Internet

O familie din India s-a înecat din cauza unui selfie pe un baraj

Un puști de 14 ani a alunecat și a tras după el alte trei persoane.
selfie
Barajul Pambar. Foto de Cl.Sekar viaWikiCommons

Din cauza culturii care te împinge să faci orice pentru Instagram, unii oameni se pun în situații riscante ca să obțină imaginea perfectă. Nimeni nu se așteaptă la un pericol real, dar o tragedie recentă arată că trebuie să fii și mai atent.

Luni, o femeie proaspăt căsătorită și trei membri ai familiei sale s-au înecat în timp ce făceau un selfie la Barajul Pambar din Uthangarai, India de Sud.

Șase din membrii familiei, printre care se număra și cuplul proaspăt căsătorit, se țineau de mâini în apropierea apei înainte să-și facă selfie-ul, a scris BBC.

Publicitate

Nu e clar ce s-a întâmplat, dar se pare că unul dintre ei, un puști de 14 ani, a alunecat și i-a tras pe restul după el.

Femeia a murit, dar soțul a supraviețuit și a reușit să-și salveze sora. Ceilalți trei, printre care și minorul, s-au înecat, conform The Hindu.

S Prabhakar, un polițist din districtul Krishnagiri, a declarat pentru CNN că familia „voia să-și facă un selfie în zona asta a barajului și a alunecat”, iar „nivelul apei a crescut când ei erau deja în ea”.

Cadavrele lor au fost recuperate imediat.

India are cel mai mare număr înregistrat vreodată în lume la capitolul decese cauzate de selife-uri. Guvernul a anunțat că va introduce zone „no-selfie” în punctele turistice. Mumbai și Goa au făcut-o deja, după ce au trecut prin situații similare în ultimii ani.

La începutul anului, un bărbat a murit în Jharkand, India, după ce a atins un cablu de înaltă tensiune în timp ce-și făcea un selfie pe un tren care staționa. În septembrie, o femeie din Gujarat a căzut de pe o prăpastie tot din cauza unui selfie, însă a supraviețuit pentru că a aterizat în niște boscheți.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.