Chestii

Ce poți să înveți de la femeile care înșală

„Înșelatul: Un manual pentru femei” e o carte în care se discută avantajele înșelatului partenerului.
25 August 2017, 4:00am
Fotografie de Ian Dooley | Unsplash | CC0

SMS-uri cu încărcătură erotică, o întâlnire secretă care-ți împlinește toate dorințele desfrânate pe care ți le-ai neglijat de-a lungul anilor – pentru mulți, o aventură e un fior libidinos și fructul oprit suprem. Dar puțini sunt cei care-ar recunoaște deschis că și-au înșelat partenerul, de teama oprobriului inevitabil.

Femeile necredincioase sunt considerate adeseori egoiste sau din alea care strică iresponsabil cămine, în timp ce bărbaților li se iartă adeseori chestia asta.

Autoarea elvețiană Michèle Binswanger vrea să schimbe situația. În noua sa carte, Înșelatul: Un manual pentru femei, jurnalista explică modul în care aventurile amoroase sunt legate de emanciparea sexuală și de feminism și se adresează femeilor ale căror vieți s-au schimbat în mod fundamental de la infidelitate încoace. Am vorbit cu ea despre orice, de la dorințe clandestine la farmecul secret al fanteziilor despre viol, precum și despre întrebarea dacă înșelatul se pune drept gest de emancipare.

BROADLY: Înșelatul e un subiect pe care multă lume evită să-l abordeze. Pe tine ce te fascinează la el?
Michèle Binswanger: Am tot fost în relații de mai bine de 20 de ani și, mai devreme sau mai târziu, ideea unei aventuri sau a înșelatului a apărut fără greș, indiferent dacă s-a întâmplat pentru că cineva a înșelat, a fost înșelat sau s-a luptat cu gândul de a înșela. Mai ales în relațiile pe termen mai lung – relațiile de care depind multe, cum ar fi familia – devine adeseori un subiect relevant. În propria mea viață, am sesizat că acele cupluri din jurul meu care au copii erau preocupate în mod special de ideea [înșelatului], pentru că relația lor trebuia să „funcționeze" timp de zeci de ani, dar gândul că trebuie să te culci cu aceeași persoană „până când moartea ne va despărți" începuse să-și piardă din farmec.

Acum cinci ani, am scris un articol pentru [ziarul] Zeit, care se numea „Monogamia: Marea minciună". A fost cel mai de succes articol din cariera mea jurnalistică. Până-n ziua de azi primesc în continuare scrisori care răspund articolului respectiv, în care oamenii îmi mulțumesc că am scris cu atâta sinceritate. Așa că m-am gândit: Ce subiect bun, o să aprofundez. Nu mi-am propus să forțez pe toată lumea să recurgă la poliamor – și eu îmi doresc intrinsec loialitatea și fiabilitatea unei relații monogame. Pe de altă parte, sunt în stare și să recunosc cât e de greu să întreții o relație monogamă ideală de-a lungul unei vieți întregi, iar ăsta e motivul pentru care consider că e un subiect care merită discutat.

Citește și Cum au ajuns tinerii din noua generaţie să se înşele între ei

Pe parcursul documentării ai ajuns la impresia că femeile înșală altfel față de bărbați?
Da. Asta mi-au confirmat și sexologii și terapeuții de cuplu cu care-am stat de vorbă. Femeile sunt mai puțin impulsive când înșală; mai degrabă sunt prudente când planifică lucruri și sunt mai pricepute să-și acopere urmele. Femeile mai sunt și foarte racordate la comunicarea interpersonală, așa că au șanse mai mari să observe schimbări de nuanță în relația cu un partener care înșală. Cu toate astea, semnalele de alarmă care sugerează o aventură extraconjugală nu sunt întotdeauna fățișe, așa că e o chestiune de intuiție, într-o măsură mai mică sau mai mare. Sigur, e evident dacă partenerul devine brusc super atașat de propriul telefon, rânjește la el, dar apoi își acoperă ecranul. Multe femei mi-au mai spus și că au visat că le înșală soțul, fază la care fie și-au confruntat direct bănuielile, fie și-au băgat discret nasul în telefonul respectivului. De cele mai multe ori, temerile lor s-au confirmat.

În carte, îți concentrezi de multe ori atenția asupra stării emoționale interne a persoanei care înșală și mai rar asupra celei înșelate. Ai decis conștient să ignori cealaltă jumătate a cuplului?
M-au interesat în primul rând stările emoționale ale femeilor care au avut aventurile respective [și motivele care le-au condus la asta]. De ce fac ce fac? Cum funcționează sexualitatea feminină? De ce caută unele femei să aibă aventuri? Cum își judecă propriul comportament, când privesc în urmă.

Am vrut să spun povestea acestor femei – care nu sunt și nu erau în relații poliamoroase – care s-au surprins chiar și pe ele cu acest comportament care nu le stătea în fire. Pentru că de multe ori consecințele sunt dramatice: ești prinsă și nici nu ți se dă șansa să ceri sprijin sau înțelegere de la rețeaua ta socială sau de la prieteni și familie. În multe cazuri, prietenii și familia nu sunt deloc înțelegători. Mai ales [alte] femei reacționează cu „predici" și foarte emoțional; multe dintre ele percep o nevastă adulterină drept un soi de amenințare. Bărbații între ei au de multe ori reacții mult mai înțelegătoare și mai pe empatie – deși, în zilele noastre, în condițiile în care egalitatea între genuri progresează, nici ei nu-și mai dau mână liberă.



În cartea ta se pune adeseori un semn de egalitate între înșelat și emancipare sexuală. Consideri că infidelitatea e un gest feminist?
Nu, n-aș spune-o chiar așa. O parte din emancipare ține și de afirmarea propriilor nevoi și dorințe. Dacă înșeli pe ascuns, nu-ți afirmi absolut nimic. Dar feminismul a schimbat relația pe care o au femeile cu propria sexualitate. În zilele noastre, femeile au standarde mai înalte în ce privește împlinirea sexuală și relațiile amoroase, pe care pot să și le exprime. Odată ce-și dau seama că nu primesc ce le trebuie într-o relație, e mai probabil că o să caute chestiile astea în altă parte. Modul specific în care ajunge să se manifeste hotărârea asta – fie prin înșelat sau printr-o altă expresie a nefericirii – e o alegere individuală. Sigur că e mai ușor [să începi] ceva în secret decât să te duci la partenerul tău cu nevoile și dorințele tale sincere și să spui: „Hei, putem să stăm de vorbă pe tema asta?"

Cred că femeile sunt maestre la a se minți despre propria persoană, cât și despre nevoile lor sexuale. După cum a observat sexoloaga americancă Meredith Chivers, chestia asta are origini biologice.

Adeseori, ce-și doresc femeile la nivel fizic nu e în acord cu latura cognitivă. Cu alte cuvinte: femeile pot să se excite fizic în timp ce privesc imagini pornografice, dar să nu simtă nicio dorință la nivel subiectiv. Bărbații nu au de a face cu discrepanța asta. De obicei, le e destul de clar dacă sunt excitați sau nu.

Michèle Binswanger. Fotografie obținută prin amabilitatea autoarei.

În carte, vorbești despre faptul că o treime, până la o jumătate dintre femeile respondente se excită la fantezii cu viol. E o revelație destul de șocantă.
Asta-i o problemă foarte delicată, care trebuie să fie tratată cu grija corespunzătoare. Să începem cu termenul de „viol". Evident că nicio femeie nu-și dorește să treacă printr-o experiență atât de traumatizantă și de sinistră. Există un studiu comparativ, întreprins de Journal of Sex Research, care indică frecvența fanteziilor erotice cu violuri. Sexoloagele americance Marta Meana și colega ei Meredith Chivers confirmă chestia asta la rândul lor și există mai multe teorii despre motivul [din spatele situației ăsteia]. Fanteziile au loc în spații sigure, asupra cărora femeia are control complet. Ca atare, când își imaginează o scenă în care nu mai deține controlul, e mai degrabă o fantezie de tip submisiv.

Devine obiectul suprem al dorinței și nu trebuie să se gândească dacă are voie să facă ceva sau dac-ar trebui să-i fie rușine de ceva. Evident, e un subiect foarte complicat, în care e esențial să distingi clar între fantezie și realitate. Poate cea mai bună paralelă e cea cu BDSM-ul: e despre supunere într-un context clar definit, în care ai libertatea să uiți complet de tine – un cadru în care ambele părți și-au dat consimțământul.

Pare că motivația din spatele chestiilor ăstora e să creezi un context artificial, în care nu mai trebuie să-ți fie rușine de dorințele tale, pentru că decizia, ca să zic așa, nu-ți mai aparține.
Așa e. E un fel de proiecție. Meredith Chivers, psiholoaga pe care-am menționat-o mai devreme, a mai studiat și modul în care consumă femeile pornografia. În timp ce bărbații sunt cu ochii ațintiți doar asupra femeii, femeile se uită mai degrabă la scenă în ansamblul ei, indiferent de orientarea lor sexuală, ceea ce înseamnă și că se uită atent la actrițele care joacă în filmele porno. Se identifică cu acea actriță de filme porno dorită și le excită bărbații care-și exprimă atât de deschis dorința.

Citește și De ce oamenii care înșală nu suportă să fie înșelați

Deci ce te excită la fanteziile erotice cu viol e chestia asta: „Îl excit atât de tare încât nu e poate abține".
Exact. Femeile vor să fie dorite. Ăsta e și unul dintre principalele motive pentru care femeile se duc la terapie de cuplu, după ce-au stat într-o relație atâția ani. Femeia spune adeseori: „Nu mă mai simt dorită" sau „Nu mai avem relații intime, pentru că nu mă mai vrea el..." Cumva, sub povara stresului și a problemelor cotidiene se pierde senzația de a fi râvnită. Brusc, familia ta devine un fel de SRL, în care soțul și soția nu-s nimic mai mult decât parteneri de afaceri.

Am vorbit mult despre emancipare sexuală și despre recunoașterea propriilor dorințe: după părerea ta, ce-avem de învățat de la femeile care înșală?
Multe femei mi-au spus că s-au redescoperit total pe ele însele și propria lor sexualitate [după ce au înșelat]. Asta se leagă și de faptul că și-au dezvoltat anumite aspecte ale propriei personalități, și-au dezvoltat o mai mare stimă de sine și au găsit o idee mai clară a propriei identități. Mi-au spus unele femei: „Credeam că pur și simplu nu-s la fel de sexuală ca el." Și apoi au cunoscut pe cineva și brusc și-au dat seama că sunt ființe cât se poate de sexuale. Dacă poți să aduci ceva din experiența asta în relația actuală, chestia asta se poate dovedi a fi foarte satisfăcătoare pentru ambii parteneri. Există situații în care cuplurile mi-au spus: „Da, experiența asta ne-a făcut mai puternici."

Tu una ai spune că ai crescut datorită propriei experiențe cu infidelitatea?
Păi... În cazul meu, am crescut datorită ei pentru că trebuie să crești din orice experiență extremă. Am învățat multe, dar n-au fost numai chestii pozitive. Dar în cazul meu, relația nu mai putea fi salvată. Cazul meu – sau, mai degrabă, al meu și cazurile similare cu al meu – a fost un pic diferit.