Știri

Cum au vopsit autoritățile din București un pod, ca să nu pice peste tine

CFR a decis să tencuiască stâlpii Podului Constanța, deși asta nu ajută cu nimic. Podul riscă să se prăbușească în continuare.

de Vlad Epurescu; fotografii de Eli Driu
01 Mai 2018, 1:32pm

Stâlpii de susținere ai Podului Constanța din București. 

Acum o săptămână, știrea despre Podul Constanța, care a ajuns într-o stare degradantă și riscă să cadă peste bucureșteni, a făcut vâlvă pe internet și în jurnalele TV. Presiunea asta publică i-a făcut pe angajații de la CFR să-și suflece mânecile și să treacă la meșterit acest pod din ai cărui stâlpi de susținere se desprind bucăți de beton.

Trecătorii care au avut drum pe-acolo au putut vedea câtă grijă are statul pentru cetățean.

Săptămâna trecută, CFR a emis un comunicat în care a anunțat că va derula, începând cu luna mai, o serie de lucrări de intervenție la Podul Constanța, traversat zilnic de zeci de trenuri și pe sub care trec mii de mașini și mijloace de transport în comun. Bine, responsabili de starea deplorabilă în care a ajuns, sunt de fapt patru autorități care împart custodia podului: Ministerul Transporturilor, Primăria București, CFR și RATB. Astfel că toate cele patru instituții ar trebui să se sincronizeze ca să avem o șansă reală la reabilitarea podului.

Până când se va întâmpla minunea, angajații CFR-ului s-au apucat de muncă încă de luni, 30 aprilie, ca podul să-i întâmpine cum se cuvine pe românii care se vor întoarce din minivacanța de 1 mai de la neamuri sau de la munte. Oamenii au tencuit stâlpii așa cum au putut ei, cu ipsos și plasă rabitz peste care au aruncat și o vopsea albă, deși, corect era să folosească beton, pentru a consolida puțin stâlpii ăia.

L-am sunat pe Radu Negoiță, arhitect, să-mi spună ce crede despre această lucrare de consolidare:

„Eu nu pot să spun decât că este o cârpeală. În mod normal, toți pereții aceia ar fi trebuit curățați, verificați dacă ei rezistă conform normelor din expertiză și abia apoi trecut la treabă, sub supravegherea unui expert. Da, se poate face o reparație locală, dar trebuia folosit beton, în funcție de ce spunea și expertul în construcții. Acum, dacă ei au urmărit doar să izoleze și să protejeze zona...”

„Doar că ipsosul este casant și nu se folosește pentru a repara astfel de structuri care se mai deplasează”, mi-a mai spus arhitectul Radu Negoiță.

Fotografia care a circulat pe Facebook după ce USR Sector 1 a sesizat prima dată lucrarea.

Probabil că asta a însemnat lucrarea provizorie a autorităților pentru că abia în al doilea semestru al acestui an se va demara licitația pentru construcția pasajului. Probabil că licitația va dura câteva luni și, eheeee, după licitație urmează contestațiile și un întreg șir de hârțoage. Cine știe, în realitate, când va fi gata? De fapt, brâul Maicii Domnului la asta e bun, să facă minuni atunci când treci cu mașina pe sub Podul Constanța.