Singura nominalizare de la Oscar de care ar trebui să-ți pese

Articolul a apărut inițial pe VICE US

Ca în fiecare an, nominalizările la Oscar din 2019 au venit cu niște surprize, dar anul ăsta chiar ne-au luat prin surprindere: nicio nominalizare dintre cele opt variante pentru „Cel mai bun Film” și cele cinci nominalizări pentru „Cel mai bun Regizor” n-a inclus și un film regizat de o femeie. Șocant sau nu, depinde din ce perspectivă privești lucrurile, dar cu siguranță regresiv, mai ales într-un an cu atâtea filme de succes regizate de femei, inclusiv Mary Queen of Scots a lui Josie Rourke și Can You Ever Forgive Me? de Marielle Heller.

Ăsta e doar unul dintre motivele pentru care nominalizarea lui „Bao” de la Pixar pentru cel mai bun scurtmetraj de animație este atât de monumentală. Bao este primul film Pixar regizat de o femeie. Scurtmetrajul de animație a fost una dintre singurele categorii de Oscar care au abordat paritatea de gen în regie. Dar să sperăm că asta se va schimba și, conform Deadline, regizorul filmului Bao, Domee Shi, urmează să facă și un lungmetraj.

Animația de opt minute a lui Shi este inspirată de copilăria ei din comunitatea chineză din Toronto și are un impact atât de mare, deoarece reprezintă experiența imigranților asiatici deseori ignorată. Bao, care se traduce în „gălușcă”, felul de mâncare chinezesc, se centrează pe povestea unei mame chineze rămasă singură și ce se întâmplă când una dintre găluști prinde viață. Bao trece prin adolescență și maturitate la fel ca orice alt fiu. Ei devin foarte apropiați, se duc împreună la tai chi și mănâncă la patiserie. Gălușca trece printr-o fază de adolescență, în care îi crește barbă și gesticulează că vrea să se mute cu prietena lui blondă.

Pentru a preveni ca gălușca să o părăsească, mama își consumă fiul. Mișcarea e dark și hazlie, mai curajos decât orice alt scurtmetraj Pixar. Scena asta profundă este urmată de reîntoarcerea fiului în cuibul maternal, fiul care seamănă cu gălușca, cu aceeași față, ochelari și barbă. „Am încercat să conturez personajul mamei mai bine, evidențiind sentimentul ăla pe care-l au toții părinții atunci când copiii pleacă din cuib”, a spus Shi pentru Deadline în noiembrie.

Deși nu se afirmă în mod explicit că mama este imigrantă, copiii imigranților asiatici sunt capabili să relaționeze cu temele care transformă Bao într-o experiență atât de personală. Mama chineză își cere scuze prin gătit, în loc să le exprime direct. Bucătăria este prezentată cu lux de amănunte, de la felurile de mâncare autentice, la farfurii familiare cu model cu roșu și capacul steamer-ului cu împletitură de bambus. De la calendarul roșu și auriu de pe perete, la imprimeurile florale și relaxante ale cămășilor mamei. Totul se derulează magnific.

Mai mult decât atât, Bao, prezintă superb aspectele complexe ale relației dintre părinte asiatic imigrant și copil: sentimentul de îndatorire pentru sacrificiile pe care părinții tăi le-au făcut, precum și vinovăția de a realiza că nu ai apreciat niciodată aceste sacrificii când erai mic, felul în care cultura noastră ne blochează din a exprima cu voce tare aceste emoții și cum astfel de sacrificii sunt imposibil de răsplătit. E genul de poveste universală, atât de bine înțeleasă de comunitățile de imigranți, deși rareori se vorbește despre asta. Iar faptul că Academia a ales să onoreze acest scurtmetraj cu o nominalizare, deși publicul era clar confuz, e un mic semn de progres.

Urmărește-o pe Nicole Clark pe Twitter.