Am stat cinci ore în toaletele parlamentarilor români, în timp ce ei distrugeau democrația

E zi de vot decisiv în Camera Deputaților. Aleșii neamului trebuie să decidă dacă dezincriminează parțial sau nu abuzul în serviciu. Trebuiau s-o facă joi (azi), dar au mutat votul cu o zi mai devreme. Cam atât de disperați sunt Dragnea și aghiotanții lui.

Totuși, oricât de importantă ar fi ziua asta pentru viitorul țării, n-am venit să văd cum se bălăcăresc parlamentarii între ei. Când stai în plen să-i urmărești, afli mereu aceeași poveste: coaliția PSD-ALDE poate face tot ce o taie pe ea capul, indiferent cât s-ar chinui USR sau PNL să-i combată prin parlamentarism de gherilă. Așadar, misiunea mea e mult mai specială. Și indiscretă. Împreună cu colega mea, trebuie să aflăm tot ce se poate afla din discuțiile intime pe care le au parlamentarii și parlamentarele când merg să-și deșerte vezicile. Mă rog, nu doar vezicile, că oameni sunt și ei. Un demers gazetăresc fără precedent, ce-n viitorul nu foarte îndepărtat va fi predat la FJSC ca studiu de caz. Poate chiar de Eugen Chelemen, cine știe.

Prima țintă e baia de lângă cafeneaua de la P1, aproape de plenul Camerei Deputaților. Un loc magic, în care parlamentarii și parlamentarele se întorc pentru câteva minute în trecutul adolescentin, când obișnuiau să fumeze pe ascuns în băile liceelor în care studiau. E un loc bun de fumat pentru că holul ce desparte baia domnilor de cea a doamnelor se termină cu o fereastră uriașă mai mereu deschisă. De asemenea, e locul ideal pentru o operațiune de spionaj gazetăresc. Dacă Statul Paralel ar fi cu adevărat peste tot, cum își închipuie Dragnea, ar împânzi holul ăsta cu microfoane.

Chiar dacă e o zi crucială, în care se decide soarta multor corupți din România, holurile și băile Parlamentului nu sunt la fel de animate ca într-o zi de moțiune de cenzură sau de învestire a unui guvern. Așadar, pe la ora 12, găsesc toaleta-fumoar pustie. Nici măcar femeile de serviciu nu par s-o fi vizitat în ultimele ore: colacul din baia băieților e murdar, în apă plutește un chiștoc de țigară, iar prin dozatorul de săpun bate vântul.

În timp ce eu contemplez efemeritatea vieții, apar și două femei de serviciu. Vin să fumeze, bineînțeles. Trag din țigări în tăcere, n-au chef de vorbă.

Cum nimeni altcineva nu-și face apariția, decid să schimb toaleta. Poposesc la cea din vecinătatea jurnaliștilor tolăniți ca la autogară, pe holul din fața plenului. Aici nu există o fereastră prin care să pătrundă aer proaspăt, așa că miresmele sunt mai puternice decât în toaleta-fumoar. Nici măcar wi-fi-ul nu merge. În rarele momente în care vine totuși cineva, schimburile de cuvinte sunt seci, lipsesc detaliile despre votul din Parlament.

Dacă tot n-am la ce trage cu urechea, m-apuc să fac poze prin cabină. Peak photojournalism. Cineva mă întrerupe din mijlocul unui selfie cu o bătaie nerăbdătoare-n ușă. „Ocupat”, vine răspunsul meu iritat. Offf, am ieșit blurat, trebuie să fac încă unul acum. De altfel, am emoții de fiecare dată când aud pe cineva intrând în baie. Cabinele nu pot fi încuiate, așa că-mi pun toate speranțele în ideea că aleșii neamului au cei șapte ani de acasă și nu vor năvăli peste mine ghiolbănește, fără să bată la ușă.

Dacă la vorbe sunt scumpi, încerc să-i evaluez pe parlamentari în funcție de ce lasă-n urmă când ies din cabină. Majoritatea se dovedesc civilizați. Doar pe unu-l prind că lasă capacul și podeaua ude. Poate-s de vină emoțiile pricinuite de faptul că UDMR nu vrea să voteze dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu. Greu cu ținta când reușești să obții cvorum pe ultima sută de metri, cu voturi de la minorități și trădători de la PMP.

E ziua Statelor Unite ale Americii, în plen se decide soarta neamului românesc, iar eu cutreier toaletele Parlamentului. Mă întorc la fumoarul de lângă cafenea. Apare un tip înveșmântat casual, cred că-i ceva cameraman. „Aaaa, în sfârșit am găsit unde să fumez și eu o țigară”, exclamă entuziasmat. Se studiază nițel în oglindă și își aprinde o țigară. Pare grăbit, vrea să plece cât mai repede din locul ăsta blestemat. Ne urează „sănătate și sport, pace și bucurie” după ce-și termină țigara.

Se întoarce însă câteva minute mai târziu, de data asta însoțit de un alt domn îmbrăcat casual. Dintr-o discuție în alta, ne dăm seama toți că lucrările de astăzi vor dura ceva mai mult decât anticipasem, pentru că trebuie validat și noul șef SIE, Gabriel Vlase.

„Ești convins că putem fuma aici?”, întreabă nou-venitul. „Toată lumea fumează aici, inclusiv politicienii. Mai ales politicienii”, vine răspunsul meu de veteran al băilor parlamentare. Domnul nu e parlamentar, mă informează cameramanul.

După ce-și termină țigările, pleacă, nu înainte să ne mulțumească pentru că i-am primit în baie. „Sigur, vă mai așteptăm”, le urez eu.

Minutele trec, parlamentarii slobozi la gură se lasă așteptați. Descoperim o nouă baie lângă plen, la câteva zeci de pași de biroul și liftul lui Dragnea. E cu totul altă poveste aici. Baia e bine dotată, cu hârtie igienică în fiecare cabină, odorizante montate pe marginea vasului de toaletă și prosoape de hârtie la discreție. Totuși, nici aici nu te poți încuia în cabină, așa că sunt din nou întrerupt de bătăi în ușă în timp ce-mi fac selfie-uri.

Din când în când mai ies din cabină, să trag cu urechea la discuțiile dintre cei care se spală pe mâini. „Cu mâinile curate, punem capăt abuzurilor”, îi spune un parlamentar cu barbă de hipster colegului care-și așteaptă rându’ la chiuvetă. Zâmbesc amândoi cu subînțeles.

Mă refugiez într-una dintre cabine. Prind o discuție între doi parlamentari proaspăt ieșiți din plen.

„Ce faci, mă?”

„Uite, lumești! Am avut emoții.”

Prind și niște bârfe despre Adrian Mocanu, deputatul PMP care a votat pentru modificarea Codului Penal, dar ușa cabinei mă împiedică să deslușesc detaliile conversației. Pe la două și ceva ies tot mai mulți parlamentari din plen, așa că se face coadă la ușa cabinei mele. Aud doi parlamentari puși pe taclale.

Pe la 4, sătul să tot stau în același loc, mă întorc pentru câteva minute la toaleta de lângă jurnaliști, unde sunt martor la următorul schimb de replici, între două voci bărbătești:

Nu-mi dau seama dacă-i vorba despre mașini sau acel „scapă ulei” se referă la alte procese de natură hidraulică, cert e că cei doi bărbați par amuzați de conversație. Între timp, în plen au trecut atât modificările Codului Penal, cât și validarea lui Vlase pentru funcția de șef SIE. Discuțiile auzite prin băile de pe palier au fost dezamăgitor de zgârcite cu amănuntele. Aparent, jocurile de culise nu se fac la toaletă. Eventual în toaleta din biroul lui Dragnea, dar acolo nu ajunge oricine.

Cu o lecție de viață rămân, totuși: sunt și aleșii oameni până la urmă, oricât s-ar strădui să-și ascundă umanitatea în spatele costumelor scumpe, croite la comandă.

Dar oare ce s-a întâmplat în băile femeilor, în această nouă miercuri neagră?

La ora prânzului, pe holuri nu-i niciun ales. Cu toții se feresc de ochii ageri ai presei, că sunt preocupați să facă o înțelegere pentru voturile minorităților naționale.

Prima toaletă pe ordinea de zi este cea care se învecinează cu bufetul nouăzecist al Camerei Deputaților. O fereastră dă dublu sens încăperii: toaletă și fumoar pentru cei care au interzis adicția de nicotină arsă în spațiile închise. Asta e, oamenii se ocupă cu redactarea de legi, nu și cu respectarea lor, că oricum au imunitate în Casa Poporului.

Sunt două latrine, legate de o încăpere cu o chiuvetă. Aleșilor li se oferă doar apă, că nimeni nu are o problemă cu hepatita A. Îmi petrec vreo zece minute într-una dintre latrine, închistată între pereții groși de care nu trece nici semnalul 4G. Nu am prea multe activități pentru a-mi satisface mintea, așa că meditez intens la lipsa hârtiei igienice.

Primele vizitatoare sunt două femei de serviciu, care intră pornite să facă niște curățenie, da’ se mulțumesc să tragă apă și să aducă o hârtie igienică pe jumătate folosită. Totuși trebuie să zic bogdaproste și pentru asta.

Trag și ele un fum pe fereastră, iar ăsta-i semnalul pentru mine să încerc toaleta de lângă presă, pe unde se rătăcesc ceva mai des alesele poporului. Prima victima este o doamnă în deux-pieces, cățărată pe sandale de 20 de centimetri, care trântește ușa, trage un jet zgomotos și pleacă. Nicio vorbă, niciun bună ziua. Nimic!

La ieșire, prima doamnă se intersectează cu o alta, ochelari și o coadă de păr școlărească, pe care aveam să o recunosc mai târziu în plenul Camerei Deputaților. Ne spălăm amândouă pe mâini, că aici au dat bani contribuabilii și pentru săpun lichid.

Mă închid într-una dintre toalete și bag un sandviș, în timp ce cineva se urinează dincolo de peretele despărțitor, prea subțire pentru asemenea activități. Deja îmi este clar că sunt influența pozitivă din cameră, pentru că golirea vezicii nu este urmată și de apa de la chiuvetă. Oricum, trăim într-o țară împânzită de latrine în fundul curții, deci nu-i surprinzător că unii aduc obiceiurile de acolo până în Casa Poporului.

Rămân surprinsă de comportamentul parlamentarelor, care vin singure la toaletă. Ies și intră, se eliberează de stres și își verifică machiajul, că nu poți să ai ruj pe dinți atunci când ucizi statul de drept cu un singur deget.

Începe dezbaterea pe Codul Penal, iar din toalete dispar din nou reprezentantele poporului. Mă vizitează doar trei doamne, care vorbesc agitat în maghiară. Nu înțeleg nimic, dar recunosc cuvintele adidas și telefon, mă relaxez, oricum UDMR și-a păstrat o urmă de demnitate stând departe de votul din Camera Deputaților.

Eu mă retrag în toaleta de lângă biroul lui Dragnea. Se termină și votul, iar noul Cod Penal trece la limită, în aplauzele PSD-ALDE.

Se aglomerează din nou la toalete, iar acum doamnele sunt ceva mai vorbărețe. Eliberate de grija țării, ele discută relaxat despre cum a mers uciderea democrației. Două social-democrate se întreabă când trebuie să se prezinte din nou la datorie, că e din nou sesiune de vot la ora 14.00, de data asta pentru noul șef SIE.

O altă aleasă se pudrează atent în oglindă, poartă un deux-pieces alb și își verifică starea rujului. E pregătită pentru o nouă dezbatere în plenul Camerei Deputaților.

„Promise me that, ya!”, zice o doamnă care intră și iese grăbită din toaletă. Nu-i vreme de pierdut, oamenii sunt chemați înapoi în sală. O deputată și o senatoare se opresc la o discuție despre mediu. Senatoarea PSD crede că politicienii nu știu să comunice problemele de mediu, iar legile ar trebui să fie explicate în interesul cetățenilor, nu doar pentru că așa ne cere Uniunea Europeană. Mediul vs Codul Penal.

Nu le ține mult discuția despre mediu, că trec imediat la articole de vestimentație. La latrină intră și o deputată mai cunoscută, își lasă fix sub nasul meu geanta de mii de euro și se pișă cu ușa deschisă. Nu cumva să scape din ochi acel Givenchy. Latrinele aleselor poporului duhnesc mai degrabă a parfumuri scumpe, așa că nu trece niciun produs anti-constipație de Chanel.

Aici, în ziua în care parlamentarii s-au pișat pe democrație, am văzut că femeile din Parlament o pot face la fel de nonșalant ca bărbații de aici: din picioare și cu ușa deschisă.