Câțiva părinți mi-au spus toate lucrurile pe care ar fi vrut să le știe înainte de a face copii

Articolul ăsta a apărut mai întâi pe VICE Canada.

Mi-am dat seama de curând că ar fi trebuit să-mi las copilul să stea mai mult la TV și pe dispozitive când era mai mic. Și să-i dau mai multe bomboane. Deși nu-i la fel de hardcore precum frații noștri activiști – l-am vaccinat la timp, nu l-am purtat în „marsupiu” și, slavă domnului, l-am lăsat să plângă până adormea ca să se învețe să doarmă singur. Cu toate astea, tot ne-am petrecut ani de zile terifiați la gândul c-o să-l stricăm de tot, pentru că habar n-aveam ce facem. E super înfricoșător să ți se dea pe mână o viață.

Industria pentru părinți, care valorează multe miliarde de dolari, se va folosi de frica asta ca să-ți vândă lucruri. Mi-aș fi dorit să nu deținem decât o parte din căcaturile de parenting care ne umplu momentan beciul, pentru că n-avem timp să le punem pe net. (Totuși, landoul de la Paul Frank Bugaboo, pe care l-am primit cadou, e marfă și l-am folosit la greu.)

Dar profită și oameni mai bine intenționați. Îmi doresc acum să-i fi ignorat pe „lactiviștii” care ne-au convins c-o să distrugem pe viață sistemul imun al nou-născutului nostru, pentru că i-au dat lapte praf la spital când nu reușea să sugă de la sân și slăbise rapid. Chiar îmi doresc să nu fi citit sfatul ăla despre cum nu e bine să le dai bebelușilor paracetamol ca să le scazi febra, pentru că, știi, așa se luptă corpul cu boala. Mai e și modul în care corpul îi provoacă copilului tău o criză febrilă de convulsii la tine-n brațe, plus o cursă cu ambulanța la urgențe, când temperatura lui crește prea mult, prea repede.

De atunci, am aflat că majoritatea temerilor noastre nu sunt justificate, iar moderația e cheia tuturor chestiilor legate de parenting. Săptămâna trecută a gătit niște jeleuri grozave în formă de delfin, cu un „kit de științe” făcut în casă pentru bomboane. Și chiar dacă nu l-am lăsat să se uite prea mult la TV, în afară de Yo Gabba Gabba și My Little Pony când era mic, puștiul a trecut de curând prin, gen, 220 de episoade din Naruto, într-o perioadă șocant de scurtă. Și ghici ce? Nu doar că nu l-a tâmpit, dar când a terminat a trecut pur și simplu la cititul benzii desenate manga.

Uite ce e, fiecare copil e un fulg de nea unic (serios, orice le poate provoca o criză) și, la fel, experiența de părinte a fiecăruia e unică. Cu toate astea, am întrebat mai mulți părinți ce și-ar fi dorit să știe înainte să lase încă o ființă umană pe planeta noastră.

Absolut toate sfaturile sunt un căcat pentru noii părinți. Din experiența mea, oamenii nu vor decât să-ți spună cum a fost pentru ei. Chiar se dau războaie între tați? Pentru că războaiele între mămici sunt scăpate de sub control. Oamenii „absolutului” mă scot cel mai tare din minți – fie e totul natural, fie e totul medical și, indiferent ce alegi, ești un părinte de căcat. „Cum, n-ai născut pe marginea râului, asistată de căprioare virgine? Săracu’ copil.” „Ți-ai dus copilul la doctor? Doamne, să sunăm la asistență socială!” Apoi le menționezi medicilor niște alternative mai „naturale” și-ți spun că ești un părinte de căcat, pentru că ți se pare că știu căprioarele virgine mai multe decât ei. Sincer, m-a făcut să-mi fie frică să le descifrez căcaturile și să iau o decizie cu care să mă simt comod. — Monna Hansen Lane

Mi-ar fi plăcut enorm să știu mai multe despre logistică – trucuri ale părinților, sisteme de gestiune a scutecelor, logistica excursiilor cu mașina, idei de mâncare etc. – și mult mai puține meditații filosofice nesolicitate pe tema evidentă: „trece așa repede!!” sau „prețuiește fiecare clipă!” sau ȘI PE ĂSTA ÎL DETEST: „O să fie mai bine!” — John WD Mullane

Poți să supraviețuiești fără grupurile de mămici. Serios, chiar poți. Eu mi-am propus să-mi mențin prietenele apropiate – cel puțin 50% dintre ele nu au copii – și pe mine asta m-a ajutat să-mi păstrez sănătatea psihică. În plus, nu e ca și cum mori intelectual. Da, o să-ți petreci mult timp gândindu-te dacă să introduci dovleacul și nu morcovul, precum și la căcat și chestii de genul. Dar poți în continuare să citesc și nu mă refer la blogurile pentru mămici. — Deana Sumanac-Johnson

Majoritatea chestiilor despre care oamenii zic c-o să-ți „distrugă copilul” de fapt n-o să facă asta. Când ai copil mic, te simți foarte vinovat pe tema chestiilor pe care-ar trebui să le faci pentru copil, tu și partenerul tău. Dar viața e altfel acum. Fii OK cu asta. Iartă-te că nu mai mergi la sală de patru ori pe săptămână sau că nu mai muncești câte 12 ore pe zi la job. Dacă lași copilul un pic să se uite la TV cât faci tu duș, n-o să-l distrugi. Nici dacă mai mănâncă din când în când de la McD. Toți vrem să facem cât mai bine cu putință, dar câteodată mai ai nevoie și de o pauză. — Lisa Louie

Zmeura te faci să te caci. Nu știam asta, acum știu. Mi-e dor de cămașa aia. — James R.C. Smith

Cortul pentru pipi. Cel. Mai. Nasol. Produs. DIN ISTORIE! Dac-aș fi știut că n-o să am niciodată nevoie decât de două pungi Ziploc, un scutec, șervețele umede și-o pungă de biscuiți în formă de peștișori. — Stephen Fung

Să iei cât mai mulți chiloți din ăia de tifon de la spital. — Kymberly Burchell

Oricât de mișto ar fi pijamalele și hainele în culori deschise, optează pentru culori mai închise – ascund mai bine petele. Și. Vor exista. Pete. — Samantha Kemp-Jackson

Mi-aș fi dorit să știu că o să am nevoie de mult ajutor de la alții, pentru că a fost foarte greu să mă descurc pe cont propriu. Bănuiesc că pe vremuri chiar „era nevoie de un sat” să crești un copil, dar la oraș, oamenii sunt foarte izolați. N-aveam bunicii prin preajmă și nici vreo altă rudă în afară de soră-mea, care să ne ajute în momentele de criză – când am recăzut în alcoolism sau când tatăl copilului a trebuit să se opereze de urgență la ochi – așa că am avut mare noroc cu ea. Dar nu ne-am priceput deloc să găsim și să păstrăm bone, astfel încât noi, ca și cuplu, să avem niște timp liber. Nu prea ieșeam împreună, n-aveam ocazii elegante – doar parenting, care era foarte stresant, pentru că eu mă luptam cu dependența și apoi am încercat să mă las, chestie care, la rândul ei, îți mănâncă foarte mult timp și efort. Chiar mi-aș fi dorit să avem parte de mai mult ajutor și să fi cerut mai mult ajutor. Cere ajutor. Stabilește dinainte. Înconjoară-te de oameni. Nu te izola. Restul e ușor. (E greu cu spume, dar o să te prinzi tu ce și cum – numai să nu scapi copilul!) — Jowita Bydlowska, author of Drunk Mom

Îmi doresc să fi știut cât de singur și plictisit te vei simți din când în când, când sunt foarte mici, mai ales că n-aveam prieteni cu copii când mi s-a născut fiica. — Alison Bates

Să nu-ți dorești să dispară momentele stresante. Acum îmi amintesc cu drag de schimbările de scutece și îmbrățișările de la 3 dimineața. Fiica mea era hrănită cu lapte praf, așa că eram de serviciu noaptea și înregistram meciuri de hockey. Mi-am petrecut multe nopți doar uitându-mă la hockey și dându-i biberonul. Câteodată mă frustra și-mi doream să dispară timpul ăla. —

Justin Connors

Auzisem o grămadă despre depresia postpartum, dar nimic despre anxietatea postpartum. Aș fi vrut să știu, pentru că m-a izbit din plin prima dată și și de data asta încearcă să se strecoare pe nevăzute. La primul copil, anxietatea postpartum s-a manifestat în moduri destul de tipice – teamă de ieșit din casă, teamă de a eșua ca părinte, anxietăți legate de program și senzația că mi-am pierdut identitatea ca persoană în afara rolului de părinte și că n-o să mă mai bucur și n-o să mai pot niciodată să fac chestiile de care mă bucuram înainte să am un copil. Am început să mă duc la un terapeut, care mi-a oferit niște abilități ca să pot să fac față. După câteva luni de lucrat la mine și de obișnuit cu ideea de a fi mamă, am început să mă simt mai ca înainte.

De data asta e altfel. Am cinci luni de postpartum, iar anxietatea e acolo, dar nu mă mai distrug grijile la fel de mult – de data asta se manifestă sub formă de furie totală. Primesc ajutor, dar bănuiesc că are multe de a face cu lipsa de control asociată situației în care ai un copil de doi ani și-un bebeluș.

Am fost mai capabilă să-mi dau seama că ceva nu e-n regulă și am vorbit imediat cu o asistentă. Mă mai ajută și faptul că le-am spus rudelor și prietenilor apropiați ce simt, ca să nu mă simt singură, iar ei să înțeleagă un pic mai bine dacă nu par chiar în apele mele sau dacă mă chinui și am nevoie de ajutor. — Michelle Lee Friesen

Mi-aș fi dorit să știu mai multe despre plânsul vânăt. Am aflat de el de pe Google, când am căutat: „de ce plâng bebelușii mei atât de mult?”, când gemenii nou-născuți aveau vreo șase săptămâni. Simplul fapt că am aflat că e o problemă reală m-a făcut să mă simt mai bine și să trec prin asta cu mai multă sănătate psihică intactă. — Hannah Wise

O, doamne, problemele cu alăptatul la sân! Gen, ai destul lapte?! Cum pot să produc mai mult?!? Durerea de sâni/sfârcuri/ încheieturi, teama de mastită, furia că soțul are sfârcuri complet inutile! Gen, acum mă întreb de ce ne speria așa tare? — Leanne Sampson

Fă-ți planuri pentru cea mai dificilă situație și speră că e cea mai ușoară. Cu primul copil a fost ușor. Țin minte că mă uitam la ea cum doarme, când era bebeluș, și așteptam să se-ntâmple ceva nasol. Nu s-a întâmplat niciodată. S-a născut al doilea copil și toate problemele noi le-am avut. Fetița aia efectiv urla în fiecare clipă când n-o țineam în brațe. A fost dificil fizic, dar psihic am fost pregătiți. Prima dată pur și simplu ne-a fost prea ușor. — Svetlana Putintseva

Ești atât de prins de detaliile zilnice, încât omiți să mai fii atent la relevanța pe termen lung. Am cumpărat produse și cursuri de care n-aveam nevoie. Ne-am stresat mai mult decât ar fi fost cazul. Ne-am făcut mai multe griji decât era necesar. Iubește-i. Fă-i să zâmbească cât mai mult. Nu trebuie să fie răsfățați. — Buzz Bishop

Pentru mine a fost despre tot ce urma să mi se ia – opțiunile, somnul, intimitatea – dar nimeni nu mi-a zis câtă bucurie o să primesc la schimb. — Will McGuirk

Nu știi până știi, frate. Acum avem un copil de patru ani și unul de doi. La al doilea, totul e gen: „Are doi ani, asta e.” Pe când cu cel de patru ani, situația e mai degrabă: WTF? DE CE FACI ASTA?! E NORMAL CĂCATUL ĂSTA?!? — Casey Evertove Palmer

Am atâtea de spus și-atât de puțină energie. — Tyler Clark Burke