașul. Că ăstora nu le pasă de nimic.”

Nu a mai ieșit la niciun protest după 10 august și nu crede că are vreun rost să meargă sâmbătă în Piață. La aceste proteste, organizatorii au obținut autorizație pentru 250 de mii de oameni. Dar după 25 de ani în care a urlat „cine e pentru noi e și pentru voi”, Doru și-a dat seama că a doua parte a sloganului e o iluzie.

Dar renunțarea la proteste nu e egală cu resemnarea totală. Crede că-i nevoie de implicarea politică a oamenilor integri și nemulțumiți de cum merg lucrurile în țară, așa că vrea să candideze pentru un loc în Biroul Național al USR, iar apoi la alegerile locale sau la cele parlamentare din 2020. Nu e la prima încercare. La ultimele parlamentare a candidat din partea USR în județul Ialomița, unde a strâns un procent de 4,5%.

Povestea sa nu este una izolată. Realitatea românească, dictată în cele mai multe cazuri de deciziile guvernanților, i-a împins pe prea mulți în exil. Recent, ministrul Românilor de Pretutindeni a anunțat că peste 5,6 milioane dintre noi muncesc dincolo de granițele României. Iar în 2017, anul protestelor masive anti-PSD, peste 219 mii de români au ales să emigreze. România a pierdut practic un oraș de dimensiunea Ploieștiului. Câți au plecat în 2018 urmează să aflăm la sfârșitul lunii august de la INS.

Resemnarea personală a lui Doru se simte și zilele astea pe Facebook. Societatea nu pare că mai fierbe ca în urmă cu un an, iar rețelele sociale nu mai sunt împânzite cu știri despre protest. Poate pentru că Dragnea e închis și mulți se tem de repetarea intervenției violente a Jandarmeriei. Mihai Fifor, care ocupă interimatul la ministerul de Interne, a cerut românilor să protesteze pașnic, uitând parcă de rolul pe care l-au jucat jandarmii la protestul Diasporei. Vom vedea pe 10 august dacă românii ies în stradă pentru Sorina, Alexandra, Luiza și celelalte vieți retezate de sistemul putred din România.