Política

De ce sunt penibili politicienii români care invocă Centenarul ca să nu mai fie criticați

Nici măcar Putin nu se folosește de aniversările astea ca să-și liniștească adversarii.

de Dan Alexe
06 Septembrie 2018, 9:52am

Fotografie de Alexandru Dobre / Mediafax Foto

Când i s-a cerut demisia, șeful jandarmeriei, cel care a dat ordin să fie bătuți protestatarii, a argumentat că ne aflăm în anul Centenarului și că nu ar trebui să ne mai certăm: „prea ne-am învrăjbit unii cu alții!”, a zis Sebastian Cucoș.

Huiduită la întâlnirea cu liderii PSD de pe litoral, de zilele trecute, Viorica Dăncilă a invocat, la rândul său, suta de ani a României mari: „Suntem totuși în an Centenar, haideți să fim mai buni!”

Doar două exemple dintr-un ocean de scuze penibile, folosite de politicieni și de șefi de tot felul.

Altfel zis: de ce să se întâmple ceva supărător dacă suntem în anul Centenarului? Nu poate să mai aștepte? Atâta critică răutăcioasă o să ne strice și președinția Consiliului UE, din ianuarie încolo, o să vedeți.

La fel zic și cei care s-au scandalizat de ceea ce fac unii europarlamentari din opoziție, precum Monica Macovei sau Siegfried Mureșan, care tot denunță în Parlamentul European deriva PSD-ului. Argumentul e: cum să faci asta în anul Centenarului? Cum să mergi să zici la Bruxelles că acasă nu e bine, în loc să stai aici cu noi, cu ie și clop, să ne bucurăm de artificii?

Asta amintește de mentalitatea de gangsteri din curtea școlii, rezumată într-un titlu în Evenimentul Zilei: „Monica Macovei îl pârăște pe ministrul justiției Toader în Parlamentul European.”

Însă nu îl „pârăște”, nu. Monica Macovei e membru al Comitetului pentru Justiție din Parlamentul European. Altfel zis, face exact lucrul pentru care e acolo, nu „pârăște”.

Dar asta e obsesia cu „pâra la Bruxelles”, în loc să stai să te bucuri de centenar. După mintea acestora, România ar trebui să fie ca o sală de clasă în care ești obligat sa rabzi umilinţele brutelor de colegi si ale învăţătorilor psihopaţi, fără să te plângi la cancelarie, pentru că dacă o faci, atunci ești un „pârâcios”. Că ar fi un soi de trădare de țară să te plângi la UE că ceva-i în neregulă acasă. Este o mentalitate în care România se opreşte si în spirit, nu doar geografic, la postul frontieră de la Nădlac. „Ești de-al nostru, cu noi crăpi.“

Să nu ne stricăm așadar bucuria anului Centenarului. Asta e chinga lor moralizatoare.

Francezii, niște sălbatici, au îndrăznit să facă grevă generală în anul Bicentenarului

Dar iată că alții nu au făcut așa, deși aveau evenimente de-a lungul anului la fel de importante. Uite, francezii, ucrainenii, chiar și rușii sub Putin, au avut și au evenimente importante de sărbătorit, fără însă ca puterea să le invoce sistematic ca argument pentru liniște socială.

În Franța, anul 1989 a avut o importanță excepțională, a fost anul Bicentenarului, al sărbătoririi a 200 de ani de la Revoluția Franceză, momentul nașterii Franței moderne, dar și a lumii noastre de astăzi.

Totuși, 1989, cu festivitățile uriașe pregătite din timp, a fost un an foarte zbuciumat, fără ca puterea să învinovățească pe cineva sau să dea lecții de bună-creștere. De la începutul anului a pornit o serie întreagă de procese de delicte de inițiați care i-a atins chiar pe unii din apropiații puternicului președinte François Mitterrand, pentru care pregătirea festivităților Bicentenarului Revoluției a fost o afacere de glorie personală, pe care a extins-o asupra țării.

Dar tot atunci de-a lungul anului a avut loc un lanț de greve ale controlorilor fiscali, vameșilor, a funcționarilor ministerului de finanțe, totul culminând în toamnă cu o grevă generală. Ba chiar; protestatarii au stricat imaginea Parisului întinzând pe faimoasa catedrală Notre-Dame, în fața ochilor turiștilor, o banderolă cu: „Impozitele în grevă !”

Mitterrand și guvernul nu au ieșit însă să îi dojenească pe greviști că strică anul Bicentenarului lui „Allez Enfants de la Patrie!” Dar potrivit logicii guvernanților noștri, nici Zidul Berlinului nu ar fi trebuit să cadă dacă se sărbătorea ceva important în anul ăla. Sau Ceaușescu n-ar fi fost răsturnat și împușcat dacă cumva ar fi căzut atunci anul Centenarului.

Un alt exemplu: Ucraina sărbătorește și ea anul acesta, exact în același timp cu noi, 100 de ani de la declararea independenței în 1918, independență urmată de război civil, 100 de ani de identitate națională; fără însă ca cineva din guvern să intervină cu dojeni că s-ar strica bucuria colectivă a neamului.

Știu că nu se folosește o așa manipulare, pentru că urmăresc zilnic în amănunt tot ce se întâmplă în Ucraina, ținând pe Europa Liberă un blog zilnic, din decembrie 2013 încoace, chiar de la începutul protestelor de pe Maidan împotriva lui Ianukovici, acum aproape cinci ani deja. Familiar în acești cinci ani cu cotidianul Ucrainei, pot spune că n-am văzut niciodată la ei un asemenea reproș că s-ar strica Centenarul pe care îl sărbătoresc și ei tot în 2018.

Iar centenarul lor e de fapt și mai important pentru ei, simbolic, decât al nostru. România exista sub forma principatelor unite și înainte de 1918, dar primul stat ucrainean a fost fondat abia atunci, în 1918, pe ruinele Imperiului Țarist. Rada de la Kiev (cum e numit și azi parlamentul ucrainean) a declarat atunci independența și a rupt relațiile cu Moscova. Evenimentul din 1918, precum și traumaticul război civil care a urmat, formează în 2018 fundația sentimentului național ucrainean, dar cu toate astea nu a certat nimeni opoziția și diverșii manifestanți că strică bucuria neamului în acest an care marchează un secol de la nașterea națiunii.

Dar ce mi-e un secol, sau ce-mi sunt două, când putem să jonglăm cu mileniile?

Iată, anul acesta atât Ucraina cât și Rusia sărbătoresc în mare pompă 1030 de ani de la creștinare (anul 988). Sărbătoarea ar trebui să fie comună, întrucât Cneazul Vladimir al Rusiei Kievene i-a creștinat forțat pe păgânii lui de atunci, când nu existau ucraineni și ruși, iar capitala era la Kiev. Mai mult, ceremonia creștinării cneazului (numit azi și „Sfântul” Vladimir, așa cum îl sfințesc și unii la noi pe Ștefan cel Mare, iar în Ungaria pe Istvan) a avut loc în Crimeea și pe acel domn îl chema tot Vladimir... ca pe Putin.

Atât de important este episodul creștinării pentru ambele capitale, încât și Kiev și Moscova au câte o gigantică statuie a lui Vladimir (cea din Kiev e mai veche; cea din Moscova a fost inaugurată chiar de Putin... Vladimir și e lângă Kremlin).

Nici Putin însă, nici Poroșenko, nu au invocat cei 1030 de ani de la creștinare ca motiv de pace socială acum, deși cresc criticile, protestele și nemulțumirea (iar Ucraina mai are anul ăsta de sărbătorit, cum spuneam, și Centenarul căpătării independenței și formării pentru prima oară ca stat în 1918). Mai mult, ar fi ciudat să li se ceară smerenie acelor milioane de ruși și ucraineni care nu sunt ortodocși. Tot așa cum un număr important de români nu au nimic de sărbătorit în Centenarul lui 1918.

Orban din Ungaria s-a folosit de sperietoarea Mileniului

Cine mai face însă ca românii? La cine mai vezi indignare exagerată că stricăm bucuria sărbătorii neamului dacă ne manifestăm nemulțumirea față de cum e guvernată țara? Vedem asta în Ungaria lui Orban, ceea ce ar trebui să ne cam dea de gândit.

Și la ei a fost cu Mileniul la fel cum se face acum în România cu sperietoarea Centenarului: în anul 2000, când s-au sărbătorit în mare pompă 1000 de ani de existență a statului maghiar (1000 la ei, iar nu 100), un anume Viktor Orban (prim-ministru deja atunci) s-a folosit de eveniment ca să-și atace permanent criticii, acuzându-i de lipsă de patriotism și de sentiment național pentru că stăteau îmbufnați.

Simboluri dubioase au fost scoase de la naftalină, precum coroana regelui Istvan (sfânt și acesta), primită în anul 1000 de la Papa Silvestru al II-lea. În mare pompă, coroana (a cărei autenticitate e disputată) a fost purtată atunci dintr-o cămăruță a muzeului național și instalată cu infinite precauții în incinta parlamentului.

Deputații opoziției, care au boicotat circul pios și amenințător al lui Orban, au argumentat că toate acele ritualuri stârnesc un naționalism artificial și că o coroană n-are ce căuta în incinta parlamentului unei republici. Orban i-a acuzat că sunt niște dușmani ai neamului care nu îi respectă sfintele simboluri.

Sună familiar și cunoscut și este îngrijorător faptul că trebuie să ne uităm la manevrele de manipulare aplicate de autoritarul Viktor Orban pentru a găsi ceva similar cu ipocrizia cu care la noi e dojenit aspru oricine critică guvernul PSD/ALDE în anul Centenarului, când „ar trebui să fim uniți” și când „sfintele simboluri” trebuie privite cu pioșenie, șabada.

Mai bine am face și noi ca Pălărierul Nebun din Alice în Țara Minunilor, care sărbătorea zilnic o non-aniversare. Dat fiind că aniversarea cade doar o dată pe an, atunci el sărbătorea zilnic câte una din cele 364 de non-aniversări. Ministrul Agriculturii Petre Daea ar înțelege astfel că febra porcină nu ține cont de calendarul festiv.

De altfel, prea ocupați cu Centenarul, guvernanții au uitat cu totul să se gândească la viitoarea lor președinție UE a României, care începe la 1 ianuarie. Au să fie atunci așa vlăguiți de atâta pompă de Centenar că poate vor argumenta că n-au avut vreme să pregătească președinția Consiliului UE. Ba chiar că a fost din vina celor care i-au tot criticat și le-au stricat Centenarul.