Am fost la protestul Roșia Montană ca să văd ce s-a schimbat în patru ani
Toate fotografiile sunt realizate de Eli Driu

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am fost la protestul Roșia Montană ca să văd ce s-a schimbat în patru ani

Au trecut fix patru ani de la primele proteste mai închegate din București. S-a schimbat guvernul, nu s-a schimbat comportamentul.

Colegii mei îți povesteau ce-i cu documentul prin care Mihai Tudose voia să dea drumul la minerit cu cianuri în România și de ce PSD-ul vrea să retragă Roșia Montană de pe lista propunerilor pentru Patrimoniul Mondial al UNESCO. Lucrurile astea au înfuriat societatea civilă, așa că oamenii au ieșit din nou în Piața Victoriei ieri. Dacă în 2013 se stabilea recordul de protestatari pentru prima dată după Revoluție, aseară a fost o demonstrație-pilot.

Publicitate

Prima dată, ca buni cetățeni, am încercat să vorbim cu oamenii jandarmi. De discutat au vrut să vorbească cu noi doar negociatorii. Ei ne-au spus că au participat și la misiunile din 2013. Nu îmi pot estima câți oameni vor fi, dar ne invită să trimitem întrebările la biroul de presă. Ne urează prietenos spor la muncă.

Facem cunoștință cu Dan, constructor arhitect.

VICE: De ce crezi că le-a fost dor de tine, după fix patru ani?
Dan: E vorba de cele patru miliarde de dolari. Da' care patru miliarde, că ei au cheltuit vreo șapte sute de milioane, iar aia e ce cred ei că ar fi câștigat. Suma asta au scos-o din burtă, cine știe? Nu știu. Știu doar că le e puțin târșală de noi. Asta e important. Eu am venit în stradă pentru că de vreo 10 ani citesc despre asta. Și am fost și acolo, la Roșia Montană. Cum să vă spun? Este o crimă!

La un 20 fix, apare o libelulă cu chipul lui Tudose pe ea. Asta pentru că marți la RomâniaTV declara că „puteam să spunem că acolo trăiește ultima specie de libelulă și apoi constatam că libelula nu mai e și nu a lăsat moștenitori. Nu cred în coincidențe". Că despre libelule și Soros e vorba la Roșia Montană, nu despre distrugerea uneia dintre cele mai vechi mine din România.

A, apropo de Soros, cred că e reverse sexist: plătește femeile mai mult la proteste. Probabil e o strategie de a aduce mai mulți bărbați la proteste, prin manipularea indicilor demografici.

Ne întâlnim și cu Roxana, unul dintre oamenii care face parte din Campania Salvați Roșia Montană. Ea e de părere că România are șanse mari să câștige la arbitrajul de la Washington, din moment ce RMGC nu a fost în stare să-și ia avizul de mediu, cât timp își făcea de cap prin România.

Publicitate

„Am văzut cazul celor din El Salvador, o mică țară din America Centrală. Țara asta săracă a reușit să învingă, tot într-un tribunal internațional, o firmă minieră canadiană. După acest proces, curtea i-a ordonat corporației să plătească 8 milioane de dolari în daune de judecată.".

Mi-a mai zis că se bucură că VICE a scris despre modificările propuse pentru Legea Minelor, care practic ar afecta atât Roșia Montană, cât și alte mine ca Rovina sau Certej, care au nevoie de la aceleași derogări de la lege pentru a porni. Așadar, trăim în țara în care trebuie să facem excepții pentru unii ca să poată funcționa în legalitate, nu în care ar fi mai bine să ne punem și să facem o lege bună, care protejează mediul și comunitățile locale.

Libelula venise la pachet cu litere de polistiren. La un moment dat, începe scrabble-ul cu ele, așa că se pierde un D și-un A, și D E M I S I A devine M I Ș E I.

O tipă are un breloc luminos cu o libelulă. Îmi zice că a vrut să vină în ajutor roiului, că poate un zumzet mai puternic va convinge. O întreb dacă nu cumva sunt prea puține libelule. Mi-a zis că e irelevant. Important e cât sunt de hotărâte.

Printre protestatari e și un senator. În 2013, Mihai Goțiu a scris o carte despre tot ce înseamnă Roșia Montană. Din activist, s-a înscris în USR Cluj, a fost ales la ultimele alegeri, iar acum face parte și din două comisii parlamentare. Mi-a zis că au scos oamenii în stradă pentru că „ăștia sunt oamenii care ne guvernează, din păcate".

Publicitate

Pe lângă asta, îmi confirmă ce a zis și Roxana, că treaba cu proiectele de importanță națională deschide ușa spre derogări de la lege. Protecția patrimoniului cultural, a mediului, a dreptului de proprietate, procedurile administrative pentru eliberarea actelor și avizelor, toate astea se duc pe apa sâmbetei, mă atenționează Mihai. „Exact ca la legea din 2013, aia care a înfuriat lumea. Exact de la aceeași idee se pleacă. Mă rog, aștept să văd draftul final, să-mi dau seama ce se păstrează din toate prevederile de excepție.".

20:29 Copii sar elasticul, în timp ce mămicile îl țin cu picoarele. Cu privirea, țintesc guvernul.

Sticlele cu pietre sunt prezente și de data asta la proteste.

VICE: De ce crezi că guvernul forțează lumea să iasă cu mic, cu mare și cu sticle, fix acum, la patru ani de la începerea protestelor?
Wendla: Eu cred că e un moment favorabil, acum că atenția e îndreptată către problema reformei justiției.

Daniel a ieșit în stradă deși crede că e compromis viitorul generației viitoare. „N-au furat tot", îmi zice, „și de-aia e nevoie să revenim iar cu sticlele cu pietricele în stradă.". Trecem pe lângă biciclete care clopoțesc în rtitmul de „u-niți / sal-văm / ro-și-a / mon-ta-nă!" și ajungem la stegar.

20:43 Copii joacă prinsa. Adulții joacă prinsa cu legislația dubioasă. Mașinile trec și claxonează.

VICE: Românii sunt frumoși, dar consternați?
Familie protestatară: Ochiul ăsta, mai mic, reprezintă consternarea că iar trebuie să ieșim în stradă pentru Roșia Montană, iar cu ăsta mare o iei puțin razna, când îți sare un pic țandăra. Iarăși au dat ăștia o fentă.

Publicitate

De ce fix acum, la patru ani după începerea protestelor?
S-ar putea să fie un fitil. Ai văzut ce idei au pe partea de legislație. Pe de altă parte, e factorul financiar. Nu cred că e o dată anume, ci PSD-ul a intrat pe o pantă abruptă, de destabilizare generală. Acum are nevoie de bani, și banii se obțin prin înțelegeri. Ciclic apar ba cu Roșia Montană, ba cu LGBT, ba cu ungurii. Aleg subiecte din astea sensibile ca să spargă lumea. Divide et impera.

Din familia voastră, care-i cel mai consternat membru?
Cred că Ilinca, fetița.

Una din fețele cunoscute ale Pieței Universității, Alexandru Alexe face ce-i place mai mult: rostește discurs cu voce răgușită. Dup-aia încep scandări în stil ultras, de „Ale, ale, ale ale ale / S-a dat șpa-găăă ba-ro-sa-năăă / Pen-tru Ro-și-a Mon-ta-năăă". Două tipe se ridică repetitiv pe degetele din față. Ori le dor picioarele, ori fac exerciții de gambă. După o numărătoare inversă, începe un imn anemic, pe un fond vizual de câteva zeci (poate sute) de lumini de telefoane.

VICE: Salut Claudia, de ce a chemat de-clic oamenii în stradă?
Claudia: Mă, echipa de-clic s-a format în 2014-2015 când s-au așezat lucrurile cu Roșia. Am vrut să punem la dispoziția publicului larg, interesat de varii domenii, unelte și tehnici pe care noi le-am descoperit și experimentat în Campania Salvați Roșia Montană. Individual, ne implicăm în tot felul de alte cauze. Am vrut să formăm o platformă prin care oamenii să poată acționa împreună în tot felul de alte cauze.

Publicitate

Am pornit de la un site de petiții, dar fiecare petiție e practic o oportunitate prin care inițiatorii pot păstra legătura cu semnatarii. Se pot sfătui, se pot organiza și pot crește o campanie în jurul solicitărilor lor comune.

Ce înseamnă scoaterea de pe lista UNESCO a Roșiei Montane?
Hai să clarificăm niște lucruri. Roșia Montană a fost inclusă pe lista tentativă în februarie, după care în ianuarie s-a depus dosarul spre evaluare. Până în momentul în care se termină evaluarea, ea nu este un sit UNESCO. Este, în schimb, sit protejat în țara noastră.

Îmi ziceai și de programul Adoptă o casă . Cum l-ar afecta lucrul ăsta?
Programul Adoptă o casă se adresează comunității statornice, care a ales să rămână acolo și să se dezvolte în jurul resursei culturale bogate de la Roșia. Oamenii care au case vechi, nu neapărat monument istoric, înțeleg că ăsta poate să fie motor pentru dezvoltarea locală.

Dacă dosarul la UNESCO are un deznodământ favorabil sau nu, asta nu afectează cu nimic faptul că ea rămâne protejată de legile românești. Dezvoltarea durabilă, sustenabilă, nu e condiționată de statutul UNESCO. Ar fi însă încurajată. De-asta susținem includerea ei.

Bogdan păzea masa cu alimente.

VICE: Sunt fără cianură astea, nu?
Bogdan: Merele, ardeiul și roșia? Da, cu siguranță.

Crezi că se revine la minerit cu cianură dacă nu ajunge Roșia Montană în UNESCO?
Păi la Roșia Montană nu are cum să fie altfel.

Mereu sunt oameni cu fructe și legume?
La proteste, da. Țin minte că-n februarie am avut masă mare aici. Au adus de la restaurante supe calde, ceaiuri.

Publicitate

Acum e meniul de vară, văd că.
Păi da, exact.

21:46 Lăsăm copiii să coloreze și plecăm. Pentru oamenii mari, e ora de somn. Nu înainte să îi facem o poză băiatului. „Hai, fă-mi niște poze, că eu sunt mai protevist, așea.".

A fost un protest static, la care am căscat de câteva ori. Oamenii erau în modul pre-protest și post-vacanță, așa că au ieșit mai mult ca o reuniune de clasă, la patru ani de la bătut cu PET-ul în asfalt. Sentimentul e că dacă Tudose apasă bine pe pedala cu exploatarea Roșiei Montane, vom vedea mai mulți oameni în stradă. Unii îmi ziceau că treaba e doar o fumigenă, pentru că legile justiției sunt mai importante pentru coaliția de guvernare. Alții, invers.

Trecem prin fața guvernului și pozăm bannerele. Jandarmul simpatic și colega sa ne urează o noapte frumoasă. Multe întrebări planează în acest sfârșit de vară. La cum stau lucrurile, o noapte frumoasă și caldă poate deveni brusc o noapte furtunoasă, de Toamnă Românească 2.0.

Vezi cum a fost în anii precedenți la proteste:
Aiuriți, dar porniți salvăm Roșia Montană

N-am înțeles nimic din a cincea zi de proteste Roșia Montană

Am vorbit cu cei care-ți arată cum a protestat România în ultimii șapte ani