FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Un american a distrus mașini luxoase pentru că-i aminteau de colegii dubioși din facultate

Aș avea niște întrebări pentru cazul ăsta.
Fotografie via Închisoarea Hillsborough. 

Un bărbat din Tampa, Florida, a fost arestat miercuri pentru că a aruncat cu substanțe chimice corozive pe câteva mașini luxoase, a scris Tampa Bay Times. Într-o săptămână, a turnat soluție de curățat frâne sau soluție de îndepărtarea ruginei pe un Porsche, iar apoi a folosit niște substanțe chimice necunoscute pe un Mercedes 500 care era parcat la un cinematograf.

Când a fost întrebat de ce a cauzat daune de trei mii de dolari, Scott Stone, de 37 de ani, le-a zis polițiștilor că mașinile alea „îi aminteau de cele conduse de oamenii care și-au bătut joc de el în facultate”.

Publicitate

Stone e în prezent după gratii cu o cauțiune de patru mii de dolari și, deși asta înseamnă că mașinile luxoase din vestul Floridei sunt în siguranță, povestea lui nu pare să fie rezolvată. Pe lângă întrebarea de bază: De ce?!, rămân și altele, de exemplu:

Tipul ăsta umbla de regulă cu substanțe chimice în mașina lui?

Când eram în facultate, un prieten avea obiceiul să-și lase mașina să rămână fără combustibil. Ca să rezolve asta, n-a devenit peste noapte mai responsabil. Ci a început să care după el în portbagaj o canistră cu benzină, ceea ce însemna că nu puteai să stai în mașina lui, pentru că mirosea a benzină încinsă în soarele Floridei.

Oare Stone umbla cu substanțele alea chimice după el, în speranța că va vedea mașinile alea care-i amintesc de torționarii lui de acum 20 de ani? Sigur e tare toxic în mașina lui!

La ce fel de facultate a mers el de colegii lui aveau Porsche și Mercedes?

Amicul de care vorbeam mai devreme conducea o mașină pe a cărei volan scria TEAR YOUR BODY APART și care s-a făcut praf (nu de la substanțe chimice) înainte să absolvim. Asta-i cam genul de mașină pe care o conduci în facultate. Dar în cazul lui Stone, colegii lui conduceau mașini care costau mai mult decât taxa pe un an la facultate.

Iar dacă te tentează să dai vina pe niște frustrări de clasă, să știi că Stone are un Mercedes, a scris Times. Poate că chiar nu avem răspunsuri simple la problema asta.

Publicitate

Cine naiba mai e luat peste picior la 20 de ani și de ce?

E clar că bullying-ul e o problemă în școala generală și liceu, dar în facultate? Tot sistemul de relații care există când ești puști dispare odată ce treci în următoarea etapă a vieții. Se pare că mai nou la facultate studenții au nevoie de o cameră în care să plângă, dar, din câte știu, nu e din cauza unor tipi care își iau la bani mărunți colegii mai mici. Farsele din frățiile americane intră cumva în zona asta de bullying, dar dacă Stone a fost victima unui astfel de grup, i-a ieșit cam prost cu mașinile. Pe lângă asta, mi-e chiar greu să vin cu un scenariu plauzibil pentru o situație în care cineva e bătut sau șantajat în facultate de colegi.

Poate că ar trebui doar să treacă peste?

Adică, pe bune acum, tipul are 37 de ani. Ce naiba a putut să meargă atât de prost acum 20 de ani încât să-l traumatizeze atât de tare ca-n prezent să nu poată trece pe lângă un BMW fără să arunce cu niște substanțe chimice pe el? Și de ce ți-ai mai bate capul cu asta acum?

Articolul a apărut inițial pe VICE US.