Viața de container a vietnamezilor aduși în România să-ți izoleze blocul

În curtea unui depozit din Sălăjan, cartier la marginea Bucureștiului, în jur de două sute de vietnamezi își încep dimineața la șase. Ies pe rând din containerele modulare în care sunt cazați, în aceeași curte unde sunt parcate camioane și sunt depozitate materiale de construcții.

Sunt cinci grade de februarie și îi așteaptă nouă ore de muncă pe mai multe șantiere din București ale firmei Construcții Erbașu SA, unde izolează termic blocuri din bani publici și fonduri europene din contracte cu primăriile de sector. Alți în jur de o sută de muncitori vietnamezi sunt cazați de firmă la o adresă din spatele depoului Militari, în același tip de containere.

Construcții Erbașu e una dintre cele mai mari companii în domeniu din țară. Condusă de Cristian Romeo Erbașu, care este și vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții, societatea comercială are o istorie lungă. A fost înființată în 1991 și este abonată la bani publici. De exemplu, a primit contracte cadru în valoare de peste 180 de milioane de euro pentru izolarea și renovarea blocurilor din Sectorul 3. Unele lucrări sunt în asociere cu alte firme, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice. Anul trecut, compania a semnat și un contract pentru reabilitarea termică a 74 de blocuri din Sectorul 6, în valoare de peste 38 de milioane de euro. Ultimul contract, tot pentru reabilitarea termică a blocurilor, l-a semnat luna trecută cu Primăria Sectorului 1.

Viața vietnamezilor din Sălăjan nu se vede din stradă, containerele în care locuiesc sunt în spatele unor clădiri de pe strada Fizicienilor. Printre cei care trăiesc aici se numără și Tuan - un pseudonim, ca toate celelalte din articol, pentru a le proteja identitatea celor care se tem că vor fi trimiși înapoi în țara lor dacă vorbesc. De peste jumătate de an, Tuan împarte un container mai mic decât o garsonieră cu alți 11 muncitori aduși din Vietnam.

Hainele lui poartă sigla companiei vietnameze de recrutare Tamax JSC, de la care le-a cumpărat cu 250 de lei. Asta pe lângă taxa de 2 800 de dolari plătită aceleiași firme de recrutare pentru găsirea unui loc de muncă în România.

În total, la noi în țară sunt peste 2 700 de vietnamezi cu drept de ședere în scop de angajare, potrivit cifrelor pe care mi le-a transmis Inspectoratul General de Imigrări (IGI). Trei sute lucrează pentru Construcții Erbașu.

Viața lui Tuan se împarte între cei patru pereți și cele nouă ore pe care le muncește șase zile pe săptămână pentru o remunerație lunară de 650 de dolari. Asta deși legislația românească impune un program de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Din primăvară, norma vietnamezilor a urcat la zece ore pe zi și plata a crescut cu o sută de dolari. Celor care nu își îndeplinesc numărul de ore li se taie din sumă.

În Vietnam, banii ăștia înseamnă de trei ori un salariu mediu pentru un muncitor, așa că Tuan nu are o variantă mai bună pentru a-și susține familia.

În fiecare dimineață, când Tuan se spală pe dinți, apa-i curge direct pe picioare, pentru că țeava de scurgere a chiuvetei lipsește. Nu are timp să aștepte apa caldă la unul dintre cele nouă dușuri, care vine dintr-un boiler și nu ajunge niciodată pentru toți. Lasă spălatul pentru altădată, oricum și el și alți muncitori s-au tuns unul pe altul ca să scape de o povară. Sunt doar șase toalete, așa că Tuan își face nevoile la o margine de curte în care miroase deja înțepător a urină.

Se întoarce în container să ia micul dejun, plătit de companie. Se așează direct pe podea, în fața unei pături care ține loc de masă. Tuan se hrănește cu mult orez, la fiecare masă. Lângă garnitura asta fadă, dimineața primește două ouă fierte. E același mic dejun ca-n fiecare zi din ultimele șase luni petrecute în România. La prânz e în meniu carne de porc, iar la cină ceva pui și o zeamă cu urme de legume.

La șapte fix, șoferii companiei trag în parcare și toți cei peste două sute de muncitori se îmbarcă în patru, cinci autobuze. Astăzi încap în mașini fără să stea unul într-altul și asta-i chiar singura lor victorie. Pe 15 februarie au făcut grevă, nemulțumiți de mâncare, de viața în containere și că sunt înghesuiți în autobuze.

Stăm de vorbă pe culoarul îngust dintre două containere. Ne înțelegem prin intermediul unei traducătoare adusă de noi.

„Romania not good”, spune Tuan. E singura propoziție în engleză cu care se poate plânge într-o țară care nu-l înțelege, la peste opt mii de kilometri de casă.

A lăsat acasă, în Vietnam, soția și doi copii. După un curs de 12 zile de limba engleză, organizat de firma de recrutare vietnameză, și o prezentare a locului unde i s-a promis că o să doarmă - un container cu patru paturi -, a plecat spre România.

Într-un alt container din aceeași curte, un alt tânăr muncitor, Huan, mi se plânge de apa care se scurgea din tavan până să-l repare. Urmele gălbui ale infiltrației se mai zăresc din loc în loc.

Problemele lor nu se opresc la viața din container. Au primit bocanci și căști de protecție, dar Huan mi-o arată pe a lui: e legată cu două bucăți de sârmă care o țin întreagă. Recent, a văzut un coleg de șantier, muncitor român, cum a plonjat în gol de lângă el, de la etajul opt al unui bloc din Șoseaua Giurgiului. A murit pe loc, după ce și-a strivit capul de marginea unui container de gunoi.

Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. S-a început urmărirea penală pentru infracțiunile de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și siguranță în muncă, mi-a spus procurorul Marius Iacob. Dar ancheta este abia la început.

Nu toți muncitorii vietnamezi din București sunt cazați în astfel de condiții. În aceeași parcare cu containerele Erbașu, la doar câteva zeci de metri, trăiesc muncitorii unei alte companii, câte patru într-un container. Iar alți vietnamezi ajunși în oraș prin aceeași firmă de recrutări din Vietnam sunt cazați în camere de cămin de la marginea cartierului Berceni.

„Romania very bad”, repetă muncitorii care s-au strâns în jurul meu. Unii dintre ei au muncit și în alte țări, ca Singapore, Malaysia, Dubai, și spun că nicăieri n-a fost atât de rău. „Cum ne poate trata compania așa? Nu înțeleg, doar sunt unii dintre cei mai mari”, se plânge unul dintre muncitori.

Dintr-un reportaj TV de vara trecută, Yen zâmbește și spune că muncește de dimineață până seara pe șantier. Trimite acasă o mie de dolari pe lună, îi spune reporterului într-o engleză pocită. Viața muncitorului vietnamez adus la muncă în România pare scoasă din cutie: un om fericit că-și poate întreține familia cu bani munciți onest pe alt continent. O poveste frumoasă pe care firma Erbașu e deschisă să o spună.

Într-o vizită pe șantier aprobată de companie, am aflat cât de bine se înțeleg muncitorii români cu cei vietnamezi, dar nimic despre condițiile în care trăiesc cei din urmă.

Transparența oficialilor companiei s-a oprit pe șantier. Până la VICE, nimeni nu a publicat povestea vietnamezilor cazați în containerele din Sălăjan. Când Construcții Erbașu SA a aflat că avem informații despre condițiile de viață ale acestora, ne-au amenințat că, în caz de publicare, vor da publicația în judecată pe motiv că textul are la bază „imagini captate pe o proprietate privată fără un acord scris”.

La câteva zile după vizita noastră, muncitorii vietnamezi mi-au spus că oficialii companiei i-au luat la întrebări pentru a găsi persoanele care au permis accesul nostru în containere. Li s-a comunicat că, pentru oricine se dovedește vinovat că a vorbit cu noi, se va găsi o „soluție”. În plus, compania a instalat mai multe camere de supraveghere.

Acum trei luni, muncitorii au mers la ambasadă și s-au plâns de condițiile de cazare. Oficialii diplomatici nu le-au răspuns. Așa că le-am făcut și eu o vizită. Secretarul secund al reprezentanței diplomatice, Nguyen Hoang Long, mi-a răspuns:

„Ultima dată când m-am întâlnit cu cei de la Erbașu (n.r. decembrie 2018), am cerut îmbunătățirea condițiilor în care trăiesc. Ne-au promis schimbări, dar văd că nu s-a întâmplat nimic”, mi-a spus diplomatul la finalul lui februarie.

La câteva ore după plecarea noastră de la ambasadă, oficialii vietnamezi au cerut o nouă întâlnire cu reprezentanții companiei Erbașu, pentru a discuta încă o dată despre hrană, condiții de trai și transport. Ulterior, muncitorii au fost anunțați că a doua zi se va face curățenie și se vor monta grupuri sanitare noi. Grupurile sanitare noi nu au venit, doar s-au reparat chiuvetele stricate din baie. S-a decis și un meniu variat, care să includă și legume.

Țara noastră are nevoie de Huan și de muncitorii din Vietnam pentru a face față crizei forței de muncă. Patru milioane de români au plecat din țară până anul trecut. Majoritatea celor care îi înlocuiesc vin din Asia. Până la sfârșitul lui ianuarie 2019, au fost eliberate peste zece mii de avize de angajare sau detașare pentru străinii care au venit să lucreze în România. Și cifra poate să crească, pentru că Guvernul a decis de curând că va crește în acest an numărul muncitorilor admiși la 20 de mii.

Lucrătorii străini pot fi aduși în România în două feluri. Cu aviz de muncă, act care presupune existența unui contract individual (CIM) între el și compania românească. Sau prin detașare, care se poate face pe o perioadă maximă de un an și care presupune că muncitorul are contract cu o firmă din țara sa, cu care compania românească semnează, la rândul ei, un contract de recrutare.

Toți muncitorii din containere cu care am vorbit mi-au spus că au fost aduși în România prin detașare și că sunt aici de mai puțin de un an.

Dar indiferent dacă sunt angajați sau detașați, străinii trebuie să beneficieze de condiții de tratament egale cu cetățenii români în ceea ce privește condițiile de muncă și salarizare, așa cum spune și ordonanța privind regimul străinilor în România, mi-au transmis oficialii Inspecției Muncii.

Iar Codul Muncii este clar: durata maximă a timpului de muncă nu poate să depășească 48 de ore pe săptămână, cu tot cu cele suplimentare.

Documentul semnat de vietnamezi menționează un program „de 10 ore/zi, 6 zile/săptămână, pentru lunile martie-noiembrie” și „de 9 ore/zi, 6 zile/săptămână, pentru lunile decembrie-februarie”. Astfel, un muncitor vietnamez lucrează 54 de ore pe săptămână iarna și 60 vara.

Răzvan Vasiliu, avocat specializat în dreptul muncii căruia i-am arătat oferta de muncă semnată de vietnamezi, mi-a spus:

Un fost specialist din IGI, care a dorit să rămână anonim, mi-a explicat de ce varianta detașării e preferată de angajatorii români:

„Cei veniți pe aviz de muncă, ceea ce înseamnă permanent, au mai multă stabilitate și mai multe drepturi. Pe un detașat îl scoli mâine dimineață din pat, îi pui biletul (de avion) în mână și îi spui: mulțumesc frumos, s-a încheiat colaborarea. Dar celui cu aviz de muncă nu îi poți spune asta, trebuie să faci procedura de vacantare”.

Erbașu le-a promis vietnamezilor contracte de muncă individuale abia începând cu al doilea an, dar cei care nu își îndeplinesc norma de muncă sunt trimiși înapoi acasă, pe banii lor. Așa scrie în Oferta de muncă, singurul document semnat de muncitori cu Construcții Erbașu și Tamax JSC.

Muncitorii au primit un exemplar al documentului, în română și engleză, și un altul în vietnameză. În Codul Muncii din Vietnam, norma maximă este aceeași ca în România: 48 de ore pe săptămână.

„Aceste contracte sunt făcute pentru ei. Prea multă valoare juridică nu au”, mi-a explicat fostul specialist IGI.

Secretarul Ambasadei Vietnamului, Nguyen Hoang Long, nu vede, însă, nicio problemă legată de programul de muncă al muncitorilor: „Normal, în legea vietnameză avem un standard de cel puțin opt ore de muncă, dar muncitorii pot să muncească câte ore doresc. Noi recomandăm angajatorilor români să le dea multe ore suplimentare, ca să nu aibă timp de alte activități, precum să se bată între ei, să meargă la jocuri de noroc. Și sunt doritori să muncească, pentru că nu au familie aici. (…) Așa câștigă mai mulți bani”.

Dar sumele câștigate de vietnamezi pentru orele suplimentare lucrate pe șantier sunt infime: pentru jumătate de oră suplimentară, au primit un dolar jumătate, potrivit listelor cu remunerațiile aferente lunii ianuarie.

„Nu voi participa la grevă” este o clauză din Oferta de muncă semnată de muncitori. Asta deși în Codul Muncii românesc greva este un drept.

Toți muncitorii au făcut însă grevă pe 15 februarie. Au refuzat să se urce în autobuzele care îi duc pe șantier. Nu au existat consecințe, deși muncitorii susțin că, inițial, au fost amenințați verbal de către reprezentanții companiei că două zile din lună vor fi considerate libere atunci când se vor calcula remunerațiile. În final, și-au primit toți banii.

Am încercat să aflu cine le poate veni în ajutor muncitorilor vietnamezi detașați în România și am trimis întrebări la Ministerul Muncii, Inspecția Muncii și Inspectoratul General pentru Imigrări.

Cei din urmă eliberează doar avizul de muncă și permisul de ședere, iar controalele lor se limitează la aceste acte, mi-a explicat inspectorul-șef Leonard-Florin Medrega.

Inspecția Muncii face verificări la spațiile de cazare ale muncitorilor străini detașați la companii românești doar dacă e vorba de încăperi de odihnă sau barăci de pe șantiere, mi-a transmis biroul lor de presă. Și nu e cazul vietnamezilor, ei sunt cazați chiar și câte 12 într-o cameră, în condiții improprii, dar nu pe șantier.

Că verificarea acestor spații nu este de competența inspectorilor de muncă mi-au confirmat și cei de la Ministerul Muncii.

„(Inspectorii) au dreptul să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă în sediul oricărui angajator și în orice loc de muncă organizat (…). În situația în care spațiile de cazare în care locuiesc muncitorii nu se află în perimetrul șantierului, inspectorii de muncă nu au dreptul de a face verificări”, mi-au răspuns oficialii ministerului, prin biroul de presă, și mi-au recomandat să mă adresez Direcției de Sănătate Publică București (DSP). Aceștia mi-au explicat că pot face verificări în spații de cazare, inclusiv ale unor muncitori străini detașați în România.

Timp de o săptămână, am încercat să aflăm și poziția companiei Construcții Erbașu SA cu privire la condițiile în care sunt cazați muncitorii vietnamezi și la programul lor de lucru. În mai multe schimburi de mailuri, specialistul în marketing al firmei, Bogdan Popescu, a refuzat să răspundă la întrebările mele punctuale și a subliniat că am „incitat personalul” și că am „pătruns prin violare de domiciliu în locația companiei”.

Apoi a cerut o amânare de două săptămâni, pe motiv că trebuie să adune la aceeași masă toate părțile implicate în detașarea muncitorilor.

L-am sunat și pe directorul companiei, Cristian Romeo Erbașu, și l-am întrebat dacă are cunoștință de condițiile în care sunt cazați muncitorii de pe șantierele sale.

„Informațiile de la colegii mei sunt că ați activat la limita legii (…). Nu-i adevărat. Eu sunt sigur că nu-i adevărat”, a spus el când l-am întrebat despre faptul că muncitorii sunt cazați câte 12 într-un container. Nu ne-a răspuns la nicio altă întrebare.

Compania de recrutări din Vietnam, TAMAX JSC, care a trimis muncitorii în România, mi-a transmis pe mail că au o colaborare „în condiții foarte bune” cu cei de la Construcții Erbașu: „Toate problemele raportate de reprezentanții noștri care au făcut verificări au fost rezolvate fără nicio problemă.”

Și compania Erbașu mi-a transmis un mail primit de ei de la TAMAX JSC, în care cei din urmă își arată mulțumirile pentru „strânsa colaborare” cu partenerii lor români și menționează că „toate condițiile între părți, precum și cu muncitorii, sunt pe deplin respectate”.

„Chiar dacă au existat unele probleme locale minore, pe care le considerăm normale, am apreciat foarte mult că au fost imediat soluționate de compania dumneavoastră, așa încât muncitorii au avut condiții de muncă și cazare optime (în ce privește paza, hrana, toalete, băi, program de lucru, asigurare medicală etc.)”, scriu partenerii vietnamezi în mesajul transmis companiei Erbașu pe 8 martie 2019, la două săptămâni după ce echipa VICE filmase condițiile insalubre în care erau cazați muncitorii vietnamezi.