Jurnal de salariu în București: Sunt polițist și sandvișurile de la Mega sunt gogoșile mele

Rubrica „Cât te costă să fii tânăr în România” va conține mai multe episoade cu tineri din diverse orașe ale țării care-ți arată pe ce se duc banii atunci când se duc. VICE vrea să vadă cum își sparg tinerii salariul, indiferent de jobul pe care-l au, de statutul social sau de orientarea alimentară: chipsuri sau avocado?

M-am născut în Craiova. Am crescut într-o familie obișnuită, cu două surori mai mari. Fiind cel mai mic din familie, am fost și mai răsfățat, pentru că toată lumea îmi acorda atenție. Tata a lucrat ca instalator, iar mama a fost librar, așa că nu pot spune că ne dădeau banii afară din casă, ba chiar au fost și perioade urâte, cu lipsuri de tot felul, care mi-au marcat copilăria. Însă toate astea m-au făcut să devin mai chibzuit (nu și zgârcit) și un om cu repere morale solide, sper eu.

Primele mele locuri de muncă au fost ca agent de securitate, ajutor de barman, apoi am lucrat într-o fabrică în care se produceau generatoare electrice și câteva luni am fost în Italia, la cules de fructe, pe mult mai mulți bani decât aș fi câștigat în țară, la momentul respectiv. Nu m-am ferit niciodată de munca de jos și sunt mândru că mereu mi-am câștigat banii, fie ei și puțini, în mod cinstit, fără să fur sau să înșel oameni.

Pe la 22 de ani, am început să mă rup de localitatea natală, fiindcă am fost admis la Școala de Poliție din Câmpina, unde am petrecut aproape doi ani în chinurile regimului de acolo. Da, sunt gabor. Însă unul mai atipic.

Din decembrie 2012, am fost încadrat la o secție de poliție din București, după o amânare de cinci luni de la terminarea școlii (perioada de după criza economică), iar de atunci mi-o ard mai mult prin Capitală. Locuiesc aici, într-un apartament de două camere, pe care-l închiriez cu un prieten din Craiova.

Evenimentul tragic de la Colectiv m-a făcut să conștientizez cum corupția ne poate ucide, motiv pentru care încerc să combat fenomenul acesta extrem de nociv pentru România, căutând să mă informez cât mai mult despre cauzele care generează corupția și despre ce pot face ca să devin un cetățean mai eficient în lupta asta. În vara anului 2018, fiind foarte supărat pe atacurile la democrație și statul de drept pe care le făceau niște infractori cu funcții înalte și cretinii slugarnici din jurul lor, m-am hotărât să mă implic în campania „Fără penali în funcții publice”, pe care, și acum, o consider o soluție, pe termen lung, la problemele de corupție ale României. Am trecut printr-o întreagă nebunie la serviciu, la momentul acela, așa că e posibil să mă cunoști din articolul ăsta sau din altele scrise în perioada aia.

Momentul #FărăPenali mi-a schimbat viața și mi-a oferit posibilitatea să cunosc mulți oameni faini care se zbat să-ți arate că în România se poate și altfel. Recent, am câștigat premiul publicului, la concursul anticorupție „Once Upon a Time in Romania”, ediția a doua, cu clipul ăsta. Și sunt puțin mândru de asta.

Ce lucrez? Sunt agent de poliție și îmi desfășor activitatea pe străzi, într-un cartier rău famat al Capitalei.
Câți ani am? Sunt încă tânăr. În curând, voi împlini 31.
Unde locuiesc? Am și un hanorac cu… București. Acolo locuiesc.
Cât câștig lunar? Dacă ți-aș spune salariul, probabil ai crede că te mint și că nu are cum să fie așa mic, însă venitul meu lunar, pe lângă salariu, mai conține și alte elemente, cum ar fi norma de hrană, astfel că ajung în medie la vreo nouă sute de euro.

Chirie: 550 de lei pentru o cameră, într-un apartament de două camere.
Întreținere: între 60 și 180 de lei (depinde de anotimp și cât stau pe acasă)
Abonament internet: 33 de lei
Abonament telefon: în jur de 40 lei
Mâncare: în jur de 1 200 de lei
Ieșit în oraș: în jur de 500 de lei, habar n-am
Produse de igienă: aproximativ 50 de lei
Donații: o sută de lei (poate și mai mult, depinde de lună). Donez prin SMS la MagiCamp lunar, dar am făcut și donații de câte cinci sute de lei, când cred cu tărie în cauza respectivă.
Economii: cam 1 500 de lei

În afară de primele luni când am venit în București și aveam un venit lunar mai mic de jumătate din ce am acum și nu prea îmi ajungeau banii, nu am stat niciodată să-mi țin evidența cheltuielilor, de când am locul ăsta de muncă. Am un salariu care îmi permite să trăiesc decent și nu simt nevoia să îmi fac calcule pentru a mă asigura că îmi ajung banii până luna următoare. Sunt, de fapt, un norocos.

Nu-mi place să depind de alții să mă împrumute cu bani, dar, în schimb, ajut oamenii pe care îi simt apropiați, când au nevoie.

Fac economii lunare destul de consistente, dar ce-i drept, nici nu sunt mână spartă cu banii, ca apoi să am motiv să mă plâng de faptul că aș fi prost plătit. Mi se pare nesimțită atitudinea asta pe care o văd la alții cu venituri similare cu al meu, în special, la bugetari.

Cam așa arată cheltuielile mele dintr-o săptămână banală din viața mea:

Pentru mulți, cu ziua asta începe săptămâna, însă la mine e cam diferit. Programul meu nu e niciodată regulat. Azi pot să lucrez la schimbul doi și să ies seara din tură, mâine e posibil să trebuiască să mă trezesc devreme pentru schimbul unu. Cât despre weekenduri sau sărbători, am șanse să nu mă bucur de ele.

8.30: Mă trezesc. Telefonul e baza! Intru pe Facebook. După vreo 40 de minute, bag niște flotări, apoi merg la baie să fac un duș.

9.40: Mă sună colegul cu care lucrez că trebuie să mergem până la secție cu niște probleme de serviciu. Mă îmbrac repede și plec. Intru până la Mega Image, de unde îmi cumpăr un sandviș cu șuncă de curcan și cașcaval afumat și o apă la 0,5 litri pentru care plătesc 11 lei.

Ajung repede la secție, că stau aproape. Termin treaba, mai stau cu colegii la o caterincă scurtă, apoi plec. 12.00: Am programare la dentist, că mă supără o măsea plombată cu câteva luni în urmă. Îmi schimbă plomba și mă costă 50 lei toată treaba. 15.40: Cumpăr un buchet de flori pentru o prietenă de suflet, cu trei zile întârziere de la Ziua Femeii, că n-am reușit să mă văd cu ea. Scot 20 de lei din buzunar. 16.30: Am poftă de niște produse de patiserie, așa că îmi cumpăr o plăcintă cu brânză dulce și una cu dovleac, plus o Fanta la 0,5 litri și dau 14 lei.

18.00: Merg să susțin magistrații care protestează pe treptele Palatului de Justiție pentru independența justiției. Triste vremuri trăim!

19.45: După protest, trec pe la restaurantul meu preferat cu specific chinezesc, Templul Soarelui, unde comand un suc de kiwi, o porție de pui îndrăgostit și o supă Gao Tang pentru care plătesc 55 de lei. Las și 10 lei bacșiș, apoi plec spre casă.

22.30: Mă bag la un film, timp în care beau două doze de suc de litchi și încă jumătate de sticlă de Granini cu pulpă de portocale, rămasă de ceva timp prin frigider.

Altă zi liberă.

08.00: Mă trezesc, deschid laptopul și pierd timpul vreo câteva ore.

12.00: Deschid frigiderul și văd niște ouă, gata să expire, și nici bucata aia de brânză nu se simte prea bine. Îmi fac o salată și-o omletă, asezonată cu brânza aia și mi le servesc cu două minibaghete.

13.30: Probabil din cauza nopților pierdute în săptămâna anterioară, mă simt obosit, așa că mă bag iar la somn.

17.20: Mă trezesc. Mi-e foame. Merg la frigider, scot un pateu și niște castraveciori murați.

23.50: Bag două doze de bere și o pungă de chipsuri cu colegul de apartament, apoi mă bag la somn. N-am cheltuit niciun ban azi, dar nici n-am ieșit din casă. Am mâncat și-am dormit și sunt sigur că nu înțelegi ziua mea de marți, dar nici nu trebuie. Mai am și altele la fel.

4.50: Zi de serviciu, intru la ora 6.00. Sună alarma telefonului, care e la încărcat, la vreo doi metri de canapea. Îmi trag perna peste urechi și aștept să se oprească. Se oprește după un minut. Ce bine! Acum pot să mai dorm liniștit. După cinci minute, sună iar. Repet pașii anteriori.

5.20: Sună ultima alarmă. „Mai stau puțin în pat”, îmi spun. Îmi trebuie somn, nu mic dejun, iar secția unde lucrez e destul de aproape.

5.50: Am un apel telefonic. Sar din pat ca ars și răspund. E colegul cu care lucrez, mă întreabă dacă mai vin la serviciu. Îi închid repede și, în două minute, am tras deja uniforma pe mine.

5.55: Cu viteza vântului ies pe ușă. Alerg ca un nebun pe stradă, în uniformă. Lumea se uită lung în direcția în care alerg să vadă dacă nu cumva e vreun infractor înaintea mea (mereu mă amuză chestia asta). Am noroc și prind tramvaiul, care mă lasă o stație mai departe.

Nu plătesc abonament de STB pentru că unii în funcții înalte au decis ca polițiștii să meargă gratuit pe RATB (STB). E ok să mă înjuri, dar să știi că la metrou îmi cumpăr cartelă!

6.00: Bag un sprint până în secție. Recunosc, așa mă mențin eu în formă. Ajung la fix.

6.20: Ieșim pe teren. Îmi cumpăr un ștrudel cu brânză și un cappuccino special, care mă costă 5 lei. 11.45: Pauză de masă. Îmi iau o porție de mâncare de cartofi, o tocăniță cu carne de pui, un sfert de pâine și două clătite, de la aceeași cantină la care vine aproape tot cartierul. Plătesc 22 de lei.

14.15: În drum spre casă, intru la Mega Image-ul de lângă bloc și cumpăr două doze de suc de litchi și trei minibaghete pe care le achit cu 10 lei. 18.10: Plec cu treabă. Ajung la Unirii, trec pe la Fabrica de Mâncare, unde comand o porție de legume la cuptor și o pulpă de vită cu garnitură, plus două felii de pâine. Mă costă 32 de lei. 21.20: Înainte să intru în casă, trec iar pe la Mega Image și cumpăr două conserve cu pui si mazăre care mă costă 20 de lei. Pe astea le-am luat pentru zile negre. Stai liniștit, nu le-am mâncat în aceeași zi.

07.00: Intru la serviciu.

11.30: Apuc să iau o pauză de masă și cumpăr două sandvișuri cu mușchi file și cașcaval, plus o apă la 0,5 litri, pentru care scot 14 lei.

16.15: După ce am stat vreo oră peste program la serviciu, ajung acasă și mă arunc în pat (statul în pat e activitatea mea preferată). Deschid Facebook să văd notificările și ce mai postează lumea în bula mea. Printre caterincile despre paviani și țărani infractori cu mustață, văd o fotografie de la o amică. Mă bag în seamă. Glume, discuții, aranjez de o întâlnire.

20.30: Mă întâlnesc cu tipa asta în oraș. Mergem să mănânc (!!!) o pizza. Ea doar ciugulește. Bem și-un suc. Plătesc 65 de lei, cu tot cu bacșiș. Asta pentru că doar eu am mâncat. Altfel, îmi place să împart nota cu fata. Cred în egalitate de genuri!

22.00: Sunt un gentleman și nu îți spun ce-am făcut cu tipa, în seara aia.

22.05. Ok, îți spun, n-am făcut nimic.

10.00: Ce bine e să te trezești la ore normale! A treia zi liberă pe săptămâna asta, invidioșilor! 11.30: Plec cu treabă pe la Poliția Capitalei. Mi se face foame. Trec pe la KFC-ul de lângă, unde mă porcific cu un meniu Corbin Bucket (pentru două persoane) și două sosuri de usturoi. Mă costă 39 de lei și probabil o gastrită într-un viitor apropiat. 13.20: Intru la Mega Image și cumpăr trei minibaghete și două doze de Carlsberg. Dau 11 lei. E pentru aprovizionare. Stai liniștit, Poliția Română, siguranță și încredere! 14.00: Plătesc chiria, internetul și întreținerea 770 de lei. Dar astea intră la cheltuieli lunare, deci nu se pun pe săptămâna asta. 21.45: Merg la un concert caritabil, în Club Mojo, cu un prieten bun. Plătesc 25 de lei la intrare. Bag și două beri care mă costă 20 de lei. Mă retrag pe la 01.30, că intru la serviciu dimineața.

06.50: Încep serviciul. Trec pe la Mega Image, cumpăr un sandviș cu mușchi țigănesc și cașcaval și o apă la 2 litri. Scot 10 lei.

11.30: Pauză de masă. Pui chinezesc cu pilaf de orez și orez cu lapte. 16 lei.

14.30: Termin munca. Încă o zi salvată de Fetițele Power Praf.

17.30: Deschid frigiderul. Scot niște felii de salam de Sibiu, de care uitasem, castraveciori murați, niște icre și trei minibaghete. Sunt un mistreț, știu…

23.15: Bag o doză de Carlsberg, apoi mă pun să dorm.

8.45: Sunt la serviciu. Cumpăr două sandvișuri cu ton de la Mega. Viața mea, știu. Doar că nu-mi place să-mi fac timp să-mi pregătesc mâncarea de acasă. Lenea mă costă 15 lei.

14.40: Ajung acasă cam înfometat. Bag un pateu, cu încă vreo trei castraveciori murați rămași, plus două minibaghete.

15.40: Ajung la gară, că plec două zile acasă, în Craiova. Dau 60 lei pe biletul de tren și cumpăr și provizii să am, în caz că rămân câteva săptămâni în tren până la destinație (CFR e mereu plin de surprize de genul): o pungă de chipsuri și o sticlă de Fuzetea, la 1,5 litri. Mai scot 15 lei. Japcă pe față!

21.15: După un drum de trei ore jumate, ajung acasă. Mă culc cu găinile.

Am cheltuit un total de 540 de lei. E cumva o sumă medie, dar îmi dau seama că prea multe nu fac cu banii. Supraviețuiesc decent în București și să îi las pe la Mega Image. Altfel, însă, aș putea mânca mai sănătos sau aș putea să-mi gătesc mai des, dar nu-mi place și nici nu mă pricep. Sunt un burlac convins, momentan, iar când ai programul ăsta haotic, e greu să fii constant în orice, mai ales în dietă. În plus, sunt polițist, nu te așteptai oricum să-mi dau banii pe șaorme și gogoși?