FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Ce-am învățat dintr-o relație gay de lungă durată, în România

Trăiesc de doi ani cu același băiat, în aceeași casă, suntem aproape o familie tradițională.
Autorul. Fotografie de Ioana Epure

Până nu de mult, nu m-aș fi văzut vreodată într-o relație sau căsătorit. Nu cred c-am prea înțeles rostul lor până să încep să fac sex. „Break the cycle, Morty. Rise above. Focus on science”, spune Rick Sanchez, într-un episod din Rick and Morty. Probabil că în liceu, aș fi îndrugat și eu ceva similar, cu o urmă de aroganță. Și totuși, șapte ani, vreo 11 tipi și trei relații mai târziu, fără să-mi dau seama, mi-am petrecut aproape toată viața adultă cuplat.

Publicitate

Noi, gayii, am dat lumii poppers-ul, dick pic-urile și civilizația elenistică. Mulți oameni cred că relațiile noastre înseamnă doar sex pe droguri. Dar întotdeauna ai nevoie și de un lubrifiant bun, ca relația să meargă. Doar 14% din cupluri s-au întâlnit în liceu sau facultate. Statistic, iubirile de la douăzeci și un pic se cam duc naibii. Dar dacă treceți cu bine peste perioada asta, felicitări. Acum aveți restul vieții voastre să vă priviți unul pe celălalt cum muriți, încet-încet.

Împerecherea e partea simplă

Când ești gay - presupunând c-ai trecut peste tristețea aia existențială și ești ok cu tine, să faci sex e relativ ușor. Intri pe Grindr, aplicația aia care a omorât cluburile gay și gata. Îmi făceam prietenii straight geloși cu asta în liceu. Dar curtatul ăla pe care-l vedeam la ei, în schimb, era un lux. Pentru că, știi, la un moment dat ți se cam ia să te prefaci mereu c-ai ieșit la cină cu frate-tu, să fii atent cât de apropiat ești, cât îi zâmbești - să nu fie suspect.

Nu sunt frumos și nici prea amuzant la petreceri nu sunt. Dar măcar farmecul meu de twink est european a mers întotdeauna pe vestici bătrâni - mi-am construit încrederea de sine p-asta. Apoi, la 23 de ani, l-am cunoscut pe prietenul meu într-un fast-food din Drumul Taberei. Era primul de vârsta mea. Am mers în Control în noaptea aia, apoi ne-am tras-o pe scări, goi pe ciment. După-o noapte cu el în mine, am știut. Mă face să mă simt bine și vreau mai mult.

Publicitate


„Te iubesc”-uri, mutat împreună, alea, alea

Nimic nu anunță că dragostea plutește-n aer mai bine ca o decizie a Curții Europene de Justiție care zice că România trebuie să recunoască și ea căsătoriile sau parteneriatele civile oficiate în alte state ale Uniunii Europene. Stângii radicale nu prea-i pasă de asta, dar bănuiesc că dacă ești bărbat gay cisgender, alb și din clasa de mijloc, o să te bucuri.

Nu sunt eu persoana care să îndemne lumea să-și pună pirostriile. Căsătoria e o instituție patriarhală, depășită, dar dacă tot n-am abolit-o încă, trebuie să fie accesibilă tuturor. Eu m-aș gayparteneria oricând, dacă-aș putea - fără vreo semnificație specială, strict ca și ceva legal. Fiecare poate să decidă dacă e de el sau nu. Și clar că e la fel de ok să fii singur forever. Eu am încercat, nu mi-a ieșit. Dar dacă-ți iese și ți-e bine, bravo ție.

Dormitorul

Știu că te roade și te tot întrebi, ce fac gayii în dormitor?

Unele grupări creștine par să aloce o grămadă de timp și resurse gândindu-se obsesiv la asta. După ce ne-am plimbat o iarnă prin parcuri și bude, pentru că niciunul nu era făcut din bani, ne-am supus Omului, ne-am angajat și ne-am luat casa noastră. Aproape tradițional. Și când ne-am mutat împreună am învățat să accept că asta nu înseamnă că TREBUIE să facem sex în fiecare seară. Și asta e ok.

Câteodată, unele apucături sodomite presupun prea mult efort, așa că v-o frecați unul altuia. Până la urmă, ce fascist sexual decide ce se pune ca sex și ce nu? Cine sunt eu să-l judec pe Stephen Fry? Dar dacă ești nemulțumit, spune-i „vreau să încercăm dubioșenii” sau „zi-mi despre cum o avea fostul.” Apoi, puneți un film pretențios pe MUBI, adormiți în brațe.

Publicitate

Îndoielile

Există. Poate după o ceartă, poate câteodată te apucă pur și simplu căutările interioare și-atunci te apuci să-ți examinezi viața și-ți dai seama că tot ce vrei cu adevărat e să fii fermier, ca Alec Secărean, să te muți la țară, să-ți bagi pula în capitalism. Nu poți să nu te gândești, chiar dacă n-o recunoaști, cum ar fi dacă v-ați despărți? Vrei să strigi, wubba lubba dub dub!

Dar după ce i-am citit ca un disperat, de mai multe ori, mesajele de pe telefon, pentru că sunt un jeg de om - am fost convins că l-am apucat pe Dumnezeu de picior și că mai bun ca băiatul ăsta, nu există. Studiile zic că dacă sunteți scârboși unul cu altul, sunteți mai fericiți, mai sănătoși și faci sex mai mișto. Spală-te cu periuța lui pe dinți, fără să știe, n-ai ce pierde.

Încearcă chestia scandinavă

Stereotipul e că gayii sunt promiscui, că n-o să țină o relație. Nu știu dacă e așa sau nu, dar știu sigur că relațiile heterosexuale sunt una din cele mai riscante pariuri pe care le poți face. În România, una din patru căsătorii se încheie în divorț. Unu din patru oameni recunoaște că își înșală partenerul.

E o lume imperfectă, copii. Iar gayii sunt doar parte din ea.

Când vine vorba de relații, monogamia e literă de lege. Știu, crezi că toții homosexualii au moravuri sexuale inspirate de societățile de bonobo. Ești pe-aproape. Am dat peste un studiu care zice că 57% din cuplurile gay analizate erau monogame, 22% în relații deschise și 20%, monogami, dar mai experimentează. Primul meu threesome, care se întamplă să fi fost și singurul meu threesome, a fost un eșec. De atunci, mă sperie treaba asta, îmi imaginez că puține situații necesită mai multă complexitate logistică.

Publicitate

Învață să închizi telefonul

Lasă telefonul. Știu, știu că-ți place să te holbezi la ecranul ăla colorat, strălucitor. Știu că ești FOMO. Dar, toată viața ta e un șir de schimburi de emoji-uri platonice, care nu înseamnă, de fapt, nimic, cu oameni de care, până la urmă, nici nu prea-ți pasă. Nu există nicio scuză, doar mai lasă telefonul. Și da, vorbesc despre mine. Îmi pare rău.

Restul vieții tale

Cine spală vasele? Cine montează mobila de la IKEA? Cine dă găuri cu bormașina? Îți mai amintești cum era cu rolurile de gen? Dă-le naibii. O să fii mai fericit fără. Cuplurile gay pur și simplu fac lucrurile mai bine. Oricine se descurcă să facă o chestie o face.

Câteodată, mergem așa, aiurea, pe stradă și avem discuții nevrotice despre toate căcaturile care-mi dau prin minte. Am tendința să supraanalizez tot. Apoi îmi dau seama că nimic din tot ce-am zis n-are, de fapt, vreun sens, dar el e în continuare aici și mă ascultă și sunt atât de incoerent, doamne, cum reusește să mă urmărească? Și-atunci îmi spun Gubba nub nub doo rah kah. Ajută și să fii codependent sau să ai stimă de sine proastă.

Știi ce? Ignoră toate sfaturile de căcat pe care le-ai auzit vreodată. Suntem mașinării chimice care se tripează pe oxitocină. Singura chestie cu adevărat importantă e să găsești pe cineva care să-ți înțeleagă simțul dubios al umorului. Restul nu mai contează, dacă râdeți mult. Doar ține minte un singur lucru. Dacă s-a îngrășat, nu te grăbi să-i iei hainele, doare.