Publicitate
Știri

Ce nu vor parlamentarii să știi că se întâmplă în spitalele de psihiatrie din România

În fiecare an, în centrele pentru persoane cu dizabilități ale statului mor peste o mie de persoane.

de Adina Florea
26 Noiembrie 2018, 11:34am

Centrul de recuperare a copilului cu handicap grav Galata, județul Iaşi. Fotografii de Odeta Catană și Dan Ava în cadrul proiectului CRJ „DEATH camps next to US".

În februarie 2004, Valentin Câmpeanu murea într-o cameră neîncălzită, pe un pat fără cearșaf al Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare. Avea 18 ani și 45 de kilograme când, în timpul unei vizite neanunțate, l-a găsit o echipă de la Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ).

A mai rezistat doar câteva ore până ce inima i-a stat în loc pentru totdeauna. Angajații spitalului nu i-au făcut nici măcar o o autopsie. „Moartea nu e suspectă”, au scris cu litere de-o șchioapă pe o bucată de hârtie care ar fi putut rămâne singura urmă lăsată de Valentin Câmpeanu.

Înainte să moară, mai mulți înalți demnitari și directori au făcut vizite anunțate prin spital, dar nimeni nu l-a văzut pe Valentin. El a murit pentru că autoritățile statului român i-au încălcat dreptul la viață, așa cum se arată în decizia din 2014 a CEDO.

Ce instituție a statului îi apără pe cei mai vulnerabili dintre noi

Moartea lui Valentin a însemnat totuși ceva: o lege și crearea unei autorități - Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CMICODPD). Aceasta monitoriza centrele pentru persoane cu dizabilități împreună cu ONG-urile. Săptămâna trecută, senatorii au votat masiv pentru a scoate din ecuație ONG-urile și a lăsa toată puterea în mâinile unei instituții a statului cu un buget de aproape un milion de euro, care a vizitat doar 11 centre din 2016 până acum. Dintre care șapte erau în București.

Proiect de modificare a legii 8/2016 a fost inițiat acu’ un an de singurul parlamentar român în scaun cu rotile - Ioan Narcis Chisăliță (PSD). A argumentat că legea trebuie schimbată pentru că discriminează majoritatea persoanelor cu dizabilități din comunitate și se concentrează doar pe cele peste 23 de mii de persoane cu dizabilități aflate în îngrijirea statului. Tocmai acestea din urmă sunt vulnerabile, închise în centre din care nu pot pleca și unde rata mortalității se ridică la 5%: 1 200 de oameni mor în fiecare an în centrele pentru persoane cu dizabilități din România.

Cât de periculoasă e modificarea legislației

Modificările din lege (care așteaptă promulgarea) nu se referă doar la persoanele cu dizabilități, ci și la funcționarea Consiliului de Monitorizare și la rolul ONG-urilor. Mai exact, instituția nu mai e obligată să asigure accesul organizațiilor neguvernamentale în centrele pentru persoane cu dizabilități. Singurii care vor mai avea acest drept sunt chiar reprezentanții autorității. În echipe cu aceștia vor lucra și experți independenți care pot proveni sau nu din societatea civilă. Ce nu explică legea e că aceștia nu mai reprezintă vreun ONG când sunt plătiți din bani publici și funcționează după un orar de monitorizare impus de stat.

Practic, ONG-iștilor nu le este interzisă vizitarea centrelor pentru persoane cu dizabilități, pot face asta în continuare, dar doar dacă trec un concurs și devin experți independenți ai instituției.

„Niciunde în actualul text de lege nu ni se spune că experții independenți vor reprezenta un ONG. Nici nu pot reprezenta un ONG”, explică Georgiana Pascu de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ).

„Independența” lor nu poate depăși limitele programului de monitorizare impus de Consiliu, care a reușit până acum să viziteze doar 11 centre pentru persoane cu dizabilități: șapte în București, două în Timișu de Sus (jud. Brașov), unul în Ploiești și altul în Râmnicu Vâlcea, de unde provine și actualul președinte al instituției, Florinel Butnaru, fost parlamentar PP-DD, actualmente-n PSD.

„Dacă tu, ONG-ul, ai desemna un expert, el poate da concursul de expert independent și să fie admis. Dar, odată admis, el face parte din structura Consiliului de Monitorizare și nu mai reprezintă un ONG”, completează Pascu.

Spusele ei sunt susținute și de lista experților independenți declarați admiși la Consiliul de Monitorizare. Sunt 23 de nume înșirate pe un tabel, dar niciun ONG.

Poți să fii expert independent cu studii medii, postliceală sau școală profesională, dar nu poți face aceeași treabă dacă ai denigrat public Consiliul de Monitorizare sau Constituția.

Dacă s-ar gândi la o schimbare de carieră, nici măcar Tolontan nu ar avea șanse să devină expert independent la Consiliu. În primăvară, ziaristul a scris despre cum instituția condusă de Butnaru a plătit opt mii de lei pentru instalarea a două imprimante ce funcționau deja de luni bune.

Cine este actualul șef al instituției

Florinel Butnaru și-a început ascensiunea politică în 2012, ca senator din partea PPDD. Nu a rezistat mult și a trecut în barca PSD. S-a numărat printre inițiatorii legii 8/2016 și a încercat să devină președinte al Consiliului de Monitorizare, chiar dacă era vicepreședinte al comisiei parlamentare însărcinată să decidă conducerea instituției. Deși exista un conflict de interese vizibil de pe Lună, senatorii au acceptat fără probleme candidatura lui Butnaru. S-a retras din cursă abia după gălăgia făcută de ONG-uri. A revenit în peisaj acum un an, ca președinte al instituției, după ce senatorii au revocat-o pe Marta Bencze, iar Butnaru a scăpat de funcția de senator care îl ținea departe de Consiliu.

Poate te întrebi cum a reușit un politician cu zero experiență să conducă o asemenea instituție. Aparent, a primit o recomandare de la o organizație neguvernamentală numită Societatea Națională Independentă a Handicapaților din Vâlcea.

Singura constantă în viața acestei instituții este vicepreședintele Gheorghe Aștileanu, un pictor din Cluj-Napoca. În scaun cu rotile de câteva decenii, Aștileanu știe mai multe despre drepturile persoanelor cu dizabilități decât Butnaru. Singura sa reușită politică e o candidatură la primăria Cluj-Napoca, din partea partidului lui Becali.

Pe cine afectează cel mai tare noile modificări

galata
Centrul de recuperare a copilului cu handicap grav Galata, județul Iaşi. Fotografii de Odeta Catană și Dan Ava în cadrul proiectului CRJ „DEATH camps next to US" .

Cei de la Centrul pentru Resurse Juridice sunt cei mai afectați de această lege, pentru că sunt singurii care în ultimii 15 ani au semnalat abuzuri crunte, precum cel care a dus la moartea lui Valentin. Pascu îmi spune că au început în 2003, după ce au obținut o aprobare cât un paragraf de la ministerul Muncii. Au urmat ani în care au plimbat instituțiile statului prin instanțe și au semnat alte protocoale cu același minister.

„În iunie 2017, secretara generală adjunctă de la ministerul Muncii a notificat toate DGASPC-urile, iar ulterior pe noi, de încheierea protocolului pe care CRJ îl avea cu ministerul. În acest document se arăta că acum există Consiliul de Monitorizare, iar dacă noi vrem să facem vizite anunțate sau inopinate, n-avem decât să ne adresăm acestei instituții. Am făcut asta în repetate rânduri. Ni s-a spus «nu»”, zice managerul de program de la Centrul pentru Resurse Juridice.

Din acel moment s-au încheiat vizitele inopinate. CRJ a mai putut interveni doar atunci când au fost sesizați de familii, de angajați DGASPC sau sau chiar de către persoana închisă în centrul pentru persoane cu dizabilități. Adică în situații critice, așa cum sunt numite de ONG.

„Atunci noi am intrat în altă calitate, aceea de a furniza asistență, consiliere sau reprezentare. În niciun caz de vizitare inopinată”, spune Georgiana Pascu.

De ce nu vrea Consiliul de Monitorizare să lucreze cu societatea civilă

pascu
Georgiana Pascu în vizită la un centru pentru persoane cu dizabilități. Poză din arhiva personală.

Chiar dacă CMICODPD nu a reușit să facă mai multe de 11 vizite de monitorizare de la înființare până în prezent, cei de la conducere au refuzat să fie ajutați de ONG-iști. Uneori, Pascu se gândește că interacțiunea dintre CRJ și Consiliul de Monitorizare s-ar putea regăsi într-o carte de Kafka.

„Cu vechea conducere am avut fix aceleași discuții pe care le avem acum. Și anume: «nu-i adevărat că ne-ați solicitat niște informații în scris sau că ne-ați solicitat protocol, nu-i adevărat că noi nu am primit»”, completează Pascu.

Pentru cei de la CRJ, pericolul vizitelor anunțate este clar. Au avut experiența centrelor pentru persoane cu dizabilități în care podelele străluceau, angajații erau încolonați și paturile erau acoperite de jucării de pluș, chiar dacă rezidenții erau adulți. Oamenii au fost avertizați să fie atenți la ce spun când vin cei la București și se tem să vorbească.

„Sunt lucruri care țin de acest obicei, de a băga teama în rezidenți, uneori și în angajați. Rezidenților li se spune să aibă grijă ce spun, că rămân tot la centru, tot pe mâna directorului. Ori se mai întâmplă ca cei vocali să fie trimiși la plimbare în reședința de județ, doar ca să nu îi vedem noi”, îmi spune Pascu.

În schimb, rezidenții sunt mult mai dispuși să vorbească în timpul vizitelor neanunțate. Pe lângă abuzurile grave descoperite de ONG-iști, se întâmplă des ca persoanele cu dizabilități să se plângă că nu vor să fie acolo, că au fost transferate fără acord, că nu li se spune ce pastile primesc, că nu își pot alege hainele, iar uneori că sunt bătute sau chiar violate de alți rezidenți, ori chiar de către îngrijitori.

„E o întreagă paletă de abuzuri care ține de viața într-un sistem închis”, explică managerul de program de la CRJ.

Pentru Georgiana Pascu, situația siguranței persoanelor cu dizabilități instituționalizate este mai gravă decât era în 2003, atunci când România nu era în Uniunea Europeană și prim-ministru era Adrian Năstase. Cu ONG-urile scoase din ecuație, singurii care te pot salva din mâinile statului sunt tot angajații statului, de la o instituție care ar trebui să fie autonomă, dar a cărei conducere vine din rândurile PSD.

Editor: Răzvan Filip

Tagged:
Features
Expert
ONG
locale
abuz
persoane cu dizabilitati
centru pentru resurse juridice