Ce trebuie să știi despre legea care poate distruge netul așa cum îl știi

Poate că nu-ți pasă cum funcționează presa pe internet și cum fac bani publicațiile, dar ar trebui să te intereseze lucrurile care te pot afecta pe tine în mod direct. În acest sens, Comisia Europeană a venit cu o propunere în septembrie 2016 prin care să oblige servicii online să plătească instituții de presă, pentru că folosesc într-o oarecare măsură conținutul lor.

De exemplu, de fiecare dată când ajungi pe Google News nu-i nimic acolo care să fie creat de companie, ci este o agregare a conținutului care există pe internet din surse media. Serviciul indexează gratuit subiectele care te-ar putea interesa, ca să atragă utilizatori și trafic și, în final, să facă bani, adică ce își doresc și cei din presă. CE crede că nu-i corect ca acel conținut să fie obținut gratuit, așa că vrea să impună plata unei taxe. Iar News este un agregator imens, pentru că are în spate o companie imensă. Ca el mai sunt însă o mulțime de altele mai mici, care informează și obțin bani prin indexarea conținutului altora.

Le poți spune paraziți, dar oferă și acces publicului la informații care nu-i iese mereu în față. Dacă muți discuția în zona abuzurilor, am putea vorbi despre cum un link distribuit pe Facebook poate însemna că trebuie să plătești ceva. Sau că rețeaua anulează acel link și tu va trebui să te mulțumești doar cu o trimitere la subiect, fără detalii suplimentare - acum ai o poză, un titlu, un rezumat. Astea trei din urmă ar intra în categoria „citări scurte", adică snippets, care ar trebui plătite. Asta și pentru că pe agregatoare oamenii nu citesc tot, doar informația care li se oferă și trec mai departe.

Încă nu se discută atât de mult despre cazul la care s-ar supune Facebook, pentru că nu folosește direct conținutul, ci e pus online de utilizatori. Din zona media există însă nemulțumiri că crește dependența de rețele sociale.

Pe 23 septembrie, Parlamentul European va vota propunera și vom vedea în ce direcție merge internetul de-acolo. Dacă trece directiva, va apărea „taxa pe link" sau, mai frumos spus, „dreptul de autor auxiliar". Mai sunt lucruri de stabilit și cine ar trebui să respecte asta: agregatoarele, rețelele sociale, și cum vor gestiona editorii de presă noul cadru. Dacă lucrurile rămân neclarificate, ai putea crede că și citarea, printr-un fragment și un link, e pasibilă de o amendă. D-aia abordarea asta destabilizează internetul și face mai mult haos decât ordine. Așa că ar trebui să știi la ce să te aștepți.

Când a început presa clasică să se clatine, din cauza TV-ului și internetului, oamenii au fost mai ocupați să dea vina pe „ceva" sau „cineva" decât să găsească metode noi de a câștiga bani. Acum, UE crede că poate impune un cadru care să asigure supraviețuire, dar mediul online s-a dus deja către o informare prin Facebook și motoare de căutare. Este ca un pact cu diavolul, unde dai conținut gratuit, dar primești în schimb trafic.

Am discutat cu Valentina Pavel, de la Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), despre cum poate afecta în bine sau în rău internetul și mi-a zis din prima că nu-i niciun avantaj pentru cei la al căror bine se gândește UE.

În Germania, compromisul companiilor media a fost să ajungă la înțelegeri cu Google pentru listare gratuită a articolelor. În Spania, serviciul a fost retras, pentru că legislația nu permite astfel de acorduri. Bani n-au venit peste noapte, cum suna teoria, dar traficul a scăzut subit.

„Deși este o propunere de lege care vrea să atace Google, are o poziție dominantă și nu este afectat nicicum. În schimb, companiile mici, furnizorii locali de servicii de agregare de conținut, sunt eliminați de pe piață. […] efectele pentru utilizatori sunt: limitarea surselor de știri, mai puțină varietate de conținut și îngreunarea accesului la informație. Propunerea afectează libertatea de exprimare, un drept care cuprinde atât libertatea de opinie, cât și libertatea de a primi informații. Vom rămâne cu toții într-o cutiuță digitală în care din când în când se mai deschide o fantă pentru ca editorii să ne împingă pe tavă ce mai putem citi," mi-a explicat Valentina.

Ce-i drept, cei din presă urăsc agregatoarele, că stau oamenii acolo și nu mai intră direct pe site, ca să facă trafic. Altfel spus, nu mai cumpără nimeni ziarul să-l răsfoiască, ci-l citeste pe tarabă cu titlu și poză. De aici diverse presiuni de a schimba modul de lucru. Asta în timp ce Google și Yahoo, Bing și Facebook și o mulțime de alte servicii au încercat să țină utilizatorii cât mai mult în platforma lor, ca să facă bani din publicitate.

Facebok, de exemplu, a creat Instant Articles, cu articole de presă care se încarcă direct în platforma sa, iar tu să nu mai ieși niciodată din bula albastră. S-a dovedit un proiect frumos, dar ineficient financiar pentru editorii de presă, așa că mulți au renunțat. Rețeta magică de bani din online încă nu a fost găsită, ci au ajuns să fie folosite diverse pârghii ca să ajute supraviețuirea instituțiilor.

Una dintre motivațiile CE pentru directivă a fost remunerarea mai bună a jurnaliștilor. Și asta sună excelent, până când vezi că în cele mai multe țări angajații își cedează dreptul asupra propriei opere. Nu vor primi nici mai mulți bani, nici nu înseamnă că investițiile în jurnalism cresc. Banii intră în companie (dacă intră) și de-acolo fiecare trust e responsabil de cum îi cheltuie. Dar da, o taxă pe link sună bine în teorie: indexezi, plătești.

Asta pentru că sunt mulți oameni care citesc doar titlul și fragmentul ăla atașat subiectului (circa 47% în Europa, iar în România e undeva la 38%), dar la fel de real e că, cel puțin în România, agregatoare de la Yahoo și Google aduc un trafic considerabil către publicații. E o reală vânătoare să „te ia Yahoo", pentru că îți asigură cel puțin câteva ore un boost. La cum arată directiva în forma asta, încă nu-i vorba de a ajuta presa, ci de a le arăta companiilor mari că UE conduce și că nu-și pot face de cap, după cum a fost și amenda recent încasată de Google.

Despre ce va fi vorba e însă o limitare mai mare a accesului la informație. Și da, poți oricând să intri direct pe un site și să citești acolo, doar că internetul nu mai funcționează de câțiva ani așa. Există surse, cum ar fi Twitter, Facebook, News în care sunt adunate subiectele și oamenii le parcurg. Da, limitat și acolo, dar cu un potențial mai mare de a ajunge la subiecte decât de a intra pe fiecare site în parte pentru a citi. Și mai vine o zonă gri: dacă n-ai voie să mai citezi, fără să plătești, ce-o să te oprească să folosești conținut, dar fără să indici sursa?

„Vorbim nu numai de o contrazicere a felului tehnic în care funcționează internetul, dar și de încălcări ale libertății de exprimare și de bariere în inovație. […] De ce să transformăm editorii în niște mașini de cenzură, care pot alege ce informație ajunge la noi și care nu și prin ce canale? Doar pentru apărarea unor interese de piață, fiindcă nu au găsit noi modele de business pentru a se adapta mediului digital?," a mai spus Valentina.

Ea mi-a mai indicat și o problemă cu care s-ar putea confrunta presa din UE, după ce directiva asta va fi adoptată (nu-i cert acum, dar cele mai multe semnale sunt că va trece). „Presa, cât de cât independentă, va rămâne tot la mâna jucătorilor mari din online și se va gâtui singură dacă începe să ceară taxe. Asta dacă nu va apărea un motor național de căutare subvenționat de stat. Deci control total al informației. […] În timp ce presa din acea țară se împușcă singură în picior, utilizatorii vor continua să citească predominant surse din străinătate, și acelea controlate de mari trusturi de presă, dar care probabil au încheiat înțelegeri gratuite cu agregatorii de conținut pentru a fi incluși în rezultatele căutărilor."

Până în septembrie, sau după, mai sunt lucruri de clarificat. De exemplu, dacă ai un agregator care-și propune să informeze poporul, susținut din fonduri proprii, fără reclamă sau scop comercial, e corect să-i ceri bani? Dar pe o rețea socială, când câștigul nu e direct (ci rețeaua câștigă din numărul de utilizatori și afișări de reclame), cui ceri bani? Dacă ceri Facebook, costul va fi resimțit direct sau indirect de utilizator. Va plăti Facebook sau va șterge? Nu în ultimul rând, citarea practică acum - câteva sute de semne și un link - ar putea fi oprită, pentru că editorul de presă fac uz de dreptul său, invocând banii pe care-i poate face altă sursă din piață.

Valentina mi-a mai spus și de un caz absurd pe care l-am putea vedea în viitor: „Ziarele mici vor avea mai puține șanse să fie descoperite, iar cele mari vor trebui să investească într-o campanie de împărțit flyere la metrou cu adresa exactă a site-ului […], fiindcă jucători mari de agreare de conținut nu vor fi de acord să le plătească indemnizații pentru afișarea unui snippet sau thumbnail."