Chestii

Am fost cu tata la alcoolicii anonimi ca să văd ce-l ține treaz

„Bună, mă numesc Charlie… și nu sunt un alcoolic.”

de Charlie S; translated by Diana Pintilie
02 Iulie 2017, 12:03pm

Autorul și tatăl lui, înainte să știe că se duce la A.A.

Acum șapte ani, la scurt timp după ce am împlinit 18 ani, tatăl meu mi-a spus că s-a înscris la Alcoolici Anonimi (A.A.). Aparent, el deja se ducea regulat la ședințe de vreo șase ani. Mereu am știut că tatăl meu era incapabil să bea doar un pahar și că se transforma în altă persoană după al doilea. Relația mea cu el se cam răcise în ultima vreme, cam în perioada în care am început să observ că bea prea mult, iar părinții mei au divorțat. Asta m-a întristat și m-a înfuriat pe ambii, dar că tatăl meu bea mă supăra cel mai mult. Când era beat, în loc să aibă el grijă de mine, eu trebuia să am grijă de el.

Deși au existat niște momente destul de nasoale și el era un bețiv destul de groaznic, cu toate acestea era un tată bun. Niciodată nu mi-a trecut prin minte că el era un alcoolic și că avea nevoie de ajutor și sprijin ca să nu recidiveze.

După ce a mărturisit, m-a întrebat dacă vreau să vin cu el la o ședință de terapie. Nu știam prea multe despre întâlnirile A.A., văzusem doar scene în filme, în care oamenii stau într-un cerc și spun pe rând: „Bună, numele meu e cutărică și sunt un alcoolic." Mereu am fost conștient de critica din jurul acestei organizații, unii susțineau că e prea religioasă, aproape de cult și că tratamentul nu se bazează pe știință. Dar nu am avut niciodată o experiență directă cu asta. Curios și un pic mișcat de vulnerabilitatea tatălui meu, am acceptat invitația.

Noi ne-am dus la ședință într-o dimineață caldă de vară. Eu eram în mașină cu tatăl meu și conduceam spre marginea unui oraș suedez. Am început să am emoții și să mă îngrijorez despre cum o să mă primească restul grupului, dar și de felul în care aș fi putut să reacționez la toate lucrurile pe care membri ar fi putut să le împărtășească. Dacă cineva nu ar fi fost confortabil cu mine acolo? Tatăl meu m-a asigurat că dacă cineva s-ar fi simțit inconfortabil să vorbească de față cu străini, nu ar mai fi venit la ședința din ziua respectivă.

Am parcat mașina în fața unei clădiri pe care organizația o închiria câteva zile pe săptămână de la o biserică suedeză. Am intrat în clădire și am urcat niște scări până într-o cameră destul de mare, cu 15 scaune aranjate în cerc. Ajunsesem devreme. Un bărbat care părea că ține ședința ne-a salutat. El avea o față prietenoasă și un accent american. „Tatăl tău mi-a povestit multe lucruri despre tine și știi ce, ești norocos să ai un tată atât de grozav. El are un suflet bun și a ajutat atât de mulți oameni aici. Mă bucur că ești cu noi astăzi!" El era atât de drăguț, încât habar nu aveam cum să răspund.

Din ce în ce mai mulți oameni au venit, majoritatea bărbați între 30 și 50 de ani. Eu aveam 18 ani și mă simțeam ca un țânc. În scurt timp ne-am așezat cu toții în cerc. Tipul prietenos și-a dres glasul și a dat tonul ședinței.

„Bună, eu sunt David* și sunt alcoolic", a spus el.

„Bună David", a răspuns toată lumea la unison, cu excepția mea.

Era fix ca în filme.

David a salutat pe toată lumea de la întâlnire și m-a prezentat drept fiul lui Andreas*. Se pare că eram singurul membru de familie prezent. Dar eram mult prea agitat ca să vorbesc. Mi se părea OK doar să observ, dar gândul să împart poveștile mele personale cu străini mi-a crescut ritmul cardiac.

„Cine vrea să înceapă?", a întrebat David.

Apoi a existat un scurt moment de liniște, înainte ca un bărbat să ridice mâna.

„Încep eu. Eu sunt Mats* și sunt alcoolic."

„Bună Mats". De data asta m-am alăturat și eu.

Toată lumea a vorbit și deși toată poveștile erau unice, aveau aceleași teme comune: o sete pentru ce știi că nu poți avea, haosul unei recidive, vinovăția, rușinea și tristețea.

O fotografie mai recentă cu autorul și tatăl lui. Fotografie din partea autorului.

După vreo 20 de minute, fix după ce persoana din dreapta mea terminase de vorbit, toate privirile s-au orientat spre mine. Am început să mă panichez din nou. Nu plănuisem să zic vreo ceva.

„Bună, numele meu este Charlie* și nu sunt alcoolic", am mormăit eu.

A sunat dubios și, că am deviat de la fraza clasică, a stârnit câteva priviri confuze. Dar câțiva oameni din cerc au răspuns: „Bună, Charlie."

M-am gândit la ce aș vrea să spun. Relația mea cu alcoolul e într-un fel complicată. Eu beau când ies cu prietenii, câteodată prea mult. Tatăl meu m-a văzut mahmur și mereu s-a simțit stânjenit. Odată, la un prânz de ziua tatălui, a fost în special dureros, deoarece el era atât de dezamăgit și eu m-am simțit ca dracu'. Iar câteodată, când sunt supărat, simt nevoia să beau. Dar în momentele alea, mă gândesc la tatăl meu și cum se descurca cu problema băutului și asta m-a ajutat să ignor nevoia de a bea. Nu cred că o să ajung vreodată în punctul în care să beau ca să-mi blochez sentimentele. Cred că din punctul ăsta de vedere, m-am ales cu ceva bun din alcoolismul tatălui meu.

„Am venit azi aici", am spus eu grupului, „pentru că voiam să văd cum e o întâlnire A.A., deoarece știu cât de mult l-ați ajutat pe tatăl meu." Tatăl meu a zâmbit încurajator. „Sunt foarte recunoscător pentru asta și e foarte generos din partea voastră să-mi permiteți să fiu aici și să ascult poveștile voastre."

Țin minte nodul din gât când am terminat de vorbit, nu pentru că aveam emoții să vorbesc în public, ci pentru că în mare parte eram cu adevărat emoționat de poveștile personale ale oamenilor. Ei mi-au spus lucruri pe care nu le-ar fi împărtășit în mod normal cu cineva din afara grupului.

Apoi a venit rândul tatălui meu să vorbească. La fel ca la cina cu câteva luni în urmă, el s-a prezentat drept alcoolic. Din fericire, în ședința asta, el nu a precizat anumite momente înainte să se lase, pe când eram eu mai mic. Mi-am dat seama că de asta îmi era frică să vin la întâlnire A.A., să retrăiesc experiențele alea cu mulți oameni în jurul nostru. Dar eram fericit că și eu și tatăl meu am reușit să trecem peste. Sunt sigur că a împărtășit poveștile alea la alte întâlniri, dar cu mine acolo, el a ales să vorbească despre cât de bine se simțea fără alcool.

Întâlnirea A.A. cu tatăl meu a fost copleșitoare. Am simțit atât de multe emoții în același timp: fericire, mândrie, dragoste și recunoștință, dar și un sentiment profund de tristețe când mă gândeam cât de dificilă a fost viața tatălui meu și pentru restul participanților. La sfârșitul întâlnirii, toată lumea s-a ridicat și s-au luat de mâini. Am spus rugăciunea de seninătate, pe care nu o știam. E destul de faimoasă și începe cu „Doamne, dă-mi seninătate să accept lucrurile pe care nu le pot schimba…"

Mai târziu am discutat cu tatăl meu, cum toată experiența părea destul de infuzată în religie, dar el a spus că nu trebuie să fii religios ca să participi la ședințele A.A. El a explicat că ajută „să crezi în ceva mai presus de tine", ca pașii să aibă un efect. Dar el și multe alte persoane de acolo au ales să perceapă „puterea superioară" prin ceilalți membri. Mi s-a părut că are dreptate și mi-am dat seama că relația cu tatăl meu e motivul pentru care îmi doresc să fiu o versiune mai bună a sinelui meu.

Tatăl meu e pe punctul de a sărbători 15 ani de luciditate. El încă se mai duce la întâlniri și mi-a spus că nu e sigur dacă ar putea să se abțină din băut, dacă nu s-ar mai duce la întâlniri, chiar și după atâția ani. „Eu mă duc la întâlniri ca să-mi reamintesc că sunt genul de persoană care nu trebuie să bea. Ei m-au ajutat foarte mult", mi-a spus el recent. Zilele astea, el este și sponsor pentru alți membri.

Nu voi putea niciodată uita amintirile cu toate lucrurile pe care tatăl meu le-a făcut familiei și lui însuși când era beat, dar e OK. Amândoi am ajuns mult mai bine decât am fost în perioada aia. Terapia A.A. nu e pentru toată lumea și cu siguranță nu este singura modalitate de a te lăsa de băut, dar în cazul nostru, îmi place să mă concentrez pe faptul că fără ajutorul ăsta, eu și tatăl meu am fi fost continuare ca doi străini.

*Numele personajelor au fost schimbate pentru a proteja anonimitatea.

Citește mai multe despre alcoolism:
Bem de cel puțin două ori cantitatea de alcool pe care experții o consideră excesivă

Toate întrebările pe care ai vrut mereu să i le pui unui alcoolic în recuperare

Confesiunile unui dependent de alcool și droguri

Ești alcoolic dacă bei în fiecare zi?

Tagged:
alcool
familie
dependenta
terapie
betie
relatie tata fiu
alcoolici anonimi
alcoolism