Clădirile astea din România îți arată singura parte frumoasă a regimului comunist
Toate fotografiile via Protect Public Space
Foto

Clădirile astea din România îți arată singura parte frumoasă a regimului comunist

Un ceh s-a apucat să-ți arate frumusețea clădirilor urâte din comunismul românesc.
27 Iunie 2018, 9:04am

Comunismul și-a băgat coada și în arhitectură, iar rezultatul îl vedem și azi sub forma acelor construcții bizar-grandioase, rezultate parcă din încrucișarea ideii unui arhitect genial cu cea a unui ucigaș în serie.

Iar atunci când o astfel de clădire e lăsată în paragină, singura cale de salvare pare să fie maparea și includerea ei în scenariul unui joc apocaliptic în care tu, Ultimul Om de pe Planetă, încerci să supraviețuiești hoardelor de zombie care te atacă din penumbra culoarelor veștejite, pătate de igrasie.

Jakub Charousek, un tânăr din Cehia de 25 de ani care lucrează la Centrul Ceh din București, s-a gândit la o alternativă ceva mai blândă de salvare a acestor monștri de beton și oțel. Fascinat de arhitectura comunistă, Jakub face poze clădirilor atinse de acest demon și, împreună cu Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh, se ocupă de pagina de Instagram Protect Public Space.

„Mi se pare fascinantă această arhitectură”, spune Jakub.

„E urâtă, dar te și atrage, în același timp. E o chestie de gusturi aici. Unii sunt atrași de art-deco, de pildă, alții de aceasta. E fascinantă mai ales pentru noi, tinerii, care nu am trăit în perioada aia. Acum, te uiți la clădirile astea și, invariabil, te gândești la povestea lor și, mai ales, la poveștile oamenilor care au locuit sau trecut pe acolo”, mi-a explicat Jakub.

Cehul cartografiază, practic, arta socialistă din sud-estul Europei. Inclusiv pe cea din România. Mesajul lui e simplu: monumentele și clădirile nu au nicio vină pentru că s-au născut în comunism și, vrând-nevrând, fac parte din patrimoniul nostru cultural.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești

„Să luăm, de pildă, clădirea fostului cinematograf Favorit, din Drumul Taberei. Are arhitectura clasică a anilor ’60. Clădirea nu e chiar atât de grea, cum e cea a Casei Presei. A fost un centru cultural, oamenii mergeau acolo, să vadă un film, era plină de viață. Acum e goală și tristă”.

La fel e și cazul fostului cinema din Eforie pe care Jakub încearcă să-l readucă la viață, măcar pentru o vară, în cadrul proiectului Cinemascop.

„Încercă să-l facem să meargă din nou, vrem să avem în august un festival de filme de scurt metraj, pe o perioadă de cinci zile. De mai bine de 25 de ani, locul ăsta nu a mai fost folosit, nu mai sunt bănci acolo, trebuie reparat, renovat totul. E un spațiu uitat pe care îl poți readuce la viață”, spune el.

În București, la fel ca și în restul orașelor mari din țară, rămășițele fostului imperiului sovietic încă mai respiră prin porii de beton ai clădirilor și monumentelor de inspirație brutalistă cu inevitabila amprentă locală de stalinism-comunism: o arhitectură care a beneficiat mereu de acel farmec sinistru care, în ciuda ororii imediate, reușește să te atragă, perfid, de fiecare dată.

Cinema Dacia, Baia Mare

Jakub Charousek documentează, fotogramă cu fotogramă, câte o astfel de clădire sau loc pe lângă care majoritatea am învățat să trecem nepăsători.

„E ceva bizar la toate clădirile și monumentele astea”, spune Jakub. „În același timp, descoperi mereu ceva la care nu te uiți în mod normal, sau pe care-l treci cu vederea din prima. Asta le creează o formă distinctă de unicitate”, crede inițiatorul proiectului „Protect Public Space”.

„De exemplu, aici în București aveți Casa Presei. Asta, știm bine, este clădirea clasică a universității Lomonosov din Moscova, clonată în toate exemplarele posibile pe cuprinsul întregii Europe de Est. Avem și noi o clădire similară în Praga, care e hotel. Dar clădirile obișnuite nu au nimic ideologic în ele. Ce este ideologic, de exemplu, în arhitectura aeroportului Henri Coandă?”, se întreabă Charousek.

Fotografie de Viktor Veivoda, via Instagram

„Arhitectura pe care o numim noi comunistă se întinde din anii ’50 până în anii ’80. În clădirile din anii ’50, da, ideologia este puternică. Trebuia să o pui peste tot, conform principiilor socialism-realismului. De aia avem și toate picturile alea murale și mozaicurile alea pe care le găsești și în București, pe actuala clădire care găzduiește Muzeul Țăranului Român. Dar, din anii ‘60-‘70 nu mai vezi chestii de-astea”, spune Jakub.

Într-un fel, clădirile astea sunt atât de urâte încât au devenit de-a dreptul frumoase. Să luăm exemplul Casei Poporului care a devenit un mic exemplu de monetizare capitalist a unui simbol comunist.

„Clădirile astea pot adăuga valoare orașului, ele fac parte din istorie”. Un alt specific „local” pe care îl întâlnești doar în această parte de Europa îl reprezintă construcțiile hâde de la intrarea în orașe, comune sau județe de tipul „Bine ați venit în…”.

Pe pagina de Instagram a proiectului „Protect Public Space” vei redescoperi câteva astfel de „semne” în toată splendoarea lor oribilă.

Poate că așa cum turiștii vin acum în Centrul Vechi pentru a bea o bere pe o străduță îngustă la o terasă în fața unei clădiri cu arhitectură „veche”, peste câteva sute de ani, clădirile comuniste – dacă vor fi conservate – vor aduce turiștii viitorului care vor veni în București să bea o bere la umbra Casei Scânteii sau a vreunui Cămin Cultural „comunist” din provincie. Până atunci, poți admira câteva sinistroșenii superbe, mostre de arhitectură comunistă românească, surprinse de Jakub Charousek în orașele din țară.

O replică a Coloanei Infinitului în campusul de la Politehnică.

Cinema Favorit, Drumul Taberei

Restaurantul Vraja Mării, Eforie Nord

Cluj

Slănic Moldova

Hotel Neptun, Neptun-Olimp