10 lucruri pe care Viorica Dăncilă ar mai putea să le spună europenilor despre români

Premierul Viorica Dăncilă beneficiază de eternul farmec al unui paradox cuantic: cât timp tace, e aidoma pisicii vii-moarte a lui Schrodinger: nu știi dacă, atunci când va deschide gura, va ieși o tâmpenie sau nu. A comis-o ieri? Sau va spune ceva aiurea azi? Ori mâine? Răspunsul e un dulce mister.

Recent, un europarlamentar luxemburghez a povestit, într-un interviu la Ziare.com, cum Viorica Dăncilă le-a declarat eurodeputaților socialiști că „nu există corupție în România”. Cu alte cuvinte, Viorica Dăncilă s-a angajat vitejește într-o discuție cu mai mulți europarlamentari, dar n-a avut noroc, de data asta: i-a ieșit pe gură o tâmpenie.

Din două vorbe, Dăncilă a pus cruce corupției din România. A rezolvat ceea ce nici DNA, nici protocoalele, nici CSAT-ul nu au reușit să rezolve în toți anii ăștia. Șpaga, carevasăzică, e doar o formă de mulțumire, de zis „sărumâna” la doctorul care o să te taie sau la angajatul de la primărie de a cărui semnătură depinde viitorul afacerii tale.

Europenii ăștia sunt doar niște fraieri care nu înțeleg diferențele culturale care ne fac pe noi, românii, atât de deosebiți, în comparație cu ei. Adrian? Încerca să o mulțumească pe Dana, ce nu pricepi? Sebi? Alt mulțumit scăpat pe interval. George? Gigi? Dan? Elena? Alina? Marean? Adriean? Hmm, niște biete victime ale luptei anti-corupție, cărora tu ar trebui să le mulțumești acum că există.

Iar dacă ești doar un om amărât încearcă, mai bine, să mulțumești, în continuare celor de teapa ta: doctori, consilieri, funcționari, cadre didactice. Ocazional, cadre în sutană. Fii fără teamă. Nu există corupție. Sunt doar „diferențe culturale”.

Dar, alături de corupție, printre lucrurile românești specifice, mai există și o sumedenie de alte „diferențe culturale”, care necesită decodificare suplimentară și trebuie citite în cheia-Dăncilă.

Mă voi transforma, pro-bono și preț de câteva minute, în consilierul premierului și îi voi trasa o listă (că tot zice că preferă să citească de pe foaie) cu alte lucruri minunate care, în realitate, nu există în România.

Te-ai prins, acest articol este un pamflet.

Evident, dacă nu există corupție, e firesc să credem că oamenii din spitale mor din cauze naturale. Nici vorbă de doctori incompetenți, impostori, șpăgari ori care fac experimente pe copii. Ultimul scandal cu dezinfectanții de la Hexifarma e, oricum, degeaba. Nu pentru că arată că primul scandal a fost degeaba, ci pentru că în spitalele românești nu există, de fapt, bacterii. De la școală știm că există „bacterii bune și bacterii rele”. Or, noi, românii – se știe – avem doar bacterii „bune”. Pentru că românii sunt buni la suflet, ospitalieri și sunt oameni cărora nu le e frică să rupă pâinea și brânza cu mâna și să spargă ceapa cu pumnul. N-a murit nimeni din asta. Și, oricum, avem în noi mai multe bacterii decât celule.

De fapt, noi, oamenii suntem niște colonii de bacterii. Infecțiile cu bacterii din spitale? Sunt doar o formă de xenofobie – frica de bacterii „străine și rele”, care nu au nimic în comun cu cele strămoșești din corpul tău. Asta ar trebui să le spună Dăncilă europarlamentarilor la următoarea discuție.

De fapt, „violența domestică” e o expresie progresistă, sexo-marxistă (sau cum naiba s-o mai chema). Norma e clară, iar linia e dreaptă. Și oricum, nu a murit nimeni de la oleacă de bătaie cu cureaua, mai puțin femeile și copii care au fost uciși.

Adepții familiei tradiționale țipau, mai ieri, că nu există violență domestică și că, în cel mai rău caz, putem vorbi despre niște simple „accidente”. Eventual, bătăile respective sunt, iată, o metodă de iubire nerostită. Și, se știe din moși-strămoși: „Unde dă tata, crește”. Sau din folclorul sfânt: „Bătaia e ruptă din Rai”.

E și normal să crezi asta, mai ales că Justiția română a tranșat, fără echivoc, chestiunea: toți inculpații din oribilul dosar Țăndărei au fost achitați. Degeaba mai urlă, pe ici, pe colo, câte un polițist englez că e „bătaie de joc!”. O exista sclavie, la ei, în UK, că doar știm cu toții cum s-a făurit imperiul britanic. Trecem peste faptul că rețeaua românească de traficanți de copii a fost descoperită de autoritățile britanice acum nouă ani.

Justiția din Regatul Unit a identificat și condamnat o parte din făptuitori. Cei care au picat pe anchetă în România au avut noroc și au fost făcuți scăpați, între timp. Pentru că în România secolului XXI nu are cum să existe sclavie sau trafic de copii. Faptele s-au prescris de mult.

A încercat băiatul ăla să facă un metru de autostradă și uite și tu ce tămbălău a ieșit. Ditamai Liviu Dragnea, șeful partidului de guvernământ, l-a făcut cu ou și oțet. Ni s-a dus însă vestea în lume: știrea a fost una dintre cele mai citite de pe site-ul BBC, România a intrat în grevă de 15 minute. Să te ferească Sfântul când om avea autostradă completă până la Nădlac și dus-întors până la Suceava.

Nu mai bine rămânem cu drumurile județene? Prea multă bătaie de cap cu autostrăzile astea, să-i lăsăm pe barbarii de dincolo de Tisa să-și bată capul cu astfel de minuni ale epocii moderne. Morții de pe șoselele patriei? Nu există nici ei. Întreabă orice descarcerator ISU: amărâții ăia mor în mașini, nu pe șosele. Iată o diferență de nuanță care i-ar prinde bine Vioricăi Dăncilă într-o viitoare discuție pe această temă.

Ignoră știrile care-ți spun că Bucureștiul e una din cele mai aglomerate capitale din lume. Dacă șpaga și corupția sunt doar percepții culturale greșite, ale străinilor, despre noi, românii, ambuteiajele din trafic sunt manifestări ale unor obiceiuri care provin din vechime, o tradiție bine împământenită pe aceste meleaguri și care se manifestă prin gesturi largi ale mâinilor (simbolistica degetelor are un rol aparte în acest ritual), acompaniate de strigături ample și țipete ascuțite.

Sau, ca s-o parafrazez pe Dăncilă, înjurăturile din trafic sunt doar „o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulțumi cuiva”.

Logic, din moment ce nu avem corupție, nu au existat nici cele mai mari demonstranții din 1990 încoace. De altfel, e cunoscută această apetență a românilor de a ieși în stradă, pentru a socializa, pe timpul iernii.

Antropologii încă nu au reușit să ajungă la un răspuns comun care să explice această ciudată tradiție care ar putea fi legată de sărbătorile păgâne asociate solstițiului de iarnă, ori formelor mai moderne de celebrare religioasă a Crăciunului (în cazul bizarelor ieșiri din stradă din decembrie 1989, soldate cu peste o mie de victime, din cauze încă necunoscute - dosarul e încă în studiu la Parchet). Sau, cum s-a întâmplat în februarie 2017, e posibil să fie vorba despre o sărbătorire avant-la-letre a Dragobetelui, în niciun caz nu e vorba de un protest anti-corupție.

În urma unei manifestări cultural-artistice desfășurate spontan pe data de 10 august 2018, au apărut tot felul de zvonuri legate de o presupusă intervenție brutală a Jandarmeriei. Au existat chiar și imagini cu jandarmi care lovesc oameni pașnici.

Europenii (și străinii, în general, mai puțin israelienii, care se știe că sunt suspecți din moment ce circulă câte trei într-un taxi) ar trebui să știe că jandarmii sunt buni doar la luat la trântă cu galeriile de fotbal, o dată pe săptămână. În restul timpului, jandarmii oferă flori de 1 martie, salvează oameni rătăciți pe munte sau cântă poezii de Eminescu.

Asta chiar e o mare ciudățenie: până acum nu am auzit de români mândri că sunt romani. Ai auzit de „romanopați” sau de „romanopatie”? L-ai vedea pe Daniel Roxin sau pe Cătălin Berenghi angrenați în discuții aprinse despre romani? Vezi oameni care să poarte cu mândrie, pe stradă, vreun coif de roman? Nu. Dar căciulă de tarabostes, da. E un lucru nu neapărat grav, ci, mai degrabă, ciudat, mai ales în condițiile în care numele țării noastre e fără echivoc.

În schimb, toată lumea vorbește despre tunelurile secrete ale dacilor pe care nu le-a văzut nimeni, puțini spre deloc discută despre apeductele, podurile, monumentele ori orașele construite de romani.

Cică, pe lângă infrastructura rutieră, starea spitalelor și a școlilor, România stă prost și la capitolul utilități publice. Viața la țară, cu WC în curte, este, de fapt, doar un scenariu în multiversul Matrix. În realitate, nu există așa ceva. Străinii ar trebui să ia aminte că și aici vorbim despre o chestiune strict culturală. O sfântă tradiție, care ar trebui, iată, inclusă în patrimoniul UNESCO, la fel ca magiunul de Topoloveni și salamul de Sibiu.

Toate cluburile din România funcționează ireproșabil. Autorizația de la ISU e oricum un moft care ține de Occident și normele lor de securitate stupide cu care înveninează urechile tinerilor care iau calea multinaționalelor. Ia foc vreun club? Mor oameni? Poți sta liniștit. Nu există corupție. Prin urmare, corupția nu are cum să ucidă.