Cum e să furi milioane de dolari de la un muzician

Trebuie să ai mare grijă. Un sfat util, de obicei când eşti deja păţit şi ai în grijă ceva valoros. Gen, milioane de lire. Să luăm cazul paznicului Greg Counsell, din 1983. Acesta era de serviciu la un depozit de bani din estul Londrei, începea tura de dimineaţă, când a apărut un grup de tâlhari înarmaţi care studiaseră sistemul complex şi vulnerabil al camerei de control. Era lunea de după Paşti şi încă nu se afla nimeni altcineva prin preajmă. Bandiţii au reuşit să fure vreo 6 millioane de lire (peste 28 de milioane de lire în banii de azi), după ce au surprins şi au luat ostatici încă patru paznici care veniseră la serviciu pregătiţi pentru o tură liniştită de sărbători.

A fost un efect de domino cauzat de o singură scăpare: Counsell lăsase garda jos şi părăsise camera de control să-şi ia laptele pentru ceaiul de dimineaţă. Cât a descuiat şi încuiat el uşa ca să meargă după lapte în încăperea alăturată, bandiţii, printre care şi fratele soţului Barbarei Windsor şi unul din cei care au fost implicaţi 30 de ani mai târziu în jaful de la Hatton Garden, s-au strecurat pe poarta principală a complexului. După o confruntare, banii au dispărut.

Ceea ce ne aduce la Alanis Morissette, care, ca şi amicul nostru Greg, a fost ușurată de câteva milioane când nu era pe fază. În cazul ei, la jumătatea lui ianuarie, managerul averii ei a recunoscut că a sifonat în jur de 3,7 milioane de lire din contul artistei în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2014. Potrivit Associated Press, bărbatul de 48 de ani a fost acuzat de fraudă şi fals în declaraţiile de impozit. Schwartz a pledat vinovat pentru o pedeapsă redusă, dar ajungem şi acolo.

În primul rând, banii par să dispară mereu. Probabil că ţi-ai verificat contul şi ţi s-a părut că cifra e mai mică decât te aşteptai, dar ţi-ai cam făcut de cap la bar şi i-ai luat de băut lui Katie şi aşa mai departe. Poate că ai început să ţii şi socoteala cheltuielilor, dar, după o vreme, n-ai mai completat tabelele şi foile au rămas uitate într-un sertar cu chei şi brichete vechi. Sau poate intenţionat n-ai cerut chitanţa cu soldul când ai scos bani de la bancomat, ca să nu te ia durerea de cap.

Dar în cazul lui Alanis Morissette n-a fost aşa. Ea n-a cheltuit aiurea mai mult decât îşi permitea. Persoana în care Alanis trebuia să aibă cea mai mare încredere, omul care se ocupa de banii ei, de investiţii şi de plata impozitelor, a recunoscut că a furat-o. Schwartz şi-a marcat retragerile din banii artistei drept „cheltuieli personale”, ca să ascundă furtul pentru care Morissette l-a şi dat în judecată în mai.

Reclamaţia cântăreţei împotriva lui Schwartz şi a companiei de impresariat GSO, unde acesta era angajat la vremea aceea, e cât se poate de clară. Schwartz şi GSO, potrivit reclamaţiei, nu s-au limitat la furt, ci au recurs la fals şi uz de fals pentru a acoperi furtul. De exemplu, când Morissette l-a angajat pe Schwartz, i-a explicat „Planul”. „Planul” lui Morissette era să nu se cheltuie nimic din banii pe care ea îi investise şi să se acopere cheltuielile curente din venituri curente şi din dobânzi. În schimb, potrivit reclamaţiei, Schwartz a făcut exact pe dos. „Când îl întreba dacă a depăşit cumva bugetul, Schwartz insista că totul e în regulă, că n-avea de ce să-şi facă griji şi că ea şi viitorii ei nepoţi erau aranjaţi pe viaţă.” Numai că nu era deloc aşa.

De fapt, după cum s-a descoperit când Morissette a angajat un nou manager, pe Howard Grossman, în mai 2016, după ce l-a concediat pe Schwartz în aprilie, îi lipseau în jur de 8 milioane de dolari din economii, pentru care nu existau documente că Morissette ar fi aprobat tranzacţiile. Noul manager, Grossman, l-a contactat pe Schwartz în aprilie 2016 să-l întrebe despre cele 26 de cutii cu dosare pline de documente care atestau 116 de transferuri de bani către Schwartz din conturile de investiţii ale lui Morissette. Fără chitanţe sau alte explicaţii pentru plăţi, Grossman aştepta un răspuns standard.

În schimb, Schwartz a tras de timp. Întâi a zis că a cheltuit mulţi bani şi a decis să-i scoată în tranşe şi să-i ţină în seif, „ca să nu meargă la bancă de fiecare dată când Morissette are nevoie de bani”. Schwartz a mai zis şi că Morissette semnase aprobarea transferurilor şi că documentele erau puse bine pe undeva, apoi a zis că a folosit banii să investească în afaceri cu marijuana. Până la urmă, s-a ajuns la o înţelegere în afara tribunalului, iar compania GSO s-a distanţat de Schwartz şi l-a dat în judecată separat.

„Ancheta a arătat că Schwartz a cheltuit banii pentru a-şi alimenta stilul de viaţă luxos”, a reclamat GSO, „inclusiv o vacanţă în valoare de 50 000 de dolari în Bora Bora şi o datorie de 75 000 de dolari la un cazino din Bahamas”. Schwartz a acceptat o înţelegere în acest caz nou şi am văzut destule episoade din Soţia perfectă ca să ştiu că asta înseamnă că pledează vinovat ca să primească o condamnare mai uşoară. În cazul de faţă, între patru şi şase ani de închisoare din pedeapsa maximă de 23 de ani.

Ce e ciudat la cazul ăsta e că pare desprins dintr-o epocă a industriei muzicale pe care o credeam apusă. Da, managerii iau 15-20% din câştigurile unui artist. Procentul se poate ridica la cote ameţitoare (Tom Parker lua 50% din câştigurile lui Elvis) dacă nu eşti atent la ce semnezi. Înainte ca artiştii să înceapă să se ocupe singuri şi casele de discuri dictau mersul lucrurilor, era mult mai probabil să te arzi cu clauze dubioase în contracte şi să ajungi să plăteşti managerilor o parte din venitul tău brut pe nemeritate şi existau multe şanse ca artiştii tineri şi naivi să cedeze o mare pare din profituri.

Dar ăsta e un caz aparte. Pentru o escrocherie de secol 21, aduce mult cu cazul lui Billy Joel care şi-a dat în judecată fostul manager pentru 90 de milioane de dolari în 1989; procesele intentate de Rolling Stones lui Allen Klein pentru drepturile de publicare; Lou Pearlman care a furat bani de la Backstreet Boys şi i-a băgat într-o schemă piramidală pentru care a făcut opt ani de puşcărie; fostul manager al lui Leonard Cohen, care a făcut închisoare după ce a furat milioane de la artist şi pe urmă l-a hărţuit. Dar acum că muzicienii învaţă că industria muzicală nu trebuie să fie piatra de temelie a carierei lor, cazul lui Morissette nu e ceva ce se întâmplă prea des. Managerii fac acum munca pe care o făceau casele de discuri şi adesea lucrează îndeaproape cu artiştii, care au control asupra propriilor venituri. Dacă lucrurile continuă pe drumul acesta, s-ar putea ca ăsta să fie unul din ultimele cazuri mari de fraudă. Dar, până atunci, ai mare grijă!