FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Oamenii slabi n-o să înțeleagă niciodată adevărul trist despre diete

Dietele nu funcționează.
Fotografie de Brian Powell/Stocksy

Dovezile științifice sunt foarte clare. Un consum mai mic de calorii nu ajută la pierderea în greutate pe termen lung și nici nu are beneficii pentru sănătate.

Bănuim că cei mai mulți dintre cei care urmează diete au realizat asta până acum. Și totuși, iată-i din nou, stabilindu-şi acelaşi număr de kilograme pe care să-l dea jos ca şi anul trecut.

Singurii oameni care par să nu aprecieze asta sunt cei care nu au ținut niciodată o dietă. Lor le este deosebit de greu să creadă că dietele nu funcționează pentru că nu se pliază pe propriile lor experiențe în ceea ce privește mâncatul.

Publicitate

Să o luăm exemplu pe Nicky. Ea mănâncă rațional în majoritatea timpului, din când în când și mâncare de tip fast-food, dar asta nu pare să-i afecteze greutatea. Ea nu ține diete. Ea este Nicky cea Slabă în Mod Natural și nu este surprinzător că ea crede doar ceea ce vede cu proprii ochi și ce simte cu propriul corp. Totuși, Nicky greșește.

Noi, cercetătorii, am studiat multă vreme de ce nu funcționează dietele. Am văzut că multe sunt destinate să eșueze. Am studiat de asemenea și stigmatul cu care se confruntă oamenii corpolenți și am fost și martorii jocului de-a „e vina dietei” atunci când oamenii nu au putut să piardă în greutate. Dintr-o perspectivă științifică, înțelegem că respectarea unei diete impune o luptă nedreaptă. Dar multe persoane ca Nicky pe care le-am întâlnit — pe stradă, în public la conferințe sau printre colegii noștri cercetători — sunt confuze în cazul dietelor pentru că nu se pliază pe propriile lor observații.

O luptă nedreaptă

Nicky crede că este slabă datorită alimentației sale, dar, de fapt, genetica joacă un rol uriaș. Nicky primește toate laudele pentru că oamenii văd doar felul în care ea mănâncă, nu și genele ei.
Mulți oameni corpolenți nu ar fi așa de slabi ca Nicky nici măcar dacă ar mânca aceleași produse, în aceeași cantitate. Corpurile noastre sunt făcute să funcționeze cu un număr mai mic de calorii decât al lui Nicky, ceea ce pare a fi un lucru bun (și ar fi, dacă ai suferi vreodată de foamete).

Totuși, înseamnă de fapt că după consumul acelorași mâncăruri și folosirea energiei pentru funcționarea sistemelor corpului, ei au mai multe calorii de stocat ca grăsimi decât are Nicky. Așa că pentru a scădea în greutate, ei trebuie să mănânce mai puțin decât Nicky. Și apoi, după ce au urmat o dietă o vreme, metabolismul lor se schimbă, deci trebuie să mănânce chiar și mai puțin de atât ca să slăbească în continuare.

Publicitate


Convingerea lui Nicky că dietele trebuie să funcționeze nu este cauzată doar de metabolismul ei. Lui Nicky, ca persoană care nu ține diete, i se pare foarte ușor să ignore acel bol de bomboane de ciocolată Hershey’s Kisses pe care colega ei de muncă le ține pe birou. Dar pentru cei care urmează o dietă, pare ca și cum acele bomboane țopăie și spun „Mănâncă-mă!”. Dietele produc schimbări neurologice care te fac să observi mai mult mâncarea decât înainte, și odată ce o observi, îți e greu să nu te gândești la ea. Nicky s-ar putea să uite că bomboanele alea de ciocolată sunt acolo, însă nu și cei care urmează o dietă.

De fapt, sunt mai gustoase ca niciodată pentru cei care urmează o dietă. Asta este din cauză că alte schimbări neurologice induse de dietă fac mâncarea nu doar să aibă un gust mai bun, ci și să elibereze o cantitate mai mare de dopamină, hormonul recompensei. Este același hormon care este produs când dependenții de stupefiante consumă droguri. Nicky nu are aceeaşi reacție la mâncare.

Și, pe lângă asta, Nicky încă are stomacul plin de la prânz. Cei care urmează o dietă duc o bătălie obositoare pentru că și hormonii lor s-au modificat. Nivelurile lor de leptină, un hormon care are rol în reglarea apetitului, au scăzut, ceea ce înseamnă că trebuie să mănânce mai mult ca să-și simtă stomacul plin. S-au simțit flămânzi pe tot parcursul dietei, dar acum le este mai foame ca niciodată. Nici măcar prânzul obișnuit al lui Nicky nu i-ar sătura acum.

Publicitate

Unde este voința ta?

Oamenii o văd pe Nicky și sunt impresionați de autocontrolul sau de voința ei. Dar să fie oare autocontrol când eviți un aliment pentru că nu ți-e foame? Sau este autocontrol când eviți să mănânci un preparat pentru că nu-l observi, nu-ți place sau nu simți un sentiment de mulțumire şi satisfacție?

Oricine ar putea să se abțină în aceste circumstanțe. Dacă Nicky ar avea nevoie de voință, deşi momentan nu îi este cu adevărat necesară, n-ar avea probleme în acest sens pentru că ea nu urmează o dietă. Mai mult decât atât, dietele distrug percepția, mai ales funcția executivă, care ajută la autocontrol. Așadar, cei care sunt la dietă au mai puțină voință când au nevoie de ea. Și cei care nu urmează o dietă au destulă, deși le este inutilă.

Și, desigur, chiar dacă Nicky ar mânca acele preparate ispititoare, metabolismul ei ar arde mai multe calorii decât cel al unei persoane care ține o dietă.

Aşadar, Nicky este lăudată pentru un lucru care nu este doar ușor pentru ea, ci și mai facil decât situația cu care se confruntă cei care urmează o dietă.

Ironia crudă este că după ce cineva a urmat o dietă timp de mai multă vreme, schimbările care au loc îngreunează succesul pe termen lung. Este posibil din punct de vedere fizic ca și o mică parte dintre cei care urmează diete să-și păstreze greutatea timp de mai mulți ani. Dar nu fără să poarte o bătălie demoralizantă și care să necesite toate resursele.

Publicitate

Este ușor să înțelegi de ce persoanele care urmează o dietă pun la loc kilogramele, d-aia vin cu următoarele sugestii: dacă ești o persoană ca Nicky, adu-ți aminte cât de mult s-au abținut cei care urmează o dietă și cât de puțin au mâncat în timp ce tu te-ai răsfățat cu deserturi. Fii impresionat de eforturile lor și recunoscător că nu trebuie să faci și tu asta.

Dacă urmezi o dietă, adu-ți aminte că nu ai o voință slabă, ci că duci o luptă din care foarte puțini ies învingători. Concentrează-te pe îmbunătățirea stării tale de sănătate cu ajutorul exercițiilor fizice (ceea ce nu necesită scăderea în greutate) și alege-ți o altă dorință în noaptea de Anul Nou.

Traci Mann este profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota și autorul cărții Secrets from the Eating Lab.

A. Janet Tomiyama este profesor asociat de psihologie la Universitatea din California, Los Angeles.

Acest articol a fost publicat inițial în The Conversation. Citește aici articolul original.